ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4005/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4005/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei civile de
față, constată următoarele:
Tribunalul Prahova, secția
civilă, prin sentința civilă nr. 1142 din 04 aprilie 2008, a respins, ca neîntemeiată,
acțiunea formulată de reclamanta P.S.M., în contradictoriu cu Municipiul Ploiești,
prin Primar, și Primăria mun. Ploiești, având ca obiect anularea dispoziției
nr. 1998 din 25 ianuarie 2007 emisă de Primarul mun. Ploiești; obligarea intimaților
la restituirea în natură a terenului situat în Ploiești, județul Prahova, precum
și constatarea dreptului său la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața
de teren care nu poate fi restituită în natură.
În pronunțarea acestei
sentințe, prima instanță a reținut că, prin dispoziția contestată, a fost respinsă
notificarea formulată de contestatoare, prin care aceasta solicitase acordarea despăgubirilor
bănești pentru terenul situat la adresa sus-menționate, în suprafață de 1 ha, cu
motivarea că bunul a avut categoria de teren agricol.
Din actul de vânzare întocmit
la 09 noiembrie 1945, la Ploiești, rezultă că terenul ce făcea obiectul vânzării,
în suprafață de 2 pogoane, era situat în Ploiești, și era teren de arătură, iar
din declarația martorei S.F., audiată în cauză, a reieșit că, de pe terenul pentru
care se solicită despăgubiri, tatăl contestatoarei aducea în fiecare an căruțe de
recolte.
Având în vedere că Legea
nr. 10/2001 statuează, prin art. 8, că nu intră sub incidența acestui act normativ
terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar
nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000, a conchis instanța de fond că terenul pentru
care se solicită despăgubiri a avut categoria de teren arabil la momentul preluării
de către stat, motiv pentru care nu este aplicabilă Legea nr. 10/2001, neavând relevanță
categoria de folosință actuală a terenului.
Prin decizia civilă
nr. 256 din 06 noiembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru
cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de contestatoare, a schimbat,
în tot, sentința, în sensul că a admis, în parte, acțiunea precizată și a anulat
dispoziția nr. 1998/2007 emisă de Primarul mun. Ploiești; a constatat dreptul contestatoarei
la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1 ha, situat
în Ploiești, și a respins, în rest, contestația, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această
hotărâre, Curte a reținut că, pentru a fi exclus de la incidența Legii nr. 10/2001,
terenul trebuia să fi făcut obiectul de reglementare al legilor fondului funciar
și reparația pentru preluarea abuzivă să se fi putut realiza în temeiul acestor
acte normative.
În speță, așa cum rezultă
din raportul de expertiză efectuat la instanța de fond, în prezent, terenul este
situat în intravilanul mun. Ploiești și este afectat de detalii de sistematizare.
În raport de această împrejurare
și având în vedere și răspunsul Primăriei mun. Ploiești, care, prin adresa nr. 4312/1991,
a precizat că cererea petentei nu poate fi soluționată favorabil în baza art. 35
alin. (5) din Legea nr. 18/1991, întrucât terenul este afectat de construcții sau
detalii de sistematizare, rezultă că terenul în litigiu nu a făcut obiectul de reglementare
al legilor fondului funciar, neputând fi restituit în baza acestor legi.
Ținând seama că legiuitorul
a avut în vedere și acele imobile care nu au fost încă restituite, prin formularea
„și nerestituite” cuprinsă la art. 1 din Lege, rezultă că Legea nr. 10/2001 are
și caracter de complinire în raport de celelalte acte normative cu caracter reparator
din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de reglementare
al acesteia acoperă și acele terenuri din intravilanul localităților care, până
la intrarea în vigoare a actului normativ în discuție, respectiv 14 februarie 2001,
nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.
În ceea ce privește capătul
de cerere referitor la obligarea Primarului de a emite o nouă dispoziție, prin care
să se constate dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii, Curtea l-a respins,
având în vedere că, prin decizie, instanța s-a pronunțat asupra fondului dreptului
dedus judecății, constatând dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii, astfel
încât emiterea unei noi decizii de către unitatea deținătoare este nejustificată,
aceasta urmând să înainteze dosarul contestatoarei, împreună cu hotărârea pronunțată
în cauză, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr.
8883 din 02 noiembrie 2009, a admis recursul declarat de pârâții Primarul mun.
Ploiești, Primăria mun. Ploiești și Municipiul Ploiești, a casat decizia și a trimis
cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel, deoarece aceasta nu a stabilit
pe deplin împrejurările de fapt ale speței, în sensul dacă terenul a cărui restituire
se solicită a fost situat în extravilanul localității și la data preluării și la
data notificării. În soluționarea apelului, instanța va ține cont și de răspunsul
dat de către Primăria mun. Ploiești, prin adresa nr. 4312/1991, prin care se arată
că cererea reclamantei nu poate face obiectul Legii nr. 18/1991, astfel încât aceasta
să nu fie lipsită de măsurile reparatorii prevăzute și de legile fondului funciar,
cât și de cele prevăzute de Legea nr. 10/2001, având în vedere poziția duplicitară
a Primăriei, care, în anul 1991, a susținut că terenul respectiv nu poate face obiectul
Legii nr. 18/1991, iar, la soluționarea notificării formulată în baza Legii nr.
