ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1930/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1930/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 21055

din 10 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 59481/3/2010, Tribunalul București,

secția a Vl-a civilă, a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată,

a admis excepția prescripției dreptului material Ia acțiune pentru perioada 21 martie

2007-1 iulie 2007, a respins cererea reclamantei privind pretențiile aferente perioadei

21 martie 2007-1 iulie 2007 ca tardiv formulate. A admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtelor SC T.R. SA, SC G. SA, G.T. și a respins acțiunea față

de pârâții SC T.R. SA, SC G.G.T. SA ca introdusă împotriva unor persoane fără calitate

procesuală pasivă. A respins excepția lipsei calității procesuale a chematei în

garanție SC T.R. SA ca neîntemeiată. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta

SC C.N.F.G.N.A.V. SA în contradictoriu cu pârâții P.M., SC T.R. SA, SC G. SA și

G.T. A obligat pârâta P.M. la plata sumei de 38.333,10 euro echivalent în RON la

cursul oficial al Băncii Naționale Române din data plății reprezentând pretenții,

taxa de staționare și pază pentru perioada 10 iulie 2007-1 iulie 2010 și 4.615,04

RON cheltuieli de judecată. A admis cererea de chemare în garanție a SC T.R. SA

și a obligat chemata în garanție la plata sumei de 10.000 RON pretenții și 715 RON

cheltuieli de judecată către pârâta P.M.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța fondului a constatat întrunirea condițiilor prevăzute

de art. 998, 999 C. civ., cu privire la fapta ilicită de ocupare a locului reclamantei,

fără titlu, culpabil, fără a plăti contravaloarea staționării și pazei bunului,

situație de natură a o prejudicia pe reclamantă, legătura de cauzalitate între fapta

ilicită și prejudiciu. S-a reținut o majorare a patrimoniului pârâtei P.M., fără

just titlu, în detrimentul patrimoniului reclamantei, creându-i acesteia o pagubă

ce trebuie acoperită.

Cu privire la

cererea de chemare în garanție s-a arătat că trebuie admisă având în vedere și faptul

că proprietarul se află în litigiu pentru recuperarea pagubei de la persona vinovată

de producerea incidentului ce a dus la avarierea ambarcațiunii, fiind ipoteza prevăzută

de art. 60 C. proc. civ., în sensul că partea poate chema în garanție o altă persoană

împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții

cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

Împotriva acestei

hotărâri au formulat apel pârâtele P.M., SC T.R. SA., G.T. și SC G. SA.

La data de 12

aprilie 2012 a fost înregistrată la dosarul cauzei o cerere precizatoare prin care

avocatul ales al SC T.R. SA, G.T. și SC G. SA a arătat că SC T.R. SA este

singura dintre pârâte care a formulat apel, iar celelalte două pârâte au fost menționate

din eroare în cererea de apel, aceste două entități nedeținând un interes actual

în formularea căii de atac întrucât cererea de chemate în judecată a fost respinsă

ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, iar

cererea de chemare în garanție a fost îndreptată exclusiv împotriva SC T.R. SA.

În ședința publică

din 7 mai 2012 Curtea a luat act de această precizare, reținând că în cauză cadrul

procesual activ este format din P.M. și SC T.R. SA.

Prin decizia civilă

nr. 243 din 21 mai 2012 Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a respins

apelurile formulate de apelanta-pârâtă P.M. și SC T.R. SA ca nefondate.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale

răspunderii civile delictuale, din perspectiva dispozițiilor art. 998-999 C.

civ. Astfel, fapta ilicită a apelantei pârâte P.M. constă în folosirea fără drept

a spațiului de staționare la ponton pentru nava sa, spațiu proprietatea SC C.N.F.G.N.A.V.

SA. Nu s-a probat de către parte că a încheiat, chiar și în forma simplificată,

o convenție care să îI permită acest tip de staționare, în ceea ce privește prejudiciul

produs, acesta constă în tariful pe care intimata pârâtă ar fi putut să îl încaseze

pentru spațiul ocupat, fără drept, de către nava apelantei. Legătura de cauzalitate

între faptă și prejudiciu rezultă neîndoielnic din împrejurarea potrivit căreia,

ca efect al acestei ocupări a pontonului, intimata s-a aflat în imposibilitatea

de a valorifica spațiul respectiv prin închiriere și de a obține beneficii de pe

urma acestuia.

