ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4005/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4005/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Tribunalul Prahova, secția

civilă, prin sentința civilă nr. 1142 din 04 aprilie 2008, a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de reclamanta P.S.M., în contradictoriu cu Municipiul Ploiești,

prin Primar, și Primăria mun. Ploiești, având ca obiect anularea dispoziției

nr. 1998 din 25 ianuarie 2007 emisă de Primarul mun. Ploiești; obligarea intimaților

la restituirea în natură a terenului situat în Ploiești, județul Prahova, precum

și constatarea dreptului său la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața

de teren care nu poate fi restituită în natură.

În pronunțarea acestei

sentințe, prima instanță a reținut că, prin dispoziția contestată, a fost respinsă

notificarea formulată de contestatoare, prin care aceasta solicitase acordarea despăgubirilor

bănești pentru terenul situat la adresa sus-menționate, în suprafață de 1 ha, cu

motivarea că bunul a avut categoria de teren agricol.

Din actul de vânzare întocmit

la 09 noiembrie 1945, la Ploiești, rezultă că terenul ce făcea obiectul vânzării,

în suprafață de 2 pogoane, era situat în Ploiești, și era teren de arătură, iar

din declarația martorei S.F., audiată în cauză, a reieșit că, de pe terenul pentru

care se solicită despăgubiri, tatăl contestatoarei aducea în fiecare an căruțe de

recolte.

Având în vedere că Legea

nr. 10/2001 statuează, prin art. 8, că nu intră sub incidența acestui act normativ

terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar

nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000, a conchis instanța de fond că terenul pentru

care se solicită despăgubiri a avut categoria de teren arabil la momentul preluării

de către stat, motiv pentru care nu este aplicabilă Legea nr. 10/2001, neavând relevanță

categoria de folosință actuală a terenului.

Prin decizia civilă

nr. 256 din 06 noiembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de contestatoare, a schimbat,

în tot, sentința, în sensul că a admis, în parte, acțiunea precizată și a anulat

dispoziția nr. 1998/2007 emisă de Primarul mun. Ploiești; a constatat dreptul contestatoarei

la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1 ha, situat

în Ploiești, și a respins, în rest, contestația, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curte a reținut că, pentru a fi exclus de la incidența Legii nr. 10/2001,

terenul trebuia să fi făcut obiectul de reglementare al legilor fondului funciar

și reparația pentru preluarea abuzivă să se fi putut realiza în temeiul acestor

acte normative.

În speță, așa cum rezultă

din raportul de expertiză efectuat la instanța de fond, în prezent, terenul este

situat în intravilanul mun. Ploiești și este afectat de detalii de sistematizare.

În raport de această împrejurare

și având în vedere și răspunsul Primăriei mun. Ploiești, care, prin adresa nr. 4312/1991,

a precizat că cererea petentei nu poate fi soluționată favorabil în baza art. 35

alin. (5) din Legea nr. 18/1991, întrucât terenul este afectat de construcții sau

detalii de sistematizare, rezultă că terenul în litigiu nu a făcut obiectul de reglementare

al legilor fondului funciar, neputând fi restituit în baza acestor legi.

Ținând seama că legiuitorul

a avut în vedere și acele imobile care nu au fost încă restituite, prin formularea

„și nerestituite” cuprinsă la art. 1 din Lege, rezultă că Legea nr. 10/2001 are

și caracter de complinire în raport de celelalte acte normative cu caracter reparator

din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de reglementare

al acesteia acoperă și acele terenuri din intravilanul localităților care, până

la intrarea în vigoare a actului normativ în discuție, respectiv 14 februarie 2001,

nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.

În ceea ce privește capătul

de cerere referitor la obligarea Primarului de a emite o nouă dispoziție, prin care

să se constate dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii, Curtea l-a respins,

având în vedere că, prin decizie, instanța s-a pronunțat asupra fondului dreptului

dedus judecății, constatând dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii, astfel

încât emiterea unei noi decizii de către unitatea deținătoare este nejustificată,

aceasta urmând să înainteze dosarul contestatoarei, împreună cu hotărârea pronunțată

în cauză, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr.

8883 din 02 noiembrie 2009, a admis recursul declarat de pârâții Primarul mun.

Ploiești, Primăria mun. Ploiești și Municipiul Ploiești, a casat decizia și a trimis

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel, deoarece aceasta nu a stabilit

pe deplin împrejurările de fapt ale speței, în sensul dacă terenul a cărui restituire

se solicită a fost situat în extravilanul localității și la data preluării și la

data notificării. În soluționarea apelului, instanța va ține cont și de răspunsul

dat de către Primăria mun. Ploiești, prin adresa nr. 4312/1991, prin care se arată

că cererea reclamantei nu poate face obiectul Legii nr. 18/1991, astfel încât aceasta

să nu fie lipsită de măsurile reparatorii prevăzute și de legile fondului funciar,

cât și de cele prevăzute de Legea nr. 10/2001, având în vedere poziția duplicitară

a Primăriei, care, în anul 1991, a susținut că terenul respectiv nu poate face obiectul

Legii nr. 18/1991, iar, la soluționarea notificării formulată în baza Legii nr.

