ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3148/2012

Asupra

recursului penal de față, constată urmnătoarele:

Prin plângerea adresată Curții de

Apel București la data de 26 martie 2012 (data poștei) petiționaru A.l. a

solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale emisă la data de 16 februarie 2012 în Dosarul nr. 1564/P/2010

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și trimiterea dosarului la

parchet pentru completarea cercetărilor.

În motivarea plângerii,

petiționarul susține, în esență, că făptuitorul P.I., directorul Direcției Control

Intern din cadrul I.G.P.R., a comis infracțiunile menționate în plângerea penală,

iar prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale s-a urmărit împiedicarea participării

sale la proces, omisiunea de a sesiza organele judiciare și favorizarea infractorilor.

În drept a invocat

prevederile art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., art. 6 din Legea nr. 302/2004

și art. 21 alin. (1) din Constituție.

În dovedirea plângerii

a depus, în fotocopie, plângerea formulată la procurorul-general la data de 28

februarie 2012, sentința penală nr. 1632/2007 a Judecătoriei Arad, adresa emisă

de M.I.R.A., adresa Ministerului Public și adresa emisă de I.P.J. Arad.

Prin sentința

penală nr. 152 din 20 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a I-a penală, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.l. împotriva

rezoluției nr. 1564/P din 16 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, cu consecința menținerii soluției din rezoluția atacată.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petiționarul la plata sumei de 100

RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a constatat următoarele:

Petiționarul A.I.

a formulat plângere penală împotriva făptuitorului P.I., comisar-șef și director

al Direcției Control Intern din cadrul I.G.P.R., sub aspectul comiterii infracțiunilor

prev. de înșelăciune și evaziune fiscală prev. de art. 246, 289, 271 C. pen., constând

în aceea că nu a verificat aspectele semnalate în petițiile pe care Ie-a adresat

instituției al cărui director este.

S-a arătat că

prin rezoluția nr. 1564/P din 16 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București s-a dispus, în temeiul disp. art. 228 alin. (1) C. proc. pen.

rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de comisarul-șef

P.I., director al Direcției Control Intern din cadrul I.G.P.R., sub aspectul comiterii

infracțiunilor prev. de înșelăciune și evaziune fiscală prev. de art. 246, 289,

271 C. pen.

În motivarea rezoluției

se arată că făptuitorul nu procedează el însuși, în mod direct, la verificarea sesizărilor

primite, atribuțiile sale constând în repartizarea lucrărilor ofițerilor din subordine

și semnarea corespondenței ce este trimisă de instituție petenților.

Petiționarul A.l.

a formulat plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată, în conținutul

căreia a reiterat cele învederate în plângerea inițială.

Prin rezoluția

nr. 635/ll/2 din 22 martie 2012 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, s-a dispus, în temeiul art. 278 C. proc. pen., respingerea,

ca neîntemeiată, a plângerii, reținându-se în esență aceleași considerente din rezoluția

confirmată.

Examinând plângerea

formulată, Curtea a constatat că atât rezoluția procurorului de caz, cât și rezoluția

procurorului ierarhic superior sunt legale și temeinice, atâta vreme cât din actele

premergătoare efectuate în cauză, nu au rezultat indicii privind comiterea de către

comisarul-șef P.I., director al Direcției Control Intern din cadrul I.G.P.R., al

infracțiunilor prev. de art. 246, 289, 271 C. pen., atâta vreme cât acesta nu are

printre atribuțiile de serviciu verificarea directă a aspectelor semnalate de petent

în sesizările adresate direcției conduse de către făptuitor. Mai mult, petentul

nu a indicat în concret care sunt aspectele de natură penală legate de activitatea

făptuitorului, nu a indicat vreun mijloc de probă care să atragă răspunderea penală,

mărginindu-se la o înșiruire de încadrări juridice C. pen., fără legătură cu activitatea

concretă a făptuitorului.

Pentru aceste

considerente Curtea a apreciat că nu există nici un temei pentru modificarea soluției

de neîncepere a urmăririi penale astfel că, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul A.l. împotriva rezoluției nr. 1564/P din 16 februarie 2012 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs petiționarul, susținând că este „nelegală, netemeinică

și abuzivă, refuzând să cerceteze tentativele de omor dovedite cu probe materiale

și acte probatorii".

Examinând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere

a urmăririi penale sau a ordonanței, persoana vătămată, precum și orice alte personae

ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit legi, competența să judece cauza în primă

instanță.

Potrivit dispozițiilor

art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea,

o poate respinge ca nefondată prin sentință sau o poate admite și desființând rezoluția

sau ordonanța atacată, trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii

urmăririi penale, ca în cauza de față, iar potrivit art. 278

1

alin.

(10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din

Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit alin. (8), este

definitivă.

Împotriva hotărârii

pronunțată în temeiul art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen. nu mai poate

fi exercitată vreo cale de atac, nefiind dintre cele prevăzute de art. 385

1

C. proc. pen. Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea penală,

constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și din acest motiv

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, recursul

declarat de petiționar este inadmisibil și urmează a fi respins în temeiul art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul petiționar la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil

recursul declarat de petiționarul A.l. împotriva sentinței penale nr. 152 din 20

aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 4 octombrie 2012.