ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2107/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată

la 1 august 2006 la Curtea de Apel București, reclamanta SC I.I. SRL a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta

A.N.V.

, anularea răspunsurilor formulate prin adresele din 23

iunie 2006 și din 6 iunie 2006 emise de pârâtă și obligarea acesteia să înregistreze

în baza de date prețurile de import dovedite ca fiind reale prin hotărâre judecătorească

irevocabilă și prin decizii administrative jurisdicționale irevocabile.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, deși există peste 50 de soluții irevocabile în favoarea

sa prin care se constată corectitudinea prețului declarat în vamă, autoritatea vamală

a apreciat ca fiind relevant un preț de import substanțial mai mare decât cel real,

condiționând eliberarea mărfurilor din vamă de achitarea unei garanții vamale oneroase.

Cererea reclamantei de introducere în baza de date pentru marfa cafea verde nedecofeinizată

cod T a puțului cuprins între 400 - 1450 45 D/tonă în funcție de țara de origine

a fost respinsă de către pârâtă cu adresa din 6 iunie 2006.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2099

din 11 septembrie 2007 a respins atât excepțiile tardivității și inadmisibilității

acțiunii cât și acțiunea formulată de reclamanta SC I.I. SRL Otopeni, județul Ilfov

în contradictoriu cu pârâta

A.N.V.

, ca neîntemeiate.

În motivarea soluției

de fond s-a reținut că dispozițiile legale invocate de către reclamantă nu reglementează

obligația autorității de a introduce în baza de date o anumită informație, aceste

operațiuni administrative constituind atributul exclusiv al autorităților vamale.

Ca atare, răspunderea pârâtei nu poartă asupra informațiilor utilizate pentru fundamentarea

analizei de risc, ci asupra rezultatului acestei analize.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs în termen reclamanta SC I.I. SRL Otopeni, județul Ilfov, solicitând

modificarea ei în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Invocând dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ., recurenta a criticat hotărârea sub următoarele

aspecte:

a soluționat toate capetele cererii introductive de instanță fiind analizat doar

petitul prin care s-a solicitat obligarea pârâtei să înregistreze în baza de date

prețurile de import dovedite ca fiind reale și omisă cu desăvârșire examinarea legalității

adreselor a căror anulare s-a solicitat prin petitul nr. 1.

aflat într-o profundă eroare când a afirmat că dispozițiile legale nu reglementează

obligația autorității de a introduce în baza de date o anumită informație.

omis să analizeze și prevederile Acordului pentru aplicarea art. III GATT, respectiv

art. 2 pct. 3 și art. 3 pct. 3 potrivit cărora, dacă se constată mai mult de o valoare

de tranzacție a mărfurilor identice/similare, valoarea în vamă a mărfurilor importate

va fi valoarea de tranzacție cea mai scăzută.

și când afirmă că răspunderea pârâtei nu poartă asupra infirmaților utilizate pentru

analiza de risc ci exclusiv asupra rezultatului acestei analize.

a sursei bazei de date de către pârâți trebuie exercitată în mod obiectiv și nu

subiectiv, iar refuzul manifestat de acceptare a unei valori de import dovedită

judecătorește ca fiind reală depășește limitele oportunității și puterii discreționare

a autorității administrative.

ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, întrucât în temeiul art. 18 din Legea

nr. 554/2004 este abilitată să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ,

să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

că pârâta nu a invocat nici un moment faptul că admiterea acțiunii ar echivala cu

depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, instanța a acordat altceva decât s-a

cerut depășind cadrul procesual stabilit de părți și încălcând prevederile art.

129 alin. (6) C. proc. civ. ca de altfel și pe cele ale alin. (4) din același text,

deoarece nu a pus în dezbaterea părților o asemenea chestiune.

schimbat și înțelesul lămurit al cererii reclamantei referindu-se la datele a căror

introducere în baza de date a fost solicitate ca la o serie de informații particulare,

deși s-a solicitat să fie avute în vedere exclusiv prețurile dovedite ca fiind reale

prin hotărâri judecătorești și administrativ jurisdicționale, indiferent care este

valoarea acestora.

Recursul nu este fondat.

Analizând actele dosarului,

criticile recurentei, sistematizate în funcție de legătura lor logică și circumscrise,

în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivelor de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., examinând totodată cauza sub toate aspectele,

conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu

este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., casarea unei hotărâri se dispune și

pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., respectiv

atunci când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute

sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Acest motiv de recurs

include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția

celor menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale

a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Principiul rolului activ

al judecătorului, consacrat de art. 129 C. proc. civ., obligă instanța să procedeze

în primul rând la calificarea juridică exactă a acțiunii și în funcție de această

calificare să verifice condițiile de admisibilitate, în toate cazurile urmând a

hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecății, cu respectarea principiului

disponibilității consacrat prin dispozițiile alin. (6) din același text.

Obiectul pricinii asupra

căreia instanța trebuie să se pronunțe cu respectarea acestui principiu, este cel

stabilit prin cererea de chemare în judecată și nu prin probele administrate, prin

susținerile reclamantului în justificarea pretențiilor ori a pârâtului prin întâmpinare,

acestea urmând a fi examinate pentru adoptarea soluției asupra obiectului cererii

deduse judecății, hotărârea trebuind să cuprindă și motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate

cererile părților.

În speță, respectând aceste

dispoziții legale și principiile astfel cosacrate, prima instanță a adoptat soluția

de respingere a acțiunii reclamantei în întregul său și reținând în mod corect că

cele două adrese indicate de reclamantă nu sunt acte administrative, în sensul dispozițiilor

art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin acestea fiind exprimat în realitate

refuzul autorității pârâte de efectuare a unei operațiuni administrative, a procedat

la examinarea temeiniciei acțiunii prin raportare la dispozițiile legale incidente

în materia suspusă cenzurii sale.

