ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 14842 la 4 mai 2010 și pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 3889/1/2010 la 5 mai 2010, petiționarul M.C.V. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 3031/1555/VIII/1/2010 a Parchetul General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin adresa Înaltei Curți s-a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică trimiterea lucrării nr. 3031/1555/VIII/1/2010, precum și dosarul care a stat la baza acestei lucrări, fiind necesare pentru soluționarea plângerii formulată de M.C.V., plângere ce formează obiectul dosarului nr. 3889/1/2010 cu termen de judecată la 28 iunie 2010, adresă aflată la fila 3 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depusă adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție către această instanță, aflată la fila 5 dosarul Înaltei Curți, în care se comunică trimiterea alăturat adresei a lucrării nr. 3031/1555/VIII/1/2010 privind pe petiționarul M.C.V., solicitând ca după soluționarea plângerii, lucrarea să fie restituită, în prezent lucrarea a fost atașată cauzei. La termenul de astăzi, lipsit petiționarul M.C.V., procedura de citare fiind legal îndeplinită. Magistratul asistent a învederat Înaltei Curți că s-a atașat dosarul în care s-a dat lucrarea atacată, parchetul solicitând restituirea acesteia imediat după soluționare. Înalta Curte, din oficiu, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 278 1 C. proc.

pen., a pus în discuție admisibilitatea plângerii formulată de petiționare, întrucât din conținutul adresei comunicată de parchet, petiționarului rezultă că plângerea respectivă nu întrunește dispozițiile art. 222 C. proc. pen. Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea excepției invocată din oficiu și, pe cale de consecință, respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii formulată de petiționar, fiind îndreptată împotriva unei rezoluții care nu face parte dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Examinând plângerea formulată de petiționarul M.C.V. împotriva lucrării nr. 3031/1555/VIII/1/2010 din 14 aprilie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în raport cu excepția pusă în discuție, din oficiu, de această instanță, în condițiile art. 278 1 C. proc.

pen., Înalta Curte constată plângerea petiționarului ca fiind inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta. Prin rezoluția din 14 aprilie 2010 dată de procuror în lucrarea cu nr. 3031/1555/VIII-1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică s-a dispus respingerea plângerii, neimpunându-se înregistrarea în evidența penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, închiderea lucrării, arhivarea acesteia și comunicarea soluției. În considerentele rezoluției, procurorul a constatat că petentul a formulat plângere împotriva mai multor magistrați judecători și procurori fiind nemulțumit de soluțiile dispuse de către aceștia în dosarele în care a fost parte.

Plângerea nu întrunește dispozițiile art. 222 C. proc. pen., respectiv, nu descrie vreo vătămare cauzată petentului prin infracțiune sau vreo faptă care ar trebui să formeze obiectul plângerii și nici nu indică vreun mijloc concret de probă. Cu privire la obligativitatea indicării tuturor acestor elemente prevăzute de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin sentința nr. 653 din 30 martie 2009, în sensul că, indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor acestor mențiuni constituie o condiție privind admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conținut precis și fiind totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate. S-a mai reținut prin aceeași sentință că, nerespectarea acestor cerințe de admisibilitate a plângerii ar pute genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiționare, drept pentru care a dispus soluția mai sus arătată.

În conținutul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu. Așa cum rezultă din norma procedurală menționată, plângerea care are un asemenea temei vizează expres și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată, respectiv neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, clasarea, precum și actele procedurale, respectiv rezoluția, ordonanța sau rechizitoriul emise de procuror, în raport cu soluțiile de netrimitere în judecată menționate.

Or, plângerea formulată de petiționarul M.C.V., împotriva rezoluției din 14 aprilie 2010 în lucrarea nr. 3031/1555/VIII-1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin care a fost respinsă plângerea, neimpunându-se înregistrarea în evidența penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, închiderea lucrării, arhivarea acesteia și comunicarea soluției, nu este îndreptată împotriva vreuneia din soluțiile ce poate fi dispusă de procuror, prin actele procedurale prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Astfel, plângerea petiționarului este inadmisibilă, în condițiile în care aceasta nu vizează una din soluțiile de netrimitere în judecată ce se pot dispune prin actele procedurale arătate în normă, atât soluțiile, cât și actele procedurale fiind impuse expres și limitativ de norma menționată.

De asemenea, Înalta Curte nu poate considera nici că plângerea formulată de petiționarul M.C.V. și adresată acestei instanțe, ce face obiectul cauzei de față, ar fi o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 222 C. proc. pen., care ar fi fost greșit îndreptată la instanța de judecată, deoarece legiuitorul a reglementat în conținutul normei menționate condițiile care trebuie să le îndeplinească un asemenea mod de sesizare a organelor de urmărire penală. Astfel, se stipulează în art. 222 alin. (1) și (2) C. proc. pen. că: „Plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune. Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.” Or, în plângerea formulată, petiționarul M.C.V.

nu a enunțat infracțiunile pretins a fi comise, nici persoana împotriva căreia a formulat plângere, nu există nicio descriere a faptelor respective, în sensul evidențierii în mod concret a consecințelor pe care acestea le-ar fi putut avea asupra persoanei sale și nici nu a indicat mijloacele de probă, așa încât plângerea este informă, nerespectând prevederile legale. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că plângerea petiționarului M.C.V., așa cum a fost formulată se circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie și îl sancționează cu inadmisibilitatea. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul M.C.V.

împotriva lucrării nr. 3031/1555/VIII/1/2010 din 14 aprilie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul M.C.V. împotriva lucrării nr. 3031/1555/VIII/1/2010 din 14 aprilie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 28 iunie 2010.