ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 655/2003

La

apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă   reprezentată de

avocatul M.C., precum și intimata-pârâtă Direcția Generală

a Vămilor reprezentată de consilierul juridic C.P.

Procedura

completă.

Avocatul

M.C. a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris la

dosar, modificarea sentinței atacate și în fond admiterea

acțiunii reclamantei astfel cum a fost precizată.

Consilierul

juridic C.P. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, sentința

instanței de fond fiind legală și temeinică.

Reprezentanta

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus

concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 28 aprilie 2000, reclamanta SC „J&M

C.C

”

SRL a chemat în judecată Direcția Generală a Vămilor,

solicitând anularea decizei nr.563 din 28 martie 2000, recunoașterea

dreptului la încadrare a importului de cafea prăjită la poziția

tarifară 09.01.21.00, în care valoarea de comparație este de 2,5

USD/Kg. și obligarea pârâtei la considerarea sumelor suplimentare reținute

de organele vamale, în total 147.512.649 lei, drept plată anticipată

pentru importurile viitoare.

Prin

Sentința civilă nr.707 din 22.06.2001 Curtea de Apel București –

Secția de contencios administrativ a respins ca tardiv formulată

acțiunea reclamantei.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, recurs care prin decizia

nr.945 din 7 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție – Secția

de Contencios Administrativ a fost admis, casându-se sentința atacată

și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Curtea

de Apel București – Secția de contencios administrativ, rejudecând

cauza în fond după casare, a respins acțiunea reclamantei, ca

neîntemeiată prin sentința civilă nr.1330 din 12 octombrie 2001.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a susținut că reclamanta

prin depunerea declarației vamale de import și a declarației

pentru valoarea în vamă, conform Ordinului circular nr.5/1998, respectiv 4

USD/Kg. și nu cel de 2,5 USD/Kg. stipulat în factura externă, a

condus la concluzia că prima valoare este cea reală și nu cea de

a doua.

Reclamanta

a declarat recurs împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând motivele de casare prevăzute de

dispozițiile art.304 pct.9 și 10 Cod procedură civilă.

În

esență, criticile formulate de recurentă vizează aspectul

referitor la aplicarea greșită a legii, în sensul că

instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile Ordinului circular nr.5/1998 emis de directorul general al

Direcției Generale a Vămilor, act nepublicat în Monitorul Oficial,

neavând deci caracter obligatoriu; instanța de fond, deși a

identificat corect situația de fapt, nu a analizat toate probele

administrate în cauză, din care rezultă că potrivit art.1 din

Acordul privind aplicarea art. VII al Acordului G.A.T.T., valoarea în vamă

a mărfurilor importate este valoarea de tranzacție a acestora.

Recursul

este nefondat.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă că, la data de 22

februarie 1999 societatea reclamantă a efecutat prin Biroul Vamal Giurgiu

un import de cafea prăjită nedecafeinizată, încadrată la

poziția tarifară 09.01.12.100.

Cu

adresa nr.822/ 11.01.1999 Direcția Generală a Vămilor a

comunicat birourilor vamale valorile în vamă statistice potrivit pct.3 din

Ordinul circular nr.5/1998 cu aplicabilitate din data de 15 ianuarie 1999

pentru mai multe categorii de bunuri printre care și cafea.

În

mod corect instanța de fond a reținut că recurenta a

acționat în conformitate cu acest ordin circular, declarând valoarea în

vamă de 4 USD/Kg. și nu cea de 2,5 USD/Kg. cât era prețul de

tranzacție, conform declarației vamale de import nr.2426/ 30.09.1999.

De

asemenea, recurenta-reclamantă, la data de 30 aprilie 1999 a depus la

Biroul Vamal Giurgiu și declarația pentru valoarea în vamă, în

care la rubrica „valoare” este declarată suma de 20.000 USD și nu

12.000 USD cât era stipulată în factura externă.

Potrivit

art.39 din H.G. nr.626/1997 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a

Codului vamal al României „declararea mărfurilor și prezentarea lor

la vămuire se face de către importatori sau reprezentanți ai

acestora, prin depunerea unei declarații vamale  în detaliu, în formă

scrisă, în termen de 30 zile de la data depunerii declarației sumare.

Art.3

lit.S din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României prevede că

declarația vamală este actul unilateral cu caracter public, prin care

o persoană manifestă, în formele și modalitățile

prevăzute de reglementările vamale, voința de a plasa

mărfurile sub regim vamal determinat.

Declarația

vamală în detaliu, semnată de importator, de exportator sau de

reprezentanții acestora, are valoarea unei declarații pe proprie

răspundere în ceea ce privește: exactitatea datelor înscrise în

declarația vamală, autenticitatea documentelor anexate la declarația

vamală și plasarea mărfurilor sub regimul vamal solicitat.

Totodată,

concluzia instanței de fond cu privire la determinarea valorii în

vamă a produselor importate este întemeiată, întrucât instanța a

avut în vedere toate probele administrate în cauză din care reiese că

deși valoarea de tranzacție era de 2,5 USD/Kg., societatea

recurentă a declarat în vamă un preț mai mare decât cel

menționat în contractul încheiat cu producătorul extern, respectiv 4

USD/Kg., acționând în acest fel în acord cu prevederile Ordinului circular

nr.5/1998.

Organele

vamale în mod corect au făcut încadrarea vamală a importului de cafea

la poziția tarifară 09.01.12.100 pe baza declarației vamale de

import și a declarației pentru valoare în vamă, făcute de

societatea recurentă, ținând seama și de forma de prezentare a

produsului importat (vrac sau ambalată).

Având

în vedere cele ce preced, recursul se vădește nefondat și

urmează a fi respins, sentința instanței de fond fiind

legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de SC „J&M

C.C

” SRL

împotriva sentinței civile nr.1330 din 12 octombrie 2001 a Curții de

Apel București – Secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 februarie  2003.