ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3599/2010

Deliberând asupra recursului, se reține: Prin Sentința penală nr. 310/F din 8 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul O.S.M. motivat de aspectul că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată la data de 22 septembrie 2010 și că a trecut o perioadă prea scurtă de timp de la luarea ei, trebuind administrate probe, iar natura infracțiunii și persoana acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În termen legal inculpatul a exercitat calea ordinară de atac a recursului, atacând soluția pentru netemeinicie întrucât condițiile legale imperative impuse de prevederile art. 160 2 C. proc.

pen. sunt îndeplinite, urmărirea penală este finalizată, iar la dosarul cauzei nu există niciun indiciu că ar încerca să influențeze declarațiile martorilor, mai ales că are o situație familială și medicală grea. Examinând criticile în raport cu actele și lucrările cauzei, cât și cu hotărârea recurată, Înalta Curte constată că sunt fondate pentru cele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Așa cum reiese din încheierea din Camera de consiliu de la data de 21 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus arestarea preventivă a inculpatului O.S.M., ofițer poliție judiciară în cadrul IPJ Teleorman, pentru o perioadă de 29 de zile pe considerentul că în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede și la medicul legist, a pretins de la denunțătorul B.P.

suma de 1.900 - 2.000 RON, pentru a-l scăpa de infracțiunea de vătămare corporală din culpă. Or, din Rezoluția procurorului Direcției Naționale Anticorupție din data de 21 septembrie 2010 de începere a urmăririi penale reiese că inculpatul - subinspector de poliție - în cadrul întâlnirii avute cu denunțătorul i-a explicat acestuia că numărul de zile de îngrijiri medicale pentru victima accidentului trebuie să fie sub 60 de zile pentru a se împăca cu acesta, fiind nevoie de intervenție la medicul legist, iar când dosarul va fi înaintat procurorului, el va interveni la acesta să-l soluționeze mai repede, comunicându-i denunțătorului că nu este suficientă suma de 1.300 RON, pentru medicul legist și procuror, că trebuie să mai facă rost până la 1.900 - 2.000 RON.

Acestea fiind datele dosarului, chiar dacă se conturează indiciile infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, ele nu sunt suficiente pentru a fi respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Astfel, condițiile legale cerute de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. sunt îndeplinite. Este evident că simpla îndeplinire a cerințelor legale nu este suficientă pentru admiterea de plano a unei astfel de cereri. La analizarea modalităților alternative ale măsurii preventive a arestului se au în vedere modalitatea și împrejurările concrete ale comiterii faptei, dar și persoana inculpatului. În speță, inculpatul are o carieră de 17 ani în Poliția Roșiorii de Vede și a promis intervenția sa pentru rezolvarea urgentă și favorabilă a unei vătămări corporale din culpă în urma rugăminților unui prieten.

Nu există nici cel mai mic indiciu că inculpatul s-a îndeletnicit cu o astfel de activitate, dimpotrivă, fiind cunoscut în societate ca un bun și integru profesionist. Nici chiar procurorul de caz nu a reținut că inculpatul ar fi pretins pentru el suma respectivă de bani. Justificarea instanței de fond că ar fi posibilă încercarea de influențare a martorilor, deja audiați în faza de urmărire penală, este o simplă speculație, nesusținută de niciun indiciu că inculpatul, polițist de carieră care cunoaște consecințele unei astfel de tentative, ar fi încercat zădărnicirea aflării adevărului. Speculațiile potrivit cu care pretinsa prietenie cu numitul D.S., care l-a rugat să rezolve dosarul, și colegul și subalternul său de serviciu, T.V.

- deja audiați - ar justifica temerea că ar putea fi influențați de către inculpat, nu se încadrează în dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și, ca atare, nu pot fi însușite de către instanța de recurs. Pe de altă parte, pericolul social concret pentru ordinea publică nu se rezumă la afirmațiile generice de „sentimentul de insecuritate al opiniei publice și credința că justiția nu acționează ferm împotriva acelora care comit fapte de corupție și dețin anumite funcții în instituțiile statului”, acestea trebuind analizat în concordanță cu semantica conceptelor folosite. Insecuritatea opiniei publice are în vedere și sentimentul de temere, frica pe care o inspiră un anume individ lăsat liber, atunci când circulă pe stradă și în locurile publice.

Acțiunea fermă a justiției împotriva celor care comit infracțiuni nu are în vedere numai judecarea lor în stare privativă de libertate, ci și pedeapsa finală, în limitele ei și ca mod de individualizare judiciară. Împrejurarea că o persoană este judecată în stare de libertate nu presupune implicit un certificat de bună purtare sau nevinovăție cum s-a acreditat ideea în opinia publică.

Privarea de libertate trebuie dispusă și menținută în situațiile care o reclamă, când infracțiunile sunt de violență și atentează la bunurile cele mai de preț ale ființei umane: viața, libertatea de mișcare, de voință, libertatea sexuală etc. „Moda stării de arest preventiv” în cazul infracțiunilor de corupție trebuie să corespundă gradual pericolului social nu numai abstract al respectivelor fapte penale - reflectat de altfel în limitele speciale de pedeapsă legale - ci și celui concret, prezentat de modalitatea, împrejurările comiterii faptei, urmările produse și, nu în ultimul rând, date care caracterizează persoana celui ce a săvârșit-o.

Analiza, de la caz la caz a stării de pericol social concret în situația acestui gen de infracțiuni trebuie să aibă ca premisă nu numai oportunitatea măsurii preventive, eficiența e,i dar și costurile financiare ale societății privind ținerea persoanei în stare de detenție, transportul acestuia la organele judiciare, asigurarea pazei, cazării, hranei. Este evidentă în foarte multe cazuri lipsa acestei proporționalități între măsura preventivă și costurile suportate de societate numai pentru a se justifica anumite interese limitate de la o perioadă istorică la alta. În speță, inculpatul a cumpărat cu credit bancar un apartament în Roșiori de Vede, are un copil minor în întreținere, atât el, cât și minorul au probleme de sănătate, soția sa este studentă, aspecte de natură a fi avute în vedere la aprecierea pericolului social concret în ceea ce privește cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar.

În raport cu împrejurările în care a comis pretinsa faptă, cu persoana inculpatului, cu aspectul că acesta este de drept suspendat din funcție și pus la dispoziția IPJ Teleorman - prin punerea în mișcare a acțiunii penale (potrivit Legii și Statutului polițistului) - pe toată perioada procesului penal, neexistând pericolul recidivării sale în comiterea unor fapte similare, se apreciază ca fiind întrunite cerințele legale ale admiterii cererii sale, mai ales că deși legiuitorul a stabilit prin art. 136 alin. (2) C. proc. pen. că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Ca atare, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen. recursul va fi admis, casată sentința atacată și, rejudecând pe fond, admisă cererea și aplicate dispozițiile art. 160 2 alin. (3) și (3 2 ) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul O.S.M. împotriva Sentinței penale nr. 310/F din 8 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 9322/2/2010. Casează sentința atacată și, rejudecând, în baza art. 160 2 C. proc. pen., admite cererea formulată de inculpatul O.S.M. și dispune liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia. Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligațiile prevăzute de art. 160 2 alin. (3) C. proc.

pen., respectiv: a) să nu depășească limita teritorială a județului Teleorman fără încuviințarea instanței; b) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție; d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. Conform art. 160 2 alin. (3 2 ) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului ca în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului O.S.M.

de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 21 septembrie 2010 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, dacă nu este arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2010. Procesat de GGC - AZ