ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3365/2012

Asupra recursului, din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Satu Mare, reclamanta R.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței, ca prin

sentința pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei

de 40.000 euro, daune morale.

În drept, au fost invocate dispozițiile

Legii nr. 221/2009.

Prin sentința civilă nr. 2758/D din 25

noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a fost respinsă acțiunea civilă

formulată de reclamanta R.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, pentru acordarea de daune morale în baza Legii nr. 221/2009.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut, în esență, efectele produse prin constatarea neconstituționalității

art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009 și

împrejurarea că, deși măsura administrativă a deportării sau prizonieratului, după

caz, a fost luată în perioada de referință prevăzută de lege, nu s-a dovedit a fi

cu caracter politic, că reglementarea existentă în materie contravine Constituției,

iar în afara cadrului neconstituțional niciun drept nu poate fi pretins și acceptat.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta

R.C. a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate,

rejudecarea cauzei și admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În motivare, reclamanta a susținut că instanța

de fond a reținut greșit starea de fapt și de drept, că a nesocotit C. proc. civ.,

Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999, art. 2, 3, 4 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, art. 504, art. 505 C. proc. pen., art. 998, 990 C. civ., Legea

nr. 221/2009, iar cauza s-a soluționat la primul termen, reclamanta neavând posibilitatea

de a putea răspunde la întâmpinarea pârâtei și a apela la sprijin juridic calificat.

În temeiul dispozițiilor art. 84 C.

proc. civ., Curtea de Apel Oradea a recalificat calea de atac din recurs în apel,

motivat de faptul că valoarea despăgubirilor solicitate (40.000 euro) este peste

pragul de 100.000 RON, conform art. 282

1

C. proc. civ.

Prin decizia nr. 225/2011-A din 08 decembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția

I

civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta

R.C., în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut, în esență, că prin decizia nr. 12/2011 pronunțată în recursul în interesul

legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu forță obligatorie pentru

instanțe, conform art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., că, urmare a Deciziilor

Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009 și-au

încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate

definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în

M. Of.

Astfel, având în vedere că s-a statuat

în mod expres faptul că dreptul pretins nu mai are niciun fundament în legislația

internă, s-a apreciat că se impune păstrarea soluției de respingere a acțiunii.

Împotriva deciziei Curții de apel, reclamanta

R.C. a declarat recurs, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 4-9 C.

proc. civ.

În motivare, recurenta-reclamantă critică

decizia atacată pentru nelegalitate, susținând, în esență, că Deciziile Curții Constituționale

nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 nu pot fi aplicate cauzelor aflate pe rol la data

publicării, pentru a nu fi încălcat dreptul la un proces echitabil instituit de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că legea incidentă

la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul

procesului.

Câtă vreme prin Legea nr. 221/2009 cei

îndreptățiți au fost repuși în termenul de prescripție de a solicita despăgubiri,

în opinia recurentei, în speță își găsește aplicarea art. 998 C. civ., normă de

drept comun în materie.

Consideră că ceea ce a conchis Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 este în

contradicție cu dreptul comun, Constituția României și legislația U.E.

Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, nu a formulat întâmpinare.

Analizând hotărârea atacată în limitele

controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru

considerentele care succed:

Potrivit art. 13 din Legea nr. 202/2010,

prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 se modifică, în sensul că hotărârile

judecătorești pronunțate în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și b)

sunt supuse recursului, care este de competența Curții de apel, și sunt puse în

executare de Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor

publice județene, respectiv a municipiului București.

Totodată, conform art. 26 al Legii 202/2010,

dispozițiile (...) art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009,

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările

ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică și proceselor

aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre

în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Înalta Curte constată că prin sentința

civilă nr. 2758/D din 25 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a fost

soluționată acțiunea în pretenții a reclamantei întemeiată în drept pe dispozițiile

art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Această hotărâre a fost pronunțată după

intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 și, prin urmare, devin incidente prevederile

acesteia de modificare a Legii nr. 221/2009 vizând faptul că hotărârea primei instanțe

este susceptibilă numai de exercițiul căii de atac a recursului a cărui soluționare

este de competența Curții de apel [art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, modificat

prin art. 26 al Legii 202/2010 începând cu data de 25 noiembrie 2010].

Cum legea specială derogă de la legea generală

(specialia generalibus derogant), Înalta Curte constată că instanța de control judiciar

a dat o calificare greșită căii de atac promovate de reclamantă, raportându-se la

obiectul litigiului, respectiv de valoarea pretențiilor solicitate.

Prin urmare, în mod greșit, Curtea de Apel

Oradea a judecat ca instanță de apel, în compunerea de doi judecători prevăzută

de lege pentru judecata apelului, și nu ca instanță de recurs, în compunerea de

trei judecători, așa cum impuneau normele imperative ale Legii nr. 221/2009, fapt

ce determină incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile

art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Dând o calificare greșită căii de atac

promovate, Curtea de apel a nesocotit, totodată, și o regulă cu valoare de principiu

constituțional, cea a legalității căilor de atac potrivit căreia căile de atac sunt

instituite prin lege și, prin urmare, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată

pe alte căi decât cele prevăzute expres de lege.

Pentru toate argumentele de fapt și de

drept anterior expuse, constatând că se confirmă motivul de nelegalitate, de ordine

publică, reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., ceea ce face

de prisos examinarea motivelor de recurs invocate de recurentă, Înalta Curte, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul

reclamantei R.C. împotriva deciziei civile nr. 225/2011-A din 08 decembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s

ecția

I

civilă, va casa hotărârea atacată și va

trimite cauza spre competentă soluționare aceleiași Curți de apel, ca instanță de

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

R.C. împotriva deciziei nr. 225/2011-A din 08 decembrie 2011 pronunțată de Curtea

de Apel Oradea, secția

I

civilă, pe care o casează.

Trimite

cauza spre competentă soluționare aceleiași Curți de apel, ca instanță de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2012.