10/2001, a susținut că terenul respectiv nu poate face obiectul acestei din urmă
legi.
Totodată, s-a dispus ca
instanța de apel să verifice în ce măsură vechiul amplasament este liber și dacă
poate fi, astfel, restituit în natură.
În rejudecare, Curtea
de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia
nr. 89 din 03 mai 2010, a admis apelul formulat de contestatoare, a schimbat, în
tot, sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea precizată, în parte; a anulat
dispoziția nr. 1998/2007 emisă de Primarul mun. Ploiești; a constatat dreptul contestatoarei
la măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1 ha
situat în Ploiești.
A respins, în rest, contestația,
ca neîntemeiată.
Au fost obligați intimații
să plătească apelantei suma de 2.400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această
decizie, Curtea a reținut că Legea nr. 10/2001 este un act normativ cu caracter
reparatoriu, care vizează imobilele preluate abuziv în perioada de referință, 06
martie 1945-22 decembrie 1989, iar scopul reglementării sale a fost acela de a stabili
acordarea de măsuri reparatorii pentru foștii proprietari ai imobilelor sau moștenitorii
acestora.
În cauza dedusă judecății,
prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 09 noiembrie 1945, reclamanta
a făcut dovada că autorul său, I.D., a cumpărat un „teren de arătură de circa 2
pogoane”, situat în Ploiești, lângă Regimentul 19 și depozitul de furaje al armatei.
Prin dispoziția nr.
1998 din 25 ianuarie 2007 emisă de Primarul mun. Ploiești, s-a respins solicitarea
contestatoarei privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu, motivat
de faptul că terenul solicitat a avut categoria de folosință agricol și, în atare
situație, nu intră sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001.
În apel după casare, Curtea
a dispus efectuarea unei expertize topo, care, pe baza actelor de proprietate depuse
de contestatoare, a schițelor cadastrale aflate la Primăria Ploiești, a consultării
„Ghidului străzilor vechi și noi din Ploiești”, a planurilor cadastrale din 1934,
recenzate în 1954 și 1976, să stabilească actualul amplasament al terenului în discuție,
urmând să precizeze dacă acesta este liber.
Pe baza verificării actelor
menționate anterior, coroborat cu constatările efectuate la fața locului, expertul
P.A. a menționat că, în prezent, terenul ce face obiectul notificării este amplasat
în totalitate în incinta unității militare, confirmarea identificării terenului
fiind dată de reprezentarea clădirilor pe planul din 1906, recenzat în 1954, clădiri
care corespund, ca amplasament și configurație, cu cele ale construcțiilor unității
militare menționate.
Totodată, s-a precizat,
de către expert, că, la identificarea terenului, s-au avut în vedere numele cumpărătorului
din 1906 (P.G.) și poziția suprafeței în litigiu față de strada situată în zonă,
care nu și-a schimbat configurația până la ora actuală.
Din datele expuse în precedent
rezultă că, la momentul formulării notificării, terenul solicitat de reclamantă
se afla în intravilanul localității Ploiești, fiind ocupat de o unitate militară.
Conform art. 8.1. din
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu fac obiectul acestei legi
terenurile situate în extravilanul localității, indiferent dacă aveau această situare
la data preluării abuzive sau la data notificării, și nici terenurile al căror regim
juridic este reglementat de legile fondului funciar.
În consecință, din interpretarea
dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 se reține că dispozițiile acestui act
normativ sunt incidente în situația imobilelor preluate abuziv, situate în intravilanul
localității la data preluării abuzive sau la cea a notificării.
În raport de regimul terenului
la momentul formulării notificării, respectiv acela de teren intravilan, este de
necontestat că reglementarea aplicabilă situației juridice a acestuia o reprezintă
prevederile Legii nr. 10/2001 și nicidecum cele ale Legii nr. 18/1991, cum greșit
a reținut instanța de fond, fără a analiza actele dosarului în spiritul normelor
de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În consecință, a fost
anulată dispoziția nr. 1998/2007 emisă de Primarul mun. Ploiești și s-a stabilit
dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii, constând în despăgubiri pentru terenul
în suprafață de 1 ha, situat în Ploiești, cuantumul despăgubirilor urmând a fi stabilit
de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform dispozițiilor Titlului
VII din Legea nr. 247/2005.
Deoarece se află în culpă
procesuală în baza art. 274 C. proc. civ., intimații au fost obligați la plata sumei
de 2.400 RON către apelanta-contestatoare, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii
au declarat recurs pârâții Primăria mun. Ploiești, Primarul mun. Ploiești și Municipiul
Ploiești, criticând-o pentru următoarele motive:
Notificarea formulată
de reclamantă a fost respinsă prin dispoziția nr. 1998 din 25 ianuarie 2007, emisă
de Primarul mun. Ploiești, întrucât terenul revendicat a avut categoria agricol,
situație ce nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, față de dispozițiile art.
