ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 316/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În dosarul nr. 14/30/2011 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara și având ca obiect cererea formulată de Consiliul local al comunei Ghiroc județul Timiș și Instituția Primarului Comunei Ghiroc pentru anularea deciziei nr. 62/22 octombrie 2010 a Camerei de Conturi a Județului Timiș și a Încheierii nr. VI/32191/21 ianuarie 2011 a Curții de Conturi a României, instanța de contencios administrativ a invocat din oficiu excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 223 lit. e) și art. 228 din Regulamentul, privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi a României nr. 130/2010.

Prin încheierea dată în ședința publică de la 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată și pe cale de consecință, a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 223 lit. e) și art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi a României. Instanța de fond a constatat că sunt neconforme Legii nr. 94/1992 și Legii nr. 554/2004 aceste dispoziții din regulament care prevăd că aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ, competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor.

Prin acest regulament, s-a considerat că s-a derogat în mod nelegal de la competența materială stabilită de legea contenciosului administrativ după criteriul valoric sau după rangul autorității publice emitentă a actului administrativ în litigiu. Instanța de fond a avut în vedere că deciziile emise de camerele județene de conturi nu au ca obiect taxe sau impozite și de aceea, competența se stabilește în favoarea tribunalului, fiind contestate acte administrative emise de autorități publice de la nivel județean. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând modificarea încheierii atacate, în sensul respingerii excepției de nelegalitate. În primul motiv de recurs, s-a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, arătându-se că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile regulamentului adoptat prin Hotărârea nr. 130/2010, care este un act administrativ cu caracter normativ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată soluția de admitere a excepției de nelegalitate și s-a învederat că prin regulamentul adoptat prin Hotărârea nr. 130/2010 nu se stabilește o altă competență materială în afara cadrului legal stabilit de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, fiind determinată competența materială de soluționare a litigiilor izvorâte din activitatea Curții de Conturi în limitele rezultate din modificările legislative intervenite în ultimii ani. Prin acest regulament a fost prevăzut la pct. 174 - 229 o procedură de recurs administrativ și în consecință, în instanță se contestă încheierea comisiei de soluționare a contestațiilor constituită la nivelul Curții de Conturi, autoritate publică centrală, ale cărei acte pot fi atacate în primă instanță la curtea de apel, conform dispozițiilor art. 3 C. proc.

civ. Recurenta a criticat și calificarea dată de instanța de fond camerelor județene de conturi ca fiind autorități publice locale sau structuri deconcentrate la nivel județean ale Curților de Conturi, arătându-se că acestea sunt structuri teritoriale, fără capacitate juridică, având numai o capacitate administrativă pentru exercitarea atribuțiilor conferite de lege curții de conturi. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este admisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter normativ, care poate fi supus oricând controlului de legalitate, atât pe calea excepției de nelegalitate, cât și pe calea acțiunii directe, în condițiile prevăzute de art. 11 alin. (4) din aceeași lege.

Cuprinzând reglementări formulate abstract, cu caracter obligatoriu, aplicabil unui număr nedeterminat de subiecte de drept, Regulamentul adoptat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter normativ și din acest motiv, este supus regimului prevăzut de lege pentru contestarea acestei categorii de acte pe calea incidentă, a excepției de nelegalitate. În consecință, nu poate fi reținut primul motiv de recurs privind inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată din oficiu de instanța de fond cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter normativ. Cel de-al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat, constatându-se că soluția de admitere a excepției de nelegalitate este conformă dispozițiilor Legii nr. 94/1992 și Legii nr. 554/2004, față de care a fost invocată din oficiu de instanța de contencios administrativ.

Astfel, s-a reținut în mod judicios că, prin reglementarea contestată pe cale incidentă, au fost în mod nelegal completate normele de competență materială prevăzute pentru litigiile de contencios administrativ prin legi organice. Conform dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate, iar art. 10 din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de contencios administrativ după criteriul valoric sau după rangul autorității publice emitentă a actului administrativ atacat în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată. Recurenta nu are recunoscute prin lege atribuții de reglementare cu privire la competența materială a instanțelor de judecată, ceea ce are drept consecință nelegalitatea hotărârii pe care a adoptat-o în acest sens.

Față de necompetența autorului actului administrativ dedus judecății, se constată că sunt vădit nefondate toate celelalte susțineri din recurs cu privire la organizarea și funcționarea camerelor județene de conturi, ca structuri teritoriale ale Curții de Conturi a României. În analiza raportului de conformitate cu Legea nr. 94/1992 și Legea nr. 554/2004, instanța de fond a constatat corect că reglementarea cuprinsă la pct. 223 lit. e) și pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curții de Conturi este lipsită de orice temei legal, iar necompetența autorității emitente de a reglementa în această materie reprezintă un viciu de formă substanțial, ca un motiv de ordine publică, de natură să fie invocat și din oficiu și să determine nelegalitatea actului administrativ atacat.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a încheierii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva încheierii din 18 octombrie 2011 a Curții de apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.