Cu referire la

vinovăție, Curtea a constatat că pârâta cunoștea că nava sa se găsește acostată

la pontonul reclamantei, fără a avea o convenție în acest sens cu proprietarul pontonului

și fără a achita contravaloarea acestei staționări,

Pretențiile reclamantei

din litigiul ce face obiectul analizei se referă la staționarea Ia ponton, operațiune

al cărei cost nu a fost negociat de părți și al cărei valoare este cu mult mai mică

decât staționarea pe doc (34,088 euro/zi, iar nu 250 euro/zi).

Împrejurarea potrivit

căreia reclamanta nu a emis facturi, or alte documente financiar contabile, nu este

de natură a înlătura existența prejudiciului determinat de staționarea fără drept

Ia pontonul reclamantei și nici a modului de evaluare a acestuia. Înscrisurile administrate

ca probă de către reclamantă dovedesc perceperea, în mod constant și pe perioada

relevantă cauzei, a tarifului stabilit de conducerea SC C.N.F.G.N.A.V. SA cu privire

la staționarea la ponton.

Chestiunile privind

lipsa pazei pe perioada staționării nu sunt de natură a schimba hotărârea instanței

de fond deoarece aceasta a admis acțiunea reclamantei numai cu privire la sume aferente

staționării, iar nu pazei; așa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar fond, SC

C.N.F.G.N.A.V. SA a solicitat suma de 41.860 euro pentru staționare, iar nu și pentru

pază, acest tarif fiind cel identificat, punctual, și în calculul anexat. Ca efect

al precizării acțiunii, nu au fost solicitate sume pentru asigurarea pazei ambarcațiunii.

Instanța de apel

a reținut că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 3

din Decretul nr. 187/1958.

Cu privire Ia

calitatea procesuală pasiva a SC T.R. SA în cererea de intervenție formulată de

SC C.N.F.G.N.A.F. SA, Curtea a arătat că, în cauză, răspunderea delictuală nu se

poate reține decât în sarcina pârâtei P.M., aceasta fiind proprietarul ambarcațiunii

de agrement și singura cu drept de dispoziție asupra navei, aceasta neputând fi

transferată de Ia Giurgiu decât la cererea sa, iar nu a altei persoane.

Curtea a constatat

că SC T.R. SA se prevalează de neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzute de

art. 720

1

C. proc. civ., fără a dovedii o vătămare și fără a-și manifesta

voința de a rezolva litigiul pe cale amiabilă astfel încât să paralizeze demersul

în justiție al reclamantei. Cererea de intervenție în interes propriu a SC C.N.F.G.N.A.V.

SA a fost formulată în condițiile în care părțile din acțiunea principală, proprietarul

ambarcațiunii deteriorate, proprietarul ambarcațiunii vinovate de producerea avariilor

și asigurătorii, nu au căzut de acord asupra cuantumului despăgubirilor datorate

numitei P.M. De altfel, chiar reclamanta SC C.N.F.G.N.A.V. SA evidențiază în acțiunea

sa că solicită plata de daune pentru că toate părțile din litigiu au inițiat repetate

expertize privind ambarcațiunea, însă nimeni nu se interesează și nu dorește să

achite sumele aferente staționării. Or, în condițiile în care părțile din litigiul

principal nu cad de acord asupra cheltuielilor de reparații, cheltuieli principale,

atitudinea părților susține faptul că nici o parte nu este de acord să achite reclamantei

SC C.N.F.G.N.A.V. SA cheltuieli accesorii, al căror cuantum sporește tocmai prin

prelungirea șederii ambarcațiunii la Giurgiu, pentru expertizări suplimentare în

rezolvarea dosarului din care cererea de intervenție a fost disjunsă.

