ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3272/2012

Ședința publică de la 15 iunie 2012 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bihor, secția civilă, reclamantul I.I. a chemat în judecată pe pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 273.750 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în urma condamnării politice a tatălui său, I.T., la 3 ani închisoare.

Prin sentința civilă nr. 259/C/2011 din 18 februarie 2011, Tribunalul Bihor, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.I., reținând că pretențiile acestuia sunt neîntemeiate, în principal în considerarea următoarelor: existența reglementărilor paralele în materia acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, respectiv Decretul-lege nr. 118/1990, O.U.G.

nr. 214/1999 și Legea nr. 221/2009; pronunțarea deciziilor nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 de către Curtea Constituțională prin care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate ca fiind neconforme cu legea supremă, cu consecința suspendării de drept a efectelor acestora începând cu data de 15 noiembrie 2010 și a încetării aplicabilității normei juridice începând cu data de 31 decembrie 2010, în contextul în care legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate; condamnarea autorului reclamantului prin sentința nr. 154 din 15 aprilie 1960 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara s-a făcut pentru săvârșirea unei infracțiuni (participarea la organizația legionară din anul 1937), care nu este menționată între cazurile expres prevăzute de Legea nr. 221/2009 pentru acordarea de despăgubiri.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs reclamantul I.I., criticând-o pentru greșita aplicare a dispozițiilor deciziei nr. 1358 Curții Constituționale publicate în Monitorul Oficial la 15 noiembrie 2010, având în vedere introducerea cererii anterior publicării hotărârii instanței de contencios constituțional și cu încălcarea principiului prevalentei pactelor și tratatelor privitoare la drepturile și libertățile fundamentale la care România este parte, consacrat de dispozițiilor art. 20 din Constituția României.

De asemenea, reclamantul a completat petitul inițial al cererii introductive, în calea de atac a recursului, solicitând obligarea pârâtului STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR la plata sumei de 6480 lei echivalent al pensiei de 180 lei/an, neîncasată în cei 3 ani de executare a pedepsei cu închisoare de către autorul său I.T., precum și la plata sumei de 20.000 lei reprezentând contravaloarea a 2 ha teren agricol confiscat cu ocazia condamnării pe nedrept a acestuia, cu cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 1521/2011-R din 9 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a admis recursul declarat de reclamantul I.I.

împotriva sentinței civile nr. 259/C din 18 februarie 2011 pronunțate de Tribunalul Bihor, a modificat sentința atacată și a admis în parte acțiunea în sensul că a constatat caracterul politic al condamnării dispuse prin sentința nr. 154 din 15 aprilie 1960 a Tribunalului Militar Timișoara față de tatăl reclamantului - I.T. și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 36.000 EURO, cu titlu de daune morale; a respins ca inadmisibile capetele de cerere nou formulate direct în recurs și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că antecesorul reclamantului, defunctul I.T., a fost condamnat prin sentința nr. 154 din 15 aprilie 1960, pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara la 3 ani de închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale, faptă incriminată de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1936, care potrivit art. l alin. (2) lit. a), din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic, și că, în baza art. 2 din aceeași lege, toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept, aceste hotărâri nemaiputând fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.

Ca și consecință a constatării caracterului politic al condamnării suferite de autorul reclamantului, instanța a apreciat că acesta este îndreptățit la repararea prejudiciul moral constând în încălcarea dreptului autorului său la libertate, sănătate și integritate corporală, lezarea demnității și onoarei și a obligat pârâtul la plata de daune morale al căror cuantum l-a stabilit având în vedere durata pedepsei executate și faptul că ea a produs suferințe în plan moral și succesorului.

Pentru acordarea despăgubirilor morale, instanța de recurs a reținut aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, în vigoare la data introducerii acțiunii și având în vedere practica constantă a instanței în materie, a apreciat că a i-au dat reclamantului speranța legitimă de obținere a despăgubirilor, așa cum este statuată de jurisprudența CEDO care cultivă aplicarea principiului neretroactivității legii (Hotărârea din 8 martie 2006 privind cauza Blecic c/a Croația).

A reținut de asemenea că, și în eventualitatea recunoașterii inaplicabilității normei legale pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea ca urmare a intervenirii Deciziei nr. 1358/2010, prin care s-a constat neconstituționalitatea acestora, acțiunea ar fi admisibilă din perspectiva incidenței dispozițiilor de drept comun, art. 998-999 C. civ., reținând că nu se poate invoca prescripția dreptului, câtă vreme abia acum s-a constatat caracterul politic abuziv al condamnării și recunoașterea producerii faptului generator de prejudicii.

