ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1989/2012

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.Obiectul

acțiunii

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta Comuna

Ghilad, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de

Conturi a județului Timiș, a solicitat anularea, în parte, a Deciziei nr. 27

din 14 iunie 2011 emisă de Camera de Conturi a jud. Timiș, în dosarul nr.

29/2011, în sensul anulării pct. 8 și pct. 9 din această decizie; anularea, în

tot, a încheierii nr. 5 din 08 iulie 2011, pronunțată de "Comisia de

soluționare a contestațiilor"; suspendarea executării măsurilor dispuse la

pct. 8 și pct. 9 din Decizia nr. 27 din 14 iunie 2011, emisă de Camera de

Conturi a jud. Timiș, până Ia soluționarea irevocabilă a prezentei acțiuni în

contencios administrativ.

2.

Hotărârea Curții de apel

Prin încheierea din 19 ianuarie 2012, Curtea a admis

excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, a dispozițiilor art. 223 lit.

e) și art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Curții de

Conturi nr. 130/2010, dispoziții ce stabilesc competența de soluționare a

acțiunii în favoarea curții de apel.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut

că potrivit legii contenciosului administrativ, competența materială este

stabilită în funcție de 2 criterii, unul valoric dat de cuantumul taxei,

impozitului, contribuției sau datoriei vamale (indiferent de organul emitent al

actului) și unul non-valoric, dat de poziția autorității publice emitente a

actului administrativ în litigiu în cadrul sistemului administrației publice.

Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că,

întrucât deciziile emise de camerele județene de conturi nu au ca obiect taxe,

impozite competența se va stabili în funcție de criteriul non-valoric și va

aparține tribunalului deoarece camerele județene de conturi sunt autorități

publice locale, respectiv structuri desconcentrate la nivel județean ale Curții

de Conturi a României.

Curtea de apel a apreciat ca fiind fără relevanță

susținerea pârâtei în sensul că structurile teritoriale ale Curții de Conturi

nu au personalitate juridică, având în vedere că în litigiile privind acte

administrative competența nu se stabilește în funcție de existența sau lipsa

personalității juridice ci raportat la cele două criterii deja amintite.

3.

Recursul declarat de Curtea de Conturi

a României împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a

declarat recurs Curtea de Conturi a României.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că

„Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice

Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități"

- este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și nu poate face obiectul excepției de

nelegalitate conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Se arată că excepția nelegalității acestui act

administrativ este inadmisibilă dat fiind caracterul normativ ce reiese din

dispozițiile intrinseci ale Regulamentului, deoarece are o aplicabilitate

generală și pentru un număr nedeterminat de persoane juridice de drept public.

Regulamentul este adoptat în vederea organizării executării

legii, se asigură aducerea la cunoștința publicului prin publicare în M. Of.,

ceea ce întărește caracterul normativ al acestuia.

Se mai arată că Regulamentele Curții de Conturi au fost

adoptate în ședințe ale Plenului Curții de Conturi prin Hotărârea nr. 130/2010.

Recurenta arată că dispozițiile art. 228 din Regulament

nu creează o competență materială nouă, specială, cu caracter derogatoriu de la

art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci reașează competența materială de soluționare

a litigiilor izvorâte din activitatea Curții de Conturi în limitele ei firești,

având în vedere rangul de autoritate publică centrală a acestei instituții.

Se arată că prin Regulament nu se stabilește o nouă

competență materială, cu caracter derogatoriu de la art. 10 din Legea nr. 554/2004,

ci reașează competența materială a litigiilor izvorâte din activitatea Curții

de Conturi în conformitate cu modificările legislative intervenite în ultimii

ani, Curtea de Conturi reprezentând o autoritate publică centrală cu

personalitate juridică, ca instituție supremă de audit cu statut constituțional.

De asemenea s-a mai arătat faptul că legea prevede în

mod expres lipsa capacității juridice a structurilor teritoriale a Curții de

Conturi, în timp ce Curtea de Conturi este o autoritate publică centrală care

are personalitate juridică și capacitate de drept administrativ.

În drept cererea de recurs se întemeiază pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Primarul Comunei Ghilad a formulat întâmpinare și a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II.

Considerentele înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de

recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., înalta

Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele prezentate în

continuare.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la

aprecierea recurentei în sensul că „Regulamentul" este un act unilateral

cu caracter normativ - și nu poate face obiectul excepției de nelegalitate

conform art. 4 alin. (1) - se reține că acest motiv nu este fondat.

În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) din

Legea nr. 554/2004 - actele normative care se consideră a fi nelegale pot fi

atacate oricând.

