ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2395/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin sentința penală nr. 163 din 6 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța inculpatul V.M. , a fost condamnat la 10 ani închisoare si 4 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. In baza art. 71 C. pen., i-a fost interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, și lit. b) C. pen. In baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului V.M., iar în temeiul art. 88 C. pen.

a fost dedusă prevenția, de la 4 noiembrie 2011 la zi. S-a luat act că partea vătămata R.M. si Spitalul Clinic Județean Constanta nu s-au constituit părți civile in cauza. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că: Pe fondul consumului de alcool, la 31 noiembrie 2011, inculpatul, după o cearta, provocata de discuția contradictorie pornita pe marginea meciului de fotbal vizionat, i-a aplicat părții vătămate R.M. trei lovituri de cuțit, dintre care doua in zone vitale, provocându-i leziuni pentru care i-au fost necesare 25-27 de zile de îngrijiri medicale.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului V.M. instanța a avut in vedere dispozițiile art. 72 C. pen., limitele de pedeapsa prevăzute in partea speciala a Codului penal, modalitatea concreta de comitere a faptei, constând in lovirea pârtii vătămate cu un cuțit în zone vitale, leziuni ce ar fi putut conduce la decesul acesteia în cazul in care nu s-ar fi intervenit în timp util si acest lucru s-a întâmplat numai pentru ca cei doi aveau opinii diferite cu privire la meciul de fotbal urmărit împreuna, ușurința cu care inculpatul a acționat si a înțeles sa aplice o corecție părții vătămate, in așa măsura si prin folosirea unor obiecte, apte sa ia viata unei persoane.

S-a mai reținut că inculpatul, este căsătorit, despărțit în fapt, are trei copii, pe parcursul procesului penal acesta a avut o atitudine relativ sincera, încercând sa inducă ideea existentei unei legitime apărări, însă nu se poate trece cu vederea împrejurarea ca inculpatul a mai executat o pedeapsa pentru comiterea unei infracțiuni de omor calificat, ce a atras si reținerea stării de recidiva si după 6 ani de stat în libertate acesta a recurs la același comportament violent care putea sa duca la rezultate mult mai grave, fapt ce denota caracterul violent al acestuia si tendința de a răspunde cu agresivitate, chiar daca ulterior incidentului, inculpatul a anunțat alte persoane care sa intervină pentru a ajuta partea vătămata.

Prin apelul declarat împotriva sentinței inculpatul V.M., a solicitat reducerea pedepsei, prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 73 lit. b) și art. 74 alin. (1) lit. b) și c) C. pen. Prin decizia penală nr. 60/P din 17 mai 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, a fost menținută stare de arest și dedusă prevenția la zi. În fine, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 500 lei. Pentru a se decide astfel instanța de apel a reținut că : Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului V.M., pe baza analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cauză; s-a mai apreciat că nu se poate reține incidența circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

întrucât declarațiile părții vătămate sunt susținute de concluziile examinării medico-legale în care se arată că, la momentul aplicării loviturilor, agresorul s-a aflat în spatele părții vătămate, cu excepția loviturii aplicată in regiunea palmei si antebrațului, când agresorul si partea vătămată s-au aflat față in față, cea din urma încercând sa se apere. Poziționarea inculpatului față de partea vătămată exclude ipoteza unui atac prealabil exercitat asupra sa , așa încât declarațiile sale nu pot fi avute în vedere la stabilirea stării de fapt, fiind exclusă și ipoteza săvârșirii faptei în legitimă apărare, cum corect a apreciat și prima instanță.

Circumstanța atenuantă legală a provocării presupune identificarea unei împrejurări obiective exterioare inculpatului - actul provocator comis prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă - dar și stabilirea modului în care actul provocator poate influența comportamentul făptuitorului, dat fiind că reacția făptuitorului depinde de anumiți factori psihici care pot induce stări emoționale diferite. În cauză, singura acțiune a părții vătămate este remarca referitoare la jocul echipei favorite a inculpatului, care însă nu poate fi asimilată unei acțiuni de natură a produce în mod real inculpatului o puternică tulburare sau emoție.