10/2001, a susținut că terenul respectiv nu poate face obiectul acestei din urmă

legi.

Totodată, s-a dispus ca

instanța de apel să verifice în ce măsură vechiul amplasament este liber și dacă

poate fi, astfel, restituit în natură.

În rejudecare, Curtea

de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia

nr. 89 din 03 mai 2010, a admis apelul formulat de contestatoare, a schimbat, în

tot, sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea precizată, în parte; a anulat

dispoziția nr. 1998/2007 emisă de Primarul mun. Ploiești; a constatat dreptul contestatoarei

la măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1 ha

situat în Ploiești.

A respins, în rest, contestația,

ca neîntemeiată.

Au fost obligați intimații

să plătească apelantei suma de 2.400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea a reținut că Legea nr. 10/2001 este un act normativ cu caracter

reparatoriu, care vizează imobilele preluate abuziv în perioada de referință, 06

martie 1945-22 decembrie 1989, iar scopul reglementării sale a fost acela de a stabili

acordarea de măsuri reparatorii pentru foștii proprietari ai imobilelor sau moștenitorii

acestora.

În cauza dedusă judecății,

prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 09 noiembrie 1945, reclamanta

a făcut dovada că autorul său, I.D., a cumpărat un „teren de arătură de circa 2

pogoane”, situat în Ploiești, lângă Regimentul 19 și depozitul de furaje al armatei.

Prin dispoziția nr.

1998 din 25 ianuarie 2007 emisă de Primarul mun. Ploiești, s-a respins solicitarea

contestatoarei privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu, motivat

de faptul că terenul solicitat a avut categoria de folosință agricol și, în atare

situație, nu intră sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001.

În apel după casare, Curtea

a dispus efectuarea unei expertize topo, care, pe baza actelor de proprietate depuse

de contestatoare, a schițelor cadastrale aflate la Primăria Ploiești, a consultării

„Ghidului străzilor vechi și noi din Ploiești”, a planurilor cadastrale din 1934,

recenzate în 1954 și 1976, să stabilească actualul amplasament al terenului în discuție,

urmând să precizeze dacă acesta este liber.

Pe baza verificării actelor

menționate anterior, coroborat cu constatările efectuate la fața locului, expertul

P.A. a menționat că, în prezent, terenul ce face obiectul notificării este amplasat

în totalitate în incinta unității militare, confirmarea identificării terenului

fiind dată de reprezentarea clădirilor pe planul din 1906, recenzat în 1954, clădiri

care corespund, ca amplasament și configurație, cu cele ale construcțiilor unității

militare menționate.

Totodată, s-a precizat,

de către expert, că, la identificarea terenului, s-au avut în vedere numele cumpărătorului

din 1906 (P.G.) și poziția suprafeței în litigiu față de strada situată în zonă,

care nu și-a schimbat configurația până la ora actuală.

Din datele expuse în precedent

rezultă că, la momentul formulării notificării, terenul solicitat de reclamantă

se afla în intravilanul localității Ploiești, fiind ocupat de o unitate militară.

Conform art. 8.1. din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu fac obiectul acestei legi

terenurile situate în extravilanul localității, indiferent dacă aveau această situare

la data preluării abuzive sau la data notificării, și nici terenurile al căror regim

juridic este reglementat de legile fondului funciar.

În consecință, din interpretarea

dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 se reține că dispozițiile acestui act

normativ sunt incidente în situația imobilelor preluate abuziv, situate în intravilanul

localității la data preluării abuzive sau la cea a notificării.

În raport de regimul terenului

la momentul formulării notificării, respectiv acela de teren intravilan, este de

necontestat că reglementarea aplicabilă situației juridice a acestuia o reprezintă

prevederile Legii nr. 10/2001 și nicidecum cele ale Legii nr. 18/1991, cum greșit

a reținut instanța de fond, fără a analiza actele dosarului în spiritul normelor

de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În consecință, a fost

anulată dispoziția nr. 1998/2007 emisă de Primarul mun. Ploiești și s-a stabilit

dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii, constând în despăgubiri pentru terenul

în suprafață de 1 ha, situat în Ploiești, cuantumul despăgubirilor urmând a fi stabilit

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform dispozițiilor Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Deoarece se află în culpă

procesuală în baza art. 274 C. proc. civ., intimații au fost obligați la plata sumei

de 2.400 RON către apelanta-contestatoare, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs pârâții Primăria mun. Ploiești, Primarul mun. Ploiești și Municipiul

Ploiești, criticând-o pentru următoarele motive:

Notificarea formulată

de reclamantă a fost respinsă prin dispoziția nr. 1998 din 25 ianuarie 2007, emisă

de Primarul mun. Ploiești, întrucât terenul revendicat a avut categoria agricol,

situație ce nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, față de dispozițiile art.

8 din această lege.

