ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1992/2024

Ședința publică din data de 25 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei Roman și înregistrată la data de 11.07.2023 sub nr. x/2023, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat desfacerea căsătoriei cu acesta și revenirea ei la numele anterior căsătoriei.

Prin sentința civilă nr. 851 din 9 aprilie 2024, Judecătoria Roman a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Brașov, reținând, în esență, incidența prevederilor art. 915 alin. (1) teza I din C. proc. civ. și faptul că domiciliul comun al soților ar fi fost comuna Feldioara, jud. Brașov, aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Brașov, pe raza căruia își are în prezent domiciliul pârâtul.

Prin sentința civilă nr. 8321 din 7 august 2024, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Roman, reținând, în esență, incidența prevederilor art. 915 alin. (1) teza I din C. proc. civ. și faptul că ultimul domiciliul comun efectiv al soților ar fi în comuna Poienari, jud. Neamț, unde locuiește în prezent reclamanta.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Brașov a suspendat judecata si a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze acțiunea de divorț este Judecătoria Roman, pentru următoarele considerente:

Instanța competentă a soluționa pricina se stabilește prin aplicarea prevederilor art. 915 alin. (1) din C. proc. civ., normă reținută, de altfel, și de instanțele care și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei.

Potrivit acestor dispoziții legale, cererea de divorț este de competența "judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul".

Așadar, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

Astfel, în cauza de față, ultima locuință comună a părților a fost în comuna Poienari, județul Neamț, aspect necontestat de niciuna dintre părți.

La momentul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 11.07.2023, reclamanta a arătat că locuiește în comuna Poienari, Jud. Neamț, aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Roman, susținând că, până în anul 2003, acesta a fost ultimul domiciliu comun a soților, când pârâtul a plecat de acasă.

Chestiunea de drept care a determinat însă ivirea prezentului conflict de competență privește interpretarea diferită pe care instanțele de judecată aflate în conflict au dat-o noțiunii de ultimul domiciliu comun al soților.

Noțiunea de domiciliu este definită de dispozițiile art. 87 din C. civ., potrivit cărora "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală". În același sens, al locuinței declarate ca locuință principală, a fost modificată și norma ce definește noțiunea de domiciliu din O.U.G. nr. 97/2005, republicată, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români (art. 27 alin. (1) - "Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală").

De asemenea, art. 91 din același cod prevede că "Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.".

Înalta Curte reține că legiuitorul a prevăzut că domiciliul este astfel definit în vederea exercitării drepturilor și libertăților civile ale persoanei fizice.

În plan procesual-civil însă, din rațiuni care țin de verificarea și informarea efectivă a părților cu privire la existența și desfășurarea procesului, înțeleasă ca o condiție a dreptului la un proces echitabil, interesează domiciliul ca situație de fapt, astfel că dovada acestuia se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă, pentru ca, într-adevăr, să se poată stabili în mod real localitatea unde persoana fizică își are locuința efectivă, care, uneori, poate fi și într-o altă localitate decât aceea menționată în actul de identitate.

În speță, Înalta Curte constată însă că părțile nu au avut domiciliul comun efectiv la adresele din cărțile de identitate, ci au locuit, în realitate, în comuna Poienari, jud. Neamț.

Prin urmare, se reține că, la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată, mențiunile cuprinse în cărțile de identitate ale părților nu corespund cu locuința comună efectivă a acestora pe timpul căsătoriei.

În consecință, în raport de dispozițiile art. 915 alin. (1) teza I din C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile legale mai sus-menționate, precum și cu situația de fapt ce rezultă din actele procedurale și înscrisurile de la dosar, se constată că ultimul domiciliul comun de fapt al soților a fost în comuna Poienari, jud. Neamț, unitate administrativ-teritorială aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Roman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.