ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 65/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

4535/110/2010 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta B.F. a solicitat în

contradictoriu cu intimații-pârâți Guvernul României și Unitatea Administrativ

Teritorială comuna H. anularea parțială a Anexei 42 la H.G. nr. 1347/2001,

respectiv scoaterea din inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al

comunei H. a scenei deschise „menționate la pct. 138”.

Motivele invocate de

reclamantă se fundamentează pe dreptul de proprietate al acesteia.

Prin sentința nr. 520

din 8 octombrie 2010 Tribunalul Bacău, a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, având în vedere că actul administrativ

a cărui anulare se solicită este emis de o autoritate centrală.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 612/32/2010.

Prin întâmpinarea

depusă la dosarul cauzei, atât Guvernul României cât și comuna H. au invocat

excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile

și excepția tardivității.

Prin sentința nr. 10

din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ

și Fiscal a admis excepția inadmisibilității și în consecință a respins

acțiunea formulată de reclamanta B.F. ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele:

Obiectul acțiunii îl

constituie anularea unui act administrativ, obiectul fiind stabilit de

reclamantă atât prin cererea de investire a instanței cât și prin precizările

depuse la dosar.

Prin urmare a reținut

Curtea că pornind de la obiectul cererii devin pe deplin aplicabile

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, text potrivit căruia persoana care

se consideră vătămată prin actul administrativ trebuie să se adreseze, în

prealabil, în limitele și condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr.

554/2004, autorității care a emis actul.

Prin concluziile

scrise reclamanta a arătat că obiectul acțiunii îl constituie excepția de

nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Instanța nu a putut reține

însă aceste concluzii, pe de o parte, pentru că după închiderea dezbaterilor

reclamanta nu putea modifica sau preciza obiectul acțiunii, iar pe de altă

parte, a observat că acțiunea a fost formulată și înregistrată ca o acțiune

directă și nicidecum nu s-a invocat ca apărare în altă cauză excepția de

nelegalitate.

Împrejurarea că

reclamanta a luat la cunoștință de H.G. nr. 1347/2001 într-o cauză civilă nu

are influență asupra termenului de formulare a plângerii prealabile și a

acțiunii, nefiind de natură a înlătura obligația imperativă reglementată de

art. 7 din Legea nr. 554/2004.

A concluzionat Curtea

că dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, nu sunt incidente în

cauză, câtă vreme instanța a fost investită cu o acțiune în anulare și nu cu o

excepție de nelegalitate.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta B.F., susținând că hotărârea atacată este

nelegală și netemeinică, invocând următoarele motive, respectiv argumente:

- instanța de fond,

deși a rămas în pronunțare asupra a două excepții de procedură, cea de

tardivitate și cea de inadmisibilitate a acțiunii, s-a pronunțat doar asupra

celei de-a doua excepții, reținând că nu a fost îndeplinită procedura

prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004;

- în mod greșit s-a

apreciat că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 7 din legea

menționată, având în vedere că Anexa nr. 42 nu a vătămat-o, această anexă fiind

însă, ulterior folosită de UAT ca act de proprietate pentru înscrierea în

Cartea Funciară a unor bunuri care nu se regăsesc nici în proprietatea sau

posesia reclamantei și nici în proprietatea UAT. Recurenta precizează că

îndeplinirea unei proceduri prealabile ar fi fost fără obiect atâta timp cât nu

Anexa (conținutul acesteia) este cea care o vatămă , ci modul în care, în baza

acesteia au fost efectuate de către U.A.T. anumite înscrieri în C.F. De

asemenea, recurenta susține că întâmpinarea și interogatoriul pe care le-a

formulat în dosarul de revendicare echivalează cu o procedură prealabilă în

sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se

încadrează din punct de vedere procedural în prevederile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi

respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și

completată, „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ

competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să

solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă

aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,

revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

În speță, prin

cererea de chemare în judecată, reclamanta B.F. a solicitat anularea parțială a

unui act administrativ individual, respectiv anularea parțială a Anexei nr. 42

la H.G. nr. 1347/2001, care se referă la bunurile ce aparțin domeniului public

al comunei H.

La dosar nu a fost depusă

dovada plângerii administrative prealabile.

În mod corect instanța

de fond a stabilit că nu prezintă relevanță în cauză împrejurarea că reclamanta

a luat cunoștință despre existența H.G. nr. 1347/201 și anexele sale cu ocazia unui

proces civil, acest fapt nefiind de natură să excepteze actul de la prevederile

imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004 și nici să schimbe natura litigiului.

Nu pot fi primite, de

asemenea, criticile recurentei referitoare la nepronunțarea instanței asupra uneia

din excepțiile de procedură invocate, instanța având latitudinea să stabilească

ordinea de prioritate a excepțiilor de procedură în cadrul aplicării art. 137 C.

proc. civ.

De asemenea, este nefondată

critica formulată de recurentă cu privire la faptul că instanța de fond nu a considerat

efectuată procedura plângerii prealabile în baza unei întâmpinări și a unui interogatoriu

depuse în procesul civil de revendicare, aceste acte procedurale neîncadrându-se

în prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De menționat și împrejurarea

că reclamanta însăși afirmă, în motivarea recursului că nu s-a considerat vătămată

de actul administrativ propriu-zis, ci de modul de aplicare a acestuia; aceasta

este însă o problemă de competența instanței civile iar nu de competența instanței

de contencios administrativ.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.F. împotriva sentinței

nr. 10 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie

2012.