ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3581/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Galați, reclamantul N.M. a solicitat

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor

Publice, să se constate caracterul politic al hotărârii de condamnare dispusă prin

sentința nr. 31/1954 a Tribunalului Militar Teritorial București prin care a fost

condamnat la un an și șase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate

la redactarea și răspândirea de manifeste anticomuniste, conform art. 121 coroborat

cu art. 123 și art. 325 lit. c) C. pen.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea

pârâtului la plata sumei de 2.000.000 euro reprezentând despăgubiri materiale și

morale.

În

drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 221/2009,

art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 48 alin. (3) din Constituția

României.

Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român

a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii întrucât situația de fapt și de

drept invocate de reclamant nu se circumscriu prevederilor Legii nr. 221/2009.

Prin sentința civilă nr. 1725 din 21 septembrie

2010 Tribunalul Galați a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.M. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul

Legii nr. 221/2009.

A constatat caracterul politic al condamnării

la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare corecțională aplicată reclamantului N.M.

prin sentința penală nr. 31/1954 a Tribunalului Militar Teritorial București.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului

suma de 10.000 euro în echivalent lei la cursul Băncii Naționale a României la data

plății reprezentând daune morale.

S-a reținut în motivarea sentinței că reclamantul

are dreptul la despăgubiri morale pentru prejudiciul cauzat prin condamnarea de

1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate

la

redactarea și răspândirea de manifeste anticomuniste în conformitate cu dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

La stabilirea cuantumului instanța a avut

în vedere perioada executată și consecințele negative produse în plan fizic, psihic

și social precum și daunele reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-Lege

nr. 118/1990.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamantul N.M. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Curtea de Apel Galați, secția

I

civilă, prin decizia nr. 269/A din 23 noiembrie

2011, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința atacată, în sensul că a respins

acțiunea și a respins apelul reclamantului ca nefondat.

În

pronunțarea acestei decizii, instanța de control judiciar

a reținut, în esență, că prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 Înalta

Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul

General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de Conducere al

Curții de Apel București și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Galați, aceasta

stabilind că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit.  a) Teza

I

- a din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter

politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și

nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziilor de contencios constituțional în M. Of.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamantul N.M., care prin criticile subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii

apelului pe care l-a promovat și în rejudecare, admiterea capătului de cerere privind

despăgubirile morale.

Recurentul-reclamant precizează, în esență,

că în opinia sa, instanța de apel a pronunțat decizia atacată cu încălcarea principiului

neretroactivității legii, făcând trimitere în susținerea punctului său de vedere

la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte, examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele

se ce vor arăta.

Criticile referitoare la respingerea cererii

de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5

alin. (1) din Legea nr. 221/2009, urmează a fi analizate din perspectiva deciziei

nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011.

Problema de drept care se pune în speță,

nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text

de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost

declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate,

prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în

M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în

acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

legii fundamentale, pe durata acestui termen, respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al art. menționat se prevede

că Deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României,

sunt în general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții

regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992, referitoare

la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările

ulterioare.

În

raport de această reglementare, constituțională și legală,

s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin Decizie

a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică

și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere

în acest sens.

Se reține că această problemă de drept

a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii,

în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării

acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată

o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza

I

din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele

și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la

data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M.

Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase

în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării

respectivei decizii.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată

acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe

toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui

act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit

actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație

juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru

normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării

sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art.

147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei

generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act

neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut

niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că Deciziile

Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu

constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce

atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În

speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții

nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție, în sensul art. 1 din Protocolul

nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data

publicării Deciziei Curții

C

onstituționale nr. 1358/2010

nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția instanței

de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate,

s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul

a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea

neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și

ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura

făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost

determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității

juridice.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat

recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant

N.M. împotriva deciziei nr. 269/A din 23 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel Galați, secția

I

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi

25 septembrie 2012.