Fiind vorba de un teren

arabil, regimul juridic al acestuia este reglementat de Legea fondului funciar

nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Mai mult, potrivit concluziilor

raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul revendicat se regăsește în incinta

Unității Militare Ploiești și, deci, nu se regăsește în patrimoniul mun. Ploiești.

De aceea, recurenții nu

pot fi obligați la emiterea unei dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii

pentru imobilul în litigiu, având în vedere că nu au calitatea de unitate deținătoare

în sensul Legii nr. 10/2001.

Recurenții au solicitat

admiterea căii de atac exercitate, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii

apelului formulat de contestatoare, ca nefondat.

Intimata-reclamantă a

depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia atacată,

în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Nu are relevanță că terenul

a avut, la un moment dat, categoria de „arabil”, din moment ce Curtea a reținut,

în raport de probele administrate în cauză, înscrisuri și expertiză, că terenul

se află în intravilanul localității și că nu a făcut nici obiectul legilor fondului

funciar, în raport de relațiile comunicate de Primăria mun. Ploiești la nivelul

anului 1991.

Reținând aceste caracteristici

ale imobilului, precum și faptul că, pentru acest bun preluat de stat, reclamanta

nu a obținut nicio reparație până în prezent, în mod corect Curtea de Apel a considerat

că nu este incident, în cauză, art. 8 din Legea nr. 10/2001, care exclude de la

restituire în baza acestei legi de reparație terenurile situate în extravilanul

localității, precum și cele care au făcut obiectul legilor fondului funciar.

De altfel, caracteristica

unui teren, de a fi arabil, nu exclude ca acesta să fie situat în intravilanul localității,

deoarece această caracteristică se referă doar la categoria de folosință a bunului

respectiv.

În acest sens, art. 2

lit. a) din Legea nr. 18/1991 enumeră, în categoria terenurilor cu destinație agricolă,

și pe cele arabile, iar lit. d) din același text de lege se referă la terenurile

din intravilan, care pot cuprinde, printre altele, terenuri agricole.

De asemenea, în mod corect,

Curtea a avut în vedere caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 și de complinire

față de alte acte normative, reținând că reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii

în temeiul acestei legi, deoarece partea nu a beneficiat de o altă reparație până

în prezent, mai precis sub imperiul legilor fondului funciar. În acest sens, Curtea

a avut în vedere, după cum s-a arătat, adresa nr. 4312/1991 emisă de recurenta Primăria

mun. Ploiești, prin care aceasta i-a comunicat reclamantei că art. 35 alin. (5)

din Legea nr. 18/1991 nu permite restituirea terenurilor din intravilan, afectate

de construcții sau detalii de sistematizare, asemenea terenuri nefăcând obiectul

legii menționate.

În concluzie, printr-o

corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 (teren situat în intravilan,

care nu a format obiectul legilor fondului funciar), instanța de apel a considerat

că reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii în temeiul acestei legi, nefiind incident,

în cauză, art. 8 din același act normativ.

Cât privește faptul că

Municipiul Ploiești nu ar fi „unitate deținătoare” în sensul art. 21 din Legea

nr. 10/2001, întrucât terenul se află în incinta unei unități militare, și, în consecință,

nu poate fi obligat la măsuri reparatorii potrivit actului normativ respectiv, susținerile

nu pot fi primite.

Astfel, emițând dispoziția

nr. 1198/2007, prin care s-a respins notificarea formulată de reclamantă pentru

alte motive decât împrejurarea că pârâtul nu ar deține imobilul (respectiv, respingerea

cererii a fost determinată de natura arabilă a terenului), Primarul mun.

Ploiești a recunoscut, în mod implicit, că justifică această calitate, potrivit

art. 21 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, nu s-a reținut,

în fapt, până în prezent, o altă situație juridică în ceea ce privește calitatea

de deținător, iar situarea terenului în incinta unei instituții militare nu înseamnă,

în absența unor dovezi în acest sens, că instituția militară respectivă justifică

vreun drept în legătură cu imobilul, care să o plaseze în categoria persoanelor

juridice enunțate în art. 21.

Prin urmare, și din perspectiva

textului de lege arătat, instanța a procedat la o corectă aplicare acestuia, menținând

pe pârâți în proces, în calitate de deținători ai bunului, conform Legii nr. 10/2001.

Având în vedere aceste

considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâți este nefondat,

astfel încât urmează să-l respingă potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., nefiind

întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din același

cod.

În baza art. 316 cu referire

la art. 298 și 274 C. proc. civ., îi va obliga pe recurenți, ca părți căzute în

pretenții, la plata sumei de 600 RON către intimata-reclamantă, reprezentând cheltuieli

de judecată constând în onorariu de avocat, potrivit chitanței de la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâții Primăria mun. Ploiești, Primarul mun. Ploiești și Municipiul

Ploiești, prin Primar, împotriva deciziei nr. 89 din 03 mai 2010 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurenți la

plata, către intimata-reclamantă, a sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de

judecată

.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 mai 2011.