Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.02.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1060/2012

HOTĂRÂRE
28.02.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1060/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra excepției inadmisibilității recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1010 din 7 octombrie 2010, Curtea de Apel Bacău - s ecția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul E.P. împotriva sentinței nr. 19 din 15 ianuarie 2010 a Tribunalului Bacău. Împotriva deciziei nr. 1010 din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, considerând- o netemeinică și nelegală, E.P. a declarat un nou recurs. Recursul este inadmisibil. Astfel, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare". De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc.

civ. , pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Cum decizia nr. 1010 din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind pronunțată în recurs și, deci, irevocabilă, constatându-se întemeiată excepția inadmisibilității, recursul formulat în cauză va fi respins ca atare.

D E C I D E Respinge recursul declarat de E.P. împotriva deciziei nr. 1010 din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2115/2012
dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1640 din 5 septembrie 2011, Curtea de Apel București - secția a VlII-a de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 1 martie
ÎCCJ 2011-03-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1511/2011
ului administrativ nr. 554/2004, „ Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare ”. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu r
ÎCCJ 2012-03-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1565/2012
Prin încheierea din 15 decembrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a anulat, ca netimbrată, cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de B.M., cauză având ca obiect cererea de revizuire formulată d
ÎCCJ 2015-10-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3087/2015
În conformitate cu prevederile art. 299, coroborate cu art. 377 C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională,
ÎCCJ 2020-06-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2589/2020
554/2004. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.", iar potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă