ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1674/2012

Asupra recursului

penal de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 38 din 18 ianuarie

2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr.

57972/3/2011, s-a dispus, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art.

175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.,

condamnarea inculpatului N.C. la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și 10

ani pedeapsa complementară a interzicerii executării drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

I-au fost interzise inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. în condițiile și pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen.

A fost menținută măsura

arestării preventive a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 16 iunie 2011 la

zi.

Inculpatul a fost obligat,

la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București, a sumei de 3.606,56

RON și dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare

și până la data plății efective.

Totodată, inculpatul a

fost obligat la plata către partea civilă T.A. a sumei de 20.000 euro, echivalent

în RON la data plății, reprezentând daune morale.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat cuțitul cu lamă metalică, folosit la săvârșirea

infracțiunii.

Inculpatul a fost obligat,

la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli judiciare stat, onorariul apărătorului din

oficiu, în sumă de 200 RON, urmând să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul N.C. și partea

vătămată T.A. au avut o relație de concubinaj de aproximativ 1 an, până în cursul

lunii aprilie 2011.

În dimineața zilei de

16 iunie 2011, în jurul orelor 08.00, partea vătămată se afla la locul de muncă,

conducând tramvaiul ce se afla staționat în Piața Sf. Vineri, sector 2, București.

Inculpatul a urcat în tramvai, așezându-se în spatele părții vătămate, și, cu cuțitul

aflat asupra sa, i-a aplicat acesteia, succesiv, mai multe lovituri în diferite

zone ale corpului.

După comiterea faptei,

inculpatul a fugit, aruncând cuțitul într-o toaletă ecologică, de unde a fost recuperat

de organele de poliție.

Din raportul de expertiză

medico-legală din 10 august 2011, întocmit de Institutul de Medicină Legală „Mina

Minovici” București rezultă că partea vătămată a suferit o plagă prin înjunghiere

lombară dreaptă; o plagă hepatică segment VI cu sângerare activă; plagă abdominală

paramediană dreaptă nepenetrantă; plagă precordială nepenetrantă stângă.

Leziunile s-au putut produce

prin acțiunea unui corp tăietor-înțepător, necesitând pentru vindecare 23-25 zile

îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieții victimei.

Instanța de fond a reținut

că fapta a fost recunoscută de inculpat, vinovăția acestuia rezultând din probele

administrate în cursul procesului.

În drept, s-a constatat

că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă

de omor calificat prevăzut de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i)

C. pen.

Cauza a fost judecată

în al doilea ciclu procesual, anterior, fiind pronunțată sentința penală nr. 711

din 12 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, prin care s-a

dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa

complementară, hotărâre ce a fost desființată prin decizia penală nr. 321/A din

31 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, fiind admise

apelurile declarate de inculpat și partea vătămată, dispunându-se casarea cu trimitere

spre rejudecare.

Împotriva sentinței, a

declarat apel inculpatul N.C. solicitând reducerea pedepsei în raport de circumstanțele

reale în care a fost comisă fapta dar și a circumstanțelor sale personale.

Prin decizia penală

nr. 50 din 23 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul N.C.

A fost menținută starea

de arest a inculpatului și dedusă prevenția de la 16 iunie 2011 la zi.

A fost obligat apelantul-inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de apel a reținut,

în esență, că nu există niciun argument pertinent de a se da o mai mare eficiență

cauzei legale de reducere a pedepsei.

Nici circumstanțele personale

și nici cele reale nu justifică micșorarea pedepsei, prin raportare la gradul ridicat

de pericol social al faptei, a modalității și împrejurările concrete în care a fost

săvârșită, precum și a urmărilor grave produse.

Împotriva ambelor hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul N.C. invocând incidența cazului de

casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

S-a solicitat să se dea

o mai largă eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului, faptul că nu are

antecedente penale, a recunoscut fapta și s-a predat, de bună-voie, organelor de

poliție.

Examinând cauza în raport

de motivele formulate și cazul de casare invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată nefondat recursul declarat de inculpat, pentru următoarele considerente:

Condamnarea inculpatului

s-a dispus pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, constând

în aceea că, în data de 06 iunie 2011 a aplicat părții vătămate T.A., multiple lovituri

cu cuțitul, producându-i leziuni grave ce i-au pus viața în primejdie.

Materialul probator administrat

în cauză susține în întregime acuzația formulată împotriva inculpatului, ambele

instanțe reținând corect vinovăția acestuia, încadrarea juridică și circumstanțele

săvârșirii faptelor.

De altfel, sub acest aspect

nu au fost formulate critici, recurentul-inculpat, recunoscând fapta, astfel cum

a fost descrisă în actul de sesizare al instanței, judecata urmând procedura simplificată

prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

Recunoașterea faptelor

de către inculpat este un element cu valență proprie, ceea ce conduce în mod obligatoriu,

la reducerea pedepsei cu o treime, dar acesta nu este singurul element ce trebuie

avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei.

Sub acest aspect, Înalta

Curte constată că prima instanță a ținut seama de toate criteriile de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen., apreciind în egală măsură atât împrejurările în care

s-a comis activitatea infracțională, cât și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Sub primul aspect s-a

avut în vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite și puse în pericol

de fapta inculpatului, dar și gravitatea urmărilor.

Inculpatul cunoștea programul

părții vătămate – anterior având o relație de concubinaj cu aceasta – și, profitând

de acest fapt, a urcat în tramvai, s-a așezat în spatele victimei, lovind-o cu cuțitul,

în mod repetat.

Urmare agresiunii exercitate,

partea vătămată a suferit leziuni grave care i-au pus viața în primejdie. Conștient

de gravitatea faptei, inculpatul a părăsit locul faptei, aruncând cuțitul într-o

toaletă ecologică.

În ceea ce privesc circumstanțele

personale ale inculpatului, Înalta Curte constată că anterior comiterii infracțiunii,

inculpatul a mai lovit partea vătămată, ceea ce a determinat-o pe această să formuleze

plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire.

Gravitatea faptei reținută

în sarcina inculpatului coroborată cu comportamentul său violent anterior săvârșirii

acesteia, nu permit reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanța de fond.

Pedeapsa trebuie să fie

justă, echilibrată, să reflecte gradul de pericol social al faptei, să asigure reeducarea

și reinserția socială a inculpatului.

Ca urmare, în cauză nu

există temeiuri care să justifice aplicarea unui regim sancționator mai blând, împrejurările

invocate în favoarea inculpatului fiind valorificate în mod corespunzător de către

instanța de fond.

De asemenea, Înalta Curte

constată că și executarea în regim penitenciar a pedepsei constituie o modalitate

adecvată de individualizare a executării sancțiunii penale, apreciindu-se, în acord

cu instanțele anterioare, că reeducarea inculpatului și prevenția generală poate

fi asigurată numai în acest mod.

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul N.C. împotriva

deciziei penale nr. 50 din 23 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția

I penală.

În baza art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., va deduce, din

pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive de la 16 iunie

2011 la zi.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul-inculpat la plata cheltuielilor

judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 50 din 23 februarie

2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 16 iunie 2011 la 22

mai 2012.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 600

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2012.