ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2921/2009

Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 20 august 2009, pronunțată în Dosarul nr. 666/109/2007 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații T.V., deținut în Penitenciarul Colibași și G.S.R., deținut în Penitenciarul Colibași. S-a învederat că prin Sentința penală nr. 224 din 4 iunie 2009 a Tribunalului Argeș, inculpatul T.V. a fost condamnat la 8 ani închisoare, iar inculpatul G.S.R. la 6 ani închisoare, reținându-se că în ziua de 9 ianuarie 2007 au transportat împreună cu alți inculpați pe părțile vătămate S.A.M.

din Târgoviște și B.I. din Pitești, în scopul exploatării acestora. S-a mai reținut că inculpatul T.V. a găzduit la locuința sa pe partea vătămată M.A.M., în vârstă de 14 ani tot în scopul exploatării. Reținându-se că arestarea preventivă a fost dispusă față de cei 2 inculpați la data de 13 ianuarie 2007 de către Tribunalul Argeș s-a subliniat că această măsură a fost justificată de pericolul social pentru ordinea publică, determinat de încălcarea ordinei de drept și a celei sociale, precum și de rezonanța unor atare fapte asupra mediului public, în contextul creșterii alarmante a infracționalității în domeniul traficului de persoane.

În cuprinsul încheierii s-a pus în evidență că în susținerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, s-a solicitat să se aibă în vedere că inculpații sunt arestați de aproape 2 ani și 8 luni, ceea ce este o perioadă exagerat de mare și că toate probele considerate utile cauzei fuseseră administrate, astfel că lăsarea lor în libertate nu mai poate influența asupra probelor și desfășurării procesului, mai ales că au recunoscut săvârșirea faptelor imputate și chiar au cooperat cu organele de urmărire penală pentru aflarea adevărului. În motivarea soluției adoptate, Curtea de Apel Pitești a arătat că îndeplinirea condițiilor indicate în art. 160 2 C. proc. pen.

nu poate determina în mod obligatoriu acordarea liberării provizorii sub control judiciar, această măsură fiind lăsată la aprecierea instanței de judecată, în accepțiunea dispozițiilor art. 136 alin. (2) din același cod și numai dacă prin liberarea provizorie sub control judiciar se poate realiza scopul unei atare măsuri preventive. Ca urmare, s-a relevat prin încheiere că, în raport cu aceste considerente, privind limitele impuse de legiuitor la acordarea liberării provizorii sub control judiciar, precum și cu natura inedită și gravitatea faptelor imputate celor doi inculpați, este necesară menținerea inculpaților în continuare în stare de arest. S-a mai apreciat că durata mare de timp în care inculpații s-au aflat arestați preventiv nu poate fi considerată nerezonabilă dacă se are în vedere complexitatea cauzei și necesitatea efectuării unei minuțioase cercetări judecătorești.

Declarând recurs, inculpații T.V. și G.S.R. au criticat încheierea menționată ca nelegală și netemeinică, fără să facă referire la vreunul din cazurile de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., susținând că toate probele necesare soluționării cauzei au fost administrate, iar ei au recunoscut faptele, și au cooperat cu organele de urmărire penală pentru aflarea adevărului, astfel că pot fi lăsați în libertate pentru că nu mai există niciun pericol de influențare a martorilor și a desfășurării procesului penal în continuare. Ambele recursuri sunt nefondate. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen.

„liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”. Or, natura și gravitatea faptelor reținute în sentința prin care cei doi inculpați au fost condamnați la pedepse de 8 ani și, respectiv, 6 ani închisoare, care constau în răpirea unor tinere și transportarea lor în vederea exploatării impune să se considere că astfel de fapte care de obicei se comit în mod organizat și repetat, ca în speță, presupune existența unui iminent pericol ca ele să fie săvârșite din nou, încât nu se poate considera că elementele ce rezultă din dosar, nu ar impune în raport cu prevederile art. 160 b alin. (2) C. proc.

pen., constatarea necesității de a-i menține pe inculpați în stare de arest preventiv, pentru a-i feri de implicarea lor în eventuale noi răpiri de persoane de sex feminin, în scopul de a le exploata. Mai mult, prin natura și conținutul faptelor reținute în sarcina lor, ca și presupunerea justificată pentru că se vor putea implica în comiterea lor, și că au făcut parte dintr-o rețea constituită într-un asemenea scop, pot induce în cazul eliberării lor, încă insuficient reeducați să recurgă la eventuale mijloace de influențare a părților vătămate și chiar a martorilor pentru a reveni asupra declarațiilor făcute în cursul procesului. Așadar, sub cele 2 aspecte menționate există impedimente care impun chiar prin prevederea expresă a legii menținerea în stare de arest a celor doi inculpați, condamnați de prima instanță la 8 ani, respectiv, 6 ani închisoare.

În fine, este de observat că oricum, dacă nu ar exista impedimentele imperativ reglementate de lege din moment ce acordarea liberării provizorii sub control judiciar este un atribut lăsat la aprecierea instanței, în raport cu cazul concret în care se solicită, trebuie să se considere că în actualul moment procesual nu se justifică liberarea provizorie sub control judiciar a celor doi inculpați. În consecință, nefiind întemeiate criticile aduse încheierii atacate și cum nu se constată alte motive, susceptibile de a fi invocate din oficiu, urmează ca recursurile inculpaților să fie respinse ca nefondate cu obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat și a onorariului pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.V. și G.S.R. împotriva încheierii de ședință din 20 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 666/109/2007. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2009.