ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2419/2008

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Ordinul din 3 martie 2006, președintele Agenției

Naționale pentru Resurse Minerale a dispus încetarea raportului de serviciu al lui

S.P.G., consilier superior în cadrul Direcției Generale Gestionare, Evaluare și

Concesionare Resurse/Rezerve Minerale - Integrare Europeană în temeiul art. 84

alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cu modificările

și completările ulterioare.

Legalitatea acestui act

administrativ individual a fost contestată de S.P.G. prin acțiunea introdusă la

data de 10 aprilie 2006.

Reclamantul a cerut anularea

ordinului mai sus menționat, obligarea autorității publice pârâte la plata drepturilor

salariale cuvenite pentru perioada 13 martie - 14 aprilie 2006, a unor daune morale

în cuantum de 50.000 RON, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 1920 din 3 iulie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pe pârâtă

să plătească reclamantului suma de bani reprezentând contravaloarea drepturilor

salariale pe perioada 13 martie - 14 aprilie 2006 și suma de 5.000 RON cu titlu

de daune morale.

Instanța a reținut că

deși reclamantul nu a făcut dovada comunicării deciziei de pensionare, în raport

de data emiterii acesteia, încetarea raportului de serviciu trebuia să aibă loc

cel puțin cu începere de la 23 martie 2006, iar nu cu data de 13 martie 2006.

Prin procedeul folosit,

reclamantul a fost prejudiciat material cu drepturile salariale aferente perioadei

cuprinsă între 13 martie 2006 și data comunicării deciziei de pensionare.

Cât privește daunele morale,

Curtea a apreciat că cererea accesorie este întemeiată în parte, având în vedere

funcția publică exercitată de reclamant până la data încetării raportului de serviciu,

activitatea sa profesională menționată în cuprinsul cererii completatoare și caracterul

prematur al măsurii de încetare a acelui raport care i-a creat lui S.P.G. o stare

de emoție și o suferință psihică, de natură a aduce atingere „imaginii sale profesionale

și morale”.

Împotriva sentinței au

declarat recurs ambele părți.

Recurentul-reclamant a

criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, iar primul motiv de casare

vizează cuantumul despăgubirilor morale acordat de prima instanță, pe care el îl

consideră necorespunzător în raport de întinderea reală a prejudiciului moral suferit

ca urmare a emiterii actului administrativ nelegal.

În cadrul celui de-al

doilea motiv de recurs, S.P.G. a susținut că deși acțiunea sa a fost admisă în parte,

instanța de fond a omis să oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată solicitate

atât prin acțiunea precizată cât și prin concluziile scrise atașate în dosar.

Recursul este fondat în

limitele și pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Așa cum s-a arătat în

cele ce preced, reclamantul S.P.G. a invocat în cauză, nelegalitatea unui ordin

emis de Președintele Autorității Naționale pentru Resurse Minerale prin care s-a

dispus încetarea raportului său de serviciu cu începere din 13 martie 2006, conform

art. 84 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

cu modificările și completările ulterioare.

Deși prin sentința pronunțată

nu a dispus anularea ordinului respectiv, Curtea de Apel a reținut că în raport

de data emiterii deciziei de pensionare, încetarea raportului de serviciu al reclamantului

trebuia să se facă cel puțin cu începere din 23 martie 2006 și nu cu data de 13

martie 2006, cum s-a procedat.

Este indiscutabil că un

asemenea procedeu a cauzat reclamantului, fost consilier superior în cadrul Direcției

Generale, Evaluare și Concesionare Resurse/Rezerve Minerale, Integrare Europeană

o stare de disconfort și suferință psihică, afectând în același timp negativ, imaginea

sa la nivelul Agenției Naționale dar și în societate.

Cuantumul de 5.000 RON

al daunelor morale acordate este însă suficient pentru a asigura o reparație echitabilă

și corespunzătoare întinderii prejudiciului moral suferit de reclamant prin actul

juridic emis de autoritatea publică pârâtă, așa încât, această primă critică din

cererea de recurs nu poate fi primită.

Cât privește critica din

următorul motiv de recurs, Înalta Curte apreciază că ea este întemeiată deoarece,

deși a admis parțial acțiunea, prima instanță a omis să stabilească în sarcina pârâtei

obligația de plată a cheltuielilor de judecată solicitate prin acțiune și notele

scrise.

Chitanța de plată a onorariului

avocațial anexată la dosarului Curții de Apel, atestă faptul achitării sumei de

1.050 RON cu acest titlu de către reclamant.

În consecință, ținând

seama de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., urmează a se admite recursul și a

se dispune modificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei la plata

sumei de 1.050 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Celelalte dispoziții ale

hotărârii vor fi menținute.

Prin recursul declarat,

pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale a cerut modificarea hotărârii atacate,

în sensul respingerii acțiunii introdusă de reclamant ca neîntemeiată.

Se constată însă că, deși

a fost legal citată cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare

de 2 RON și timbrul judiciar în valoare de 0,15 RON (conform dovezii anexate la

dosarului de recurs), recurenta nu și-a îndeplinit această obligație legală.

Având în vedere această

împrejurare și prevederile art. 3 lit. m), art. 20 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 146/1997, precum și cele cuprinse în art. 9 din O.G. nr. 32/1995, recursul declarat

de pârâtă urmează a fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul S.P.G. împotriva sentinței nr. 1920 din 3 iulie 2007 a Curții de

Apel București, sdecția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că obligă pe pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale

la plata sumei de 1.050 RON cheltuieli de judecată către reclamantul S.P.G.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Anulează recursul declarat

de pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale împotriva aceleiași sentințe,

ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 iunie 2008.