ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3272/2012

Ședința publică de la 15 iunie 2012

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalul Bihor, secția civilă, reclamantul I.I. a

chemat în judecată pe pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR solicitând

obligarea acestuia la plata sumei de 273.750 Euro, echivalent în lei la cursul

BNR din data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit în urma condamnării politice a tatălui său, I.T., la 3 ani

închisoare.

Prin sentința

civilă nr. 259/C/2011 din 18 februarie 2011, Tribunalul Bihor, secția civilă, a

respins acțiunea formulată de reclamantul I.I., reținând că pretențiile

acestuia sunt neîntemeiate, în principal în considerarea următoarelor:

existența reglementărilor paralele în materia acordării de despăgubiri pentru

daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada

comunistă, respectiv Decretul-lege nr. 118/1990, O.U.G. nr. 214/1999 și Legea

nr. 221/2009; pronunțarea deciziilor nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 de către Curtea

Constituțională prin care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 au fost declarate ca fiind neconforme cu legea supremă, cu consecința

suspendării de drept a efectelor acestora începând cu data de 15 noiembrie 2010

și a încetării aplicabilității normei juridice începând cu data de 31 decembrie

2010, în contextul în care legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea

prevederilor atacate; condamnarea autorului reclamantului prin sentința nr. 154

din 15 aprilie 1960 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara s-a făcut pentru

săvârșirea unei infracțiuni (participarea la organizația legionară din anul

1937), care nu este menționată între cazurile expres prevăzute de Legea nr.

221/2009 pentru acordarea de despăgubiri.

Împotriva

hotărârii instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs reclamantul

I.I., criticând-o pentru greșita aplicare a dispozițiilor deciziei

nr. 1358

Curții Constituționale publicate în

Monitorul Oficial la 15 noiembrie 2010, având în vedere introducerea cererii

anterior publicării hotărârii instanței de contencios constituțional și cu

încălcarea principiului prevalentei pactelor și tratatelor privitoare la

drepturile și libertățile fundamentale la care România este parte, consacrat de

dispozițiilor art. 20 din Constituția României.

De asemenea,

reclamantul a completat petitul inițial al cererii introductive, în calea de

atac a recursului, solicitând obligarea pârâtului STATUL ROMÂN prin MINISTERUL

FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR

la plata sumei de 6480 lei echivalent al pensiei de 180 lei/an, neîncasată în

cei 3 ani de executare a pedepsei cu închisoare de către autorul său I.T.,

precum și la plata sumei de 20.000 lei reprezentând contravaloarea a 2 ha teren

agricol confiscat cu ocazia condamnării pe nedrept a acestuia, cu cheltuieli de

judecată.

Prin decizia

civilă nr. 1521/2011-R din 9 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția civilă

mixtă, a admis recursul declarat de reclamantul I.I. împotriva sentinței civile

nr. 259/C din 18 februarie 2011 pronunțate de Tribunalul Bihor, a modificat

sentința atacată și a admis în parte acțiunea în sensul că a constatat

caracterul politic al condamnării dispuse prin sentința nr. 154 din 15 aprilie

1960 a Tribunalului Militar Timișoara față de tatăl reclamantului - I.T. și a

obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească

reclamantului suma de 36.000 EURO, cu titlu de daune morale; a respins ca

inadmisibile capetele de cerere nou formulate direct în recurs și cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de recurs a reținut că antecesorul reclamantului,

defunctul I.T., a fost condamnat prin sentința nr. 154 din 15 aprilie 1960,

pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara la 3 ani de închisoare corecțională

și 3 ani interdicție corecțională pentru săvârșirea delictului de uneltire

contra ordinii sociale, faptă incriminată de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen.

din 1936, care potrivit art. l alin. (2) lit. a), din Legea nr. 221/2009,

constituie condamnare cu caracter politic, și că, în baza art. 2 din aceeași

lege, toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter

politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept, aceste hotărâri

nemaiputând fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.

Ca și consecință

a constatării caracterului politic al condamnării suferite de autorul

reclamantului, instanța a apreciat că acesta este îndreptățit la repararea

prejudiciul moral constând în încălcarea dreptului autorului său la libertate,

sănătate și integritate corporală, lezarea demnității și onoarei și a obligat

pârâtul la plata de daune morale al căror cuantum l-a stabilit având în vedere

durata pedepsei executate și faptul că ea a produs suferințe în plan moral și

succesorului.

Pentru acordarea

despăgubirilor morale, instanța de recurs a reținut aplicabilitatea în speță a

prevederilor art. 5

alin. (1)

din

Legea nr. 221/2009, în vigoare la data introducerii acțiunii și având în vedere

practica constantă a instanței în materie, a apreciat că a i-au dat

reclamantului speranța legitimă de obținere a despăgubirilor, așa cum este

statuată de jurisprudența CEDO care cultivă aplicarea principiului neretroactivității

legii (Hotărârea din 8 martie 2006 privind cauza Blecic c/a Croația).

A reținut de

asemenea că, și în eventualitatea recunoașterii inaplicabilității normei legale

pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea ca urmare a intervenirii Deciziei

nr. 1358/2010, prin care s-a constat neconstituționalitatea acestora, acțiunea

ar fi admisibilă din perspectiva incidenței dispozițiilor de drept comun, art. 998-999

C. civ., reținând că nu se poate invoca prescripția dreptului, câtă vreme abia

acum s-a constatat caracterul politic abuziv al condamnării și recunoașterea

producerii faptului generator de prejudicii.

Curtea de Apel, a

mai apreciat că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, fiind dată

ulterior înregistrării acțiunii reclamantului, nu este aplicabilă dosarelor

aflate în curs de judecată, întrucât față de soluțiile pronunțate anterior în

cauze similare, în care s-au acordat astfel de despăgubiri, aplicarea deciziei

Curții Constituționale ar atrage încălcarea dreptului la un proces echitabil

prin crearea unei discriminări pentru care reclamantul nu are nicio vină, și a

principiului egalității în fața legii, ce presupune instituirea unui tratament

egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

Cererile de

reparare a daunelor materiale produse prin condamnarea politică, respectiv,

obligarea statului la plata pensiei de care a fost lipsit antecesorul

reclamantului pe durata celor 3 ani de executare a pedepsei și la plata

contravalorii a 2 hectare de teren confiscat în urma condamnării pe nedrept, au

fost respinse motivat de faptul că cele două petite au fost formulate doar în

recurs, fiind astfel inadmisibile prin raportare la dispozițiile art. 294 alin.

(1) coroborat cu art. 316 C. proc. civ.

Împotriva

deciziei civile nr. 1521/2011-R din 9 iunie 2011 pronunțate de Curtea de Apel

Oradea, secția civilă mixtă, a declarat recurs pârâtul STATUL ROMÂN prin

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR

PUBLICE BIHOR, solicitând, admiterea recursului, în principal cu casarea

deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare instanței de apel și în

subsidiar, cu modificarea în tot a deciziei atacate, cu consecința respingerii

apelului și menținerii hotărârii instanței de fond, invocând critici subsumate

motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 punctele 1, 3, 4, 8

și 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs, pârâtul a susținut că decizia atacată este criticabilă, în

principal, din perspectiva următoarelor:

motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 punctele 1, 3 și 4

C. proc. civ., potrivit cărora recursul este admisibil atunci când hotărârea

atacată a fost pronunțată de o instanță care nu a fost alcătuită potrivit

dispozițiilor legale, când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de

ordine publică a altei instanțe, invocate în condițiile legii și atunci când a

fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, pârâtul STATUL

ROMÂN a susținut că litigiul era susceptibil de a parcurge trei grade de

jurisdicție, în raport de valoarea obiectului dedus judecății și că în mod

greșit, Curtea de Apel Oradea nu a recalificat calea de atac exercitată de

reclamant ca fiind apel, nu recurs.

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 punctul 8 C. proc. civ., pârâtul a

susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu schimbarea naturii juridice a

actului judecății prin aceea că instanța nu a analizat cererea reclamantului

din perspectiva temeiului juridic invocat de acesta - Legea nr. 221/2009, ci a

dispus făcând aplicarea art. 1 din Protocolul

nr.

1

la CEDO și a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu

încălcarea principiului

specialia generalibus derogant

, respectiv

principiul prevalentei normei speciale în concurs cu norma generală.

criticat decizia atacată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., arătând că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009,

în condițiile declarării neconstituționalității normei prin Decizia nr. 1358/2010

și pronunțarea Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 în recurs în interesul

legii de către Înalta Curte de Casație si Justiție.

Înalta Curte, în

baza art. 137 C. proc. civ., deliberând cu prioritate asupra excepției

inadmisibilității căii extraordinare de atac cu care a fost învestită,

analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva normelor legale

incidente raportate la excepția invocată de reprezentantul Ministerului Public,

urmează să respingă recursul ca inadmisibil, în considerarea următoarelor:

Prin prevederile

art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, legiuitorul a modificat art. 4 din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în sensul că

hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) al aceluiași articol urmează a fi

cenzurată doar în calea de atac a recursului, pentru soluționarea căruia a

statuat competența curții de apel.

În speță,

sentința civilă nr. 259/C/2011 din 18 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul

Bihor, secția civilă, prin care a fost soluționat fondul cauzei a fost dată sub

incidența prevederilor Legii nr. 202/2010, care a intrat în vigoare la data de

29 octombrie 2010, astfel încât, potrivit art. XXIII din acest act normativ,

hotărârea este susceptibilă de a fi atacată numai cu recurs; în ceea ce

privește competența de soluționare a căii de atac, în aplicarea art. 4 din

Legea nr. 221/2009 coroborat cu art. 3 alin. (4) C. proc. civ., aceasta revine

curții de apel ca instanță imediat superioară tribunalului.

Unul dintre

principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității

căilor de atac, și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării

drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale

prevăzute de lege, și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate

legal.

Principiul

enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129

din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi

căile de atac, însă numai în condițiile legii.

Astfel, împotriva

hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin

dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

In speță, Înalta

Curte constată că decizia civilă nr. 1521/2011-R din 9 iunie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, este o hotărâre dată în calea de

atac a recursului, fiind deci irevocabilă, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C.

proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată, la rândul său, cu recurs,

nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Această concluzie

decurge și din observarea dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care

enumera categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs, și în cuprinsul

cărora nu sunt incluse și deciziile date în recurs, precum și din principiul

unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

Așa fiind, având

în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor

peremptorii, de fond și în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. coroborat cu art. 137 alin. (1) din același cod, raportate la art.

XIII din Legea nr. 202/2009, Înalta Curte va admite excepția invocată de

Ministerul Public reprezentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, cu consecința respingerii prezentului recurs, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL

FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR

împotriva deciziei civile

nr. 1521/2011-R

din 9 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 15 iunie 2012.