Curtea de Apel, a mai apreciat că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, fiind dată ulterior înregistrării acțiunii reclamantului, nu este aplicabilă dosarelor aflate în curs de judecată, întrucât față de soluțiile pronunțate anterior în cauze similare, în care s-au acordat astfel de despăgubiri, aplicarea deciziei Curții Constituționale ar atrage încălcarea dreptului la un proces echitabil prin crearea unei discriminări pentru care reclamantul nu are nicio vină, și a principiului egalității în fața legii, ce presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

Cererile de reparare a daunelor materiale produse prin condamnarea politică, respectiv, obligarea statului la plata pensiei de care a fost lipsit antecesorul reclamantului pe durata celor 3 ani de executare a pedepsei și la plata contravalorii a 2 hectare de teren confiscat în urma condamnării pe nedrept, au fost respinse motivat de faptul că cele două petite au fost formulate doar în recurs, fiind astfel inadmisibile prin raportare la dispozițiile art. 294 alin. (1) coroborat cu art. 316 C. proc. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 1521/2011-R din 9 iunie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a declarat recurs pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, solicitând, admiterea recursului, în principal cu casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare instanței de apel și în subsidiar, cu modificarea în tot a deciziei atacate, cu consecința respingerii apelului și menținerii hotărârii instanței de fond, invocând critici subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 punctele 1, 3, 4, 8 și 9 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de recurs, pârâtul a susținut că decizia atacată este criticabilă, în principal, din perspectiva următoarelor: 1. Subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 punctele 1, 3 și 4 C. proc.

civ., potrivit cărora recursul este admisibil atunci când hotărârea atacată a fost pronunțată de o instanță care nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocate în condițiile legii și atunci când a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, pârâtul STATUL ROMÂN a susținut că litigiul era susceptibil de a parcurge trei grade de jurisdicție, în raport de valoarea obiectului dedus judecății și că în mod greșit, Curtea de Apel Oradea nu a recalificat calea de atac exercitată de reclamant ca fiind apel, nu recurs. 2. Încadrat în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 punctul 8 C. proc.

civ., pârâtul a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu schimbarea naturii juridice a actului judecății prin aceea că instanța nu a analizat cererea reclamantului din perspectiva temeiului juridic invocat de acesta - Legea nr. 221/2009, ci a dispus făcând aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO și a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu încălcarea principiului specialia generalibus derogant , respectiv principiul prevalentei normei speciale în concurs cu norma generală. 3. Pârâtul a mai criticat decizia atacată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, în condițiile declarării neconstituționalității normei prin Decizia nr. 1358/2010 și pronunțarea Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație si Justiție.

Înalta Curte, în baza art. 137 C. proc. civ., deliberând cu prioritate asupra excepției inadmisibilității căii extraordinare de atac cu care a fost învestită, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente raportate la excepția invocată de reprezentantul Ministerului Public, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, în considerarea următoarelor: Prin prevederile art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, legiuitorul a modificat art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în sensul că hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) al aceluiași articol urmează a fi cenzurată doar în calea de atac a recursului, pentru soluționarea căruia a statuat competența curții de apel.

În speță, sentința civilă nr. 259/C/2011 din 18 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă, prin care a fost soluționat fondul cauzei a fost dată sub incidența prevederilor Legii nr. 202/2010, care a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2010, astfel încât, potrivit art. XXIII din acest act normativ, hotărârea este susceptibilă de a fi atacată numai cu recurs; în ceea ce privește competența de soluționare a căii de atac, în aplicarea art. 4 din Legea nr. 221/2009 coroborat cu art. 3 alin. (4) C. proc. civ., aceasta revine curții de apel ca instanță imediat superioară tribunalului. Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac, și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii. Astfel, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. In speță, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 1521/2011-R din 9 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, este o hotărâre dată în calea de atac a recursului, fiind deci irevocabilă, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată, la rândul său, cu recurs, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Această concluzie decurge și din observarea dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care enumera categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs, și în cuprinsul cărora nu sunt incluse și deciziile date în recurs, precum și din principiul unicității dreptului de a folosi o cale de atac. Așa fiind, având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond și în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 137 alin. (1) din același cod, raportate la art. XIII din Legea nr. 202/2009, Înalta Curte va admite excepția invocată de Ministerul Public reprezentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu consecința respingerii prezentului recurs, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR împotriva deciziei civile nr. 1521/2011-R din 9 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2012.