ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 792/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană

Craiova, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, împotriva sentinței

civile nr.185/F-C  din 3 decembrie 2001 a Curții de Apel Pitești – Secția

comercială și de contencios administrativ.

La

apelul nominal s-a prezentat intimata reclamanta SC ”E.I.I.” SRL, reprezentată

de avocatul E.C., lipsind recurenta pârâtă Direcția Generală a Vămilor și

intimații Biroul Vamal Pitești și Direcția Regională Vamală Interjudețeană

București.

Procedura

completă.

Avocatul

E.C. a pus concluzii de respingere a recursului, cu referire la motivele

cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar și a solicitat obligarea recurentei la

plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 2.03.2000 (dosar nr.1533/2000) reclamanta SC ”E.I.I.”

SRL a solicitat anularea actului constatator nr.127 din 8.06.1999 și a actului

nr.3452 din 6.07.1999, ambele emise de Biroul Vamal Pitești, a deciziei nr.51

din 22.11. 1999 emisă de Direcția Regională Vamală București și a deciziei

nr.345 din 17.02.2000 emisă de Direcția Generală a Vămilor, precum și

suspendarea executării actului constatator.

In

motivarea acțiunii reclamanta arată că s-a stabilit în sarcina sa obligația

plății sumei de 95.713.039 lei reprezentând diferență de taxe vamale pentru

importul cantității de 6.894 Kg cafea prăjită decofeinizată  marca  OMA  din  Columbia,

considerându-se  că  eronat

s-au

calculat taxele de 4% în loc de 20% din valoarea mărfii importate.

Mai

arată că a contestat actul constatator, contestație respinsă de organele

vamale, ultima de către Direcția Generală a Vămilor pe considerentul că

promovarea ei s-a făcut tardiv.

Curtea

de Apel Pitești – Secția comercială și contencios administrativ, prin sentința

nr.46 din 19 aprilie 2000 a admis acțiunea, a desființat decizia nr.345 din 17

februarie 2000 emisă de Direcția Generală a Vămilor și a dispus trimiterea cauzei

spre rejudecare la Direcția Generală a Vămilor, reținndu-se că s-a introdus în

termen contestația.

Recursul

declarat de Direcția Regională Vamală București împotriva sentinței s-a

constatat ca fiind nul prin decizia nr.686 din 1 martie 2001 pronunțată de

Curtea Supremă de Justiție – Secția contencios administrativ.

Printr-o

altă acțiune, formând obiectul dosarului nr.4039/2000 al Curții de Apel Pitești

– Secția comercială și contencios administrativ, înregistrată la 26.07.2000,

aceeași reclamantă contestă din nou actul constatator nr.127/1999 și actul

nr.3452/1999, emise de Biroul Vamal Pitești, decizia nr.51/1999 emisă de

Direcția Regională Vamală București, și decizia nr.345/2000   emisă de Direcția

Generală a Vămilor, dar și decizia nr.1686 din 7.07.2000 emisă de Direcția

Generală a Vămilor în urma trimiterii cauzei de către Curtea de Apel Pitești,

în vederea rejudecării contestației introdusă de reclamantă împotriva deciziei

Direcției Regionale Vamale București.

Reclamanta

susține că nelegal a fost obligată la plata sumei de 95.713.039 lei, susținând

că marfa importată a fost supusă prevederilor Acordului privind sistemul global

de preferințe comerciale între țările în curs de dezvoltare - SGPC, la care

România și Columbia sunt părți semnatare, în baza căruia beneficiază de taxă

vamală preferențială deoarece au fost îndeplinite toate condițiile prevăzute în

Acord.

Arată

că anterior efectuării importului a solicitat informații privind tariful vamal

aplicabil unui asemenea import, Direcția Generală a Vămilor comunicându-i că

beneficiază de tariful vamal preferențial de 4%,  în condițiile SGPC, fiindu-i

aplicabil la momentul importului acest tarif, pentru ca nelegal ulterior să se

considere că tariful vamal era de 20%.

Curtea

de Apel Pitești – Secția comercială și de contencios administrativ, prin

sentința nr.185 din 3 decembrie 2001 a admis acțiunea în parte, a anulat actul

constatator nr.127/1999, hotărârea nr.3452 din 6 iulie 1999 a Biroului Vamal

Pitești, decizia nr.51/1999 a Direcției Regionale Vamale București și decizia

nr.1686 din 7 iulie 2000 a Direcției Generale a Vămilor, a respins ca fără

obiect cererea de anulare a decizie nr.345 din 17 februarie 2000 a Direcției

Regionale Vamale București și a obligat Direcția Generală a Vămilor să plătească

reclamantei suma de 3.303.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța

reține că importul s-a efectuat la 31 decembrie 1998, în condițiile în care

între România și Columbia exista un acord bilateral  potrivit căruia marfa

importată se încadrează între bunurile care beneficiază de un tratament tarifar

favorabil, exista certificat de origine tip SGPC emis de autoritatea abilitată

legal, iar transportul mărfii a avut loc direct din țara de origine în România,

astfel că erau îndeplinte toate condițiile prevăzute în Acordul privind  sistemul

global de preferințe comerciale între țările în curs de dezvoltare - SGPC.

Mai

reține că ulterior importului, reclamanta a solicitat relații de la autoritatea

vamală privind tariful vamal la import cafea din Columbia și i s-a cmunicat că

beneficiază de tariful vamal preferențial de 4%, relațiile  respective fiind

obligatorii pentru autoritatea vamală conform  art.32  alin.1  din  codul

vamal  și art.8  din Regulamentul de aplicare a acestuia și că intervenirea

unor eventuale erori și erate la tarifele vamale, nu s-a comunicat reclamantei

nici prin răspunsul la relațiile solicitate, nici ulterior.

Referitor

la decizia nr.345 din 17 februarie 2000 emisă de Direcția Generală a Vămilor,

reține că aceasta a fost deja anulată prin sentința nr.46 din 19 aprilie 2000

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr.1533/2000.

Impotriva

ultimei sentințe a declarat recurs Direcția Regională Vamală Interjudețeană

Craiova, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, considerând că

hotărârea este nelegală și netemeinică.

Un

prim motiv de recurs, bazat pe art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă,

privește faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și

cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Susține

că sentința nu este motivată, și că există contradicție între considerente și

dispozitiv și anume că motivarea hotărârii duce la soluția admiterii contestației

și anularea actelor criticate, iar în dispozitiv se anulează alte acte decât

cele care au făcut obiectul acțiunii.

Al

doilea motiv de recurs, întemeiat pe art.304 pct.9 din Codul de procedură

civilă, se referă la nelegalitatea hotărârii,  care ar consta în interpretarea

greșită a dispozițiilor art.68 alin.1 și 2 din Codul Vamal de către instanță.

Menționează

că la data importului taxa vamală aplicabilă pentru mărfurile provenind din

țările semnatare ale Acordului Sistemului Generalizat de Preferințe Comerciale

era de 20%, deoarece începând cu 5.03.1998 tariful vamal pentru cafea era de

25%, conform eratei emisă de Direcția Generală a Vămilor, iar reducerea pentru

acest import era de 5%.

Consideră

că prin erata nr.5911 din 5.03.1998 a Direcției Generale a Vămilor, taxa vamală

preferențială de 4%, existentă până la acea dată, a fost modificată la 20%,

astfel că la data importului taxa era de 20% și că dispozițiile art.32 alin.1

din Codul Vamal și ale art.8 din Regulamentul de aplicare a acestuia sunt

obligatorii numai în ce privește relațiile sau informațiile referitoare la

clasificarea tarifară a mărfurilor importate, nu și cele referitoare la taxele

vamale corespunzătoare anumitor categorii de mărfuri, care sunt cuprinse în

tariful vamal de import al României, ce se publică în Monitorul Oficial  anual,

iar reclamanta putea lua cunoștință de el din Monitorul Oficial sau de la

comisionarul de vamă.

Recursul

este nefondat.

Este

necontestat că intimata a importat din Columbia, la 31 decembrie 1998, cantitatea

de 6.894 Kg cafea prăjită decofeinizată marca OMA, pentru care organele vamale

au stabilit o taxă vamală de import de 4% apreciind că importului respectiv îi

sunt aplicabile dispozițiile Acordului privind sistemul global de preferințe

între țările în curs de dezvoltare.

Intre

România și Columbia, țări în curs de dezvoltare semnatare ale Acordului, exista

un Acord bilateral privind tariful vamal preferențial la import, iar

prevederile acestuia și ale Acordului privind sistemul global de preferințe

erau îndeplinite la data importului, respectiv exista certificatul de origine

tip SGPC emis de autoritatea  abilitată din Columbia, iar transportul cafelei

s-a făcut direct din acea țară în România.

La

solicitarea intimatei, anterior efectuării importului, Direcția Generală a

Vămilor, prin adresa nr.28820 din 10.11.1998 i-a comunicat că beneficiază de un

tarif vamal de 4% dacă marfa importată din Columbia este însoțită de un

certificat de origine tip SGPC, eliberat de autoritatățile abilitate din acea țară.

Intimata

a făcut dovada existenței certificatului, care s-a eliberat de autoritatea

competentă din Columbia  și în considerarea acestei adrese, după primirea ei, a

făcut importul cafelei.

Conform

prevederilor art.32 alin.2 din Codul Vamal al României și art.8 din

Regulamentul de aplicare a acestuia, informația scrisă privind aplicarea

tarifului vamal obligă autoritatea vamală numai în privința clasificării

tarifare, dacă formalitățile vamale sunt îndeplinite ulterior datei la care s-a

comunicat informația.

Dar,

ținându-se cont de autoritatea emitentă a informației privind tariful vamal

pentru importul cafelei  din Columbia, informație comunicată  ulterior eratei

nr.5911 din 5.03.1998 emisă de aceeași autoritate, intimata a fost de bună

credință și în considerarea răspunsului primit a efectuat importul.

In

plus, organul vamal care a efectuat operațiunea de vămuire a aplicat tariful

vamal de 4% pentru acest import, ceea ce duce la concluzia că nici acest organ

nu cunoaștea existența pretinsei modificări a tarifului vamal de la 4% la 20%, cum

se arată în motivarea recursului.

Intimatei

nu i s-a adus la cunoștință la data importului că tariful vamal pentru importul

cafelei era de 20%, nu de 4% și  nici Direcția Generală a Vămilor nu i-a

comunicat, ulterior trimiterii adresei nr.28820 din 10.11.198 și până la

efectuarea importului, că  i-a indicat un tarif vamal eronat, astfel cum

prevede art.32 alin.2 din Codul Vamal.

Curtea

mai reține că sentința este motivată corespunzător, neexistând nici

contradicții între considerentele și dispozitivul acesteia, cum eronat susține

recurenta, instanța de fond pronunțându-se numai asupra a ce s-a cerut.

Pentru

considerentele arătate mai sus, constatând că motivele invocate de recurentă –

întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9  din Codul de procedură civilă

sunt nefondate, Curtea va respinge recursul ca atare.

Conform

prevederilor art.274 din Codul de procedură civilă se va dispune obligarea

recurentei la plata sumei de 4.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

în recurs către intimată, sumă reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Craiova, în

numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, împotriva sentinței civile

nr.185/F-C  din 3 decembrie 2001 a Curții de Apel Pitești – Secția comercială

și de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă

recurenta Direcția Generală a Vămilor la plata sumei de 4.000.000 lei

cheltuieli de judecată către SC ”E.I.I.” SRL

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 februarie 2003.