ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 455/2012

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 15 ianuarie 2009, reclamantul

K.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, obligarea

pârâtului la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în

București, str. Labirint colț cu str. Traian, compus din teren în suprafață de

1200 m.p. și două corpuri de clădire, corpul A și corpul B (9 apartamente și 7

prăvălii - aproximativ 2397 m.p. suprafață construită desfășurată) astfel:

restituirea în natură a terenului sau a unei părți de teren în situația în care

este liber, iar, în caz contrar, atribuirea în compensare pe un alt amplasament

a suprafeței de 1200 m.p. teren sau acordarea de despăgubiri în raport cu

valoarea de circulație pentru imobilul construcție demolat corp A și B,

suprafață construită desfășurată de 2397 mp.

Prin sentința civilă nr.

1321 din 19 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că nu rezultă că reclamantul, care

solicită măsuri reparatorii în temeiul Legii 10/2001 pentru un imobil situat în

str. L. colț cu str. T., în calitate de succesor al numitei E.K., mama sa, la

rândul ei succesoare testamentară a numitei T.E., face dovada identității între

acest imobil menționat în cererea introductivă și cel menționat în Decretul nr.

90/1952 sau din procesul verbal din 31 ianuarie 1941, având în vedere

diferențele în suprafață mai sus subliniate (976 mp în procesul verbal din 1941

la 1200 mp solicitați prin cererea introductivă de instanță).

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamantul K.I.

Prin decizia civilă nr.

753/ A din 10 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a

admis apelul declarat de reclamantul K.I., a schimbat în tot sentința apelată,

în sensul că a admis în parte contestația, a obligat pârâtul Municipiul

București, prin primarul general, să emită dispoziție prin care să propună

acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, conform Titlului VII din Legea nr.

247/2005, pentru imobil, astfel cum a fost identificat prin raportul de

expertiză întocmit de expert M.C. și din 2 corpuri de clădire, în prezent

demolate, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză nr. 4654/2009

întocmit de expert M.A.S. și a omologat cele două raporturi de expertiză.

Instanța de apel a

constatat că motivul de apel referitor la lipsa oricărui rol activ din partea

instanței de fond este întemeiat și că instanța de fond a stabilit în mod

defectuos obiectivele expertizei topografice, întrucât nu a solicitat

expertului să aibă în vedere, la identificarea imobilului, tocmai actele de

proprietate invocate de parte precum și anexa la decretul de naționalizare în

care era descris imobilul, și nici nu a pus în discuția părților, în situația

în care era nelămurită cu privire la identitatea poștală a imobilului,

efectuarea probatoriilor corespunzătoare.

În baza probelor

astfel administrate, instanța de apel a reținut că imobilul notificat din str.

Labirint colț cu str. Traian, este același cu imobilul menționat în actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6071 din 12 iulie 1914 de Tribunalul

Ilfov, secția notariat și în actul de tranzacțiune și vânzare autentificat sub nr.

din 12 iulie 1914, din str. Labirint .colț cu str. Traian, este același cu

imobilul menționat în testamentul autentificat sub nr. 13/1939 de Tribunalul

Ilfov, din str. Ghenadie Petrescu colț cu str. Traian și este același cu

imobilul menționat în procesul-verbal din 31 ianuarie 1940 al Comisiei pentru

înființarea cărților funciare București (fila 151 din dosarul de apel).

Reclamantul a făcut

dovada că autoarea sa, T.E., era proprietara exclusivă la data preluării

abuzive a imobilului notificat și că este unicul moștenitor al acesteia.

Deoarece terenul notificat și construcțiile ce au fost edificate pe el, în

prezent demolate, nu pot fi restituite în natură, reclamantului urmează să i se

acorde beneficiul măsurilor în echivalent prevăzute la art. 10 alin. (10) din

lege, acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementate

prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva menționatei

decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, intimatul-pârât

Municipiul București, prin Primar General, pentru motive de nelegalitate

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestora s-a arătat că, în mod greșit Curtea de Apel a admis apelul

reclamantului și că, în mod corect a reținut prima instanță faptul că nu s-a

făcut dovada calității de persoană îndreptățită.

