ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4760/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța sub nr. 10759/118/2010, reclamanții O.M., F.V., I.F.D. și

P.C.D.,

au solicitat

instanței ca, în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., să pronunțe o

hotărâre prin care pârâtul să fie obligat la repararea prejudiciului moral

suferit ca urmare a condamnării politice suferită de P.M.I. (defunctul tată și

bunic), prin acordarea unei indemnizații cu caracter compensatoriu, cuantificat

în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009 așa cum a fost

modificat prin O.U.G. nr. 62/2010.

În motivare, reclamanții au arătat că

P.M.I. a fost condamnat politic prin sentința penală nr. 344/1950 pronunțată de

Tribunalul Militar Constanța pentru fapta prevăzută de art. 209 pct. 3 C. pen.

al României din 1936, la o pedeapsa de 8 ani închisoare și confiscarea totală a

averii, fiind eliberat la 24 iulie 1956.

S-a susținut că arestarea nu a afectat

doar sănătatea și viata lui P.M.I., ci a întregii familii, mai ales a soției,

care a rămas singură, neajutorată, cu trei copii minori și o bunică bătrână și

bolnavă.

S-a mai învederat că reclamantele O.M.

și F.V. sunt fiicele condamnatului iar I.F.D. și P.C.D. sunt nepoți de fiu ai

condamnatului, tatăl P.I. fiind decedat, așa cum reiese din actele de stare

civilă și certificatul de moștenitor depuse la dosar.

În drept, reclamanții și-au întemeiat

acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, art. 5 din C.E.D.O., art. 998 –

art. 999 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1718 din 29

octombrie 2010, Tribunalul Constanta,

a

admis acțiunea formulată de reclamanții O.M., F.V., I.F.D. și P.C.D. și a

obligat pârâtul la plata sumei de câte 5.000 Euro, sau echivalentul în lei la

data plății efective, către reclamanții O.M. și F.V. și a sumei de câte 2.500

Euro către reclamanții I.D.F. și P.C.D., cu titlu de despăgubiri.

Tribunalul a motivat că sumele

menționate ar fi în măsură să atenueze suferința din trecut și să asigure

reclamanților, ca succesori ai autorului lor comun, cel puțin pe viitor, o

despăgubire pentru o viață petrecută în privațiuni, reținând că prejudiciul

moral nu poate fi disociat de cel material întrucât au cauze asemănătoare,

impunându-se stabilirea unei despăgubiri globale, rară a distinge între cele

două tipuri de prejudiciu.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Constanța, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind

conflictele de muncă și asigurările sociale,

prin decizia civilă nr. 339/ C din 22 iunie 2011, a

respins, ca tardiv, apelul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Constanta

împotriva sentinței civile nr. 1718 din 29 octombrie 2010.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că sentința civilă nr. 1718 din 29 octombrie 2010 a Tribunalului

Constanta a fost comunicată pârâtului S.R. prin M.F.P. la adresa din București,

str. Apolodor, la data de 7 februarie 2011, conform dovezii de comunicare

atașată la dosar nr. 10759/118/2010 al Tribunalului Constanța, iar apelul a

fost declarat la data de 7 martie 2011 (data poștei), constatând că actul de

procedură s-a realizat după împlinirea termenului legal de 15 zile, stabilit în

mod imperativ de legiuitor, iar această nesocotire a prevederilor art. 284

alin. (l) C. proc. civ., atrage sancțiunea decăderii, cu consecința pierderii

dreptului de a mai exercita acest drept procedural și a respingerii apelului

declarat de S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Constanța

Împotriva acestei din urmă decizii a

declarat recurs pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Constanța, criticând-o

pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Constanța a susținut următoarele:

Potrivit art. 85 C. proc. civ.: „Judecătorul

nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea părților sau înfățișarea

părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.”

Art. 107 C. proc. civ., prevede

obligația președintelui completului de judecata de a amâna judecata pricinii

ori de cate ori constata ca partea care lipsește nu a fost citată cu

respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 5

C. proc. civ., care prevăd: „Casarea unei hotărâri se poate cere când prin

hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurentul-pârât a

susținut că decizia instanței de apel este nulă întrucât în cauză a fost

încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare.

