ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4005/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1142 din 04 aprilie 2008, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta P.S.M., în contradictoriu cu Municipiul Ploiești, prin Primar, și Primăria mun. Ploiești, având ca obiect anularea dispoziției nr. 1998 din 25 ianuarie 2007 emisă de Primarul mun. Ploiești; obligarea intimaților la restituirea în natură a terenului situat în Ploiești, județul Prahova, precum și constatarea dreptului său la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de teren care nu poate fi restituită în natură. În pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a reținut că, prin dispoziția contestată, a fost respinsă notificarea formulată de contestatoare, prin care aceasta solicitase acordarea despăgubirilor bănești pentru terenul situat la adresa sus-menționate, în suprafață de 1 ha, cu motivarea că bunul a avut categoria de teren agricol.

Din actul de vânzare întocmit la 09 noiembrie 1945, la Ploiești, rezultă că terenul ce făcea obiectul vânzării, în suprafață de 2 pogoane, era situat în Ploiești, și era teren de arătură, iar din declarația martorei S.F., audiată în cauză, a reieșit că, de pe terenul pentru care se solicită despăgubiri, tatăl contestatoarei aducea în fiecare an căruțe de recolte. Având în vedere că Legea nr. 10/2001 statuează, prin art. 8, că nu intră sub incidența acestui act normativ terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000, a conchis instanța de fond că terenul pentru care se solicită despăgubiri a avut categoria de teren arabil la momentul preluării de către stat, motiv pentru care nu este aplicabilă Legea nr. 10/2001, neavând relevanță categoria de folosință actuală a terenului.

Prin decizia civilă nr. 256 din 06 noiembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de contestatoare, a schimbat, în tot, sentința, în sensul că a admis, în parte, acțiunea precizată și a anulat dispoziția nr. 1998/2007 emisă de Primarul mun. Ploiești; a constatat dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1 ha, situat în Ploiești, și a respins, în rest, contestația, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curte a reținut că, pentru a fi exclus de la incidența Legii nr. 10/2001, terenul trebuia să fi făcut obiectul de reglementare al legilor fondului funciar și reparația pentru preluarea abuzivă să se fi putut realiza în temeiul acestor acte normative.

În speță, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat la instanța de fond, în prezent, terenul este situat în intravilanul mun. Ploiești și este afectat de detalii de sistematizare. În raport de această împrejurare și având în vedere și răspunsul Primăriei mun. Ploiești, care, prin adresa nr. 4312/1991, a precizat că cererea petentei nu poate fi soluționată favorabil în baza art. 35 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, întrucât terenul este afectat de construcții sau detalii de sistematizare, rezultă că terenul în litigiu nu a făcut obiectul de reglementare al legilor fondului funciar, neputând fi restituit în baza acestor legi.

Ținând seama că legiuitorul a avut în vedere și acele imobile care nu au fost încă restituite, prin formularea „și nerestituite” cuprinsă la art. 1 din Lege, rezultă că Legea nr. 10/2001 are și caracter de complinire în raport de celelalte acte normative cu caracter reparator din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de reglementare al acesteia acoperă și acele terenuri din intravilanul localităților care, până la intrarea în vigoare a actului normativ în discuție, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea Primarului de a emite o nouă dispoziție, prin care să se constate dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii, Curtea l-a respins, având în vedere că, prin decizie, instanța s-a pronunțat asupra fondului dreptului dedus judecății, constatând dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii, astfel încât emiterea unei noi decizii de către unitatea deținătoare este nejustificată, aceasta urmând să înainteze dosarul contestatoarei, împreună cu hotărârea pronunțată în cauză, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 8883 din 02 noiembrie 2009, a admis recursul declarat de pârâții Primarul mun.

Ploiești, Primăria mun. Ploiești și Municipiul Ploiești, a casat decizia și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel, deoarece aceasta nu a stabilit pe deplin împrejurările de fapt ale speței, în sensul dacă terenul a cărui restituire se solicită a fost situat în extravilanul localității și la data preluării și la data notificării. În soluționarea apelului, instanța va ține cont și de răspunsul dat de către Primăria mun.

Ploiești, prin adresa nr. 4312/1991, prin care se arată că cererea reclamantei nu poate face obiectul Legii nr. 18/1991, astfel încât aceasta să nu fie lipsită de măsurile reparatorii prevăzute și de legile fondului funciar, cât și de cele prevăzute de Legea nr. 10/2001, având în vedere poziția duplicitară a Primăriei, care, în anul 1991, a susținut că terenul respectiv nu poate face obiectul Legii nr. 18/1991, iar, la soluționarea notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001, a susținut că terenul respectiv nu poate face obiectul acestei din urmă legi. Totodată, s-a dispus ca instanța de apel să verifice în ce măsură vechiul amplasament este liber și dacă poate fi, astfel, restituit în natură.