În ceea ce privește

greșita admitere a cererii de chemare în judecată, Curtea a arătat că soluția instanței

de fond este temeinică și legală în constatarea întrunirii condițiilor angajării

răspunderii civile delictuale. Curtea a subliniat că fapta de a folosi fără drept

spațiul de stationare la ponton a adus prejudicii reclamantei SC C.N.F.G.N.A.V.

SA. Nu s-a reținut de către instanța de fond că ambarcațiunea se află în paza juridică

a SC T.R.SA. acesta fiind, de altfel, motivul pentru care instanța de fond a admis

excepția lipsei calități procesuale pasive a SC T.R. SA, SC G. SA și SC G.T. SA

în cererea de intervenție; În cauza de față, prin staționarea navei proprietatea

sa, reclamanta folosește pentru bunul său un spațiu ce nu îi aparține și asupra

căruia nu are un drept legal ori contractual.

În ceea ce privește

tarifele practicate de către reclamantă, Curtea a constatat că acestea au fost probate

de către parte în condițiile art. 1169 C. civ., iar acestea nu sunt rezultatul unei

evaluări arbitrare, așa cum susține apelanta SC T.R. SA. Reclamanta intimată a probat

tarifele pe care Ie practica în mod curent pentru operațiunile de staționare și

a evidențiat că aceste tarife au fost achitate de beneficiari ai acestui serviciu.

Faptul că pretențiile sale se situează sub tariful practicat uzual nu este de natură

a prejudicia pe pârâtă, fiind fără îndoială că această evaluare profită acestei

din urmă părți.

Curtea a evidențiat

că, prin prisma faptului ca SC T.R. SA este proprietarul ambarcațiunii vinovate

de deteriorarea navei pârâtei P.M., această societate are calitate procesuală pasivă

în cererea de chemare în garanție. Pârâta P.M. înțelege să valorifice pe calea acestei

cereri drepturi ce au luat naștere în patrimoniul său ca efect al faptei delictuale

și a răspunderii pentru lucru, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ. Curtea a apreciat

că în cauză s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre accidentul provocat

de ambarcațiunea SC T.R. SA și pretențiile reprezentând costuri de staționare. Deplasarea

navei Ia Giurgiu în vederea expertizării și staționarea acesteia sunt urmarea accidentului

analizat în cadrul Dosarului nr. 2924/118/2009 și reprezintă cheltuieli accesorii,

derivate din fapta ilicită.

Împotriva acestei

decizii au formulat recurs P.M. și SC T.R. SA Constanța.

Recurenta P.M.

a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în

sensul admiterii apelului său și respingerea acțiunii reclamantei.

În dezvoltarea

în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele:

Decizia instanței

de apel are o motivare contradictorie și este dată cu aplicarea greșită a legii.

Recurenta a arătat că recunoașterea ofertei de preț, pentru acele operațiuni specifice,

este reținută eronat de către instanța de fond, drept o dovadă de cunoaștere a prețului

pentru staționare și că ar fi fost și un început de dovadă pentru pretențiile ce

formează obiectul judecății. Reclamanta își întemeiază acțiunea pe răspunderea civilă

delictuală, dar nu o dovedește. Nu există faptă delictuală, nu există o expertiză

efectuată în cauză, care să verifice exact unde este ancorată nava și ce prejudiciu

ar fi fost produs. Nava a ajuns o epavă în urma accidentului și ea este staționată

într-o altă zona într-un cimitir de nave și pe cale de consecință, nu se pot percepe

tarifele enorme pe care le percepe reclamanta. Nu s-a comunicat către pârâtă nici

o factură, aspect recunoscut și de către reclamantă prin înscrisurile de Ia dosar,

nu există contract încheiat între părți iar reclamanta a depus la fond facturi adresate

altor societăți, dar care reprezintă staționare nave comerciale, la pontoane special

amenajate. Recurenta a depus facturi emise de șantierul naval Oltenița unde nava

staționa înainte de avariere prin accidentul produs de SC T.R. SA, prin care a demonstrat

atât modul cum percepe o plată de către o societate, prin factură, cât și valoarea

acelei facturi.