8 din această lege.
Fiind vorba de un teren
arabil, regimul juridic al acestuia este reglementat de Legea fondului funciar
nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Mai mult, potrivit concluziilor
raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul revendicat se regăsește în incinta
Unității Militare Ploiești și, deci, nu se regăsește în patrimoniul mun. Ploiești.
De aceea, recurenții nu
pot fi obligați la emiterea unei dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii
pentru imobilul în litigiu, având în vedere că nu au calitatea de unitate deținătoare
în sensul Legii nr. 10/2001.
Recurenții au solicitat
admiterea căii de atac exercitate, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii
apelului formulat de contestatoare, ca nefondat.
Intimata-reclamantă a
depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia atacată,
în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Nu are relevanță că terenul
a avut, la un moment dat, categoria de „arabil”, din moment ce Curtea a reținut,
în raport de probele administrate în cauză, înscrisuri și expertiză, că terenul
se află în intravilanul localității și că nu a făcut nici obiectul legilor fondului
funciar, în raport de relațiile comunicate de Primăria mun. Ploiești la nivelul
anului 1991.
Reținând aceste caracteristici
ale imobilului, precum și faptul că, pentru acest bun preluat de stat, reclamanta
nu a obținut nicio reparație până în prezent, în mod corect Curtea de Apel a considerat
că nu este incident, în cauză, art. 8 din Legea nr. 10/2001, care exclude de la
restituire în baza acestei legi de reparație terenurile situate în extravilanul
localității, precum și cele care au făcut obiectul legilor fondului funciar.
De altfel, caracteristica
unui teren, de a fi arabil, nu exclude ca acesta să fie situat în intravilanul localității,
deoarece această caracteristică se referă doar la categoria de folosință a bunului
respectiv.
În acest sens, art. 2
lit. a) din Legea nr. 18/1991 enumeră, în categoria terenurilor cu destinație agricolă,
și pe cele arabile, iar lit. d) din același text de lege se referă la terenurile
din intravilan, care pot cuprinde, printre altele, terenuri agricole.
De asemenea, în mod corect,
Curtea a avut în vedere caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 și de complinire
față de alte acte normative, reținând că reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii
în temeiul acestei legi, deoarece partea nu a beneficiat de o altă reparație până
în prezent, mai precis sub imperiul legilor fondului funciar. În acest sens, Curtea
a avut în vedere, după cum s-a arătat, adresa nr. 4312/1991 emisă de recurenta Primăria
mun. Ploiești, prin care aceasta i-a comunicat reclamantei că art. 35 alin. (5)
din Legea nr. 18/1991 nu permite restituirea terenurilor din intravilan, afectate
de construcții sau detalii de sistematizare, asemenea terenuri nefăcând obiectul
legii menționate.
În concluzie, printr-o
corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 (teren situat în intravilan,
care nu a format obiectul legilor fondului funciar), instanța de apel a considerat
că reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii în temeiul acestei legi, nefiind incident,
în cauză, art. 8 din același act normativ.
Cât privește faptul că
Municipiul Ploiești nu ar fi „unitate deținătoare” în sensul art. 21 din Legea
nr. 10/2001, întrucât terenul se află în incinta unei unități militare, și, în consecință,
nu poate fi obligat la măsuri reparatorii potrivit actului normativ respectiv, susținerile
nu pot fi primite.
Astfel, emițând dispoziția
nr. 1198/2007, prin care s-a respins notificarea formulată de reclamantă pentru
alte motive decât împrejurarea că pârâtul nu ar deține imobilul (respectiv, respingerea
cererii a fost determinată de natura arabilă a terenului), Primarul mun.
Ploiești a recunoscut, în mod implicit, că justifică această calitate, potrivit
art. 21 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, nu s-a reținut,
în fapt, până în prezent, o altă situație juridică în ceea ce privește calitatea
de deținător, iar situarea terenului în incinta unei instituții militare nu înseamnă,
în absența unor dovezi în acest sens, că instituția militară respectivă justifică
vreun drept în legătură cu imobilul, care să o plaseze în categoria persoanelor
juridice enunțate în art. 21.
Prin urmare, și din perspectiva
textului de lege arătat, instanța a procedat la o corectă aplicare acestuia, menținând
pe pârâți în proces, în calitate de deținători ai bunului, conform Legii nr. 10/2001.
Având în vedere aceste
considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâți este nefondat,
astfel încât urmează să-l respingă potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., nefiind
întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din același
cod.
În baza art. 316 cu referire
la art. 298 și 274 C. proc. civ., îi va obliga pe recurenți, ca părți căzute în
pretenții, la plata sumei de 600 RON către intimata-reclamantă, reprezentând cheltuieli
de judecată constând în onorariu de avocat, potrivit chitanței de la dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de pârâții Primăria mun. Ploiești, Primarul mun. Ploiești și Municipiul
Ploiești, prin Primar, împotriva deciziei nr. 89 din 03 mai 2010 a Curții de Apel
Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă pe recurenți la
plata, către intimata-reclamantă, a sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de
judecată
.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 13 mai 2011.