ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1389/2013

Asupra conflictului negativ de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 februarie 2012 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr. 3689/303/2012, reclamanta C.C., domiciliată în București, CCC, sector 6, a chemat în judecată pe pârâtul C.M., domiciliat în comuna U., sat J., județul Dâmbovița, solicitând instanței să dispună desfacerea căsătoriei din culpa pârâtului, autoritatea părintească să fie exercitată în exclusivitate de către mamă și locuința minorelor să fie stabilită în mod statornic la domiciliul acesteia, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere, revenirea la numele purtat anterior căsătoriei, acela de S. și obligarea pârâtului la despăgubiri civile în cuantum de 200.000 RON.

La data de 05 martie 2012, pârâtul a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a arătat că este de acord cu desfacerea căsătoriei încheiată la data de 01 august 2009, însă din vina exclusivă a reclamantei, că nu este de acord ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către mamă, că este de acord ca locuința minorelor C.A.M. și C.N.A. să fie stabilită la mamă, că este de acord să contribuie la cheltuielile legate de creșterea și educarea minorelor, că este de acord ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de S. și nu este de acord cu despăgubirile civile. Totodată, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, instanța competentă fiind, conform art 607 C. proc.

civ., aceea în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților, respectiv în comuna U., județul Dâmbovița, unde locuiește, competența revenind Judecătoriei Găești, județul Dâmbovița deoarece după căsătorie au locuit aproximativ 2 luni în București iar apoi în corn. U., în imobilul edificat de el și de socrii lui. Prin cererea reconvențională, pârâtul a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantei pârâte, autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinți, reclamanta pârâtă să fie obligată să-i permită acestuia să aibă legături personale cu minorele, după programul stabilit de acesta.

La data de 15 martie 2012, reclamanta-pârâtă a depus întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a arătat că singurul care se face vinovat în mod exclusiv de destrămarea căsătoriei este pârâtul-reclamant, că nu este de acord ca autoritatea părintească față de cele două minore rezultate din căsătorie să o exercite în comun cu pârâtul, având în vedere comportamentul, atitudinea acestuia și totalul dezinteres pe care îl manifestă față de minore și că nu este de acord ca pârâtul-reclamant să aibă legături personale cu cele două minore rezultate din căsătorie în modalitățile solicitate de acesta. În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, aceasta a solicitat respingerea excepției și, invocând dispozițiile art. 607 C. proc.

civ. a susținut că Judecătoria Sector 6 București este instanța competentă să soluționeze acțiunea de divorț, întrucât cel din urmă domiciliu comun al soților a fost în București, sectorul 6, la adresa din BBB, sector 6, București, așa cum rezultă din adeverința din 07 martie 2012, eliberată de Asociația de Proprietari a acestui bloc, pe care a anexat-o, adeverință din care rezultă că soții au locuit la această adresă în perioada 01 august 2011-01 octombrie 2011. Prin sentința civilă nr. 3291 din 06 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în Dosarul nr. 3689/303/2012, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești. Pentru a decide astfel, Judecătoria sectorului 6 București a reținut următoarele: Art. 607 C. proc.

civ. prevede că cererea de divorț este de competența judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu al soților, însă numai dacă la data introducerii acțiunii cel puțin unul dintre soți mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun. Astfel, nu este necesar ca locuința unuia din soți să fie neapărat la ultimul domiciliu comun, ci în raza judecătoriei ultimului domiciliu comun. Pe de altă parte, la stabilirea competenței prezintă importanță data introducerii acțiunii, schimbarea ulterioară a domiciliului soților, neprezentând relevanță. Dacă soții nu au avut un domiciliu comun sau dacă la data introducerii acțiunii niciunul din soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei ultimului domiciliu comun, își găsesc aplicare, potrivit art. 607 C. proc.

civ., dispozițiile dreptului comun și deci cererea va fi adresată judecătoriei de la domiciliul sau reședința soțului pârât. Judecătoria sectorului 6 București a statuat, având în vedere dispozițiile legale menționate și faptul că domiciliul soțului pârât reclamant se afla în comuna G., județul Dâmbovita, că Judecătoria Găești este instanța competență să soluționeze acțiunea. Judecătoria Găiești, prin sentința nr. 3291 din 14 noiembrie 2012, la rândul său, și-a declinat în favoarea Judecătoriei Sector 6 București, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta-pârâtă C.C., în contradictoriu cu pârâtui-reclamant C.M., domiciliat în comuna U., sat J., județul Dâmbovita. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Pentru a decide astfel, Judecătoria Găiești a reținut următoarele: Prin acțiunea și cererea reconvențională ce fac obiectul prezentului dosar, se solicită desfacerea căsătoriei încheiate între părți. Potrivit dispozițiilor art. 607 C. proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților, iar dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în această circumscripție la data formulării cererii de chemare în judecată, competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul pârâtul. La termenul de judecată din data de 02 noiembrie 2012, pârâtul a confirmat susținerile reclamantei, în sensul că au locuit în com.

U. numai 2 luni, în cursul anului 2010, în rest au locuit numai în București, iar din noiembrie 2011 nu mai au domiciliu comun. De asemenea, martora M.R. audiată de instanța întâi sesizată, a declarat că ultimul domiciliu comun al părților a fost în București, sector 6. Dispozițiile art. 159 pct. 3 C. proc. civ. stabilesc că necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Cum norma de drept care stabilește competența teritorială a instanței de judecată în materia divorțului, este imperativă, competența teritorială în această materie este absolută, iar excepția necompetenței teritoriale este de ordine publică.

Pentru argumentele arătate, Judecătoria Găești a apreciat ca întemeiată excepția necompetenței sale teritoriale pe care a invocat-o din oficiu și în consecință, în temeiul art. 158 C. proc. civ., coroborat cu art. 607 C. proc. civ., a admis această excepție și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 București, în a cărei circumscripție se află ultimul domiciliu comun al părților și domiciliul reclamantei-pârâte. Analizând conflictul negativ de competență, cu a cărui soluționare a fost legal sesizată în baza art 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul considerentelor care succed, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București Potrivit art. 607 C. proc.

civ., „Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților. Dacă soții nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul din soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul". În speță, din adeverința emisă de Asociația de proprietari AAA sector 6 reiese că soții C.C. și C.M. au locuit în perioada 01 februarie 2011-31 iulie 2011 în apartamentul situat în adresa AAA sector 6, București iar din adeverința emisă de Asociația de proprietari BBB, reiese că aceștia au locuit în perioada 01 august 2011-01 octombrie 2011 în București, BBB, sector 6 (Dosarul nr. 3689/303/2012 al Judecătoriei sector 6 București), cel din urmă domiciliu comun al soților, conform înscrisurilor depuse la dosar fiind deci în sectorul 6 București.

Chiar dacă ulterior acestei date părțile în proces nu au mai avut domiciliu comun în sectorul 6, București, la data înregistrării cererii de divorț pe rolul Judecătoriei sector 6 București, reclamanta C.C. a făcut dovada că locuiește la adresa din București, CCC, sector 6, astfel cum reiese din cartea de identitate depusă în copie la Dosarul nr. 3689/303/2012 al Judecătoriei sector 6 București, respectiv în circumscripția judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun. Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în raport de textul de lege menționat și de dispozițiile art. 159 alin. (3) C. proc. civ., constată că Judecătoriei sectorului 6 București îi revine competența de soluționare a cererii de divorț formulată de reclamanta-pârâtă C.C.

în contradictoriu cu pârâtul-reclamant C.M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2013.