Instanța de fond

și instanța de apel nu au exercitat rolul activ în aflarea temeiniciei acțiunii,

nu există nici răspundere delictuală, nu există nici răspundere civilă contractuală,

întrucât nu există contract, nu s-a comunicat nicio factură între părți. După operațiunea

de andocare în vederea expertizării avariilor navei și evaluarea avariilor în 2007,

SC T.R. SA nu a fost de acord cu reparația navei și s-a apelat la instanță, iar

până Ia soluționarea litigiului, nava fiind avariată nu se putea transporta decât

remorcată sau tractată. Aceasta a rămas la Giurgiu, întrucât SC T.R SA nu a plătit

și transportul retur la Oltenița, iar în fazele litigioase s-au mai efectuat alte

două expertize. Recurenta nu a recunoscut suma pretinsă de reclamantă și a solicitat

ca reclamanta să dovedească costul pentru stagnarea navei și că această creanță

trebuie plătită de SC T.R. SA, pentru că din cauza acestei societăți nava se afla

la Giurgiu.

Dacă s-ar fi facturat

lunar suma, ceea ce nu s-a făcut, ar fi trebuit să se calculeze distinct prescripția

pentru fiecare lună. Dar nu s-a procedat așa ci s-a solicitat o sumă globală direct

în proces. Calculând prescripția pentru perioada 21 martie 2007-21 martie 2010 acțiunea

este prescrisă.

SC T.R. SA are

calitate procesuală pasivă. Din actele depuse la dosar (procesul-verbal din 28 februarie

2007 și dovada plătii efectuate de SC G. SA, asigurătorul Iui SC T.R. SA) rezultă

că ei au plătit transportul navei din portul Oltenița către portul Giurgiu, unde

trebuia să se expertizeze nava pentru constatarea și evaluarea avariilor produse

de acest accident. SC T.R. SA a abandonat nava, nu a dus-o în portul de destinație,

de unde a luat-o și aceasta trebuie să plătească atât avariile cât și cheltuielile

adiacente ale accidentului până Ia aducerea navei în situația anterioară s-a arătat

că a chemat în garanție SC T.R. SA, pentru ca în

cazul în care va fi obligată Ia plată către SC C.N.F.G.N.A.V. SA, să fie

obligată SC T.R. SA să plătească acesteia suma, pentru că ea a produs avariile și

din această cauză nava a rămas la Giurgiu, cu cheltuieli de judecată constând în

taxă judiciară de timbru, onorariul de avocat urmând a fi solicitat pe cale separată.

Recurenta SC

T.R. SA a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul

admiterii apelului subscrisei și schimbării sentinței civile în sensul admiterii:

datorită neparcurgerii procedurii concilierii directe prealabile conform art. 720

1

și urm. C. proc. civ.; 2. respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată;

T.R. SA în ceea ce privește cererea de chemare în garanție, iar în subsidiar respingem

ca nefondată a cererii de chemare în garanție, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea

în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele:

În mod nelegal

instanța de apel a apreciat că nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile

prevăzute de art. 720

1

și urm. C. proc. civ.

În mod nelegal

a apreciat instanța de apel faptul că temeiul de drept al acțiunii, astfel cum a

fost precizat de intimata SC C.N.F.G.N.A.V. SA în virtutea principiului disponibilității

putea conduce la admiterea acțiunii. Nu se poate susține faptul că folosirea docului

reclamantei și după efectuarea expertizei extrajudiciare din anul 2008, în condițiile

în care ambarcațiunea a fost adusă de la Oltenița la Giurgiu de către un impingător,

ar reprezenta o faptă ilicită, care ar atrage răspunderea civilă delictuală așa

cum în mod greșit a reținut instanța. Ambarcațiunea nu se afla sub paza juridică

a recurentei, ci a pârâtei P.M., deci recurenta nu putea răspunde pentru un eventual

prejudiciu astfel creat. Referitor Ia tarifele invocate ca fiind practicate de intimata-reclamantă

în mod obișnuit, acestea sunt arbitrare, suma obținută de reclamantă cu titlu de

prejudiciu fiind stabilită unilateral, fără administrarea unor probe în acest sens.

Cererea de chemare

în garanție este în principal îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual

pasivă iar în subsidiar este nefondată.

