ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4205/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4205/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1862 din 7 septembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 4991 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 3750/104/2008, în contradictoriu cu intimații Primăria Comunei Stoicănești și L.N. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul M.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin acțiunea introductivă de instanță recurentul-contestator a criticat Decizia nr. 4991 din 26 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 3750/104/2008, pentru omisiunea instanței de a observa anumite înscrisuri considerate de contestator relevante și esențiale în soluționarea recursului, invocând dispozițiile art. 318 teza II-a C. proc. civ. Asupra cererii contestatorului, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal invocat, Curtea de apel s-a pronunțat printr-o decizie irevocabilă, respectiv Decizia nr. 1862 din 7 septembrie 2010, atacată în prezenta cauză. Prin urmare, dat fiind caracterul irevocabil al deciziei recurate și având în vedere dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc.
civ., potrivit cărora hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, aceasta nu mai poate fi supusă recursului, întrucât s-ar deschide calea recursului la recurs. Aceste dispoziții legale reprezintă expresia procedurală a principiului „accesoriul urmează soarta principalului”, în sensul că o contestație în anulare are, sub aspect procedural, un caracter accesoriu în raport cu judecata propriu-zisă în fond sau în recurs. Dispozițiile legale incidente, menționate anterior, fac inadmisibilă formularea unui recurs împotriva unei hotărâri pronunțate într-o contestație în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri irevocabile. Declarând recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, contestatorul nu s-a conformat condiției specifice de admisibilitate a recursului în această materie, încălcând dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc.
civ., potrivit cărora sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională". Din interpretarea textului de lege menționat rezultă că hotărârile judecătorești care potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs. Cum Decizia nr. 1862 din 7 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca inadmisibil. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 137 C. proc.
civ., cu referire la dispozițiile art. 299 alin. (1) și ale art. 320 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi respins ca inadmisibil. De asemenea, Înalta Curte reține că admiterea excepției inadmisibilității cererii recurentului M.I. face de prisos examinarea celorlalte cereri și susțineri ale acestuia, formulate în prezenta cale de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de M.I. împotriva Deciziei nr. 1862 din 7 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.