ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3599/2010

Deliberând asupra recursului, se reține:

Prin

Sentința penală nr. 310/F din 8 octombrie 2010, Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca

nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

către inculpatul O.S.M. motivat de aspectul că măsura arestării preventive a

inculpatului a fost luată la data de 22 septembrie 2010 și că a trecut o

perioadă prea scurtă de timp de la luarea ei, trebuind administrate probe, iar

natura infracțiunii și persoana acestuia prezintă pericol concret pentru

ordinea publică.

În termen legal inculpatul a exercitat calea

ordinară de atac a recursului, atacând soluția pentru netemeinicie întrucât

condițiile legale imperative impuse de prevederile art. 160

2

C.

proc. pen. sunt îndeplinite, urmărirea penală este finalizată, iar la dosarul

cauzei nu există niciun indiciu că ar încerca să influențeze declarațiile

martorilor, mai ales că are o situație familială și medicală grea.

Examinând criticile în raport cu actele și

lucrările cauzei, cât și cu hotărârea recurată, Înalta Curte constată că sunt

fondate pentru cele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Așa cum reiese din încheierea din Camera de

consiliu de la data de 21 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus arestarea

preventivă a inculpatului O.S.M., ofițer poliție judiciară în cadrul IPJ

Teleorman, pentru o perioadă de 29 de zile pe considerentul că în schimbul

promisiunii că va interveni pe lângă un procuror din cadrul Parchetului de pe

lângă Judecătoria Roșiorii de Vede și la medicul legist, a pretins de la

denunțătorul B.P. suma de 1.900 - 2.000 RON, pentru a-l scăpa de infracțiunea

de vătămare corporală din culpă.

Or, din Rezoluția procurorului Direcției

Naționale Anticorupție din data de 21 septembrie 2010 de începere a urmăririi penale

reiese că inculpatul - subinspector de poliție - în cadrul întâlnirii avute cu

denunțătorul i-a explicat acestuia că numărul de zile de îngrijiri medicale

pentru victima accidentului trebuie să fie sub 60 de zile pentru a se împăca cu

acesta, fiind nevoie de intervenție la medicul legist, iar când dosarul va fi

înaintat procurorului, el va interveni la acesta să-l soluționeze mai repede,

comunicându-i denunțătorului că nu este suficientă suma de 1.300 RON, pentru

medicul legist și procuror, că trebuie să mai facă rost până la 1.900 - 2.000

RON.

Acestea fiind datele dosarului, chiar dacă se

conturează indiciile infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la

art. 6 și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, ele nu sunt suficiente

pentru a fi respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

Astfel, condițiile legale cerute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. sunt îndeplinite. Este evident că simpla îndeplinire a

cerințelor legale nu este suficientă pentru admiterea de plano a unei astfel de

cereri. La analizarea modalităților alternative ale măsurii preventive a

arestului se au în vedere modalitatea și împrejurările concrete ale comiterii

faptei, dar și persoana inculpatului.

În speță, inculpatul are o carieră de 17 ani

în Poliția Roșiorii de Vede și a promis intervenția sa pentru rezolvarea

urgentă și favorabilă a unei vătămări corporale din culpă în urma rugăminților

unui prieten.

Nu există nici cel mai mic indiciu că

inculpatul s-a îndeletnicit cu o astfel de activitate, dimpotrivă, fiind

cunoscut în societate ca un bun și integru profesionist.

Nici chiar procurorul de caz nu a reținut că

inculpatul ar fi pretins pentru el suma respectivă de bani.

Justificarea instanței de fond că ar fi

posibilă încercarea de influențare a martorilor, deja audiați în faza de

urmărire penală, este o simplă speculație, nesusținută de niciun indiciu că

inculpatul, polițist de carieră care cunoaște consecințele unei astfel de

tentative, ar fi încercat zădărnicirea aflării adevărului.

Speculațiile potrivit cu care pretinsa

prietenie cu numitul D.S., care l-a rugat să rezolve dosarul, și colegul și

subalternul său de serviciu, T.V. - deja audiați - ar justifica temerea că ar

putea fi influențați de către inculpat, nu se încadrează în dispozițiile art. 148

alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și, ca atare, nu pot fi însușite de către

instanța de recurs.

Pe de altă parte, pericolul social concret

pentru ordinea publică nu se rezumă la afirmațiile generice de „sentimentul de

insecuritate al opiniei publice și credința că justiția nu acționează ferm

împotriva acelora care comit fapte de corupție și dețin anumite funcții în

instituțiile statului”, acestea trebuind analizat în concordanță cu semantica

conceptelor folosite.