Având în vedere că actele normative pot fi atacate

oricând pe calea acțiunii directe, cu atât mai mult ele pot fi atacate pe calea

excepției de nelegalitate, acest lucru rezultând și din economia prevederilor art.

4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care se referă la acte administrative

unilaterale fără a mai distinge în individuale și normative, în acest sens

fiind și practica înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 3254/2006 -

SC A).

-

în ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate.

Excepția de nelegalitate invocată în fața instanței de

fond în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004

privește dispozițiile pct. 223 lit. e) și pct. 228 din Regulamentul privind

organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi precum și

modificarea actelor rezultate din aceste activități aprobat prin Hotărârea nr. 130

din 4 noiembrie 2010 publicat în M.O. la data de 13 decembrie 2010.

Pct.

223 lit. e) prevede: încheierile pronunțate de Comisiile de soluționare a

contestațiilor trebuie să conțină instanța competentă

-

reclamantul (conducătorul entității verificate) se poate adresa secției de

contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărui rază

teritorială se află sediul entității verificate"

Pct.

228 prevede: Competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

unității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a

contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din

cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității

verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect

a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

„Regulamentul" a fost adoptat în vederea

organizării executării legii nr. 94/1992 privind organizarea, funcționarea

Curții de Conturi - în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) și art. 33

alin. (1) din lege.

Decizia

nr. 27 din 14 iunie 2011 și încheierea nr. 5 din 08 iulie 2011 - emise de

Camera de Conturi Timiș și Comisia de soluționare a contestațiilor sunt actele

administrative a căror suspendare și anulare se solicită prin acțiunea de fond.

Măsurile dispuse prin actele contestate vizează recuperarea prejudiciului

urmare plății unor indemnizații, sporuri și alte drepturi în bani sau drepturi

de altă natură decât cele salariale care exced cadrului legal reglementat.

Aceste

măsuri și constatări se circumscriu prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin.

(3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de

Conturi.

În conformitate cu prevederile art. 37 „În situația în

care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuției bugetului la

persoanele juridice prevăzute la art. 23 și 24, rezultă fapte prin care au fost

constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea

constatărilor se face potrivit prevederilor art. 33".

Art. 33 alin. (3) prevede - „în situațiile în care se

constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au

determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice

auditate această stare de fapt, stabilirea întinderii prejudiciului și

dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității

audiate".

Din perspectiva acestor prevederi legale se constată că

nu se poate analiza actul administrativ emis de Camera de Conturi Timiș prin

prisma prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „care privesc taxe

și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora"

- și care să atragă aplicarea criteriului valoric.

Este de reținut că în acest caz este aplicabil

criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice,

potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților

publice locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind

actele autorităților publice centrale, în competența curții de apel. Având în

vedere pe de o parte că autoritatea emitentă a deciziei care face obiectul

cererii de suspendare, este o cameră județeană de conturi și pe de altă parte,

că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea

juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ,

respectiv aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor

prerogative de putere publică, înalta Curte constată că nu curții de apel ci tribunalului

- secția de

contencios administrativ și

fiscal, îi revine competența de soluționare a

cauzei.

Se

mai reține că prevederile pct. 223, 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea

Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge dispozițiile Legii nr. 554/2004

- care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ și la

care însuși Regulamentul face trimitere.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios

administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede: „Litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se

soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și

accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluționează, în fond,

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă

prin lege specială nu se prevede altfel".

Ori dispozițiile pct. 223 și pct. 228 - sunt contrare

celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu sunt prevăzute

„printr-o lege organică", Regulamentul reprezentând un act administrativ

normativ emis în executarea Legii nr. 94/1992, deci cu forță juridică

inferioară.

Potrivit art. 126 alin. (2) Constituția României -

„Competența instanței de judecată și procedura de judecată sunt prevăzute numai

prin lege".

De asemenea art. 140 alin. (1) teza a II-a Constituția

României arată: „în condițiile legii organice, litigiile rezultate din

activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești

specializate".

Prin urmare

prevederile pct. 223 lit. e) și pct. 228 din Regulament sunt

emise cu

încălcarea dispozițiilor legale arătate mai sus precum și a

art.

3

C. proc. civ., art. 725 C. proc. civ., art. II alin. (2) din

Legea nr. 262/2007.

Temeiul

legal al soluției instanței de recurs în consecință, recursul formulat

împotriva încheierii vizând excepția de nelegalitate a prevederilor pct. 223 lit.

e) și pct. 228 din Regulament - urmează a fi respins ca nefondat în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Curtea de Conturi a României împotriva încheierii din 19 ianuarie

2012 a Curții de Apel Timișoara - secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință, astăzi, 24 aprilie 2012.