ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1989/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta Comuna Ghilad, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a județului Timiș, a solicitat anularea, în parte, a Deciziei nr. 27 din 14 iunie 2011 emisă de Camera de Conturi a jud. Timiș, în dosarul nr. 29/2011, în sensul anulării pct. 8 și pct. 9 din această decizie; anularea, în tot, a încheierii nr. 5 din 08 iulie 2011, pronunțată de "Comisia de soluționare a contestațiilor"; suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 8 și pct. 9 din Decizia nr. 27 din 14 iunie 2011, emisă de Camera de Conturi a jud. Timiș, până Ia soluționarea irevocabilă a prezentei acțiuni în contencios administrativ.

2. Hotărârea Curții de apel Prin încheierea din 19 ianuarie 2012, Curtea a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, a dispozițiilor art. 223 lit. e) și art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010, dispoziții ce stabilesc competența de soluționare a acțiunii în favoarea curții de apel. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că potrivit legii contenciosului administrativ, competența materială este stabilită în funcție de 2 criterii, unul valoric dat de cuantumul taxei, impozitului, contribuției sau datoriei vamale (indiferent de organul emitent al actului) și unul non-valoric, dat de poziția autorității publice emitente a actului administrativ în litigiu în cadrul sistemului administrației publice.

Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că, întrucât deciziile emise de camerele județene de conturi nu au ca obiect taxe, impozite competența se va stabili în funcție de criteriul non-valoric și va aparține tribunalului deoarece camerele județene de conturi sunt autorități publice locale, respectiv structuri desconcentrate la nivel județean ale Curții de Conturi a României. Curtea de apel a apreciat ca fiind fără relevanță susținerea pârâtei în sensul că structurile teritoriale ale Curții de Conturi nu au personalitate juridică, având în vedere că în litigiile privind acte administrative competența nu se stabilește în funcție de existența sau lipsa personalității juridice ci raportat la cele două criterii deja amintite.

3. Recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Curtea de Conturi a României. În motivarea cererii de recurs s-a arătat că „Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități" - este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și nu poate face obiectul excepției de nelegalitate conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Se arată că excepția nelegalității acestui act administrativ este inadmisibilă dat fiind caracterul normativ ce reiese din dispozițiile intrinseci ale Regulamentului, deoarece are o aplicabilitate generală și pentru un număr nedeterminat de persoane juridice de drept public.

Regulamentul este adoptat în vederea organizării executării legii, se asigură aducerea la cunoștința publicului prin publicare în M. Of., ceea ce întărește caracterul normativ al acestuia. Se mai arată că Regulamentele Curții de Conturi au fost adoptate în ședințe ale Plenului Curții de Conturi prin Hotărârea nr. 130/2010. Recurenta arată că dispozițiile art. 228 din Regulament nu creează o competență materială nouă, specială, cu caracter derogatoriu de la art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci reașează competența materială de soluționare a litigiilor izvorâte din activitatea Curții de Conturi în limitele ei firești, având în vedere rangul de autoritate publică centrală a acestei instituții.

Se arată că prin Regulament nu se stabilește o nouă competență materială, cu caracter derogatoriu de la art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci reașează competența materială a litigiilor izvorâte din activitatea Curții de Conturi în conformitate cu modificările legislative intervenite în ultimii ani, Curtea de Conturi reprezentând o autoritate publică centrală cu personalitate juridică, ca instituție supremă de audit cu statut constituțional. De asemenea s-a mai arătat faptul că legea prevede în mod expres lipsa capacității juridice a structurilor teritoriale a Curții de Conturi, în timp ce Curtea de Conturi este o autoritate publică centrală care are personalitate juridică și capacitate de drept administrativ.

În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Primarul Comunei Ghilad a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele prezentate în continuare. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la aprecierea recurentei în sensul că „Regulamentul" este un act unilateral cu caracter normativ - și nu poate face obiectul excepției de nelegalitate conform art. 4 alin. (1) - se reține că acest motiv nu este fondat.

În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 - actele normative care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând. Având în vedere că actele normative pot fi atacate oricând pe calea acțiunii directe, cu atât mai mult ele pot fi atacate pe calea excepției de nelegalitate, acest lucru rezultând și din economia prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care se referă la acte administrative unilaterale fără a mai distinge în individuale și normative, în acest sens fiind și practica înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 3254/2006 - SC A). - în ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate.

Excepția de nelegalitate invocată în fața instanței de fond în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004 privește dispozițiile pct. 223 lit. e) și pct. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi precum și modificarea actelor rezultate din aceste activități aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 publicat în M.O.

la data de 13 decembrie 2010. Pct. 223 lit. e) prevede: încheierile pronunțate de Comisiile de soluționare a contestațiilor trebuie să conțină instanța competentă - reclamantul (conducătorul entității verificate) se poate adresa secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărui rază teritorială se află sediul entității verificate" Pct. 228 prevede: Competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul unității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004. „Regulamentul" a fost adoptat în vederea organizării executării legii nr. 94/1992 privind organizarea, funcționarea Curții de Conturi - în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) și art. 33 alin. (1) din lege. Decizia nr. 27 din 14 iunie 2011 și încheierea nr. 5 din 08 iulie 2011 - emise de Camera de Conturi Timiș și Comisia de soluționare a contestațiilor sunt actele administrative a căror suspendare și anulare se solicită prin acțiunea de fond. Măsurile dispuse prin actele contestate vizează recuperarea prejudiciului urmare plății unor indemnizații, sporuri și alte drepturi în bani sau drepturi de altă natură decât cele salariale care exced cadrului legal reglementat.

Aceste măsuri și constatări se circumscriu prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

În conformitate cu prevederile art. 37 „În situația în care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuției bugetului la persoanele juridice prevăzute la art. 23 și 24, rezultă fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor art. 33". Art. 33 alin. (3) prevede - „în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt, stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității audiate". Din perspectiva acestor prevederi legale se constată că nu se poate analiza actul administrativ emis de Camera de Conturi Timiș prin prisma prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora" - și care să atragă aplicarea criteriului valoric.

Este de reținut că în acest caz este aplicabil criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice centrale, în competența curții de apel. Având în vedere pe de o parte că autoritatea emitentă a deciziei care face obiectul cererii de suspendare, este o cameră județeană de conturi și pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică, înalta Curte constată că nu curții de apel ci tribunalului - secția de contencios administrativ și fiscal, îi revine competența de soluționare a cauzei.

Se mai reține că prevederile pct. 223, 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge dispozițiile Legii nr. 554/2004 - care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși Regulamentul face trimitere.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel". Ori dispozițiile pct. 223 și pct. 228 - sunt contrare celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu sunt prevăzute „printr-o lege organică", Regulamentul reprezentând un act administrativ normativ emis în executarea Legii nr. 94/1992, deci cu forță juridică inferioară.

Potrivit art. 126 alin. (2) Constituția României - „Competența instanței de judecată și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". De asemenea art. 140 alin. (1) teza a II-a Constituția României arată: „în condițiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate". Prin urmare prevederile pct. 223 lit. e) și pct. 228 din Regulament sunt emise cu încălcarea dispozițiilor legale arătate mai sus precum și a art. 3 C. proc. civ., art. 725 C. proc. civ., art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007. Temeiul legal al soluției instanței de recurs în consecință, recursul formulat împotriva încheierii vizând excepția de nelegalitate a prevederilor pct. 223 lit. e) și pct. 228 din Regulament - urmează a fi respins ca nefondat în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva încheierii din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara - secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință, astăzi, 24 aprilie 2012.