ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3916/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 6957 din 10 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosar nr. 47860/3/2009, instanța a respins excepția prematurității acțiunii reclamantului S.P., iar pe fond, a respins cererea de chemare în judecată a acestuia în contradictoriu cu pârâta SC D.G.S.R. - Direcția Regională București, având ca obiect executarea contractului de racordare la sistemul de distribuire a gazelor naturale nr. 10528756 din 9 aprilie 2009 , ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că Legea gazelor naturale nr. 351/2004 prevede la art. 64 situațiile în care poate fi refuzat accesul terților la conductele din amonte, la depozitele de înmagazinare și la sistemele de distribuție a gazelor naturale, iar art. 65 din aceeași lege prevede că operatorul licențiat care refuză acest acces este obligat să finanțeze lucrările necesare dacă acestea sunt economic justificate pentru a acorda solicitanților accesul la gaze naturale; în cazul în care realizarea conductelor nu este economic justificată pentru operator, solicitantul va participa în cotă parte, în colaborare cu operatorul, la finanțarea obiectivului, sub condiția încheierii unui contract.

Raportând aceste dispozițiile gale la situația din speță, instanța a reținut că operatorul a constatat că pentru alimentarea reclamantului cu gaze naturale este necesară extinderea conductelor, părți componente ale sistemelor și că, în condițiile art. 65 din Legea nr. 351/2004, pârâta nu poate fi obligată să execute pe cheltuiala sa această extindere. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost admis ca fondat prin decizia nr. 158 A din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, care a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată și a dispus obligarea pârâtei la efectuarea racordării la sistemul de distribuție a gazelor naturale conform Contractului nr. 10528756 din 9 aprilie 2009, respingând cererea de obligare a pârâtei la daune cominatorii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că între SC D.G.S.R. - Direcția Regională București ca operator și S.P. ca solicitant/utilizator a fost încheiat contractul de racordare la sistemul de distribuire a gazelor naturale nr. 10528756 din 9 aprilie 2009 al cărui obiect a constat in angajamentul operatorului, in baza unui tarif, de a realiza racordarea la rețeaua de gaze naturale a imobilului din comuna Bragadiru, aparținând solicitantului. Din analiza clauzelor convenției Curtea a constatat că angajamentul operatorului nu are valoare condițională și că nicio rezervă nu a fost luată de către acesta pentru modificarea tarifului de racordare sau a condițiilor de executare a contractului în funcție de elementele coexistente la data contractului.

S-a reținut, de asemenea, că reclamanta și-a îndeplinit obligația de plată a tarifului de racordare, totuși SC D.G.S.R. - Direcția Regională București a refuzat executarea obiectului contractului. Refuzul a avut la bază, conform adresei AG 3756 din 6 iulie 2009, justificarea că datorită faptului că racordarea nu se poate realiza decât pe baza unei extinderi suplimentare și că lucrarea se face prin cofinanțare parțial suportată de SC G.D.F.S.E. România SA, executarea contractului este condiționată de plata unui tarif suplimentar de către solicitant, de 15.341,48 lei. Analizând dacă lucrarea de extindere a sistemului de distribuție era o lucrare necesară, potrivit susținerii SC D.G.S.R.

- Direcția Regională București, dacă operatorul putea, în condițiile în care investiția era neprofitabilă, să pretindă solicitantului cofinanțarea lucrării, alături de autoritatea locală, Curtea constatat că, n iciun element al dosarului nu atestă schimbarea condițiilor avute în vedere de SC D.G.S.R. - Direcția Regională București la data încheierii contractului nr. 10528756 din 9 aprilie 2009 de natură să schimbe constatările tehnice ale intimatei la momentul emiterii acordului de acces potrivit căruia lucrarea contractată la 9 aprilie 2009 putea fi efectuată, fără extinderi, conform soluției adoptate de operator și consimțite de cealaltă parte.

De asemenea, Curtea a reținut că pârâta - intimată a arătat că la 29 ianuarie 2009, anterior încheierii contractului, Primăria Bragadiru a comunicat ca „în zonă se impune o extindere a conductei de gaze naturale, pe anumite străzi”, iar în aceste condiții, intimata nu poate să condiționeze executarea contractului de apariția unor elemente ulterioare care ar putea, în circumstanțe obiective, să reprezinte o modificare a circumstanțelor avute în vedere la data încheierii sale, concluzia fiind aceea că efectuarea extinderii pe care intimata își întemeiază refuzul de executare, nu era o lucrare e cărei necesitate să apară ulterior încheierii contractului.

