ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5102/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 3 martie 2010, reclamanta T.M. a chemat în judecată pe pârâtul T.C.D., solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 24 martie 1995 din vina exclusivă a pârâtului și revenirea reclamantei la numele purtat anterior, respectiv B. Prin sentința civilă nr. 3502 din 14 iunie 2010, Judecătoria Slatina a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. În motivarea acestei soluții, Judecătoria Slatina a apreciat că, în determinarea instanței competente teritorial să judece cauza, sunt incidente dispozițiile imperative ale art. 607 C. proc.

civ. potrivit cărora cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților, cu condiția ca unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția acelei judecătorii. Ca situație de fapt, a reținut că ultimul domiciliu comun al soților a fost în Timișoara, adresă la care mai locuia la data judecării cauzei pârâtul. Învestită prin declinare, Judecătoria Timișoara a pronunțat sentința civilă nr. 2078 din 30 ianuarie 2012, prin care și-a declinat, la rându-i, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina și constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a se desesiza în favoarea primei instanțe învestite, Judecătoria Slatina a reținut că părțile au domiciliul în Slatina. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat desfacerea căsătoriei prin divorț. Potrivit dispozițiilor art. 607 C. proc. civ. „ Cererea de divorț este de competența instanței în circumscripția căruia se află cel din urmă domiciliu comun al soților. Dacă soții nu au avut domiciliu comun sau dacă nici unul din soți nu mai locuiește în circumscripția instanței în care se află cel din urmă domiciliu comun, instanța competentă este aceea în circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în țară, este competentă instanța în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul”.

Din actele depuse la dosarul cauzei a rezultat că părțile au avut domiciliul comun în Timișoara, dar că în prezent pârâtul locuiește în Spania (ancheta socială, declarație reclamantă, dosar judecătoria Timișoara), revenind în țară la adresa mamei în Slatina numai pentru a-și reface actele de identitate. Adresa anterioară din Timișoara era cea de la domiciliul bunicii sale (dosar judecătoria Timișoara). Totodată, rezultă că reclamanta în prezent domiciliază în Slatina, jud. Olt, cum de altfel a indicat prin cererea introductivă. În acest context al analizei, interesează care este situația de fapt concretă, iar nu domiciliul înscris în actul de identitate, în speță în Municipiul Timișoara, astfel cum reținuse inițial Judecătoria Slatina.

Fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada domiciliului se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă. Față de regula înscrisă în art. 607 C. proc. civ., anterior menționat, constatându-se că niciunul din soți nu mai locuiește în circumscripția instanței în care se află cel din urmă domiciliu comun și că pârâtul nu are domiciliu în țară, rezultă că instanța competentă este cea din circumscripția căreia își are domiciliul reclamanta, respectiv Judecătoria Slatina.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2012.