ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1389/2013

Asupra conflictului negativ de competență

constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 februarie 2012 pe

rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr. 3689/303/2012, reclamanta C.C.,

domiciliată în București, CCC, sector 6, a chemat în judecată pe pârâtul C.M., domiciliat

în comuna U., sat J., județul Dâmbovița, solicitând instanței să dispună desfacerea

căsătoriei din culpa pârâtului, autoritatea părintească să fie exercitată în exclusivitate

de către mamă și locuința minorelor să fie stabilită în mod statornic la domiciliul

acesteia, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere, revenirea la numele

purtat anterior căsătoriei, acela de S. și obligarea pârâtului la despăgubiri civile

în cuantum de 200.000 RON.

La data de 05 martie 2012, pârâtul a depus

întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a arătat că este de acord cu desfacerea

căsătoriei încheiată la data de 01 august 2009, însă din vina exclusivă a reclamantei,

că nu este de acord ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către

mamă, că este de acord ca locuința minorelor C.A.M. și C.N.A. să fie stabilită la

mamă, că este de acord să contribuie la cheltuielile legate de creșterea și educarea

minorelor, că este de acord ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei,

acela de S. și nu este de acord cu despăgubirile civile.

Totodată, a invocat excepția necompetenței

teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, instanța competentă fiind, conform

art 607 C. proc. civ., aceea în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu

comun al soților, respectiv în comuna U., județul Dâmbovița, unde locuiește, competența

revenind Judecătoriei Găești, județul Dâmbovița deoarece după căsătorie au locuit

aproximativ 2 luni în București iar apoi în corn. U., în imobilul edificat de el

și de socrii lui.

Prin cererea reconvențională, pârâtul a

solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantei pârâte, autoritatea

părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinți, reclamanta pârâtă

să fie obligată să-i permită acestuia să aibă legături personale cu minorele, după

programul stabilit de acesta.

La data de 15 martie 2012, reclamanta-pârâtă

a depus întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a arătat că singurul care

se face vinovat în mod exclusiv de destrămarea căsătoriei este pârâtul-reclamant,

că nu este de acord ca autoritatea părintească față de cele două minore rezultate

din căsătorie să o exercite în comun cu pârâtul, având în vedere comportamentul,

atitudinea acestuia și totalul dezinteres pe care îl manifestă față de minore și

că nu este de acord ca pârâtul-reclamant să aibă legături personale cu cele două

minore rezultate din căsătorie în modalitățile solicitate de acesta.

În ceea ce privește excepția necompetenței

teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, aceasta a solicitat respingerea

excepției și, invocând dispozițiile art. 607 C. proc. civ. a susținut că Judecătoria

Sector 6 București este instanța competentă să soluționeze acțiunea de divorț, întrucât

cel din urmă domiciliu comun al soților a fost în București, sectorul 6, la adresa

din BBB, sector 6, București, așa cum rezultă din adeverința din 07 martie 2012,

eliberată de Asociația de Proprietari a acestui bloc, pe care a anexat-o, adeverință

din care rezultă că soții au locuit la această adresă în perioada 01 august 2011-01

octombrie 2011.

Prin sentința civilă nr. 3291 din 06

aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în Dosarul nr. 3689/303/2012,

a fost declinată competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești.

Pentru a decide astfel, Judecătoria sectorului

6 București a reținut următoarele:

Art. 607 C. proc. civ. prevede că cererea

de divorț este de competența judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu

al soților, însă numai dacă la data introducerii acțiunii cel puțin unul dintre

soți mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu

comun.

Astfel, nu este necesar ca locuința unuia

din soți să fie neapărat la ultimul domiciliu comun, ci în raza judecătoriei ultimului

domiciliu comun. Pe de altă parte, la stabilirea competenței prezintă importanță

data introducerii acțiunii, schimbarea ulterioară a domiciliului soților, neprezentând

relevanță.

Dacă soții nu au avut un domiciliu comun

sau dacă la data introducerii acțiunii niciunul din soți nu mai locuiește în circumscripția

judecătoriei ultimului domiciliu comun, își găsesc aplicare, potrivit art. 607 C.

proc. civ., dispozițiile dreptului comun și deci cererea va fi adresată judecătoriei

de la domiciliul sau reședința soțului pârât.