Insecuritatea opiniei publice are în vedere

și sentimentul de temere, frica pe care o inspiră un anume individ lăsat liber,

atunci când circulă pe stradă și în locurile publice.

Acțiunea fermă a justiției împotriva celor

care comit infracțiuni nu are în vedere numai judecarea lor în stare privativă

de libertate, ci și pedeapsa finală, în limitele ei și ca mod de

individualizare judiciară.

Împrejurarea că o persoană este judecată în

stare de libertate nu presupune implicit un certificat de bună purtare sau

nevinovăție cum s-a acreditat ideea în opinia publică.

Privarea de libertate trebuie dispusă și

menținută în situațiile care o reclamă, când infracțiunile sunt de violență și

atentează la bunurile cele mai de preț ale ființei umane: viața, libertatea de

mișcare, de voință, libertatea sexuală etc.

„Moda stării de arest preventiv” în cazul

infracțiunilor de corupție trebuie să corespundă gradual pericolului social nu

numai abstract al respectivelor fapte penale - reflectat de altfel în limitele

speciale de pedeapsă legale - ci și celui concret, prezentat de modalitatea,

împrejurările comiterii faptei, urmările produse și, nu în ultimul rând, date

care caracterizează persoana celui ce a săvârșit-o.

Analiza, de la caz la caz a stării de pericol

social concret în situația acestui gen de infracțiuni trebuie să aibă ca

premisă nu numai oportunitatea măsurii preventive, eficiența e,i dar și

costurile financiare ale societății privind ținerea persoanei în stare de

detenție, transportul acestuia la organele judiciare, asigurarea pazei,

cazării, hranei.

Este evidentă în foarte multe cazuri lipsa

acestei proporționalități între măsura preventivă și costurile suportate de

societate numai pentru a se justifica anumite interese limitate de la o

perioadă istorică la alta.

În speță, inculpatul a cumpărat cu credit

bancar un apartament în Roșiori de Vede, are un copil minor în întreținere,

atât el, cât și minorul au probleme de sănătate, soția sa este studentă,

aspecte de natură a fi avute în vedere la aprecierea pericolului social concret

în ceea ce privește cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar.

În raport cu împrejurările în care a comis

pretinsa faptă, cu persoana inculpatului, cu aspectul că acesta este de drept

suspendat din funcție și pus la dispoziția IPJ Teleorman - prin punerea în

mișcare a acțiunii penale (potrivit Legii și Statutului polițistului) - pe

toată perioada procesului penal, neexistând pericolul recidivării sale în

comiterea unor fapte similare, se apreciază ca fiind întrunite cerințele legale

ale admiterii cererii sale, mai ales că deși legiuitorul a stabilit prin art.

136 alin. (2) C. proc. pen. că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și

prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Ca atare, în baza art. 385

15

pct.

2 lit. d) C. proc. pen. recursul va fi admis, casată sentința atacată și,

rejudecând pe fond, admisă cererea și aplicate dispozițiile art. 160

2

alin. (3) și (3

2

) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul O.S.M.

împotriva Sentinței penale nr. 310/F din 8 octombrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 9322/2/2010.

Casează sentința atacată și, rejudecând, în

baza art. 160

2

C. proc. pen., admite cererea formulată de inculpatul

O.S.M. și dispune liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.

Pe timpul liberării provizorii sub control

judiciar inculpatul va respecta obligațiile prevăzute de art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen., respectiv:

a) să nu depășească limita teritorială a

județului Teleorman fără încuviințarea instanței;

b) să se prezinte la instanța de judecată ori

de câte ori este chemat;

c) să se prezinte la secția de poliție în a

cărei rază teritorială locuiește inculpatul, conform programului de

supraveghere întocmit de organul de poliție;

d) să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea instanței;

e) să nu dețină, să nu folosească și să nu

poarte nicio categorie de arme.

Conform art. 160

2

alin. (3

2

)

C. proc. pen. atrage atenția inculpatului ca în caz de încălcare cu

rea-credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față de acesta măsura

arestării preventive.

Dispune punerea de îndată în libertate a

inculpatului O.S.M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 21

septembrie 2010 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, dacă nu este arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, în sumă de 100 RON, se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică, azi 14

octombrie 2010.

Procesat

de GGC - AZ