În rejudecare, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 89 din 03 mai 2010, a admis apelul formulat de contestatoare, a schimbat, în tot, sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea precizată, în parte; a anulat dispoziția nr. 1998/2007 emisă de Primarul mun. Ploiești; a constatat dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1 ha situat în Ploiești. A respins, în rest, contestația, ca neîntemeiată. Au fost obligați intimații să plătească apelantei suma de 2.400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că Legea nr. 10/2001 este un act normativ cu caracter reparatoriu, care vizează imobilele preluate abuziv în perioada de referință, 06 martie 1945-22 decembrie 1989, iar scopul reglementării sale a fost acela de a stabili acordarea de măsuri reparatorii pentru foștii proprietari ai imobilelor sau moștenitorii acestora. În cauza dedusă judecății, prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 09 noiembrie 1945, reclamanta a făcut dovada că autorul său, I.D., a cumpărat un „teren de arătură de circa 2 pogoane”, situat în Ploiești, lângă Regimentul 19 și depozitul de furaje al armatei. Prin dispoziția nr. 1998 din 25 ianuarie 2007 emisă de Primarul mun.

Ploiești, s-a respins solicitarea contestatoarei privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu, motivat de faptul că terenul solicitat a avut categoria de folosință agricol și, în atare situație, nu intră sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001. În apel după casare, Curtea a dispus efectuarea unei expertize topo, care, pe baza actelor de proprietate depuse de contestatoare, a schițelor cadastrale aflate la Primăria Ploiești, a consultării „Ghidului străzilor vechi și noi din Ploiești”, a planurilor cadastrale din 1934, recenzate în 1954 și 1976, să stabilească actualul amplasament al terenului în discuție, urmând să precizeze dacă acesta este liber. Pe baza verificării actelor menționate anterior, coroborat cu constatările efectuate la fața locului, expertul P.A.

a menționat că, în prezent, terenul ce face obiectul notificării este amplasat în totalitate în incinta unității militare, confirmarea identificării terenului fiind dată de reprezentarea clădirilor pe planul din 1906, recenzat în 1954, clădiri care corespund, ca amplasament și configurație, cu cele ale construcțiilor unității militare menționate. Totodată, s-a precizat, de către expert, că, la identificarea terenului, s-au avut în vedere numele cumpărătorului din 1906 (P.G.) și poziția suprafeței în litigiu față de strada situată în zonă, care nu și-a schimbat configurația până la ora actuală. Din datele expuse în precedent rezultă că, la momentul formulării notificării, terenul solicitat de reclamantă se afla în intravilanul localității Ploiești, fiind ocupat de o unitate militară.

Conform art. 8.1. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu fac obiectul acestei legi terenurile situate în extravilanul localității, indiferent dacă aveau această situare la data preluării abuzive sau la data notificării, și nici terenurile al căror regim juridic este reglementat de legile fondului funciar. În consecință, din interpretarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 se reține că dispozițiile acestui act normativ sunt incidente în situația imobilelor preluate abuziv, situate în intravilanul localității la data preluării abuzive sau la cea a notificării.