Judecătoria sectorului 6 București a statuat,

având în vedere dispozițiile legale menționate și faptul că domiciliul soțului pârât

reclamant se afla în comuna G., județul Dâmbovita, că Judecătoria Găești este instanța

competență să soluționeze acțiunea.

Judecătoria Găiești, prin sentința nr.

3291 din 14 noiembrie 2012, la rândul său,

și-a declinat în favoarea Judecătoriei Sector 6 București,

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta-pârâtă C.C., în contradictoriu

cu pârâtui-reclamant C.M., domiciliat în comuna U., sat J., județul Dâmbovita.

A constatat ivit conflictul negativ de

competență, a suspendat judecata cauzei și, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Găiești

a reținut următoarele:

Prin acțiunea și cererea reconvențională

ce fac obiectul prezentului dosar, se solicită desfacerea căsătoriei încheiate între

părți.

Potrivit dispozițiilor art. 607 C.

proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția

căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților, iar dacă niciunul dintre

soți nu mai locuiește în această circumscripție la data formulării cererii de chemare

în judecată, competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție își are

domiciliul pârâtul.

La termenul de judecată din data de 02

noiembrie 2012, pârâtul a confirmat susținerile reclamantei, în sensul că au locuit

în com. U. numai 2 luni, în cursul anului 2010, în rest au locuit numai în București,

iar din noiembrie 2011 nu mai au domiciliu comun.

De asemenea, martora M.R. audiată de instanța

întâi sesizată, a declarat că ultimul domiciliu comun al părților a fost în București,

sector 6.

Dispozițiile art. 159 pct. 3 C. proc.

civ. stabilesc că necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de

competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Cum

norma de drept care stabilește competența teritorială a instanței de judecată în

materia divorțului, este imperativă, competența teritorială în această materie este

absolută, iar excepția necompetenței teritoriale este de ordine publică.

Pentru argumentele arătate, Judecătoria

Găești a apreciat ca întemeiată excepția necompetenței sale teritoriale pe care

a invocat-o din oficiu și în consecință, în temeiul art. 158 C. proc. civ., coroborat

cu art. 607 C. proc. civ., a admis această excepție și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 București, în a cărei circumscripție

se află ultimul domiciliu comun al părților și domiciliul reclamantei-pârâte.

Analizând conflictul negativ de competență,

cu a cărui soluționare a fost legal sesizată în baza art 22 alin. (3) raportat la

art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul considerentelor care succed,

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului

6 București

Potrivit art. 607 C. proc. civ., „Cererea

de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din

urmă domiciliu comun al soților. Dacă soții nu au avut domiciliu comun sau dacă

niciunul din soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află

cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripția

căreia își are domiciliul pârâtul".

În speță, din adeverința emisă de Asociația

de proprietari AAA sector 6 reiese că soții C.C. și C.M. au locuit în perioada 01

februarie 2011-31 iulie 2011 în apartamentul situat în adresa AAA sector 6, București

iar din adeverința emisă de Asociația de proprietari BBB, reiese că aceștia au locuit

în perioada 01 august 2011-01 octombrie 2011 în București, BBB, sector 6 (Dosarul

nr. 3689/303/2012 al Judecătoriei sector 6 București), cel din urmă domiciliu comun

al soților, conform înscrisurilor depuse la dosar fiind deci în sectorul 6 București.

Chiar dacă ulterior acestei date părțile

în proces nu au mai avut domiciliu comun în sectorul 6, București, la data înregistrării

cererii de divorț pe rolul Judecătoriei sector 6 București, reclamanta C.C. a făcut

dovada că locuiește la adresa din București, CCC, sector 6, astfel cum reiese din

cartea de identitate depusă în copie la Dosarul nr. 3689/303/2012 al Judecătoriei

sector 6 București, respectiv în circumscripția judecătoriei în care se află cel

din urmă domiciliu comun. Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte,

în raport de textul de lege menționat și de dispozițiile art. 159 alin. (3) C.

proc. civ., constată că Judecătoriei sectorului 6 București îi revine competența

de soluționare a cererii de divorț formulată de reclamanta-pârâtă C.C. în contradictoriu

cu pârâtul-reclamant C.M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 martie 2013.