ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 148/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 39 din 20

ianuarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 1784 al Tribunalului Giurgiu, secția

civilă s-a respins acțiunea formulată de reclamanta D.D.S.S. împotriva pârâtei

C.N.F. G.N. SA Giurgiu.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut în esență că reclamanta a solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei de 669.980,02 lei cu titlu de daune rezultând

din contractul de închiriere nr. 10155 din 14 noiembrie 2008, a sumei de

18.199,48 lei reprezentând dobândă legală, evaluată provizoriu, calculată de la

data de 15 iulie 2009 la data introducerii acțiunii, până la achitarea efectivă

a debitului și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că în temeiul contractului de închiriere anterior menționat

a închiriat de la pârâtă împingătorul Harghita pentru a efectua două călătorii

consecutive pe ruta Ruse-Belgrad-Ruse achitând avansul și contravaloarea

carburantului în sumă de 57.755,29 dolari SUA.

Potrivit

contractului, pârâta în calitate de locator s-a obligat să predea împingătorul,

să permită exploatarea acestuia, să asigure bunul, să permită cazarea

comandantului de navă, să furnizeze viteza normală de deplasare. Corelativ

acestor obligații reclamanta, conform contractului trebuia să plătească navlul,

să asigure marfa transportată, să folosească împingătorul conform destinației

și cu respectarea reglementărilor de siguranță a navigației, să notifice

evenimentele de navigație în care este implicat.

În contextul acestor

obligații ale părților și raportat la prevederile art. 501, art. 506, art. 510

și art. 557 C. com. tribunalul a reținut că reclamanta în justificarea

pretențiilor sale a invocat nerespectarea de către pârâtă a obligațiilor

asumate în sensul că nu a permis parcurgerea traseului total, a efectuat deplasarea

pe ruta Ruse-Belgrad cu o întârziere nejustificată de 48,30 ore, a modificat

unilateral traseul stabilit, a ancorat necorespunzător barjele și le-a lăsat

nesupravegheate ceea ce a avut drept consecință deteriorarea lor semnificativă

și imposibilitatea utilizării pentru o perioadă de timp.

Detaliind modul de

desfășurare a acestui contract și analizând corespondența comercială purtată

între părți precum și expertiza efectuată în cauză, tribunalul a arătat că în

perioada 13-27 decembrie 2008 convoiul Harghita a staționat în portul din

Belgrad din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a investigațiilor efectuate

de Oficiu Portuar Belgrad în urma defecțiunilor constatate la barjele tanc,

prezumând că acestea au suferit avarii ca urmare a ancorării necorespunzătoare.

Din rapoartele de eveniment și din cele semnate de reprezentantul reclamantei rezultă

că lăsarea barjelor în portul în care au fost ancorate a fost decisă de

căpitanul acestora astfel încât în conformitate cu dispozițiile C. com. care

reglementează navigația, proprietarul navei avea obligația să asigure

supravegherea directă și continuă sau să autorizeze în acest sens o altă

persoană.

Dar fiind faptul că

prin contract pârâta și-a asumat exclusiv obligația de a asigura cazarea

căpitanului și a echipajului barjelor reclamantei acesta avea obligația să le

supravegheze starea pe perioada în care s-a îmbarcat pentru navigație, pe

traseul Belgrad - Pancevo – Vukovar – Belgrad astfel încât rezultă că prin

efectul acestor clauze, din descrierea evenimentelor și a constatările

autorităților portuare nu se poate reține culpa proprietarului împingătorului

închiriat pentru starea barjelor, aceasta aparținând reclamantei cu consecința

că nu poate fi antrenată răspunderea contractuală a pârâtei.

Apelul declarat de

reclamantă a fost admis prin Decizia comercială nr. 21 din 24 ianuarie 2001 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, sentința fiind schimbată în

parte în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la plata sumelor de

85.235 dolari SUA și 7500 euro în echivalentul lei la data plății, reprezentând

cheltuieli cu reparațiile barjelor și transportul acestora pentru reparații

precum și la plata dobânzii legale calculate conform Ordonanței Guvernului nr. 9/2000,

aferente sumelor anterior menționate, în lei la data plății pentru perioada

cuprinsă între data de 15 iulie 2009 și data plății efective, pârâta fiind

obligată și la plata cheltuielilor de judecată în fond și apel, s-a respins

capătul de cerere referitor la plata sumei de 147.755 dolari SUA și a dobânzii

aferente.

