ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4205/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 1988/121/2010

la Tribunalul Galați, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.C.M., în temeiul dispozițiilor

art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, să se dispună restrângerea exercitării dreptului

acesteia la libera circulație în Italia.

În motivarea acțiunii a arătat că la data de 17 februarie

2010, pârâtul a fost expulzat din Italia, în baza decretului Prefectului Provinciei

Treviso, datorită comportamentului pe care l-a avut pe perioada șederii în țară.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 38 din Legea

nr. 248/2005 și H.G. nr. 1347/2007.

Prin sentința civilă nr. 786 din 09 aprilie 2010, Tribunalul

Galați a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Direcția pentru Evidența

Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în contradictoriu cu pârâtul C.C.M.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Libera circulație a persoanelor constituie una dintre cele

patru libertăți din cadrul pieței interne la nivelul Uniunii Europene, alături de

libera circulație a produselor, libera circulație a serviciilor și libera circulație

a capitalurilor.

Esența acestei libertăți, constă în eliminarea discriminărilor

între cetățenii statului membru pe teritoriul căruia se află aceștia sau își desfășoară

activitatea și cetățenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul

acestui stat.

Aceste discriminări se pot referi la condițiile de intrare,

deplasare, muncă, angajare sau remunerație.

Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se

realizează libera circulație în spațiul comunitar.

Baza legală a liberei circulații a persoanelor este

art. 14 (7A) din Tratatul de la Roma, ce stabilește piața internă, acesta incluzând

libera circulație a persoanelor, art. 18 (8A) din același tratat ce statuează dreptul

cetățenilor Uniunii de a circula și de a rezida liber pe teritoriul statelor membre,

art. 61 (731) și următoarele din Tratat, cuprinse sub Titlul nr. III A „Vize, azil,

imigrație și alte politici legale de liberă circulație a persoanelor”, precum și

art. 45 din Cartea Uniunii Europene privind drepturile fundamentale.

Având în vedere aceste reglementări și dispozițiile

art. 39-42 privind libera circulație a persoanelor din Tratatul instituind Comunitatea

Europeană și faptul că în decembrie 2000, prin documentul de poziție trimis Comisiei

Europene, România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar ce are la bază prevederile

Tratatelor constitutive care guvernează libertatea de circulație a persoanelor,

precum și faptul că instanța națională are obligația să aplice dreptul comunitar

și să-i asigure efectul direct deplin, înlăturând chiar din oficiu orice normă contrară

internă, s-a constatat că solicitarea de a se restrânge exercitarea dreptului la

liberă circulație în statele Uniunii Europene a pârâtului este nefondată.

În aplicarea principiului preeminenței dreptului național,

s-a avut în vedere și dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție.

La soluționarea acțiunii civile de față s-a avut în vedere

și faptul că spre deosebire de reglementarea internă [art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005], art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE stabilește expres și limitative

doar trei cazuri în care autoritățile statelor membre ar putea restrânge libertatea

de circulație a cetățenilor Uniunii, respective afectarea ordinii publice, siguranței

publice sau sănătății publice.

În consecință, norma comunitară este mai favorabilă, cea

internă fiind parțial neconcordantă, în condițiile în care permite îngrădirea dreptului

fundamental analizat și în alte cazuri, decât cel care vizează ordinea, siguranța

sau sănătatea publică, urmând ca aceasta să fie aplicată cu prioritate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal,

reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date

cu sediul în București, sector 6, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele

motive:

- că la data de 17 februarie 2010 pârâtul a fost returnat

din Italia în baza decretului Prefectului Provinciei Treviso, datorită comportamentului

pe care l-a avut în această țară;

- că în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. b) din Legea

nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate,

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a cetățenilor români poate

fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost

returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și

acel stat;

- că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură

cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor

pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern.

Prin decizia nr. 208A/2010, Curtea de Apel Galați a respins

apelul ca nefondat.

În motivarea deciziei s-a reținut că H.G. nr. 1347/2007

cuprinde planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia,

ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări

ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu.

Prin dispozițiile obiectivului 2 lit. d) - invocat ca temei

de drept al acțiunii de față, s-a prevăzut înaintarea de către Ministerul Internelor

și Reformei Administrative București - Direcția Generală de Pașapoarte, sau după

care, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor București, către instanțe

a „dosarului de îndepărtare”, menționându-se totodată în acest text că demersul

trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea

nr. 248/2005.

Ori, potrivit art. 38 lit. b) din lege, se poate limita

dreptul la circulație persoanei a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea

pe care o desfășoară, ar aduce atingere gravă intereselor României sau relațiilor

bilaterale dintre România și acel stat.

În speță, deși pârâtul a fost expulzat pe motivul că a

avut un comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa

demnității umane, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, astfel că nu se poate

reține că comportamentul acestuia constituie o amenințare pentru ordinea și siguranța

publică.

În legislația primară, art. 18.1 T.C.E. prevede că orice

cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor

membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile

luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 2004/38/CE

a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind libera circulație

a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul

statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare

a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE,

90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește, prin art. 27, că limitarea dreptului

cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive

de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, cu respectarea principiului

proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul personal al individului

vizat.

Întrucât reclamanta nu a probat în condițiile art. 1169

C. civ., incidența vreunuia dintre clauzele de limitare prevăzute în Directivă,

instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea

corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat

recurs Ministerul Administrației și Internelor – Direcția pentru Evidența Persoanelor

și Administrarea Bazelor de Date, criticând-o ca nelegală – art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că sesizarea

instanței a avut loc în temeiul dispozițiilor art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007,

raportat la dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, iar în cauză s-a

făcut dovada că, prin comportamentul său, pârâtul a adus atingere ordinii publice

și siguranței publice pe teritoriul Italiei. S-a susținut că acest comportament

rezultă din conținutul decretului Prefectului Provinciei Treviso, și care a avut

în vedre și dispozițiile art. 28 din Directiva nr. 2004/38/CE.

Recursul nu este fondat.

De remarcat este că reținerea instanțelor privind inexistența

unui comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa

ordinii și siguranței publice, constituie o chestiune de fapt, ce se bazează pe

probele administrate și analizate și care nu mai poate constitui obiect de cenzură

al instanței de recurs, după abrogarea expresă a pct. 10 și 11 din vechea reglementare

a art. 304 C. proc. civ.

O eventuală reevaluare a probelor și a stării de fapt ar

fi fost posibilă în condițiile art. 305 C. proc. civ., dacă s-ar fi administrat

proba cu înscrisuri noi, care să contrazică starea de fapt reținută în etapele procesuale

anterioare, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Raportat la starea de fapt reținută privind inexistența

unui comportament ce ar constitui o amenințare la ordinea și siguranța publică,

precum și caracterul neproporțional al măsurii solicitate, instanțele au făcut o

corectă interpretare și aplicare a legii.

Dispozițiile art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 prevăd

dreptul recurentei de a sesiza instanța pentru restrângerea exercitării dreptului

la liberă circulație, oferindu-i calitatea procesuală activă și nu constituie o

obligație de drept pentru instanțe de a încuviința aceste cereri fără a verifica

celelalte condiții impuse de lege.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul

Ministerul Administrației și Internelor – Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 208/A din 11 august 2010 a

Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.