ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 107/2012

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5057 din 21 octombrie 2010 a Tribunalului Sălaj, a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de reclamantul A.M. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pârâtul fiind obligat la plata către reclamant a sumei de 3.000 euro daune morale calculate în lei la cursul de schimb al B.N.R. la data plății acestei sume și a sumei de 1750 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că tatăl reclamantului, A.I., născut în localitatea Fildu de Mijloc, a fost condamnat prin sentința penală numărul 500/1959 a Tribunalului Militar Timișoara la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzute de art. 209 C. pen.

În urma recursului declarat prin Decizia penală nr. 1604/1959 a Tribunalului Militar Regiunea a III – a Cluj pedeapsa a fost redusă la 5 ani, iar tatăl reclamantului a executat 4 ani, 11 luni și 26 zile din pedeapsă.

Prin Hotărârea nr. 29 din 10 iulie 2009, Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990 a acordat tatălui reclamantului statutul de deținut politic, recunoscând pedeapsa executată ca vechime în muncă.

Conform art. 1 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile asimilate acestora, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.

Alin. (2) al aceluiași articol, înșiruind faptele care constituie drept condamnări cu caracter politic, prevede și art. 209, 209

1

, 209

4

, în temeiul căruia a fost condamnat tatăl reclamantului, ca fiind condamnare cu caracter politic.

Conform art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Tatăl reclamantului a beneficiat de o indemnizație lunară de 998 lei în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, situație în care la stabilirea cuantumului despăgubirilor s-a ținut seama de prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009.

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral se reține că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciul real și efectiv produs victimei erorii judiciare.

Instanța a mai reținut că, raportat la suma pe care tatăl reclamantului a obținut-o lunar, începând cu anul 1990, drept recunoaștere a calității sale de deținut politic, până în anul 2001, când a încetat din viață, pentru a asigura o reparație rezonabilă, dar evitându-se, în același timp, să se ajungă la o îmbogățire fără just temei, suma de 3000 euro este suficientă pentru repararea daunei morale, în condițiile în care suma maximă ce poate fi acordată este conform reglementării în vigoare de 5.000 euro (art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 în forma în vigoare la data pronunțării prezentei), obligând astfel pârâta la plata contravalorii în lei a acestei sume la cursul de schimb la data plății efective.

Prin decizia nr. 82/ A din 03 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, s-a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român. Prin Ministerul Finanțelor Publice - Prin Direcția Generală A Finanțelor Publice Sălaj împotriva sentinței civile nr. 5057 din 21 octombrie 2010 a Tribunalului Sălaj, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acțiunea civilă exercitată de reclamantul A.M., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect daune morale în temeiul Legii nr. 221/2009; s-a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Suportul daunelor morale solicitate de reclamant îl constituie dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, așa cum acestea au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2010, aceste dispoziții fiind declarate neconstituționale prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, dată de la care s-a împlinit termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituția României în interiorul căruia Parlamentul sau Guvernul puteau să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că dispoziția legală ce constituie fundamentul juridic al acțiunii și-a încetat efectele juridice.

Nu se pune problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.

Având în vedere că excepția de neconstituționalitate poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională. În speță, o astfel de excepție nu a fost ridicată, însă a fost admisă într-un alt dosar, ceea ce a făcut inadmisibilă sesizarea Curții Constituționale în prezenta cauză, raportat la dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, decizia Curții nr. 1358 din 21 octombrie  2010 fiind definitivă și obligatorie, conform art. 31 alin. (1) din același act normativ.

Nu se poate vorbi de încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție, întrucât schimbarea în apel a sentinței pronunțate în primă instanță nu constituie o nerespectare a securității raporturilor juridice, raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ea reținându-se doar pentru situațiile în care hotărâri judecătorești irevocabile au fost modificate prin căi extraordinare de atac ce nu se aflau la dispoziția părților din proces.

Nu se pune problema nici a încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece, deși, la un moment dat, acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, a existat un alt act normativ, respectiv Decretul-Lege nr. 118/1990, în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ. Nu a existat nici o jurisprudență constată în sensul acordării acestora și stabilirii unor criterii pentru cuantificarea lor, instanțele confruntându-se recent cu astfel de acțiuni raportat la data intrării în vigoare a actului normativ ce a constituit la un moment dat fundamentul lor. Tocmai de aceea, nu se pune nici problema unei eventuale discriminări, în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.

Raportat la aceste considerente, curtea a apreciat că reclamantul nu este îndreptățit la acordarea unor daune morale pentru repararea prejudiciului suferit de antecesorul său în urma condamnării cu caracter politic, motiv pentru care, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul acestuia și a admis apelul pârâtului, schimbând sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.M., prin care critică soluția instanței de apel având în vedere că la momentul declarării ca neconstituțional a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta se afla în posesia unei hotărâri judecătorești prin care se hotărâse să primească suma de 3.000 euro cu titlu de despăgubiri morale, ca urmare a arestării și condamnării pe nedrept a autorului său A.I., iar cererea de chemare în judecată a fost promovată înainte de pronunțarea celor două decizii invocate.

Având în vedere faptul că s-a declarat ca fiind neconstituțională limitarea acordării de către Statul Roman a daunelor morale în cazul reclamantului și având în vedere faptul că prima instanță a fost limitată prin lege la acordarea de daune morale aferente în mod real suferinței prin care a trecut acesta, deoarece a fost privat de îngrijirea părintească din partea tatălui său, a solicitat instanței să reanalizeze în mod profund suferința prin care a trecut tatăl, reclamantul și, în general, membrii familiei sale, datorită persecuției politice la care a fost supus tatăl, solicitând să se modifice sentința primei instanțe, iar prin hotărârea care se va pronunța să se mărească cuantumul daunelor morale de la suma de 3.000 euro la suma de 300.000 euro, sau o sumă apropiată plafonului maxim de 300.000 euro care să justifice în mod real suferința îndurată.

Examinând recursul în limitele criticilor invocate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:

Referitor la criticile formulate, Înalta Curte constată că cele referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale față de greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, Nr. 789 din 7 noiembrie  2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Problema de drept, din perspectiva căreia a fost soluționată speța în mod definitiv, nu este cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării în recurs, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanțele de judecată.

După cum a reținut și instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, mai sus-menționată, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune nici că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel, ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția interzice în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A.M. împotriva deciziei nr. 82/ A din 03 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2012.