Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2012
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6146/2012

HOTĂRÂRE
10.10.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6146/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Din examinarea actelor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3386 din 26 octombrie 2010, Tribunalul Harghita, secția civilă, a respins acțiunea formulată de N.P. în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acțiune prin care s-au solicitat despăgubiri bănești în temeiul Legii nr. 221/2009. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost declarat nul, prin decizia nr. 28/A din 08 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, reținându-se că cererea de apel nu a fost semnată. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat prezentul recurs. La termenul de judecată din 09 mai 2012 s-a dispus amânarea cauzei pentru a se împlini lipsa semnăturii de pe cererea de recurs, precum și, avându-se în vedere conținutul memoriului de recurs, pentru a se discuta nulitatea recursului, pentru nemotivare.

În acest sens, recurentul a fost citat cu mențiunea de a împlini lipsa semnăturii, sub sancțiunea prevăzută de lege. La termenul următor, din data de 10 octombrie 2012, văzând că recurentul nu a dat curs acestor dispoziții, instanța, din oficiu, a invocat nulitatea căii de atac pentru lipsa semnăturii. Analizând cu prioritate această excepție, față de caracterul său peremtoriu, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente: Din cuprinsul art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., rezultă că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, semnătura. Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 133 C. proc. civ., potrivit cărora „Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.

Lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea”. Prezenta cerere de recurs nu a fost semnată, iar instanța a acordat recurentului un termen pentru a îndeplini această cerință legală, conform celor consemnate în precedent. Deși acesta a confirmat primirea citației pentru termenul din 10 octombrie 2012, după cum rezultă din comunicarea făcută instanței prin e-mail, nu s-a conformat dispozițiilor privind îndeplinirea cerinței legale a semnării recursului. În consecință, față de dispozițiile art. 302 alin. (1) lit. d) și ale art. 133 alin. (1) C. proc.

civ., cu aplicarea art. 316 și art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea cererii de recurs.

D I S P U N E Constată nulitatea cererii de recurs declarată de reclamantul N.P. împotriva deciziei nr. 28/A din 08 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, pentru lipsa semnăturii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 865/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 417 din 25 noiembrie 2010, Tribunalul Gorj, secția civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul
ÎCCJ 2012-09-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5216/2012
va menționatei decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, reclamantul C.D., pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestora s-a arătat că, în mod greșit curt
ÎCCJ 2012-10-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6148/2012
ului pentru nesemnare, față de caracterul său peremtoriu, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente: Din cuprinsul art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. rezultă că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,
ÎCCJ 2013-04-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4846/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul M.L.A. a solicitat în contradictoriu cu M.A.N. anularea actului administrativ al M.A.N. precum și obligarea M.A.N. să
ÎCCJ 2012-01-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 455/2012
prezenta acțiune. De asemenea, în mod corect reține prima instanță că din procesul verbal nr. 76 al Tribunalului de prima instanță Atena nu rezultă cine a fost instituit legatar al numitei T. sau T.E. și nici care este obiectul sau întinder
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă