ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție

sub nr. 14842 la 4 mai 2010 și pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție sub nr. 3889/1/2010 la 5 mai 2010, petiționarul M.C.V. a

formulat plângere împotriva rezoluției nr. 3031/1555/VIII/1/2010 a Parchetul

General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin adresa Înaltei

Curți s-a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică trimiterea lucrării nr.

3031/1555/VIII/1/2010, precum și dosarul care a stat la baza acestei lucrări,

fiind necesare pentru soluționarea plângerii formulată de M.C.V., plângere ce

formează obiectul dosarului nr. 3889/1/2010 cu termen de judecată la 28 iunie

2010, adresă aflată la fila 3 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a

fost depusă adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

către această instanță, aflată la fila 5 dosarul Înaltei Curți, în care se

comunică trimiterea alăturat adresei a lucrării nr. 3031/1555/VIII/1/2010

privind pe petiționarul M.C.V., solicitând ca după soluționarea plângerii,

lucrarea să fie restituită, în prezent lucrarea a fost atașată cauzei.

La termenul de

astăzi, lipsit petiționarul M.C.V., procedura de citare fiind legal

îndeplinită.

Magistratul asistent

a învederat Înaltei Curți că s-a atașat dosarul în care s-a dat lucrarea

atacată, parchetul solicitând restituirea acesteia imediat după soluționare.

Înalta Curte, din

oficiu, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 278

1

C. proc.

pen., a pus în discuție admisibilitatea plângerii formulată de petiționare,

întrucât din conținutul adresei comunicată de parchet, petiționarului rezultă

că plângerea respectivă nu întrunește dispozițiile art. 222 C. proc. pen.

Reprezentantul

parchetului a solicitat admiterea excepției invocată din oficiu și, pe cale de

consecință, respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii formulată de petiționar,

fiind îndreptată împotriva unei rezoluții care nu face parte dintre cele

prevăzute de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Examinând plângerea

formulată de petiționarul M.C.V. împotriva lucrării nr. 3031/1555/VIII/1/2010

din 14 aprilie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în raport cu excepția

pusă în discuție, din oficiu, de această instanță, în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., Înalta Curte constată plângerea petiționarului ca fiind

inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin rezoluția din 14

aprilie 2010 dată de procuror în lucrarea cu nr. 3031/1555/VIII-1/2010 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire

penală și criminalistică s-a dispus respingerea plângerii, neimpunându-se

înregistrarea în evidența penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, închiderea

lucrării, arhivarea acesteia și comunicarea soluției.

În considerentele

rezoluției, procurorul a constatat că petentul a formulat plângere împotriva

mai multor magistrați judecători și procurori fiind nemulțumit de soluțiile

dispuse de către aceștia în dosarele în care a fost parte.

Plângerea nu

întrunește dispozițiile art. 222 C. proc. pen., respectiv, nu descrie vreo

vătămare cauzată petentului prin infracțiune sau vreo faptă care ar trebui să

formeze obiectul plângerii și nici nu indică vreun mijloc concret de probă.

Cu privire la

obligativitatea indicării tuturor acestor elemente prevăzute de lege, Înalta

Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin sentința nr. 653 din 30 martie

2009, în sensul că, indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor acestor mențiuni

constituie o condiție privind admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un

conținut precis și fiind totodată, o precauțiune împotriva plângerilor

neîntemeiate.

S-a mai reținut prin

aceeași sentință că, nerespectarea acestor cerințe de admisibilitate a

plângerii ar pute genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiționare, drept

pentru care a dispus soluția mai sus arătată.

În conținutul

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., așa cum a fost

modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul a prevăzut că, după

respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de

clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale,

date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la

data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și

art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și

împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

Așa cum rezultă din

norma procedurală menționată, plângerea care are un asemenea temei vizează

expres și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată, respectiv neînceperea

urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale,

clasarea, precum și actele procedurale, respectiv rezoluția, ordonanța sau

rechizitoriul emise de procuror, în raport cu soluțiile de netrimitere în

judecată menționate.

Or, plângerea

formulată de petiționarul M.C.V., împotriva rezoluției din 14 aprilie 2010 în

lucrarea nr. 3031/1555/VIII-1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin care a

fost respinsă plângerea, neimpunându-se înregistrarea în evidența penală a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire

penală și criminalistică, închiderea lucrării, arhivarea acesteia și comunicarea

soluției, nu este îndreptată împotriva vreuneia din soluțiile ce poate fi

dispusă de procuror, prin actele procedurale prevăzute de art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen.

Astfel, plângerea

petiționarului este inadmisibilă, în condițiile în care aceasta nu vizează una

din soluțiile de netrimitere în judecată ce se pot

dispune prin actele procedurale arătate în

normă, atât soluțiile, cât și actele procedurale fiind impuse expres și

limitativ de norma menționată.

De asemenea, Înalta

Curte nu poate considera nici că plângerea formulată de petiționarul M.C.V. și

adresată acestei instanțe, ce face obiectul cauzei de față, ar fi o plângere

întemeiată pe dispozițiile art. 222 C. proc. pen., care ar fi fost greșit

îndreptată la instanța de judecată, deoarece legiuitorul a reglementat în

conținutul normei menționate condițiile care trebuie să le îndeplinească un

asemenea mod de sesizare a organelor de urmărire penală.

Astfel, se stipulează

în art. 222 alin. (1) și (2) C. proc. pen. că: „Plângerea este încunoștințarea

făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o

vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune. Plângerea trebuie să cuprindă:

numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei

care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și

a mijloacelor de probă.”

Or, în plângerea formulată,

petiționarul M.C.V. nu a enunțat infracțiunile pretins a fi comise, nici

persoana împotriva căreia a formulat plângere, nu există nicio descriere a

faptelor respective, în sensul evidențierii în mod concret a consecințelor pe

care acestea le-ar fi putut avea asupra persoanei sale și nici nu a indicat

mijloacele de probă, așa încât plângerea este informă, nerespectând prevederile

legale.

În raport cu cele menționate,

Înalta Curte consideră că plângerea petiționarului M.C.V., așa cum a fost

formulată se circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie și îl

sancționează cu inadmisibilitatea.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de

petiționarul M.C.V. împotriva lucrării nr. 3031/1555/VIII/1/2010 din 14 aprilie

2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de Urmărire Penală și Criminalistică.

În conformitate cu art.

192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga petiționarul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul M.C.V. împotriva lucrării nr.

3031/1555/VIII/1/2010 din 14 aprilie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție,Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 28 iunie 2010.