În argumentarea

soluției pronunțate instanța de apel, după reluarea integrală a considerentelor

primei instanțe, a apreciat că sunt în parte întemeiate criticile reclamantei

modificând hotărârea în aceeași măsură.

S-a reținut că

potrivit contractului de navlosire încheiat între părți, armatorul SC C.N.F.

Giurgiu N. SA Giurgiu avea obligația să pună nava la dispoziția navlositorului

la data și locul convenit până la expirarea duratei stabilite în contract.

Această obligație nu a fost însă respectată de către pârâtă, care după

încheierea contractului a impus noi condiții cu privire la plată informând-o pe

reclamantă că în caz contrar, împingătorul Harghita urma să plece spre Vukovar

modificând astfel unilateral traseul stabilit inițial prin contract. A rezultat

din corespondența purtată între părți că reclamanta a fost de acord cu

efectuarea cursei respective cu condiția ca aceasta să nu dureze mai mult de 5-6

zile, cu mențiunea că această perioadă să nu fie considerată timp de închiriere,

iar apoi pârâta să ducă barjele la Ruse.

Prin urmare, arată

instanța de apel, în perioada 6-12 decembrie 2008 contractul a fost întrerupt,

iar după reluarea acestuia, respectiv la data de 15 decembrie 2008 în timp ce

barjele erau ancorate în locul oficial de ancorare pentru vasele tanc, și în

perioada în care răspunderea pentru starea barjelor revenea pârâtei acestea au

fost avariate. Expertiza efectuată la cererea agentului și în numele

proprietarului a stabilit că cele două barje au fost ancorate într-o singură

ancoră, fără a fi predate unui echipaj de recepție la mal și au fost avariate

ca urmare a contactelor dure dintre ele.

Raportat la această

stare de fapt, instanța de apel a înlăturat susținerea intimatei potrivit

căreia apelanta este în culpă pentru producerea evenimentului întrucât barjele

nu au fost asigurare în conformitate cu art. 12 din contract, având în vedere

că potrivit acestei clauze contractuale obligația de asigurare viza marfa

transportată și nu barjele. Totodată, cercetarea efectuată de organele portuare

abilitate din Serbia a relevat că avarierea barjelor a fost cauzate de

ancorarea lor necorespunzătoare și nesupravegherea acestora.

În aceste condiții

s-a concluzionat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a pune la

dispoziția reclamantei folosința împingătorului pe traseul stabilit de comun

acord cauzându-i un prejudiciu în sumă de 85.235 dolari SUA și 7500 euro

reprezentând cheltuieli cu reparația barjelor precum și a dobânzilor aferente.

S-a respins solicitarea reclamantei privind restituirea avansului și a

contravaloarea carburantului cu motivarea că nu s-a solicitat rezilierea sau

rezoluțiunea contractului și repunerea părților în situația anterioară.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor recurenta invocă faptul că hotărârea pronunțată de instanța de apel

a fost dată cu aplicarea greșită a legii în sensul că s-a reținut eronat că

intimata pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile asumate în calitate de armator,

astfel cum au fost stabilite prin art. 11 din contract. Fiind un contract de

navlosire de tip charter party, armatorul avea gestiunea nautică, respectiv

obligația de a pune nava la dispoziția navlositorului la data și locul

convenit, iar nava trebuia să fie în stare de navigabilitate cu permis de navigație

valabil până la expirarea duratei stabilite în contract. În considerarea

specificului contractului, gestiunea comercială era exercitată de către

navlositor care avea dreptul de a utiliza nava pe toată durata contractului

potrivit intereselor proprii.

Pe de altă parte,

deși se susține că nu au fost respectate obligațiile contractuale, nu sunt

precizate prevederile încălcate.

De asemenea, arată

recurenta în mod greșit reține instanța de apel că ar fi modificat unilateral

contractul, ignorând împrejurarea că efectuarea unei curse până la Vukovar a

fost determinată de faptul că reclamanta a reziliat contractul pentru cea de a

doua cursă. Este eronat și argumentul că cele două barje avariate au fost în

responsabilitatea sa și că nu au fost predate unui echipaj de recepție de la

mal. În realitate barjele trebuiau să se afle în grija skipper-ului reclamantei

după cum rezultă din fișa postului depusă la dosar de aceasta, situație în care

îi revenea și obligația supravegherii barjelor după ancorarea acestora.

În conformitate cu art.

