ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3916/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3916/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința comercială nr. 6957 din 10 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul
București, secția a
VI-a comercială, în dosar nr. 47860/3/2009, instanța a
respins excepția prematurității acțiunii reclamantului S.P., iar pe
fond, a respins cererea de chemare în judecată a
acestuia în contradictoriu cu
pârâta
SC
D.G.S.R.
- Direcția Regională București, având ca obiect executarea
contractului de racordare la sistemul de distribuire a
gazelor naturale nr. 10528756 din 9
aprilie 2009
, ca neîntemeiată.
Pentru
a pronunța această soluție tribunalul a reținut că Legea gazelor
naturale nr. 351/2004
prevede la art. 64 situațiile în care poate fi refuzat
accesul terților la conductele din amonte, la depozitele de
înmagazinare și la sistemele de distribuție a gazelor naturale, iar art. 65 din
aceeași lege prevede că
operatorul
licențiat care refuză acest acces este obligat să finanțeze lucrările
necesare dacă acestea sunt economic justificate
pentru a acorda solicitanților
accesul la gaze naturale; în cazul în
care realizarea conductelor nu este
economic
justificată pentru operator, solicitantul va participa în cotă parte, în
colaborare cu operatorul, la finanțarea
obiectivului, sub condiția încheierii
unui contract.
Raportând aceste
dispozițiile gale la situația din speță, instanța a
reținut că operatorul a constatat că pentru alimentarea reclamantului
cu gaze
naturale este necesară extinderea conductelor, părți componente
ale
sistemelor și că, în condițiile art. 65
din Legea nr. 351/2004, pârâta nu poate fi
obligată să execute pe
cheltuiala sa această extindere.
Apelul declarat de
reclamantă împotriva sentinței a fost admis ca fondat prin decizia
nr. 158 A din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel București,
secția a VI-a comercială, care a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis
cererea de chemare în judecată și a dispus obligarea pârâtei la efectuarea
racordării la sistemul de distribuție a gazelor naturale conform Contractului
nr. 10528756 din 9 aprilie 2009, respingând cererea de obligare a pârâtei la
daune cominatorii.
Pentru a
se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că
între
SC D.G.S.R.
- Direcția Regională București
ca operator și S.P. ca solicitant/utilizator a
fost încheiat contractul
de racordare la sistemul de distribuire a
gazelor naturale nr. 10528756 din 9 aprilie 2009 al cărui obiect a constat in
angajamentul operatorului, in baza
unui
tarif, de a realiza racordarea la rețeaua de gaze naturale a imobilului din
comuna Bragadiru, aparținând solicitantului.
Din
analiza clauzelor convenției Curtea a constatat că
angajamentul
operatorului nu are valoare condițională și că nicio rezervă nu a fost luată de
către acesta pentru modificarea tarifului de racordare sau a
condițiilor
de executare a contractului în funcție de elementele coexistente la
data contractului.
S-a reținut, de
asemenea, că reclamanta
și-a îndeplinit
obligația de plată a tarifului de racordare, totuși SC D.G.S.R. -
Direcția Regională București a refuzat executarea
obiectului contractului.
Refuzul a
avut la bază, conform adresei AG 3756 din 6 iulie 2009, justificarea că
datorită
faptului că racordarea nu se poate realiza decât pe baza unei
extinderi suplimentare și că lucrarea se face
prin cofinanțare parțial suportată
de SC G.D.F.S.E. România SA,
executarea contractului este
condiționată de
plata unui tarif suplimentar de către solicitant, de 15.341,48
lei.
Analizând dacă
lucrarea de extindere a sistemului de distribuție era o lucrare necesară,
potrivit susținerii
SC D.G.S.R.
- Direcția Regională București, dacă operatorul
putea,
în condițiile în care
investiția era neprofitabilă, să pretindă solicitantului
cofinanțarea
lucrării, alături de autoritatea locală, Curtea constatat că, n
iciun element al dosarului nu atestă schimbarea
condițiilor avute în
vedere de
SC D.G.S.R.
-
Direcția Regională București la data
încheierii contractului nr. 10528756
din 9 aprilie 2009 de natură să schimbe
constatările
tehnice ale intimatei la momentul emiterii acordului de acces
potrivit căruia lucrarea contractată la 9
aprilie
2009
putea fi efectuată, fără
extinderi,
conform soluției adoptate de operator și consimțite de cealaltă
parte.
De
asemenea, Curtea a reținut că pârâta - intimată a arătat că la 29 ianuarie
2009, anterior
încheierii
contractului, Primăria Bragadiru a comunicat ca „în zonă se
impune o extindere a conductei de gaze naturale,
pe anumite străzi”, iar în aceste
condiții, intimata nu poate să
condiționeze executarea contractului de
apariția
unor elemente ulterioare care ar putea, în circumstanțe obiective, să
reprezinte o modificare a circumstanțelor avute
în vedere la data încheierii
sale, concluzia fiind aceea că efectuarea
extinderii pe care intimata își întemeiază refuzul
de executare, nu era o lucrare e cărei necesitate să apară ulterior
încheierii
contractului.
