ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2090/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul B.G.G. a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, încheiat între Primăria municipiului București și B.N. la 17 martie 1997, privind imobilul din Calea V., sector 1, București și constatarea nulității dispoziției nr. 4919 din 27 decembrie 2005 emisă de Primarul general al municipiului București. A solicitat recunoașterea calității sale de proprietar asupra imobilului menționat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria municipiului București prin Primar general, B.N. și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat anularea în totalitate a contractului încheiat în baza Legii nr. 112/1995, precum și a dispoziției emisă de Primarul general și restituirea imediată și necondiționată a proprietății sale, invocând dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Protocolul adițional nr. 1 și Constituția României. Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, prin sentința nr. 201 din 17 februarie 2009 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din anul 1997. A respins acest capăt de cerere ca fiind prescris.

A respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții. Prin decizia nr. 407A din 8 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamant. A schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul B.A. A obligat pe respectivul pârât să lase reclamantului, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul în litigiu ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 17 martie 1997, încheiat între Primăria municipiului București și B.N. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Prin decizia civilă nr. 3867 din 11 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de pârâtul B.A.

împotriva deciziei nr. 407A din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a fost modificată decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de reclamantul B.G.G. împotriva sentinței nr. 201 din 17 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a IlI-a civilă. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat cerere de revizuire, ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 13 mai 2011. Revizuentul a indicat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și și-a exprimat nemulțumirea cu privire la completul de judecată al instanței supreme care a soluționat recursul, susținând că dosarul său a fost falsificat.

Parcurge un scurt istoric al cauzei, fără nicio legătură cu motivul de revizuire invocat. Cererea de revizuire este inadmisibilă. Fiind o cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri definitive, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres și limitativ prevăzute în cazurile enumerate la art. 322 pct. 1-9 C. proc. civ. Între acestea, cel precizat de revizuent stabilește că revizuirea se poate cere și împotriva unei decizii date de instanța de recurs atunci când aceasta evocă fondul, dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. este o aplicare a principiului disponibilității care guvernează procesul civil și permite reclamantului să stabilească cadrul procesual al litigiului sub aspectul obiectului cererii cu care Învestește instanța de judecată și a părților pe care înțelege să le cheme sau se le atragă în proces; acest caz de revizuire vizează inadvertențele dintre ceea ce s-a solicitat instanței și ceea ce aceasta a soluționat prin hotărârea pronunțată, fiind posibile cele 3 variante avute în vedere de legiuitor în sensul de a se fi acordat ceea ce nu s-a cerut, de a nu se fi pronunțat asupra unui lucru cerut sau s-a acordat mai mult decât s-a cerut. Între aceste limite, verificând decizia civilă nr. 3867 din 11 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, se constată că prin aceasta s-a admis recursul declarat de pârâtul B.A.

împotriva deciziei nr. 407 A din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a fost modificată decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de reclamantul B.G.G. împotriva sentinței nr. 201 din 17 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a IlI-a civilă. Decizia sus-arătată nu îndeplinește cerința de admisibilitate vizând evocarea fondului, întrucât prin respingerea apelului declarat de reclamant împotriva sentinței de fond, hotărârea primei instanțe a fost menținută. Admiterea recursului declarat de pârât și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de reclamant împotriva sentinței de fond nu atrage nici incidența vreuneia dintre cele 3 ipoteze ale cazului de revizuire prev. de art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., fiindcă prin soluția astfel pronunțată instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, ci a soluționat recursul cu care a fost legal învestită, neexistând vreo cerere asupra căreia să nu se fi pronunțat. În realitate, revizuentul vizează obținerea rejudecării fondului pretențiilor pentru care a promovat inițial cererea de chemare în judecată, ceea ce nu este posibil pe calea extraordinară de atac a revizuirii. Față de aceste considerente, Înalta Curte va dispune respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B.G.G. împotriva deciziei civile nr. 3867 din 11 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2012.