ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2107/2008

Instanța fondului nu a soluționat toate capetele cererii introductive de instanță fiind analizat doar petitul prin care s-a solicitat obligarea pârâtei să înregistreze în baza de date prețurile de import dovedite ca fiind reale și omisă cu desăvârșire examinarea legalității adreselor a căror anulare s-a solicitat prin petitul nr. 1.

Instanța fondului s-a aflat într-o profundă eroare când a afirmat că dispozițiile legale nu reglementează obligația autorității de a introduce în baza de date o anumită informație.

Instanța fondului a omis să analizeze și prevederile Acordului pentru aplicarea art. III GATT, respectiv art. 2 pct. 3 și art. 3 pct. 3 potrivit cărora, dacă se constată mai mult de o valoare de tranzacție a mărfurilor identice/similare, valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacție cea mai scăzută.

Instanța se mai înșeală și când afirmă că răspunderea pârâtei nu poartă asupra infirmaților utilizate pentru analiza de risc ci exclusiv asupra rezultatului acestei analize.

Posibilitatea de selectare a sursei bazei de date de către pârâți trebuie exercitată în mod obiectiv și nu subiectiv, iar refuzul manifestat de acceptare a unei valori de import dovedită judecătorește ca fiind reală depășește limitele oportunității și puterii discreționare a autorității administrative.

Soluția instanței nu ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, întrucât în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 este abilitată să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

Față de împrejurarea că pârâta nu a invocat nici un moment faptul că admiterea acțiunii ar echivala cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, instanța a acordat altceva decât s-a cerut depășind cadrul procesual stabilit de părți și încălcând prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. ca de altfel și pe cele ale alin. (4) din același text, deoarece nu a pus în dezbaterea părților o asemenea chestiune.

Instanța fondului a schimbat și înțelesul lămurit al cererii reclamantei referindu-se la datele a căror introducere în baza de date a fost solicitate ca la o serie de informații particulare, deși s-a solicitat să fie avute în vedere exclusiv prețurile dovedite ca fiind reale prin hotărâri judecătorești și administrativ jurisdicționale, indiferent care este valoarea acestora. Recursul nu este fondat. Analizând actele dosarului, criticile recurentei, sistematizate în funcție de legătura lor logică și circumscrise, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., examinând totodată cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate. În conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., casarea unei hotărâri se dispune și pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., respectiv atunci când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. Principiul rolului activ al judecătorului, consacrat de art. 129 C. proc. civ., obligă instanța să procedeze în primul rând la calificarea juridică exactă a acțiunii și în funcție de această calificare să verifice condițiile de admisibilitate, în toate cazurile urmând a hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecății, cu respectarea principiului disponibilității consacrat prin dispozițiile alin. (6) din același text. Obiectul pricinii asupra căreia instanța trebuie să se pronunțe cu respectarea acestui principiu, este cel stabilit prin cererea de chemare în judecată și nu prin probele administrate, prin susținerile reclamantului în justificarea pretențiilor ori a pârâtului prin întâmpinare, acestea urmând a fi examinate pentru adoptarea soluției asupra obiectului cererii deduse judecății, hotărârea trebuind să cuprindă și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. În speță, respectând aceste dispoziții legale și principiile astfel cosacrate, prima instanță a adoptat soluția de respingere a acțiunii reclamantei în întregul său și reținând în mod corect că cele două adrese indicate de reclamantă nu sunt acte administrative, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin acestea fiind exprimat în realitate refuzul autorității pârâte de efectuare a unei operațiuni administrative, a procedat la examinarea temeiniciei acțiunii prin raportare la dispozițiile legale incidente în materia suspusă cenzurii sale. De asemenea, reținerea în considerentele hotărârii a unui argument subsidiar, în sensul că în opinia instanței o dispoziție cu privire la obligativitatea selectării datelor invocate de reclamanți pentru fundamentarea analizei de risc ar echivala cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești prin trasarea unei sarcini executivului, fără ca pârâta să fi invocat o astfel de împrejurare nu poate fi circumscrisă încălcării dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (6) C. proc. civ., cum prinde recurenta și prin urmare, motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este incident în speță. Pe de altă parte, abstracție făcând de aceste considerente, se impune și precizarea că art. 304 pct. 6 C. proc. civ. vizează numai situațiile de plus petita și ultra petita, în caz de minus petita, săvârșită printr-o hotărâre definitivă - situație care, oricum, nu se regăsește în speță - partea având la dispoziție procedura prevăzută de art. 281 2 C. proc. civ., pentru completarea hotărârii, neexisntând un drept de opțiune între recurs și respectiv procedură, precum și calea de atac extraordinară a revizuirii, conform art. 322 pct. 2 C. proc. civ. 2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu vizează pretinsa schimbare a „înțelesului lămurit al cererii reclamantei”, fiind incident numai atunci când instanța, interpretând greșit „actul” dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Prin acest motiv se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Or, în speță, raportat la obiectul acțiunii reclamantei, nu s-a pus problema stabilirii naturii juridice sau a conținutului vreunui act juridic, în sensul acestui text de lege, instanța examinând, în limitele învestirii, obiectul cererii deduse judecății. 3. Sub aspectul fondului cauzei, hotărârea atacată este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materie, nefiind incident în speță nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, H.G. nr. 287/2005 a instituit procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă potrivit prevederilor art. 77 alin. (4) și (5) din Legea nr. 141/1997 privind C. vam. al României, în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) din hotărâre, între care și acelea în care pentru determinarea valorii în vamă pe baza valorii de tranzacției este necesară prezentarea unor date sau justificări suplimentare referitoare la exercitarea și realitatea valorii declarate. Scopul determinării valorii în vamă, rezultat din aceste prevederi legale, este acela de înlăturare a concurenței neloiale și a posibilităților subevaluări a mărfurilor. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 287/2005, numai atunci când, la momentul efectuării formalităților vamale de import, se constată că valoarea în vamă nu poate fi determinată prin aplicarea art. 1 din Acordul privind aplicarea art. VII al GATT, chiar dacă s-ar proceda la amânarea determinării definitive a valorii în vamă, biroul vamal va aplica prevederile art. 2-7 din acord, în ordinea prevăzută de acesta, valoarea în vamă astfel determinată având caracter definitiv. În conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. 3 și art. 3 pct. 3 din același acord invocate de reclamanta-recurentă, dacă, în aplicarea prezentului art., se constată mai mult de o valoare în vamă a mărfurilor identice/similare, valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacție cea mai scăzută. În scopul aplicării H.G. nr. 287/2005, activitatea vamală va utiliza o bază de date în materie de evaluare ca instrument al analizei de risc, astfel cum se prevede prin art. 7, dispoziție preluată și de H.G. nr. 973/2006, care a abrogat H.G. nr. 287/2005. Prin Ordinul circular nr. 1/2005, vicepreședintele A.N.V. a aprobat Instrucțiunile de aplicare a H.G. nr. 287/2005, reglementând prin pct. 3 (4) 2.1 baza de date a autorității vamale care este constituită de Centrul Informații vamale din cadrul A.N.V., având ca surse de constituire, în principal, pe cele enumerate la lit. a)-j). În raport cu toate aceste prevederi legale, prima instanță a concluzionat în mod corect că în sarcina autorității vamale nu a fost instituită obligația de a introduce în baza de date o anumită informație solicitată de o persoană interesată, chiar bazată pe hotărâri judecătorești sau decizii administrative jurisdicționale irevocabile pronunțate în anumite cazuri concrete când s-a recurs la o amânare a determinării definitive a valorii în vamă, baza de date fiind creată și actualizată pe baza analizei de risc proprii a A.N.V. Reclamanta-recurentă a efectuat importuri de cafea verde nedecofeinizată declarând în vamă prețuri mult mai mici decât toți ceilalți importatori care introduc în țară aceeași marfă, din aceeași zonă geografică și în aceleași condiții de livrare, iar în aplicarea art. VII din Acordul GATT autoritatea vamală a impus recurentei cea mai scăzută valoare de tranzacție declarată de importatorii de cafea rezultă din baza sa de date. Interesul recurentei în prevenirea altor litigii pentru ipoteza în care va reuși să mai practice prețuri mult mai mici decât toți ceilalți importatori de cafea provenită din aceleași țări de export, - astfel cum sunt actualizate în baza de date constituită, fiind omogene și foarte apropiate unele de altele - nu poate fi contestat, însă acesta nu este protejat de vreo dispoziție legală care să constituie temeiul instituirii în sarcina pârâtei a obligației de a introduce în propria bază de date în materie de evaluare, ca instrument a analizei de risc, a unor date la solicitarea agenților economici, cum corect a reținut și prima instanță. Față de cele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.