ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 707/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 707/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. 4364/117/2009, reclamantul B.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la

plata sumei de 1.400.000 euro, în echivalent în lei la cursul din ziua plății,

cu titlu de daune pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat prin două

condamnări cu caracter politic.

În motivarea acțiunii, întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 1 alin. (1), (2) lit. a), și 5 din Legea nr. 221/2009,

ale art. 52 alin. (3) din Constituția României și ale art. 3 din Protocolul art.

7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, reclamantul a arătat că, prin sentința nr. 1257 din 17 noiembrie 1953 a Tribunalului Militar Teritorial București a fost condamnat la o pedeapsă de 9 luni închisoare

corecțională pentru omisiunea denunțării, fiind arestat preventiv de la 16

august 1952 la 19 noiembrie 1953.

De asemenea, prin sentința nr. 138

din 6 iunie 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a II - a Militare, a fost

condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare corecțională pentru culegere și

transmitere de informații, pentru fapta de a fi redactat și semnat împreună cu

alți coinculpați, un manifest cu conținut contrarevoluționar ce urma să fie

transmis în țările capitaliste.

Reclamantul a precizat că a executat

în total, pentru ambele condamnări, 9 ani și 10 luni închisoare corecțională,

acestea constituind de drept condamnări cu caracter politic în sensul art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 221/2009.

A mai arătat că regimul de detenție

din penitenciarele în care a executat pedepsele i-a cauzat suferințe fizice și

psihice greu de descris, metodele folosite pentru „reeducare” fiind diabolice.

Consecințele s-au extins ulterior executării pedepselor prin dificultățile

întâmpinare în plan profesional și efectele negative asupra situației întregii

familii.

Prin sentința civilă nr. 368/ F din

23 aprilie 2010, Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea și l-a obligat pe

pârât la 150.000 euro, echivalent în lei la cursul din ziua plății și la 500

lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că, în speță, condamnările suferite de reclamant sunt

condamnări cu caracter politic, în sensul dispozițiilor Legii nr. 221/2009 și,

că probele testimoniale administrate în cauză au confirmat condițiile grele în

care acesta a executat detenția, precum și privațiunile suferite ulterior

punerii în libertate.

S-a considerat că suma acordată

reprezintă o satisfacție suficientă și echitabilă pentru prejudiciul moral

suferit de reclamant, având în vedere vârsta acestuia la momentul condamnării

(29 de ani), durata efectivă a detenției, suferințele fizice și psihice

rezultate din lipsurile pe care a trebuit să le suporte pe perioada regimului

de detenție, alterarea stării de sănătate, precum și consecințele ulterioare

punerii în libertate.

Împotriva sentinței menționate au

declarat apel ambele părți.

Reclamantul B.M. a solicitat

schimbarea sentinței în sensul majorării cuantumului daunelor morale la suma de

1.400.000 euro, invocând în acest sens practica instanței supreme în materia

despăgubirilor acordate în temeiul art. 504 - 505 C. proc. pen. (media

despăgubirilor acordate pentru un an de detenție fiind cuprinsă între 50.000 și

100.000 euro).

Prin motivele sale de apel, pârâtul

a susținut că raționamentul instanței de fond nu a avut la bază un suport

probator temeinic pentru acordarea despăgubirilor, hotărârea bazându-se doar pe

prezumții reținute cu nerespectarea dispozițiilor art. 1203 C. civ. Apelantul

pârât a mai arătat că tribunalul nu a avut în vedere și măsurile reparatorii

deja acordate reclamantului în baza Decretului Lege nr. 118/1990, motiv pentru

care a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Prin concluziile scrise depuse la

dosar, pârâtul apelant a invocat decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 și

decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale, prin care au

fost declarate neconstituționale atât dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din

O.U.G. nr. 62/2010, cât și dispozițiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009,

susținând că acestea sunt opozabile erga omnes și incidente și în prezenta

cauză.

Prin decizia civilă nr. 90/ A din 16

februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, a admis în parte apelul declarat de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Cluj și a schimbat în parte sentința în sensul înlăturării dispoziției

privind obligarea pârâtului la plata sumei de 150.000 euro în favoarea

reclamantului.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței și s-a respins apelul declarat de reclamant împotriva aceleiași

hotărâri.

Pentru a pronunța decizia

menționată, instanța de apel a reținut, în esență, că, prin decizia nr. 1358

din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de

neconstituționalitate a art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel că nu mai

există temei pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit

prin condamnările cu caracter politic.

S-a considerat că, în lipsa

intervenției Parlamentului în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei

în M. Of. conform art. 147 din Constituție, în vederea adoptării unor

dispoziții legale compatibile cu Constituția, potrivit art. 31 alin. (3) din

Legea nr. 37/1992, acțiunile întemeiate pe art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009

sunt lipsite de fundament juridic.

S-a apreciat că deși decizia nr. 1358/2010

a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. la 15 noiembrie 2010,

aceasta se aplică și proceselor în curs, întrucât efectele sale juridice nu pot

fi asimilate efectelor unei legi noi care modifică sau abrogă o dispoziție

legală.

S-a reținut că prin sentința

pronunțată, instanța de fond a constatat caracterul politic al condamnării,

care reprezintă în sine o reparație morală, curtea de apel menținând această

dispoziție.

S-a constatat că, în mod legal, cu

respectarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. a fost obligat pârâtul la

plata cheltuielilor de judecată, întrucât Statului Român îi aparține culpa

pentru edictarea unui act normativ, declarat ulterior neconstituțional și care

a generat procese ce au implicat cheltuieli judiciare importante pentru

persoanele vizate de aplicarea Legii nr. 221/2009.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs, în termenul legal, ambele părți.