Cu privire la
incidența art. 64 și art. 65 din Legea nr. 351/2004, s-a arătat că art. 64 al
Legii gazelor enumera limitativ situațiile în care operatorul poate refuza
accesul consumatorilor la branșarea la conducte
pentru alimentarea cu gaze, iar art. 65 prevede că, în cazul refuzului
pentru lipsă
de capacitate sau din
lipsa obiectivelor/conductelor părți componente ale
sistemelor la care urmează a fi realizată
racordarea, operatorul este obligat să
finanțeze
lucrările necesare, dacă acestea sunt economic justificate. În acest
sens,
s-a considerat că nu poate fi refuzată justificat de către operator realizarea
lucrării contractate dacă un terț, cum ar fi cazul Primăriei Bragadiru,
apreciază că sunt necesare lucrări de extindere a rețelei, pentru care oferă
finanțare parțială.
Instanța a apreciat
că
justificarea economică trebuie să aibă la
bază un studiu de
fezabilitate pe
care operatorul licențiat are obligația de a-l realiza, de a-l
comunica
gratuit solicitantului branșamentului în anumite termene și condiții.
În
lipsa acestui studiu și a celorlalte formalități prevăzute de lege, intimata –
parată nu poate să afirme că refuzul său este legitim determinat de
caracterul
economic nejustificat al investiției, de natură să impună cererea de
coparticipare la
plata adresată reclamantului – apelant.
În aceste condiții,
Curtea a considerat că refuzul
SC D.G.S.R.
de executare a contractului de racordare la
sistemul de distribuire a gazelor naturale nr. 10528756 din 9
aprilie
2009
este neîntemeiat și reprezintă o
încălcare a obligațiilor legale și contractuale asumate, dar și că sub aspectul
soluționării acestui capăt de cerere
hotărârea primei instanțe este dată cu
aplicarea greșită a legii.
Împotriva deciziei,
SC D.G.S.R. S.R.L. a formulat recurs prin care a invocat
următoarele:
- Potrivit art. 61
din Legea gazelor „în situația în care nu există obiective/conducte, părți
componente ale sistemelor la care urmează a fi realizată conectarea” trebuie
refuzat accesul terților la sistemele de distribuție a gazelor naturale. În
raport de aceste prevederi, recurenta susține că instanța a reținut greșit că
nu poate fi refuzată justificat de către operator, realizarea lucrării dacă un
terț, cum ar fi cazul Primăriei Bragadiru, apreciază că sunt necesare lucrări
de extindere a rețelei, pentru că nu această instituție este cea care apreciază
necesitatea lucrărilor de extindere.
- Art.65 alin. (1)
din lege prevede că operatorul licențiat care refuză accesul din lipsa
obiectivelor, conductelor, părți componente ale sistemelor la care urmează a fi
realizată racordarea este obligat să finanțeze lucrările necesare, dacă acestea
sunt economic justificate pentru a acorda accesul solicitanților.
Sub acest
aspect, recurenta arată că a procedat la realizarea unui studiu de fezabilitate
ce a fost comunicat instanței de fond la termenul din 10 iunie 2011.
Prin
întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului.
Recursul
este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod
corect instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art.969 C. civ., în
condițiile în care între părți s-a încheiat un contract (nr. 10528756 din 9
aprilie 2006) prin care operatorul s-a angajat – în baza unui tarif, de a
realiza racordarea la rețeaua de gaze naturale a imobilului reclamantului
contract ce a fost rezultatul verificării documentelor arătate la art. 2 din
contract, recurenta având cunoștință despre toate acestea și despre situația
concretă, inclusiv despre necesitate a unei extinderi în zona respectivă ceea
ce denotă că refuzul de executare este nejustificat.
În ce
privește incidența dispozițiilor art. 64 din Legea gazelor care reglementează
cazurile în care operatorul poate refuza accesul consumatorilor la branșarea
pentru alimentarea cu gaze și a dispozițiilor art. 65 care reglementează
situația în care operatorul este obligat să finanțeze lucrările necesare, dacă
sunt justificat economic, în mod corect s-a statuat că refuzul nu este
justificat în condițiile în care Primăria Bragadiru a oferit finanțare
parțială.
Mai mult,
în cauză s-a constatat lipsa unui studiu de fezabilitate din partea intimatei,
fiind fără relevanță că acesta ar fi fost efectuat la circa 2 ani de la
perfectarea contractului, ceea ce denotă încă odată refuzul nejustificat și
nerespectarea contractului intervenit între părți.
În
consecință, constatând că sunt nefondate criticile recurentei, Înalta Curte va
respinge ca nefondat recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de pârâta SC D.G.S.R. S.R.L. BUCUREȘTI împotriva deciziei
comerciale nr. 158 A din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a
VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
30 noiembrie 2011.