Imobilul în litigiu a

făcut obiectul Decretului de naționalizare nr. 92/1950, fiind preluat de la

numiții T.C.I. si E., poziția nr. 389 din listele anexe la decret.

Reclamanții au arătat

că autorii lor au dobândit imobilul prin actul de tranzacție și vânzare

transcris sub numărul 13664. Rezultă din acest scris că numitul N.C.T. a

dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Pe de altă parte,

prin procesul verbal din 31 ianuarie 1941 al Comisiunii pentru înființarea

Cărților Funciare București, s-a statuat cu privire la calitatea de nud proprietar

al numitei T.N.E. asupra imobilului din str. Mitropolit Ghenadie Petrescu,

compus din 976 mp si 2 corpuri de casă, în baza testamentului din 15 iulie 1936

de la soțul acesteia, N.C.T.

Așa cum corect reține

instanța de fond, din coroborarea acestor înscrisuri nu rezultă că reclamantul,

care solicită măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 asupra unui

imobil situat în str. Labirint nr. 100, colț cu strada Traian, compus din teren

în suprafață de 1200 mp și două corpuri de clădire, corpul A si B, în calitate

de succesor al numitei E.K., mama sa, la rândul ei succesoare testamentară a

numitei T.E., face dovada identității între acest imobil menționat în cererea

introductivă și cel menționat în Decretul nr. 92/1950 sau din procesul verbal

din 31 ianuarie 1941, având în vedere diferențele de suprafață, respectiv de la

976 mp în procesul verbal din 1941 la 1200 mp solicitați prin prezenta acțiune.

De asemenea, în mod

corect reține prima instanță că din procesul verbal nr. 76 al Tribunalului de

prima instanță Atena nu rezultă cine a fost instituit legatar al numitei T. sau

T.E. și nici care este obiectul sau întinderea acestui legat.

Mai arată și faptul

că nu s-au făcut nici dovezi în sensul că reclamanta a primit despăgubiri

pentru imobilul de mai sus, potrivit acordurilor internaționale încheiate de

România în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001,

modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit cărora nu sunt îndreptățite la

restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care

au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de țara

noastră privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.

La termenul din 27

ianuarie 2012, Înalta Curte a pus în discuție aspectul nesemnării cererii de

recurs, cerință impusă de art. 302 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., părțile

prezente având poziția exprimată în practicaua prezentei decizii.

Analizând cu

prioritate această excepție a nulității recursului, datorită caracterului său

peremptoriu, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:

Din cuprinsul art.

art. 302

1

alin. (1) lit. d) C. proc. civ. rezultă că cererea de

recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, semnătura.

Acest text se

coroborează cu art. 133 C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în

judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei

sau semnătura, va fi declarată nulă. Lipsa semnăturii se poate totuși împlini

în tot cursul judecății. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va

trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când

este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea.

Prezenta cerere de

recurs nu a fost semnată, iar instanța a acordat recurentului un termen pentru

a complini această lipsă, însă recurentul nu s-a conformat.

Făcând aplicarea art.

298 C. proc. civ. potrivit cu care dispozițiile de procedură privind judecata

în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt

potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu, cât și ale art. 316 C. proc. civ.,

conform căruia dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și

în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în

acest capitol, Înalta Curte constată că sancțiunea prevăzută de art. 133 alin.

(1) se aplică și cererii de recurs, deoarece dispozițiile de procedură privind

semnarea cererii de investire a instanței nu sunt potrivnice celor privind

cererea de recurs.

În consecință,

recursul va fi declarat nul în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declară nul recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primar General, împotriva

deciziei nr. 753/ A din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 27 ianuarie 2012.