ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2921/2009

Asupra recursurilor

penale de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 august 2009,

pronunțată în Dosarul nr. 666/109/2007 Curtea de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată cererile de

liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații T.V., deținut

în Penitenciarul Colibași și G.S.R., deținut în Penitenciarul Colibași.

S-a învederat că prin

Sentința penală nr. 224 din 4 iunie 2009 a Tribunalului Argeș, inculpatul T.V.

a fost condamnat la 8 ani închisoare, iar inculpatul G.S.R. la 6 ani

închisoare, reținându-se că în ziua de 9 ianuarie 2007 au transportat împreună

cu alți inculpați pe părțile vătămate S.A.M. din Târgoviște și B.I. din

Pitești, în scopul exploatării acestora.

S-a mai reținut că

inculpatul T.V. a găzduit la locuința sa pe partea vătămată M.A.M., în vârstă

de 14 ani tot în scopul exploatării.

Reținându-se că

arestarea preventivă a fost dispusă față de cei 2 inculpați la data de 13

ianuarie 2007 de către Tribunalul Argeș s-a subliniat că această măsură a fost

justificată de pericolul social pentru ordinea publică, determinat de

încălcarea ordinei de drept și a celei sociale, precum și de rezonanța unor

atare fapte asupra mediului public, în contextul creșterii alarmante a

infracționalității în domeniul traficului de persoane.

În cuprinsul încheierii

s-a pus în evidență că în susținerea cererilor de liberare provizorie sub

control judiciar, s-a solicitat să se aibă în vedere că inculpații sunt

arestați de aproape 2 ani și 8 luni, ceea ce este o perioadă exagerat de mare

și că toate probele considerate utile cauzei fuseseră administrate, astfel că

lăsarea lor în libertate nu mai poate influența asupra probelor și desfășurării

procesului, mai ales că au recunoscut săvârșirea faptelor imputate și chiar au

cooperat cu organele de urmărire penală pentru aflarea adevărului.

În motivarea soluției

adoptate, Curtea de Apel Pitești a arătat că îndeplinirea condițiilor indicate

în art. 160

2

C. proc. pen. nu poate determina în mod obligatoriu

acordarea liberării provizorii sub control judiciar, această măsură fiind

lăsată la aprecierea instanței de judecată, în accepțiunea dispozițiilor art.

136 alin. (2) din același cod și numai dacă prin liberarea provizorie sub

control judiciar se poate realiza scopul unei atare măsuri preventive.

Ca urmare, s-a relevat prin încheiere că, în raport

cu aceste considerente, privind limitele impuse de legiuitor la acordarea

liberării provizorii sub control judiciar, precum și cu natura inedită și

gravitatea faptelor imputate celor doi inculpați, este necesară menținerea

inculpaților în continuare în stare de arest.

S-a mai apreciat că

durata mare de timp în care inculpații s-au aflat arestați preventiv nu poate

fi considerată nerezonabilă dacă se are în vedere complexitatea cauzei și

necesitatea efectuării unei minuțioase cercetări judecătorești.

Declarând recurs,

inculpații T.V. și G.S.R. au criticat încheierea menționată ca nelegală și

netemeinică, fără să facă referire la vreunul din cazurile de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., susținând că toate probele necesare

soluționării cauzei au fost administrate, iar ei au recunoscut faptele, și au

cooperat cu organele de urmărire penală pentru aflarea adevărului, astfel că

pot fi lăsați în libertate pentru că nu mai există niciun pericol de

influențare a martorilor și a desfășurării procesului penal în continuare.

Ambele recursuri sunt

nefondate.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă

în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe

învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte”.

Or, natura și

gravitatea faptelor reținute în sentința prin care cei doi inculpați au fost

condamnați la pedepse de 8 ani și, respectiv, 6 ani închisoare, care constau în

răpirea unor tinere și transportarea lor în vederea exploatării impune să se

considere că astfel de fapte care de obicei se comit în mod organizat și

repetat, ca în speță, presupune existența unui iminent pericol ca ele să fie

săvârșite din nou, încât nu se poate considera că elementele ce rezultă din

dosar, nu ar impune în raport cu prevederile art. 160

b

alin. (2) C.

proc. pen., constatarea necesității de a-i menține pe inculpați în stare de

arest preventiv, pentru a-i feri de implicarea lor în eventuale noi răpiri de

persoane de sex feminin, în scopul de a le exploata.

Mai mult, prin natura

și conținutul faptelor reținute în sarcina lor, ca și presupunerea justificată

pentru că se vor putea implica în comiterea lor, și că au făcut parte dintr-o

rețea constituită într-un asemenea scop, pot induce în cazul eliberării lor,

încă insuficient reeducați să recurgă la eventuale mijloace de influențare a

părților vătămate și chiar a martorilor pentru a reveni asupra declarațiilor

făcute în cursul procesului.

Așadar, sub cele 2

aspecte menționate există impedimente care impun chiar prin prevederea expresă

a legii menținerea în stare de arest a celor doi inculpați, condamnați de prima

instanță la 8 ani, respectiv, 6 ani închisoare.

În fine, este de

observat că oricum, dacă nu ar exista impedimentele imperativ reglementate de

lege din moment ce acordarea liberării provizorii sub control judiciar este un

atribut lăsat la aprecierea instanței, în raport cu cazul concret în care se

solicită, trebuie să se considere că în actualul moment procesual nu se

justifică liberarea provizorie sub control judiciar a celor doi inculpați.

În consecință,

nefiind întemeiate criticile aduse încheierii atacate și cum nu se constată

alte motive, susceptibile de a fi invocate din oficiu, urmează ca recursurile

inculpaților să fie respinse ca nefondate cu obligarea lor la plata cheltuielilor

judiciare efectuate de stat și a onorariului pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații T.V. și G.S.R. împotriva încheierii de ședință din 20 august 2009

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, în Dosarul nr. 666/109/2007.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 septembrie 2009.