ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 15/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 15/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Obiectul acțiunii.
Prin cererea înregistrată la 12
august 2009 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, reclamantul D.M. a solicitat, în contradictoriu cu
pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, anularea art. 30 alin. (1)
lit. d) din Statutul profesiei de avocat.
În motivarea cererii sale,
reclamantul a susținut că norma contestată adaugă în mod neautorizat la textul
art. 14 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de
avocat.
Față de dispozițiile acestui din
urmă articol, ce prevede că profesia de avocat este incompatibilă cu
activitatea salarizată în cadrul altor profesii, ocupațiile care lezează
demnitatea și independenta profesiei de avocat sau bunele moravuri și
exercitarea nemijlocită de fapte de comerț, art. 30 alin. (1) lit. d) din
Statutul profesiei de avocat arată că este incompatibilă cu exercitarea
profesiei de avocat calitatea de președinte al consiliului de administrație al
unei societăți comerciale pe acțiuni, situație în care se găsește reclamantul.
Acesta a mai arătat că deține
calitatea de președinte al consiliului de administrație a două societăți
comerciale pe acțiuni, calitate însă neremunerată și neexecutivă, neavând
putere de reprezentare și semnătură.
Hotărârea instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 261 din
data de 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Motivele de fapt și de drept care
au stat la baza formării convingerii instanței.
Instanța de fond a apreciat că
textul art. 30 lit. d) din statutul profesiei de avocat este în deplină concordanță
cu prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de
avocat, cât timp avocatul nu poate desfășura activitate salarizată în cadrul
altor profesii.
Calitatea de președinte al
consiliului de administrație al unei societăți comerciale pe acțiuni, a arătat
Curtea, presupune remunerarea celui care prestează această activitate, cu atât
mai mult cu cât, în cadrul acestui tip de societate de capital, activitatea
este de regulă complexă.
Recursul formulat de reclamantul M.D.,
împotriva sentinței civile nr. 261 din data de 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Motivele de recurs sunt întemeiate
pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
4.1. Recurentul consideră că prima
instanță este în eroare atunci când consideră că textul criticat nu adaugă la Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, întrucât el
particularizează incompatibilitatea exercitării profesiei de avocat cu
activitatea salarizată în cadrul altei profesii – art. 14 lit. a).
4.2. Se mai arată că prima instanță
nu a observat că textul atacat prevede compatibilitatea cu profesia de avocat a
funcției de „membru în consiliul de administrație al unei societăți comerciale
pe acțiuni, cu obligația de a aduce acest fapt la cunoștința decanului baroului
în care își exercită profesia – alin. (3) fraza I.
4.3. Textul discriminează între
avocatul care este președinte al consiliului de administrație al unei societăți
pe acțiuni și cel care este numai membru al unui asemenea consiliu, de vreme ce
ambele funcții sunt prezumate ca fiind remunerate.
4.4. Validându-se considerentele
hotărârii atacate, în sensul că funcția de administrator al unei societăți pe
acțiuni presupune remunerarea, ar rezulta că întreg textul art. 30 din Statutul
profesiei de avocat este edictat în dezacord cu Legea nr. 51/1995 și cu normele
de tehnică legislativă.
Recurentul a făcut dovada că funcția
sa de președinte al consiliului de administrație nu este remunerată, fapt
posibil după modificarea regimului de administrare a societăților pe acțiuni
adusă de Legea nr. 441/2006.
II. Considerentele instanței de
recurs.
Recursul este nefondat.
1.1. Conform art. 14 din Legea nr. 51/1995
republicată, exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu:
a) activitatea salarizată în cadrul
altor profesii decât cea de avocat;
b) ocupațiile care lezează
demnitatea și independența profesiei de avocat sau bunele moravuri;
c) exercitarea nemijlocită de fapte
materiale de comerț.
1.2. Art. 30 lit. d) din Statutul
profesiei de avocat precizează că este incompatibilă cu exercitarea profesiei
de avocat, dacă legi speciale nu prevăd altfel
d) calitatea de președinte al
consiliului de administrație, administrator unic sau membru în comitetul de
direcție al unei societăți comerciale pe acțiuni sau cu răspundere limitată.
1.3. Prevederea criticată din
Statutul profesiei de avocat a explicitat textul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995,
arătând că în cuprinsul noțiunii de „activitate salarizată” intră printre
altele și funcția de președinte al consiliului de administrație al unei
societăți comerciale pe acțiuni.
Explicitarea este permisă de
dispozițiile art. 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, dacă aceasta nu este contrară
sau nu depășește norma pe care o interpretează.
1.4. În speță, reglementarea privind
tehnica legislativă nu a fost încălcată.
Recurentul-reclamant a criticat
faptul că funcția de președinte al consiliului de administrație pe care o ocupă
este neremunerată.
Această împrejurare particulară nu
contrazice ipoteza cazurilor de incompatibilitate în profesia de avocat.
Faptul că o persoană ocupă funcția
fără a fi remunerată nu duce la concluzia că prevederea referitoare la funcția
de președinte al consiliului de administrație este contrară dispozițiilor din
Legea nr. 51/1995 republicată.
Persoana în cauză are posibilitatea
să conteste decizia de trecere pe tabelul avocaților incompatibili și să
formuleze apărările referitoare la nelegalitatea actului administrativ
individual.
Aceleași apărări nu sunt însă
pertinente în ceea ce privește legalitatea unui act administrativ normativ,
astfel cum este cazul în speța de față.
1.5. Cu privire la motivul de recurs
ce vizează discriminarea dintre avocatul care este președinte al consiliului de
administrație al unei societăți pe acțiuni și cel care este numai membru al
unui asemenea consiliu, se constată că nu este fondat.
Deși ambele funcții sunt prezumate
ca fiind remunerate, importanța și impactul funcției nu sunt aceleași.
Mai mult, în cazul funcției de
membru al consiliului de administrație există obligația aducerii la cunoștință
decanului baroului a acestui fapt, iar dacă se apreciază că exercitarea
funcției este sau devine incompatibilă cu demnitatea și cu regulile de conduită
impuse avocaților, consiliul baroului poate, în orice moment, să solicite celui
în cauză să părăsească funcția pe care o ocupă.
Față de acestea, în drept,
nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a
C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și
completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.D. împotriva sentinței
civile nr. 261 din data de 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 ianuarie
2011.