ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 316/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În dosarul nr. 14/30/2011 aflat pe rolul

Curții de Apel Timișoara și având ca obiect cererea formulată de Consiliul

local al comunei Ghiroc județul Timiș și Instituția Primarului Comunei Ghiroc

pentru anularea deciziei nr. 62/22 octombrie 2010 a Camerei de Conturi a

Județului Timiș și a Încheierii nr. VI/32191/21 ianuarie 2011 a Curții de

Conturi a României, instanța de contencios administrativ a invocat din oficiu

excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 223 lit. e) și art. 228 din Regulamentul,

privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi,

precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin

Hotărârea Curții de Conturi a României nr. 130/2010.

Prin încheierea dată

în ședința publică de la 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată și pe cale de

consecință, a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 223 lit. e) și art.

228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților

specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din

aceste activități, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi a României.

Instanța de fond a

constatat că sunt neconforme Legii nr. 94/1992 și Legii nr. 554/2004 aceste

dispoziții din regulament care prevăd că aparține secției de contencios

administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului

administrativ, competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a

contestațiilor.

Prin acest

regulament, s-a considerat că s-a derogat în mod nelegal de la competența

materială stabilită de legea contenciosului administrativ după criteriul

valoric sau după rangul autorității publice emitentă a actului administrativ în

litigiu.

Instanța de fond a

avut în vedere că deciziile emise de camerele județene de conturi nu au ca

obiect taxe sau impozite și de aceea, competența se stabilește în favoarea

tribunalului, fiind contestate acte administrative emise de autorități publice

de la nivel județean.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând modificarea

încheierii atacate, în sensul respingerii excepției de nelegalitate.

În primul motiv de

recurs, s-a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, arătându-se că

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile regulamentului adoptat

prin Hotărârea nr. 130/2010, care este un act administrativ cu caracter

normativ.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs a fost criticată soluția de admitere a excepției de

nelegalitate și s-a învederat că prin regulamentul adoptat prin Hotărârea nr. 130/2010

nu se stabilește o altă competență materială în afara cadrului legal stabilit

de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, fiind determinată competența

materială de soluționare a litigiilor izvorâte din activitatea Curții de

Conturi în limitele rezultate din modificările legislative intervenite în

ultimii ani.

Prin acest regulament

a fost prevăzut la pct. 174 - 229 o procedură de recurs administrativ și în

consecință, în instanță se contestă încheierea comisiei de soluționare a

contestațiilor constituită la nivelul Curții de Conturi, autoritate publică

centrală, ale cărei acte pot fi atacate în primă instanță la curtea de apel,

conform dispozițiilor art. 3 C. proc. civ.

Recurenta a criticat

și calificarea dată de instanța de fond camerelor județene de conturi ca fiind

autorități publice locale sau structuri deconcentrate la nivel județean ale

Curților de Conturi, arătându-se că acestea sunt structuri teritoriale, fără

capacitate juridică, având numai o capacitate administrativă pentru exercitarea

atribuțiilor conferite de lege curții de conturi.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este admisibilă excepția de

nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter normativ,

care poate fi supus oricând controlului de legalitate, atât pe calea excepției

de nelegalitate, cât și pe calea acțiunii directe, în condițiile prevăzute de

art. 11 alin. (4) din aceeași lege.

Cuprinzând

reglementări formulate abstract, cu caracter obligatoriu, aplicabil unui număr

nedeterminat de subiecte de drept, Regulamentul adoptat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010 reprezintă un act administrativ unilateral cu

caracter normativ și din acest motiv, este supus regimului prevăzut de lege

pentru contestarea acestei categorii de acte pe calea incidentă, a excepției de

nelegalitate.

În consecință, nu

poate fi reținut primul motiv de recurs privind inadmisibilitatea excepției de

nelegalitate invocată din oficiu de instanța de fond cu privire la un act

administrativ unilateral cu caracter normativ.

Cel de-al doilea

motiv de recurs este de asemenea nefondat, constatându-se că soluția de

admitere a excepției de nelegalitate este conformă dispozițiilor Legii nr.

94/1992 și Legii nr. 554/2004, față de care a fost invocată din oficiu de

instanța de contencios administrativ.

Astfel, s-a reținut

în mod judicios că, prin reglementarea contestată pe cale incidentă, au fost în

mod nelegal completate normele de competență materială prevăzute pentru

litigiile de contencios administrativ prin legi organice.

Conform dispozițiilor

art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, litigiile rezultate din activitatea

Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate, iar

art. 10 din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de

contencios administrativ după criteriul valoric sau după rangul autorității

publice emitentă a actului administrativ atacat în funcție de obiectul cererii

de chemare în judecată.

Recurenta nu are

recunoscute prin lege atribuții de reglementare cu privire la competența

materială a instanțelor de judecată, ceea ce are drept consecință nelegalitatea

hotărârii pe care a adoptat-o în acest sens.

Față de necompetența

autorului actului administrativ dedus judecății, se constată că sunt vădit

nefondate toate celelalte susțineri din recurs cu privire la organizarea și

funcționarea camerelor județene de conturi, ca structuri teritoriale ale Curții

de Conturi a României.

În analiza raportului

de conformitate cu Legea nr. 94/1992 și Legea nr. 554/2004, instanța de fond a

constatat corect că reglementarea cuprinsă la pct. 223 lit. e) și pct. 228 din

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curții de Conturi

este lipsită de orice temei legal, iar necompetența autorității emitente de a

reglementa în această materie reprezintă un viciu de formă substanțial, ca un

motiv de ordine publică, de natură să fie invocat și din oficiu și să determine

nelegalitatea actului administrativ atacat.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a încheierii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va

respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Curtea de Conturi a României împotriva încheierii din 18 octombrie

2011 a Curții de apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2012.