ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3581/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Galați, reclamantul N.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate caracterul politic al hotărârii de condamnare dispusă prin sentința nr. 31/1954 a Tribunalului Militar Teritorial București prin care a fost condamnat la un an și șase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la redactarea și răspândirea de manifeste anticomuniste, conform art. 121 coroborat cu art. 123 și art. 325 lit. c) C. pen. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000.000 euro reprezentând despăgubiri materiale și morale.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 221/2009, art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 48 alin. (3) din Constituția României. Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii întrucât situația de fapt și de drept invocate de reclamant nu se circumscriu prevederilor Legii nr. 221/2009. Prin sentința civilă nr. 1725 din 21 septembrie 2010 Tribunalul Galați a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul Legii nr. 221/2009. A constatat caracterul politic al condamnării la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare corecțională aplicată reclamantului N.M.

prin sentința penală nr. 31/1954 a Tribunalului Militar Teritorial București. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 euro în echivalent lei la cursul Băncii Naționale a României la data plății reprezentând daune morale. S-a reținut în motivarea sentinței că reclamantul are dreptul la despăgubiri morale pentru prejudiciul cauzat prin condamnarea de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la redactarea și răspândirea de manifeste anticomuniste în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. La stabilirea cuantumului instanța a avut în vedere perioada executată și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social precum și daunele reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul N.M. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia nr. 269/A din 23 noiembrie 2011, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea și a respins apelul reclamantului ca nefondat.

În pronunțarea acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de Conducere al Curții de Apel București și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Galați, aceasta stabilind că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I - a din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor de contencios constituțional în M. Of.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul N.M., care prin criticile subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului pe care l-a promovat și în rejudecare, admiterea capătului de cerere privind despăgubirile morale. Recurentul-reclamant precizează, în esență, că în opinia sa, instanța de apel a pronunțat decizia atacată cu încălcarea principiului neretroactivității legii, făcând trimitere în susținerea punctului său de vedere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele se ce vor arăta.

Criticile referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, urmează a fi analizate din perspectiva deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011. Problema de drept care se pune în speță, nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

al României nr. 761/15.11.2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen, respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al art. menționat se prevede că Deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt în general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992, referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin Decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că Deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții C onstituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant N.M. împotriva deciziei nr. 269/A din 23 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 25 septembrie 2012.