Sunt neîntemeiate

susținerile apelantei P.M. în conformitate cu care SC T.R. SA ar avea calitate procesuală

pasivă în ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată de SC C.N.F.G.N.A.V.

SA.

Se impune respingerea

cererii de chemare în garanție, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc.

civ. privind posibilitatea persoanei care cade în pretenții de a se îndrepta împotriva

recurentei în vederea reparării prejudiciului cauzat.

Având în vedere

faptul că proprietarul ambarcațiunii este pârâta P.M., responsabilă pentru aceste

costuri este aceasta, iar nu recurenta. Nu există nici o obligație pentru recurentă

de a achita contravaloarea transportului ambarcațiunii înapoi Ia Oltenița, sau cheltuieli

de staționare în continuare. Nu se poate realiza o legătură de cauzalitate între

accident (contravaloarea avariilor făcând obiectul Dosarului nr. 2929/118/2009 aflat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție) și staționarea Ia Giurgiu după momentul

expertizării inițiale, fapt care să atragă răspunderea recurentei pentru plata tarifului

de staționare în calitate de chemat în garanție.

Recursurile sunt

nefondate.

Analizând decizia

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de ambele recurente în conexiunea

acestora, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea

nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii.

Din analiza deciziei

recurate se constată că instanța a argumentat soluția pronunțată cu respectarea

cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde

motivele de fapt și de drept, care au format convingerea instanței neexistând contradicții

ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor.

Faptul că soluția

pronunțată de instanța de apel nu a corespuns voinței părților, nu reprezintă un

motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea sau casare deciziei recurate.

În limitele motivelor

de apel formulate de părți și a temeiurilor legale invocate de acestea, de starea

de fapt și drept stabilite în raport de probatoriul administrat, instanța de apel

a analizat condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru dauna

produsă reclamantei.

Argumentele în

înlăturarea motivelor de apel formulate de parte sunt clare și concise, nu contradictorii

sau străine de natura pricinii.

În realitate,

prin criticile formulate de recurente se exprimă nemulțumirea față de modul de stabilire

de către instanță a situației de fapt.

Criticile vizează

aspecte de apreciere a probatoriului administrat ori de stabilire a situației de

fapt în cauză referitoare la fapta cauzatoare de prejudiciu la existența prejudiciului

determinat de staționarea fără drept la pontonul reclamantei și modul de evaluare

a acestuia.

Aceste aspecte

nu pot fi analizate în recurs, această cale de atac fiind limitată la controlul

de legalitate al deciziei de apel, neputându-se proceda la analiza temeiniciei deciziei

din perspectiva probatoriului administrat.

Instanța de apel

a verificat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe în limitele

motivelor de apel formulate de părți, stabilind situația de fapt sub toate aspectele

sesizate și în raport de probele cauzei, respectând prevederile art. 129 și 295

C. proc. civ.

Raportat la starea

de fapt stabilită, instanța de apel a apreciat corect că în cauză sunt întrunite

elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, din perspectiva dispozițiilor

art. 998-999 C. civ., fapta ilicită a recurentei P.M. constând în folosirea fără

drept a spațiului de staționare Ia ponton pentru nava sa, spațiu proprietatea SC

C.N.F.G.N.A.V. SA, prejudiciul constând în tariful pe care intimata pârâtă ar fi

putut să îl încaseze pentru spațiul ocupat, fără drept, de nava recurentei legătura

de cauzalitate între faptă și prejudiciu rezultând din împrejurarea potrivit căreia,

ca efect al acestei ocupări a pontonului intimata s-a aflat în imposibilitatea de

a valorifica spațiul și de a obține beneficii de pe urma acestuia și vinovăția recurentei

care cunoștea că nava sa se găsește acostată la pontonul reclamantei, fără a avea

o convenție în acest sens cu proprietarul pontonului și fără a achita contravaloarea

acestei staționări.

Înalta Curte constată

că hotărârea atacată a fost dată cu invocarea normelor de drept substanțial incidente

situației aplicate în litera și spiritul lor, consecința unei interpretări corecte

a legii.