Dezvoltând motivele sale de recurs,

reclamantul a criticat decizia ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., invocând inaplicabilitatea în cauză a Deciziei Curții Constituționale

nr. 1388 din 21 octombrie 2010, în condițiile în care recunoașterea dreptului

său la despăgubiri și consacrarea acestui drept printr-o hotărâre

judecătorească de primă instanță, i-a creat o speranță legitimă, ce intră în

sfera noțiunii de „bun”, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

S-a susținut că argumentele din

motivarea deciziei Curții Constituționale nu se pot substitui aprecierii

instanțelor de judecată în nicio situație în care sunt invocate încălcări ale

unor drepturi, din perspectiva primului paragraf al art. 6 din Convenție.

Prin motivele sale de recurs,

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a criticat decizia

atacată ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. pentru greșita constatare a caracterului politic al condamnării

reclamantului, întrucât acesta nu mai justifică un interes, deoarece prin

Hotărârea nr. 86/1990 emisă de Comisia pentru aplicarea prin Decretul Lege nr. 118/1990

acestuia i s-a recunoscut deja statutul de condamnat politic.

S-a criticat, totodată, decizia

recurată pentru nelegala obligare la plata întregului cuantum al cheltuielilor

de judecată efectuate de reclamant la instanța de fond, cu încălcarea

prevederilor art. 74 C. proc. civ.

Examinând criticile invocate prin

motivele de recurs ale reclamantului, raportat la motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acesta este

nefondat pentru considerentele ce succed:

Dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate cauzei

supuse soluționării, în condițiile în care au fost declarate neconstituționale

printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României nr.

761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit

dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în

vigoare își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea în M.Of. a

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval reclamantul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4)

al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. sunt general obligatorii și au putere numai pentru

viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul art. 31 din Legea nr. 47/1992,

referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu

modificările și completările ulterioare.

În

raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema

dacă declararea neconstituționalității unui text de lege, prin decizie a Curții

Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și

acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat, încă, o

cerere.

Această

problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011,

pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în

interesul legii publicată în M.OF. al României nr. 789 din 7 noiembrie 2011,

dată la care a devenit obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330 alin. (4)

C. proc. civ.

Astfel, s-a

stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M.

Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Or, în

speță, la data publicării în M. Of. a deciziei nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind, deci,

soluționată definitiv.

Nu se poate

reține că, întrucât acțiunea era promovată la un moment la care erau în vigoare

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, efectele acestui

text de lege s-ar întinde pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional, guvernat de

regula tempus regit actum.

Dimpotrivă,

este vorba de o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia

îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea

neconstituționalității.

Întrucât

norma tranzitorie cuprinsă în art. 147 alin. (4) din Constituție este una

imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi

înlăturată, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue

să producă efecte juridice, ceea ce legea fundamentală refuză în mod categoric.

În speță,

reclamantul nu este titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1

din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Dreptului Omului câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să le fi confirmat dreptul.

În cauză nu

se poate constata că ar fi vorba de o intervenție a legiuitorului, ci a Curții

Constituționale, care potrivit statutului său, este o autoritate publică independentă

și al cărei scop îl constituie garantarea supremației Constituției.

Curtea va reține, totodată, că,

problema de drept examinată a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea

recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010

a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de

judecată la data publicării acesteia în M.Of., cu excepția situației în care la

această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

În ceea ce privește recursul

pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea va constata

că este întemeiată critica vizând greșita menținere de către instanța de apel a

dispoziției din sentința tribunalului referitoare la obligarea pârâtului la

plata cheltuielilor de judecată.

În condițiile în care, urmare a

admiterii apelului pârâtului, s-a schimbat sentința în sensul respingerii

petitului principal, vizând obligarea acestuia la plata daunelor morale,

reclamantul a căzut în pretenții și nu pârâtul.

Prin urmare, conform art. 274 C.

proc. civ., nu mai exista niciun temei pentru obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant la prima instanță, numai

partea care a pierdut procesul putând fi obligată la plata acestor cheltuieli.

În condițiile în care dispozițiile art.

274 C. proc. civ. nu fac nicio distincție, nu se poate reține culpa procesuală

a pârâtului Statul Român. În mod eronat, prin considerentele deciziei recurate,

Curtea de apel a apreciat că Statul Român are o culpă constând în edictarea

unui act normativ declarat neconstituțional, o atare situație neputând fi

asimilată culpei procesuale în sensul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Celelalte critici vizând menținerea

dispozițiilor sentinței primei instanțe referitoare la constatarea caracterului

politic al condamnării, deși reclamantul nu ar mai avea un interes în acest

sens, nu vor fi examinate. Din cuprinsul dispozitivului sentinței tribunalului

nu rezultă că s-ar fi constatat caracterul politic al condamnărilor

reclamantului. De altfel, reclamantul nu a formulat un petit distinct în sensul

menționat și, mai mult, condamnările suferite sunt de drept cu caracter

politic, conform dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.

Pentru aceste considerente, Curtea

va admite recursul pârâtului și în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va

modifica în parte decizia recurată în sensul admiterii în tot a apelului

pârâtului și schimbării în tot a sentinței primei instanțe și respingerii

acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale deciziei recurate.

Pentru considerentele expuse se va

respinge ca nefondat recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarate de reclamantul B.M. împotriva deciziei nr. 90/ A din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Admite recursul declarat de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Cluj împotriva

aceleiași decizii.

Modifică în parte decizia recurată,

în sensul că admite în tot apelul pârâtului și schimbă în tot sentința nr. 368/

F din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Cluj, secția civilă.

Respinge acțiunea reclamantului B.M.,

ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 07 februarie 2012.