Starea de emoție a inculpatului la momentul săvârșirii faptei, dacă a existat, putea fi urmarea consumului de băuturi alcoolice, dar nicidecum nu putea fi consecința unui act provocator al părții vătămate, în speță o simplă remarca ce nici măcar nu viza persoana inculpatului, motiv pentru care nu sunt aplicabile art. 73 lit. b) C. pen. Cu privire la cererea de acordare a circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) și c) C. pen., instanța de apel a reținut că nu i se poate da relevanța, întrucât conduita sa a ajutat la împiedicarea producerii unor urmări mai grave ( decesul părții vătămate ), dar nu a contribuit în nici un mod la ajutarea efectivă a părții vătămate, care fusese înjunghiată.

Inculpatul s-a limitat la a anunța alte persoane despre săvârșirea faptei, însă nu a acționat de o manieră care să sprijine partea vătămată imediat după săvârșirea faptei. Cu privire la circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a reținut că acesta presupune atitudinea sinceră a inculpatului, prezentarea sa în fața autorităților sau înlesnirea descoperirii altor participanți. Ultima ipoteză este exclusă în cauză, în lipsa altor participanți, iar în legătură cu prezentarea în fața autorităților se constată că aceasta este consecința faptului că inculpatul a fost arestat preventiv imediat după comiterea faptei. Nu se poate aprecia că inculpatul a avut o atitudine sinceră, în condițiile în care a prezentat o stare de fapt diferită de cea reținută de instanță, în scopul evitării răspunderii penale sau, cel puțin, a atenuării acesteia.

Împotriva acestei decizii inculpatul V.M. a declarat, în termen legal, recursul de față , prin care , invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat ca prin acordarea de circumstanțelor atenuate prevăzute de art. 74 lit. b) și lit. c) C. pen. și prin reținerea circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii acesteia sub minimul special. Recursul este nefondat. Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală. Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei . Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate fată de ceilalți membri ai societății.

Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia și a inocula valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta și vinovăția inculpatului și au făcut o încadrare corespunzătoare în dispozițiile legii penale; Cererea inculpatului de a fi reținută circumstanța atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și de acordare a de circumstanțelor atenuate prevăzute de art. 74 lit. b) și lit. c) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei nu poate fi primită.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de fond - confirmată de instanța de apel - a făcut o corectă încadrare a faptei, stabilind în mod just că inculpatul nu s-a aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din parte victimei, produsă prin violență, atingerea demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă. Existența tulburării sau emoției, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. , și intensitatea acestora nu se pot reține de organul judiciar pe baza unei prezumții legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal, prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora și fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective.

În prezenta cauză, însă, nu se poate reține "starea de provocare", în sensul art. 73 lit. b) C. pen., nici prin utilizarea criteriilor subiective și nici a celor obiective. Fapta inculpatului prezintă un pericol social ridicat, nu numai prin valoarea socială ce ar fi putut fi lezată - dreptul la viață, dar și prin modalitatea de comitere, inculpatul folosind un cuțit, obiect apt să producă decesul, aplicând lovituri în zonă vitală și cu o forță suficientă pentru producerea unor leziuni grave care să conducă la decesul victimei. Deosebit de relevant este faptul că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor, demonstrând potențialul său violent și ignorarea valorii sociale supreme reprezentată de dreptul la viață.

Conflictul preexistent între inculpat și victimă (referitor la meciul de fotbal vizionat ) nu poate avea semnificația unei provocări care, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să acționeze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții. Nici acordarea de circumstanțelor atenuate prevăzute de art. 74 lit. b) și lit. c) C. pen., solicitate de inculpat nu poate inta în discuție. Analizându-se actele și lucrările de la dosar se constată că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră, în condițiile în care a prezentat o stare de fapt diferită de cea reținută de instanță, în scopul evitării răspunderii penale sau, cel puțin, al atenuării acesteia, după cum judicios a apreciat instanța de apel.

Rezultă că instanțele au făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei și au apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. că 10 ani închisoare reprezintă un cuantum necesar și suficient realizării dublei finalități a pedepsei (art. 52 C. pen. ) - reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, avându-se în vedere că inculpatul este recidivist fiind condamnat anterior, pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor, la o pedeapsă pe care la data săvârșirii noii infracțiuni deja o executase. Totodată, Înalta Curte, examinând cauza și potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu a constatat existența vreunui caz din cele prevăzute la alin. (1), care, invocat din oficiu, ar fi fost de natură să ducă la casarea deciziei atacate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.M. împotriva deciziei penale nr. 60/P din 17 mai 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 4 noiembrie 2011, la 11 iulie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2012.