Instanța de apel

a reținut corect că reclamanta a indicat ca sursă a pretențiilor răspunderea civilă

delictuală, că recurenta nu și-a întemeiat acțiunea pe faptul juridic al îmbogățirii

fără just temei iar analiza instanței de fond și apel identifică elementele răspunderii

civile delictuale,

În ce privește

atitudinea SC T.R. SA care nu a asigurat, pe cheltuiala sa, transportul în portul

Oltenița, corect s-a reținut de instanța de apel că acest aspect nu prezintă relevanță

în raportul delictual dintre reclamanta și pârâtă, care în calitate de proprietar

al ambarcațiuni; a

beneficiat nemijlocit

de staționarea navei pe proprietatea SC C.N.F.

G.

N.A.V.

SA Giurgiu.

Cu privire la

calitatea procesuală pasivă a SC T.R. SA în cererea de intervenție formulată de

SC C.N.F.G.N.A.V. SA Giurgiu instanța de apel a apreciat corect că în cauză răspunderea

delictuală nu se poate reține decât în sarcina pârâtei P.M., aceasta fiind proprietarul

ambarcațiunii de agrement și singura cu drept de dispoziție asupra navei, aceasta

neputând fi transferată de la Giurgiu decât la cererea sa, iar nu a altei persoane.

Excepția prescripției

dreptului Ia acțiune a fost soluționată corect reținându-se că nu se poate considera

prescris dreptul SC C.N.F.G.N.A.V. SA Giurgiu de a pretinde despăgubiri reprezentând

contravaloarea prejudiciului cauzat prin fapta de ocupare a pontonului, termenul

de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 nu începe să curgă condiționat

de emiterea unei facturi, făcându-se o corectă aplicare a acestor dispoziții.

Motivul de recurs

întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost formulat formal de recurenta pârâtă

P.M., dezvoltarea motivelor nepermițând încadrarea în acest motiv de nelegalitate,

încât nu poate face obiectul controlului judiciar.

Ambele instanțe

au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 720

1

și urm. C. proc.

civ., reținând că, în speță, scopul pentru care legiuitorul a instituit în cazul

litigiilor patrimoniale în materie comercială, procedura concilierii prealabile

a fost atins.

În mod legal instanța

de apel a avut în vedere, caracterul relativ al vătămării susceptibile a se produce

prin omisiunea de parcurgere a acestei etape, constatând că SC T.R. SA se prevalează

de neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 720

1

C. proc.

civ. fără a dovedi o vătămare și fără a-și manifesta voința de a rezolva litigiul

pe cale amiabilă, astfel încât să paralizeze demersul în justiție al reclamantei

și în consecință, finalitatea procedurii apare a fi pur formală, neexistând voința

niciuneia dintre părți de a rezolva amiabil diferendul privind o cheltuielile de

staționare.

În mod corect

instanța de apel a reținut că paza juridică a bunului aparține persoanei care are,

în mod independent, puterea, folosința, diriguirea, controlul și supravegherea asupra

lucrului, iar în speță această pază decurge din dreptul de proprietate al pârâtei

P.M. și ea se constituie într-un raport juridic care presupune suportarea cheltuielilor

nemijlocite cu referire la acest bun.

În mod corect

s-a reținut de instanța de apel ca recurenta SC T.R. SA are calitate procesual pasivă

în cererea de chemare în garanție ca urmare a faptului că este proprietarul împingătorului

„B. 96”, vinovat de avarierea (deteriorarea) navei pârâtei P.M. și că este întemeiată

cererea de chemare în garanție făcându-se dovada legăturii de cauzalitate dintre

accidentul provocat de ambarcațiunea SC

T.R.

SA

și

pretențiile reclamantei

reprezentând costuri de staționare, care sunt urmarea accidentului și reprezintă

cheltuieli accesorii derivate din fapta ilicită.

Pentru considerentele

expuse în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursurile

recurentelor P.M. și SC T.R. SA ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de pârâta P.M. și de chemata în garanție SC T.R. SA Constanta împotriva

deciziei civile nr. 243 din 21 mai 2012. pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 16 mai 2013.