ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1674/2012

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 38 din 18 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 57972/3/2011, s-a dispus, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., condamnarea inculpatului N.C. la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii executării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. A fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 16 iunie 2011 la zi.

Inculpatul a fost obligat, la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București, a sumei de 3.606,56 RON și dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la data plății efective. Totodată, inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă T.A. a sumei de 20.000 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând daune morale. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat cuțitul cu lamă metalică, folosit la săvârșirea infracțiunii. Inculpatul a fost obligat, la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli judiciare stat, onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 RON, urmând să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: Inculpatul N.C. și partea vătămată T.A. au avut o relație de concubinaj de aproximativ 1 an, până în cursul lunii aprilie 2011. În dimineața zilei de 16 iunie 2011, în jurul orelor 08.00, partea vătămată se afla la locul de muncă, conducând tramvaiul ce se afla staționat în Piața Sf. Vineri, sector 2, București. Inculpatul a urcat în tramvai, așezându-se în spatele părții vătămate, și, cu cuțitul aflat asupra sa, i-a aplicat acesteia, succesiv, mai multe lovituri în diferite zone ale corpului. După comiterea faptei, inculpatul a fugit, aruncând cuțitul într-o toaletă ecologică, de unde a fost recuperat de organele de poliție.

Din raportul de expertiză medico-legală din 10 august 2011, întocmit de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” București rezultă că partea vătămată a suferit o plagă prin înjunghiere lombară dreaptă; o plagă hepatică segment VI cu sângerare activă; plagă abdominală paramediană dreaptă nepenetrantă; plagă precordială nepenetrantă stângă. Leziunile s-au putut produce prin acțiunea unui corp tăietor-înțepător, necesitând pentru vindecare 23-25 zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieții victimei. Instanța de fond a reținut că fapta a fost recunoscută de inculpat, vinovăția acestuia rezultând din probele administrate în cursul procesului. În drept, s-a constatat că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzut de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. Cauza a fost judecată în al doilea ciclu procesual, anterior, fiind pronunțată sentința penală nr. 711 din 12 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară, hotărâre ce a fost desființată prin decizia penală nr. 321/A din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, fiind admise apelurile declarate de inculpat și partea vătămată, dispunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare. Împotriva sentinței, a declarat apel inculpatul N.C. solicitând reducerea pedepsei în raport de circumstanțele reale în care a fost comisă fapta dar și a circumstanțelor sale personale.

Prin decizia penală nr. 50 din 23 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul N.C. A fost menținută starea de arest a inculpatului și dedusă prevenția de la 16 iunie 2011 la zi. A fost obligat apelantul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța de apel a reținut, în esență, că nu există niciun argument pertinent de a se da o mai mare eficiență cauzei legale de reducere a pedepsei. Nici circumstanțele personale și nici cele reale nu justifică micșorarea pedepsei, prin raportare la gradul ridicat de pericol social al faptei, a modalității și împrejurările concrete în care a fost săvârșită, precum și a urmărilor grave produse.

Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul N.C. invocând incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. S-a solicitat să se dea o mai largă eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului, faptul că nu are antecedente penale, a recunoscut fapta și s-a predat, de bună-voie, organelor de poliție. Examinând cauza în raport de motivele formulate și cazul de casare invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată nefondat recursul declarat de inculpat, pentru următoarele considerente: Condamnarea inculpatului s-a dispus pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, constând în aceea că, în data de 06 iunie 2011 a aplicat părții vătămate T.A., multiple lovituri cu cuțitul, producându-i leziuni grave ce i-au pus viața în primejdie.

Materialul probator administrat în cauză susține în întregime acuzația formulată împotriva inculpatului, ambele instanțe reținând corect vinovăția acestuia, încadrarea juridică și circumstanțele săvârșirii faptelor. De altfel, sub acest aspect nu au fost formulate critici, recurentul-inculpat, recunoscând fapta, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanței, judecata urmând procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. Recunoașterea faptelor de către inculpat este un element cu valență proprie, ceea ce conduce în mod obligatoriu, la reducerea pedepsei cu o treime, dar acesta nu este singurul element ce trebuie avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanță a ținut seama de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., apreciind în egală măsură atât împrejurările în care s-a comis activitatea infracțională, cât și datele ce caracterizează persoana inculpatului. Sub primul aspect s-a avut în vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite și puse în pericol de fapta inculpatului, dar și gravitatea urmărilor. Inculpatul cunoștea programul părții vătămate – anterior având o relație de concubinaj cu aceasta – și, profitând de acest fapt, a urcat în tramvai, s-a așezat în spatele victimei, lovind-o cu cuțitul, în mod repetat. Urmare agresiunii exercitate, partea vătămată a suferit leziuni grave care i-au pus viața în primejdie.

Conștient de gravitatea faptei, inculpatul a părăsit locul faptei, aruncând cuțitul într-o toaletă ecologică. În ceea ce privesc circumstanțele personale ale inculpatului, Înalta Curte constată că anterior comiterii infracțiunii, inculpatul a mai lovit partea vătămată, ceea ce a determinat-o pe această să formuleze plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire. Gravitatea faptei reținută în sarcina inculpatului coroborată cu comportamentul său violent anterior săvârșirii acesteia, nu permit reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanța de fond. Pedeapsa trebuie să fie justă, echilibrată, să reflecte gradul de pericol social al faptei, să asigure reeducarea și reinserția socială a inculpatului.

Ca urmare, în cauză nu există temeiuri care să justifice aplicarea unui regim sancționator mai blând, împrejurările invocate în favoarea inculpatului fiind valorificate în mod corespunzător de către instanța de fond. De asemenea, Înalta Curte constată că și executarea în regim penitenciar a pedepsei constituie o modalitate adecvată de individualizare a executării sancțiunii penale, apreciindu-se, în acord cu instanțele anterioare, că reeducarea inculpatului și prevenția generală poate fi asigurată numai în acest mod. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C.

împotriva deciziei penale nr. 50 din 23 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. În baza art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., va deduce, din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive de la 16 iunie 2011 la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 50 din 23 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 16 iunie 2011 la 22 mai 2012. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2012.