Având în vedere că instanța a invocat

din oficiu excepția tardivității declarării apelului, aceasta trebuia pusă în

discuția părților deoarece contradictorialitatea reprezintă o garanție a

realizării dreptului la apărare și a egalității părților în fața instanțelor

judecătorești, iar prin soluția instanței pârâtul a fost privat de dreptul de

discuta în contradictoriu toate elementele de fapt și de drept ale cauzei.

Instanța de apel a reținut că

hotărârea instanței de fond a fost comunicată pârâtului la data de 07 februarie

2011, iar apelul a fost declarat la data de 07 martie 2011 (data poștei),

constatând că actul de procedură s-a realizat după împlinirea termenului de 15

zile.

Însă conform dovezii de depunere la

oficiul poștal, pe care a anexat-o cererii de recurs, reiese că apelul a fost

depus la data de 22 februarie 2011 în cea de-a 15 a zi, ultima zi fiind 23

februarie 2011, conform art. 101 alin. (l) C. proc. civ.

Recurentul-pârât a mai susținut că

prin Decizia Curții Constituționale nr. 1354 din 20 octombrie 2010 (M. Of. nr.

761/15.11.2010) a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I si art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politie și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989.

De asemenea, prin Deciziile nr. 1358

din 21 octombrie 2010 și nr. 360 din 21 octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010)

s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (I) lit. a) teza întâi din Legea nr.

221/2009 privind condamnările eu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

cu modificările și completările ulterioare sunt neconstituționale.

Recursul este fondat pentru

considerentele care succed.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului reiese că sentința nr. 1718 din 29 octombrie 2010 a Tribunalului

Constanța a fost comunicată pârâtului S.R. prin M.F.P. la adresa din București,

str. Apolodor, la data de 7 februarie 2011, conform dovezii de comunicare

atașată la fila 46 din dosarul nr. 10759/118/2010 al Tribunalului Constanta.

Având în vedere dispozițiile art. 284

alin. (l) C. proc. civ., raportate la cele ale art. 101 alin. (l) C. proc.

civ., termenul de apel, în ceea ce îl privea pe pârât, se împlinea în cauză la

data de 23 februarie 2011.

Curtea de Apel Constanța a soluționat

apelul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Constanța,

respingându-1, ca tardiv, în considerarea datei poștale aplicată pe plicul cu

care a fost expediată cererea de apel, respectiv 07 martie 2011, acesta fiind

unicul înscris de la dosar emanând de la pârât, în raport de care instanța

putea verifica dacă acesta a exercitat calea de atac în termenul procedural

prevăzut de lege.

Examinând decizia atacată prin prisma

criticilor formulate, se constată că instanței de apel nu i se poate reproșa că

ar fi soluționat excepția tardivității apelului declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P.

prin D.G.F.P. Constanța cu încălcarea principiului contradictorialității și a

dreptului la apărare, atâta timp cât acesta, prin cererea de apel, a solicitat

judecata cauzei în lipsă iar la termenul când instanța a rămas în pronunțare

asupra excepției tardivității acesta nu s-a prezentat, deși fusese legal citat

și nu a înțeles să se prevaleze, nici la data formulării cererii de apel și

nici ulterior, cât dosarul s-a aflat pe rolul instanței de apel, de originalul

recipisei poștale de expediere a apelului purtând data poștei 22 februarie

2011, care făcea dovada că, în speță, a exercitat calea de atac înăuntrul

termenului procedural prevăzut de art. 284 alin. (l) C. proc. civ. și care ar

fi exclus constatarea de către instanță a incidenței în speță a dispozițiilor

art. 103 C. proc. civ.

Cu toate acestea, având în vedere că

pârâtul a înțeles să facă dovada că a declarat apelul împotriva sentinței

tribunalului înlăuntrul termenul imperativ stabilit de art. 284 alin. (l) C.

proc. civ., doar cu ocazia exercitării căii de atac a recursului, depunând la

dosar, în această fază procesuală, originalul recipisei poștale R nr. 114

purtând mențiunile: destinatar: Tribunalul Constanța, expeditor: D.G.F.P.

Constanța, Apel nr. 10759/118/2010 și având aplicată ștampila poștală cu data

de 22 februarie 2012, Înalta Curte va constata că în speță se impune admiterea

recursului și casarea deciziei instanței de apel, cu consecința trimiterii

cauzei, spre rejudecarea apelului, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul S.R.

prin M.F.P. prin D.G.F.P. Constanța împotriva deciziei civile nr. 339/ C din 22

iunie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și

de familie precum și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurările

sociale.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

22 iunie 2012.