ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4614/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Judecătoriei sector 5 București, reclamantul C.D. a solicitat, în contradictoriu cu Baroul București și U.N.B.R., anularea hotărârii din 9 decembrie 2008 emisă de Consiliul Baroului București și a deciziei din 1 iulie 2009 emisă de Consiliul U.N.B.R., obligarea celor două pârâte să emită decizii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, întrucât îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat. În motivarea cererii, reclamantul a solicitat anularea actelor deoarece îndeplinește condițiile prevăzute de lege, iar societatea comercială unde era angajat ca director executiv nu are ca obiect de activitate „consultanță juridică”.

Judecătoria sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 377 din 22 ianuarie 2010, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, având în vedere dispozițiile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 51/1995. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal și au fost depuse la dosar înscrisuri. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3836 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă cererea reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut următoarele: Prin hotărârea din 9 decembrie 2008 Baroul București a respins solicitarea reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, reținând că acesta a desfășurat activități comerciale interzise de Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat prin persoane interpuse întrucât are calitate de consilier juridic în cadrul SC T.C.M. SRL, societate care are ca obiect de activitate consultanța în afaceri, al cărui unic asociat este soția sa. Prin decizia din 1 iulie 2009 a Consiliului U.N.B.R. a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de către reclamant, reținându-se că hotărârea atacată este legală și temeinică, întrucât petentul a desfășurat activități de comerț prin persoane interpuse, desfășurând activitatea de consultanță juridică în calitate de unic angajat al societății al cărui administrator era soția sa.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că reclamantul și-a desfășurat activitatea în perioada martie 2008-decembrie 2008 în cadrul societății SC T.C.M. SRL în calitate de director, iar potrivit certificatului de înregistrare și a actului constitutiv al acestei societăți, asociata unică a acestei societăți comerciale cu răspundere limitată înființată în anul 2008 este numita C.F.C., soția reclamantului, astfel cum reiese din certificatul de căsătorie depus la dosarul cauzei. Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 51/1995 în forma în vigoare la data formulării cererii de către reclamant primirea în profesie se obține pe baza unui examen organizat de barou, conform prevederilor prezentei legi și ale statutului profesiei.

La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: a) titularul diplomei de doctor în drept; b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat. De la prevederile alin. (1) sunt exceptate persoanele care au deținut funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. a) din Statutul profesiei de avocat sunt incompatibile cu exercitarea profesiei de avocat, dacă legi speciale nu prevăd altfel, faptele personale de comerț exercitate cu sau fără autorizație.

În speță, decizia Consiliului Baroului București de respingere a solicitării reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen a vizat ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. a) din Statutul profesiei de avocat care interzic exercitarea faptelor de comerț cu sau fără autorizație de către persoane care solicită recunoașterea calității de avocat cu scutire de examen. În cauză este evident că în calitatea sa de director în cadrul societății comerciale cu răspundere limitată al cărui unic acționar este soția sa, reclamantul exercită fapte de comerț, astfel încât susținerea acestuia referitoare la nelegalitatea deciziei autorității pârâte prin referire la practica instanțelor naționale și internaționale este neîntemeiată, cazuistica invocată referindu-se la aspecte care vizau refuzul U.N.B.R.

de primire în profesia de avocat în considerarea altor aspecte, nu cele referitoare la incompatibilitățile legale. Pe de altă parte, reclamantul nu a făcut nicio probă din care să reiasă, cel puțin la momentul formulării acțiunii, că nu se mai afla în stare de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile legale anterior menționate, astfel încât actele contestate sunt legale și temeinice și acțiunea a fost respinsă în consecință. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.D. considerând-o nelegală și netemeinică. În motivele de recurs s-au invocat următoarele: - sentința este nelegală întrucât s-a reținut în mod greșit că a exercitat activități comerciale interzise de Legea nr. 51/1995 prin persoane interpuse, întrucât recurentul are calitatea de consilier juridic în cadrul SC T.C.M.

SRL, societate care are ca obiect de activitate consultanță în afaceri și care are ca asociat unic pe soția sa. Din probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada care a fost activitatea comercială interzisă de lege efectuată de recurent prin interpunere de persoane, așa cum a reținut instanța de fond. - sentința instanței de fond este netemeinică deoarece instanța de fond nu motivează în fapt și în drept sentința, conform art. 261 C. proc. civ. Mai mult, instanța de fond nu a menționat înscrisurile pe care își întemeiază soluția și nici nu precizează pe care dintre înscrisuri le apreciază corecte și pe cele pe care nu trebuie să țină seama de ele.

Se susține că din probele administrate rezultă că reclamantul a îndeplinit condiția prevăzută de art. 16 din Legea nr. 51/1995 lit. b), respectiv că a îndeplinit funcția de consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și nici nu și-a încetat activitatea din motive disciplinare care să-l facă nedemn de profesia de avocat. - sentința este nelegală și netemeinică întrucât instanța de fond nu motivează care sunt probele administrate în cauză pentru a face dovada că recurentul nu a îndeplinit condițiile pentru a fi admis în profesia de avocat fără examen. Instanța a menționat dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. a) din Statutul profesiei de avocat, dar nu precizează care sunt activitățile desfășurate prin interpunere de persoane, respectiv prin soția sa.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond și admiterea cererii. U.N.B.R. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul pentru următoarele considerente: Reclamantul a contestat actele emise de Baroul București și U.N.B.R. prin care i-a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen. Refuzul de primire cu scutire de examen nu s-a datorat verificării neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, ci pe motiv de incompatibilitate.

Potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la data formulării cererii de către reclamant, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat. Din interpretarea acestui text rezultă că pentru a putea solicita primirea în profesia de avocat cu scutire de examen se impune ca persoana respectivă să îndeplinească una dintre funcțiile prevăzute în acest text.

De aceea, în mod legal, instanța de fond a considerat că actele contestate sunt legale în condițiile în care, la momentul formulării cererii de primire în profesie de avocat cu scutire de examen recurentul îndeplinea funcția de director în cadrul unei societăți comerciale cu răspundere limitată al cărui unic acționar era soția sa. De altfel, recurentul critică soluția instanței de fond dar nu contestă faptul că, la data formulării cererii ar fi deținut funcția de director în cadrul unei societăți comerciale cu răspundere limitată. Aceasta susține că a avut calitatea de consilier juridic în cadrul SC T.C.M. SRL, dar nu face nicio dovadă în acest sens. Mai mult, în dosarul instanței de fond au fost depuse înscrisuri din care rezultă numai situația reținută de instanța de fond, respectiv CV-ul întocmit de recurent din care rezultă că a fost consilier juridic până în martie 2008 la SC P.C.

SRL, iar din martie 2008 deținea funcția de director la SC T.C.M. SRL, fiind eliberată și o adeverință în acest sens. Nu se poate reține că sentința ar fi netemeinică pentru că nu este motivată conform art. 261 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a motivat hotărârea atât în fapt cât și în drept, a făcut referire la probele administrate în cauză. Cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 51/1995, instanța de fond nu s-a pronunțat deoarece refuzul primirii în profesie nu s-a datorat verificării modului de îndeplinire al acestor condiții. Atunci când instanța de fond a făcut precizări în legătură cu activitățile exercitate de reclamant nu s-a referit decât la cele exercitate în calitatea sa de director într-o societate comercială și nu cum a susținut instanța de fond că reclamantul a desfășurat activități comerciale în calitate de consilier juridic.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.D. împotriva sentinței nr. 3836 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimatul Baroul București și la 500 RON către intimata U.N.B.R. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2011.