De asemenea, reținerea

în considerentele hotărârii a unui argument subsidiar, în sensul că în opinia instanței

o dispoziție cu privire la obligativitatea selectării datelor invocate de reclamanți

pentru fundamentarea analizei de risc ar echivala cu depășirea atribuțiilor puterii

judecătorești prin trasarea unei sarcini executivului, fără ca pârâta să fi invocat

o astfel de împrejurare nu poate fi circumscrisă încălcării dispozițiilor art. 129

alin. (4) și (6) C. proc. civ., cum prinde recurenta și prin urmare, motivele de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este incident în speță.

Pe de altă parte, abstracție

făcând de aceste considerente, se impune și precizarea că art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. vizează numai situațiile de plus petita și ultra petita, în caz de minus petita,

săvârșită printr-o hotărâre definitivă - situație care, oricum, nu se regăsește

în speță - partea având la dispoziție procedura prevăzută de art. 281

2

C. proc. civ., pentru completarea hotărârii, neexisntând un drept de opțiune între

recurs și respectiv procedură, precum și calea de atac extraordinară a revizuirii,

conform art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu vizează pretinsa schimbare a „înțelesului lămurit

al cererii reclamantei”, fiind incident numai atunci când instanța, interpretând

greșit „actul” dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia. Prin acest motiv se invocă încălcarea principiului înscris

în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere

de lege între părțile contractante. Or, în speță, raportat la obiectul acțiunii

reclamantei, nu s-a pus problema stabilirii naturii juridice sau a conținutului

vreunui act juridic, în sensul acestui text de lege, instanța examinând, în limitele

învestirii, obiectul cererii deduse judecății.

cauzei, hotărârea atacată este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale

incidente în materie, nefiind incident în speță nici motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, H.G. nr. 287/2005

a instituit procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării

definitive a valorii în vamă potrivit prevederilor art. 77 alin. (4) și (5) din

Legea nr. 141/1997 privind C. vam. al României, în situațiile prevăzute la art.

1 alin. (1) din hotărâre, între care și acelea în care pentru determinarea valorii

în vamă pe baza valorii de tranzacției este necesară prezentarea unor date sau justificări

suplimentare referitoare la exercitarea și realitatea valorii declarate.

Scopul determinării valorii

în vamă, rezultat din aceste prevederi legale, este acela de înlăturare a concurenței

neloiale și a posibilităților subevaluări a mărfurilor.

Potrivit dispozițiilor

art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 287/2005, numai atunci când, la momentul efectuării

formalităților vamale de import, se constată că valoarea în vamă nu poate fi determinată

prin aplicarea art. 1 din Acordul privind aplicarea art. VII al GATT, chiar dacă

s-ar proceda la amânarea determinării definitive a valorii în vamă, biroul vamal

va aplica prevederile art. 2-7 din acord, în ordinea prevăzută de acesta, valoarea

în vamă astfel determinată având caracter definitiv.

În conformitate cu dispozițiile

art. 2 pct. 3 și art. 3 pct. 3 din același acord invocate de reclamanta-recurentă,

dacă, în aplicarea prezentului art., se constată mai mult de o valoare în vamă a

mărfurilor identice/similare, valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea

de tranzacție cea mai scăzută.

În scopul aplicării H.G.

nr. 287/2005, activitatea vamală va utiliza o bază de date în materie de evaluare

ca instrument al analizei de risc, astfel cum se prevede prin art. 7, dispoziție

preluată și de H.G. nr. 973/2006, care a abrogat H.G. nr. 287/2005.

Prin Ordinul circular

nr. 1/2005, vicepreședintele

A.N.V.

a aprobat Instrucțiunile de aplicare a H.G. nr. 287/2005,

reglementând prin pct. 3 (4) 2.1 baza de date a autorității vamale care este constituită

de Centrul Informații vamale din cadrul

A.N.V., având ca surse de constituire, în principal,

pe cele enumerate la lit. a)-j).

În raport cu toate aceste

prevederi legale, prima instanță a concluzionat în mod corect că în sarcina autorității

vamale nu a fost instituită obligația de a introduce în baza de date o anumită informație

solicitată de o persoană interesată, chiar bazată pe hotărâri judecătorești sau

decizii administrative jurisdicționale irevocabile pronunțate în anumite cazuri

concrete când s-a recurs la o amânare a determinării definitive a valorii în vamă,

baza de date fiind creată și actualizată pe baza analizei de risc proprii a A.N.V.

Reclamanta-recurentă a

efectuat importuri de cafea verde nedecofeinizată declarând în vamă prețuri mult

mai mici decât toți ceilalți importatori care introduc în țară aceeași marfă, din

aceeași zonă geografică și în aceleași condiții de livrare, iar în aplicarea

art. VII din Acordul GATT autoritatea vamală a impus recurentei cea mai scăzută

valoare de tranzacție declarată de importatorii de cafea rezultă din baza sa de

date.

Interesul recurentei în

prevenirea altor litigii pentru ipoteza în care va reuși să mai practice prețuri

mult mai mici decât toți ceilalți importatori de cafea provenită din aceleași țări

de export, - astfel cum sunt actualizate în baza de date constituită, fiind omogene

și foarte apropiate unele de altele - nu poate fi contestat, însă acesta nu este

protejat de vreo dispoziție legală care să constituie temeiul instituirii în sarcina

pârâtei a obligației de a introduce în propria bază de date în materie de evaluare,

ca instrument a analizei de risc, a unor date la solicitarea agenților economici,

cum corect a reținut și prima instanță.

Față de cele expuse, Înalta

Curte în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.,

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC I.I. SRL Otopeni, județul Ilfov împotriva sentinței civile nr. 2099 din 11

septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 mai 2008.