ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2153/2009

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 24/PI din 25 februarie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta B.O. împotriva Rezoluției din 29 octombrie 2008 emisă în Dosarul nr. 150/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin Rezoluția din 5 decembrie 2008, dată în Dosarul nr. 601/II.2/2008 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Petenta a fost obligată să plătească statului 50 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, prin Ordonanța nr. 652/P/2008 din data de 23 iunie 2008, a dispus, în temeiul art. 45 C. proc.

pen. raportat la art. 42 C. proc. pen., declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe numiții F.I.P. și Ș.F., executor judecătoresc, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, conform art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În cauză s-au efectuat acte premergătoare față de sus-numiți sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. (2) C. pen., constând în pătrunderea fără drept în curtea petentei B.O., fără consimțământul acesteia. Din plângerea și declarația petentei, precum și din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă că aceasta a cumpărat, în data de 16 martie 2004, de la numiții F.I.P. și T.L. (fostă F.), o casă și terenul aferent, părțile stabilind ca o sumă de 60 milioane lei vechi din prețul integral de 450 milioane să fie achitată ulterior, respectiv până la 2 aprilie 2004, când va fi eliberat imobilul.

De asemenea, pentru această sumă s-a înscris în foaia de sarcini ipotecă în favoarea vânzătorilor. Datorită unor neînțelegeri apărute, legate de obiectul vânzării, suma de 6.000 RON nu a mai fost achitată de petenta B.O., aceasta motivându-și atitudinea prin lipsa din țară a vânzătoarei T.L. și prin neconcordanța între terenurile avute în vedere în momentul încheierii contractului și terenurile care efectiv i-au aparținut numitului F.I.P. și fostei sale soții. Numitul F.I.P. s-a adresat în luna decembrie 2006 executorului judecătoresc Ș.F. pentru executarea sumei de 6.000 RON, datorată conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat, iar la data de 13 decembrie 2006, prin executor, a trimis o notificare petentei, somând-o să achite suma respectivă de bani.

În data de 12 mai 2008, în jurul orelor 13 00 , numitul F.I.P., însoțit de executorul judecătoresc Ș.F., s-a prezentat la domiciliul petentei și, după ce au împins poarta la stradă, au pătruns în curtea imobilului, iar executorul judecătoresc a bătut la fereastră. În aceste condiții, petenta B.O. a solicitat prin apel telefonic sprijinul organelor de poliție. Numitul F.I.P. și executorul judecătoresc au ieșit în stradă auzind că sunt chemate organele de poliție, iar după sosirea acestora au fost conduși, împreună cu petenta, la sediul poliției, unde li s-au luat declarații. Cu această ocazie, numita B.O. a depus o plângere, solicitând cercetarea sus-numiților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu.

În mod corect s-a dispus neînceperea urmării penale față de numiții F.I.P. și Ș.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. Totodată, prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a procedat cu justețe la respingerea plângerii petentei B.O. ca neîntemeiată. Fapta numitului F.I.P. nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, lipsind, sub aspectul laturii subiective, intenția. Acesta s-a adresat executorului judecătoresc pentru recuperarea creanței sale și l-a însoțit pe acesta la domiciliul debitoarei pentru a-i indica unde locuiește și a discuta despre modul de rezolvare a situației. În ce privește fapta executorului judecătoresc Ș.F., acesta și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, conform normelor legale, astfel că faptei sale îi lipsește atât latura subiectivă, sub aspectul intenției, cât și latura obiectivă, pătrunderea în curtea petentei efectuându-se cu drept.

Astfel, conform prevederilor art. 7 lit. c) și d) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, acesta are ca atribuții și comunicarea actelor de procedură, precum și recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanțe. Conform prevederilor art. 66 din Legea nr. 36/1995 „actul autentificat de notarul public, care constată o creanță certă și lichidă, are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia”, iar în conformitate cu prevederile art. 374 1 C. proc. civ.

„înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formulă executorie.” Prin urmare, executorul judecătoresc era îndrituit să înmâneze somația către petenta B.O., având în vedere că se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu, respectiv era sesizat cu executarea unei creanțe certe, lichide și exigibile, avea un titlu executoriu (contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public) și nu mai era necesară, conform art. 374 1 C. proc. civ., învestirea cu formulă executorie pentru a-l pune în executare. Actele premergătoare administrate confirmă concluzia la care a ajuns procurorul în soluția de neîncepere a urmării penale, motiv pentru care rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice.

Susținerile petentei din plângere nu au un suport legal și nu pot duce la reformarea soluțiilor date de procurori. Plângerea formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. învestește instanța cu controlul temeiniciei și legalității rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, în raport cu actele premergătoare sau după caz actele de urmărire efectuate, cu referire exclusivă la infracțiunea pentru a cărei pretinsă săvârșire organul competent a fost sesizat în condițiile art. 221 C. proc. pen. Ca atare, stabilirea existenței și a altor infracțiuni, a căror săvârșire este invocată direct în fața instanței, excede competenței instanței de judecată sesizate cu plângere împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta B.O. Prin motivele de recurs, petenta B.O. a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei mențineri a rezoluției procurorului în condițiile în care sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective. Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, sentința fiind legală și temeinică. Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată de către parchet și menținută de către prima instanță este corectă, întrucât actele premergătoare efectuate în cauză nu conduc la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu.

Pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiții. Prima condiție constă în existența acelui minim de date care permit organului de urmărire să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune. Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 alin. (1) și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b 1 ). Intervenția oricărui caz dintre cele prevăzute în art. 10, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

Potrivit art. 192 C. pen., pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia constituie infracțiunea de violare de domiciliu. Corect s-a reținut în cauză, pe baza actelor premergătoare efectuate, că fapta celor doi intimați nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu. Faptei intimatului F.I.P. îi lipsește, sub aspectul laturii subiective, intenția, întrucât acesta s-a adresat executorului judecătoresc pentru recuperarea creanței de la debitorul său, petenta B.O., pe care l-a însoțit la domiciliul acesteia pentru a-i indica unde locuiește și pentru a încerca rezolvarea problemei litigioase.

Executorul judecătoresc Ș.F. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale, faptei lipsindu-i atât latura subiectivă, sub aspectul intenției, cât și latura obiectivă, întrucât pătrunderea în curtea locuinței petentei s-a efectuat „cu drept”, Înalta Curte însușindu-și considerentele primei instanțe sub aceste aspecte, astfel că nu vor mai fi reluate. În consecință, Înalta Curte, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara B.O. împotriva Sentinței penale nr. 24/PI din 25 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 iunie 2009.