Cu privire la incidența art. 64 și art. 65 din Legea nr. 351/2004, s-a arătat că art. 64 al Legii gazelor enumera limitativ situațiile în care operatorul poate refuza accesul consumatorilor la branșarea la conducte pentru alimentarea cu gaze, iar art. 65 prevede că, în cazul refuzului pentru lipsă de capacitate sau din lipsa obiectivelor/conductelor părți componente ale sistemelor la care urmează a fi realizată racordarea, operatorul este obligat să finanțeze lucrările necesare, dacă acestea sunt economic justificate. În acest sens, s-a considerat că nu poate fi refuzată justificat de către operator realizarea lucrării contractate dacă un terț, cum ar fi cazul Primăriei Bragadiru, apreciază că sunt necesare lucrări de extindere a rețelei, pentru care oferă finanțare parțială.

Instanța a apreciat că justificarea economică trebuie să aibă la bază un studiu de fezabilitate pe care operatorul licențiat are obligația de a-l realiza, de a-l comunica gratuit solicitantului branșamentului în anumite termene și condiții. În lipsa acestui studiu și a celorlalte formalități prevăzute de lege, intimata – parată nu poate să afirme că refuzul său este legitim determinat de caracterul economic nejustificat al investiției, de natură să impună cererea de coparticipare la plata adresată reclamantului – apelant. În aceste condiții, Curtea a considerat că refuzul SC D.G.S.R. de executare a contractului de racordare la sistemul de distribuire a gazelor naturale nr. 10528756 din 9 aprilie 2009 este neîntemeiat și reprezintă o încălcare a obligațiilor legale și contractuale asumate, dar și că sub aspectul soluționării acestui capăt de cerere hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a legii.

Împotriva deciziei, SC D.G.S.R. S.R.L. a formulat recurs prin care a invocat următoarele: - Potrivit art. 61 din Legea gazelor „în situația în care nu există obiective/conducte, părți componente ale sistemelor la care urmează a fi realizată conectarea” trebuie refuzat accesul terților la sistemele de distribuție a gazelor naturale. În raport de aceste prevederi, recurenta susține că instanța a reținut greșit că nu poate fi refuzată justificat de către operator, realizarea lucrării dacă un terț, cum ar fi cazul Primăriei Bragadiru, apreciază că sunt necesare lucrări de extindere a rețelei, pentru că nu această instituție este cea care apreciază necesitatea lucrărilor de extindere.

- Art.65 alin. (1) din lege prevede că operatorul licențiat care refuză accesul din lipsa obiectivelor, conductelor, părți componente ale sistemelor la care urmează a fi realizată racordarea este obligat să finanțeze lucrările necesare, dacă acestea sunt economic justificate pentru a acorda accesul solicitanților. Sub acest aspect, recurenta arată că a procedat la realizarea unui studiu de fezabilitate ce a fost comunicat instanței de fond la termenul din 10 iunie 2011. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În mod corect instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art.969 C. civ., în condițiile în care între părți s-a încheiat un contract (nr. 10528756 din 9 aprilie 2006) prin care operatorul s-a angajat – în baza unui tarif, de a realiza racordarea la rețeaua de gaze naturale a imobilului reclamantului contract ce a fost rezultatul verificării documentelor arătate la art. 2 din contract, recurenta având cunoștință despre toate acestea și despre situația concretă, inclusiv despre necesitate a unei extinderi în zona respectivă ceea ce denotă că refuzul de executare este nejustificat.

În ce privește incidența dispozițiilor art. 64 din Legea gazelor care reglementează cazurile în care operatorul poate refuza accesul consumatorilor la branșarea pentru alimentarea cu gaze și a dispozițiilor art. 65 care reglementează situația în care operatorul este obligat să finanțeze lucrările necesare, dacă sunt justificat economic, în mod corect s-a statuat că refuzul nu este justificat în condițiile în care Primăria Bragadiru a oferit finanțare parțială. Mai mult, în cauză s-a constatat lipsa unui studiu de fezabilitate din partea intimatei, fiind fără relevanță că acesta ar fi fost efectuat la circa 2 ani de la perfectarea contractului, ceea ce denotă încă odată refuzul nejustificat și nerespectarea contractului intervenit între părți.

În consecință, constatând că sunt nefondate criticile recurentei, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC D.G.S.R. S.R.L. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 158 A din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2011.