12 din convenția părților precum și din corespondența purtată între părți

rezultă că în realitate reclamanta în susținerea pretențiilor sale și-a invocat

propria culpă deoarece pe timpul deplasării, delegatul reclamantei s-a aflat la

bordul împingătorului având acceptul reclamantei fără a proceda însă conform

fișei postului în sensul supravegherii barjelor.

În aceste condiții,

susține recurenta, pretențiile solicitate nu au temei contractual, plata

dobânzii și a cheltuielilor de judecată este nejustificată iar prejudiciul

suferit ca urmare a imposibilității intimatei de a îndeplinii obligațiile din

contractul încheiat cu altă societate comercială nu sunt dovedite.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că este nefondat.

Astfel, în mod corect

s-a reținut prin decizia recurată, că potrivit contractului de navlosire din

litigiu, armatorul C.N.F. Giurgiu N. SA, s-a obligat să pună la dispoziția

navlositorului D.D.S.S. o navă echipată și armată pe o durată determinată de

timp, respectiv două călătorii consecutive pe ruta Ruse – Belgrad – Ruse, în

schimbul plății chiriei cuvenite, prevăzute în art. 9 din convenția părților.

În alți termeni,

armatorul, în speță recurenta, s-a obligat să realizeze servicii de transport,

astfel cum au fost ele cerute de navlositor, respectiv de intimata, și

convenite cu acesta, cu o navă echipată de armator pentru navigația și

conducerea căreia armatorul rămâne răspunzător pe toată durata de valabilitate

a contractului.

Clauzele privind obligațiile

părților, astfel cum au fost stabilite prin art. 11 și 12 din contract au fost

corect interpretate de instanța de apel, care pe baza probelor, a stabilit că

pârâta, în calitate de armator este în culpă pentru modul în care și-a

îndeplinit aceste obligații.

În acest context, se

impune și precizarea că interpretarea probelor constituie un atribut exclusiv

al instanței de apel în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de

atac nefiind, prin urmare, posibilă cenzurarea temeiniciei deciziei recurate,

motiv pentru care criticile care privesc aceste aspecte nu pot face obiectul

analizei instanței de recurs.

Din această

perspectivă, se va reține că contrar celor susținute de recurentă, că aceasta

nu și-a îndeplinit - în termenii convenționali stabiliți cu intimata –

obligația de a executa întocmai contractul, în condițiile în care pe perioada

derulării acestuia, barjele au fost avariate ca urmare a modului defectuos în

care au fost ancorate de armator, situație în care acestuia îi revine obligația

reparării prejudiciului cauzat în acest mod, reprezentând contravaloarea

reparațiilor barjelor și a transportului pentru efectuarea acestor reparații.

Instanța de apel a

stabilit pe baza probelor, care așa cum s-a precizat anterior, nu pot fi

reexaminate în recurs, că prejudiciul cauzat intimatei reclamante a avut drept

cauză modul de ancorare a barjelor astfel încât, raportat la obiectul

contractului, răspunderea pentru starea barjelor, având în vedere că acestea au

fost avariate în timpul derulării contractului aparținea pârâtei.

De altfel, modul în

care reprezentantul intimatei și-a îndeplinit sau nu obligațiile stabilite prin

fișa postului, nu poate avea drept efect exonerarea recurentei de răspunderea

contractuală în privința îndeplinirii propriilor obligații asumate prin contractul

din litigiu.

Antrenarea răspunderii

recurentei nu poate fi înlăturată prin invocarea răspunderii reprezentantului intimatei,

în condițiile în care raporturile dintre intimată și angajatul său nu au făcut obiectul

analizei deciziei recurate.

În privința nelegalității

deciziei derivate de greșita obligare a recurentei la plata sumei de 90.000 dolari

SUA, reprezentând beneficiu nerealizat, Înalta Curte constată că acest capăt de

cerere nu a fost admis, critica fiind prin urmare lipsită de obiect.

Referitor la plata

dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, recurenta a solicitat respingerea acestora

ca neîntemeiate, astfel încât Înalta Curte observă că în absența oricărei

critici nu se impune verificarea legalității deciziei sub aceste aspecte.

În consecință,

recursul este nefondat și va fi respins potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

Fiind în culpă

procesuală, recurenta va fi obligată și la plata sumei de 670,40 lei cheltuieli

de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta C.N.F. Giurgiu N. SA Giurgiu împotriva Deciziei

comerciale nr. 21 din 24 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială.

Obligă recurenta la

plata sumei de 6701,40 lei cheltuieli de judecată către intimata D.D.S.S. Ltd

București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2012.