În raport de regimul terenului la momentul formulării notificării, respectiv acela de teren intravilan, este de necontestat că reglementarea aplicabilă situației juridice a acestuia o reprezintă prevederile Legii nr. 10/2001 și nicidecum cele ale Legii nr. 18/1991, cum greșit a reținut instanța de fond, fără a analiza actele dosarului în spiritul normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001. În consecință, a fost anulată dispoziția nr. 1998/2007 emisă de Primarul mun. Ploiești și s-a stabilit dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii, constând în despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1 ha, situat în Ploiești, cuantumul despăgubirilor urmând a fi stabilit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Deoarece se află în culpă procesuală în baza art. 274 C. proc. civ., intimații au fost obligați la plata sumei de 2.400 RON către apelanta-contestatoare, reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Primăria mun. Ploiești, Primarul mun. Ploiești și Municipiul Ploiești, criticând-o pentru următoarele motive: Notificarea formulată de reclamantă a fost respinsă prin dispoziția nr. 1998 din 25 ianuarie 2007, emisă de Primarul mun. Ploiești, întrucât terenul revendicat a avut categoria agricol, situație ce nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, față de dispozițiile art. 8 din această lege. Fiind vorba de un teren arabil, regimul juridic al acestuia este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Mai mult, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul revendicat se regăsește în incinta Unității Militare Ploiești și, deci, nu se regăsește în patrimoniul mun. Ploiești. De aceea, recurenții nu pot fi obligați la emiterea unei dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, având în vedere că nu au calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001. Recurenții au solicitat admiterea căii de atac exercitate, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de contestatoare, ca nefondat. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului, ca nefondat. Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Nu are relevanță că terenul a avut, la un moment dat, categoria de „arabil”, din moment ce Curtea a reținut, în raport de probele administrate în cauză, înscrisuri și expertiză, că terenul se află în intravilanul localității și că nu a făcut nici obiectul legilor fondului funciar, în raport de relațiile comunicate de Primăria mun. Ploiești la nivelul anului 1991. Reținând aceste caracteristici ale imobilului, precum și faptul că, pentru acest bun preluat de stat, reclamanta nu a obținut nicio reparație până în prezent, în mod corect Curtea de Apel a considerat că nu este incident, în cauză, art. 8 din Legea nr. 10/2001, care exclude de la restituire în baza acestei legi de reparație terenurile situate în extravilanul localității, precum și cele care au făcut obiectul legilor fondului funciar.

De altfel, caracteristica unui teren, de a fi arabil, nu exclude ca acesta să fie situat în intravilanul localității, deoarece această caracteristică se referă doar la categoria de folosință a bunului respectiv. În acest sens, art. 2 lit. a) din Legea nr. 18/1991 enumeră, în categoria terenurilor cu destinație agricolă, și pe cele arabile, iar lit. d) din același text de lege se referă la terenurile din intravilan, care pot cuprinde, printre altele, terenuri agricole. De asemenea, în mod corect, Curtea a avut în vedere caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 și de complinire față de alte acte normative, reținând că reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii în temeiul acestei legi, deoarece partea nu a beneficiat de o altă reparație până în prezent, mai precis sub imperiul legilor fondului funciar.

În acest sens, Curtea a avut în vedere, după cum s-a arătat, adresa nr. 4312/1991 emisă de recurenta Primăria mun. Ploiești, prin care aceasta i-a comunicat reclamantei că art. 35 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 nu permite restituirea terenurilor din intravilan, afectate de construcții sau detalii de sistematizare, asemenea terenuri nefăcând obiectul legii menționate. În concluzie, printr-o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 (teren situat în intravilan, care nu a format obiectul legilor fondului funciar), instanța de apel a considerat că reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii în temeiul acestei legi, nefiind incident, în cauză, art. 8 din același act normativ.

Cât privește faptul că Municipiul Ploiești nu ar fi „unitate deținătoare” în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul se află în incinta unei unități militare, și, în consecință, nu poate fi obligat la măsuri reparatorii potrivit actului normativ respectiv, susținerile nu pot fi primite. Astfel, emițând dispoziția nr. 1198/2007, prin care s-a respins notificarea formulată de reclamantă pentru alte motive decât împrejurarea că pârâtul nu ar deține imobilul (respectiv, respingerea cererii a fost determinată de natura arabilă a terenului), Primarul mun. Ploiești a recunoscut, în mod implicit, că justifică această calitate, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, nu s-a reținut, în fapt, până în prezent, o altă situație juridică în ceea ce privește calitatea de deținător, iar situarea terenului în incinta unei instituții militare nu înseamnă, în absența unor dovezi în acest sens, că instituția militară respectivă justifică vreun drept în legătură cu imobilul, care să o plaseze în categoria persoanelor juridice enunțate în art. 21. Prin urmare, și din perspectiva textului de lege arătat, instanța a procedat la o corectă aplicare acestuia, menținând pe pârâți în proces, în calitate de deținători ai bunului, conform Legii nr. 10/2001. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâți este nefondat, astfel încât urmează să-l respingă potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., nefiind întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din același cod. În baza art. 316 cu referire la art. 298 și 274 C. proc. civ., îi va obliga pe recurenți, ca părți căzute în pretenții, la plata sumei de 600 RON către intimata-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, potrivit chitanței de la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primăria mun. Ploiești, Primarul mun. Ploiești și Municipiul Ploiești, prin Primar, împotriva deciziei nr. 89 din 03 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurenți la plata, către intimata-reclamantă, a sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2011.