ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3773/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

formează obiectul recursului

Prin Sentința nr. 11 din 29 ianuarie 2009,

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

pe calea regulatorului de competență a stabilit competența de soluționare a

acțiunii formulate de reclamanta SC „C.V.” SRL Dornești în contradictoriu cu

pârâtele Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava,

Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava și Administrația Finanțelor

Publice Comunale Rădăuți în favoarea Judecătoriei Rădăuți.

Pentru a se pronunța

astfel Curtea de Apel a reținut următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 26 februarie 2009, SC „C.V.” SRL în contradictoriu cu

Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, Direcția Județeană pentru

Accize și Operațiuni Vamale Suceava și Administrația Finanțelor Publice

Comunale Rădăuți a solicitat să se dispună obligarea pârâtelor să se prezinte

la F.A. situată în comuna Dornești, str. T., județul Suceava pentru a constata

starea materiilor prime, a produselor finite, a materialelor și utilajelor

asupra cărora există sigilii aplicate de către pârâte și să se stabilească

deprecierile și pagubele produse, urmare a viiturilor de pe râul Suceava din 24

- 27 iulie 2008 și obligarea pârâtelor la plata daunelor cominatorii de 500 RON

pe zi de întârziere începând cu 15 zile de la data pronunțării hotărârii și

până la îndeplinirea obligației solicitate.

Prin Sentința nr.

1439 din 13 iulie 2009, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii în

favoarea Judecătoriei Rădăuți.

În motivarea

soluției, în esență, s-a reținut că, formularea pretențiilor reclamantei

conduce la incidența dispozițiilor art. 235 și urm. C. proc. civ., care

reglementează instituția asigurării dovezilor, cerere care cade în competența

de soluționare a Judecătoriei Rădăuți.

Prin Sentința nr.

3613 din 9 noiembrie 2009, Judecătoria Rădăuți a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal și a constatat ivit conflictul negativ de

competență între cele două instanțe.

În motivarea soluției

s-a reținut, în esență că Tribunalul Suceava a procedat, prin încălcarea

principiului disponibilității la recalificarea acțiunii promovate de societatea

reclamantă și a distorsionat obiectul cererii, care, potrivit intenției

reclamantei, a urmărit obligarea autorităților pârâte de a proceda la

deplasarea și respectiv la întocmirea unei note de constatare, litigiul dedus

judecății fiind unul de natură administrativ fiscală.

Prin Sentința nr. 11

din 29 ianuarie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Rădăuți, date fiind următoarele considerente:

În baza deciziei

organului fiscal competent, s-a dispus instituirea unui sechestru asigurator

asupra bunurilor mobile și imobile aparținând SC „C.V.” SRL Dornești, această

măsură fiind dispusă în vederea asigurării organului fiscal posibilitatea

urmăririi și valorificării unor sume de bani pe care societatea reclamantă le

datorează cu titlu de „accize alcool etilic rafinat, acciză alcool tehnic și

majorări”.

Această măsură

dispusă prin decizia organului fiscal competent, a fost adusă la îndeplinire de

organul de executare-executor fiscal din cadrul Administrației Finanțelor

Publice Comunale Rădăuți - prin întocmirea proceselor-verbale de sechestru și

aplicare de sigilii din data de 13 februarie 2008, bunurile astfel

indisponibilizate fiind date în custodia societății reclamante.

Se mai arată că, în

speță, reclamanta nu contestă decizia organului fiscal de instituire a

sechestrului asigurator și nici actele de punere în executare a acestei

decizii, ci în calitatea sa de custode și administrator al bunurilor

indisponibilizate solicită organelor fiscale să constate starea acestor bunuri

ce urmează a fi valorificate prin executare silită în situația în care nu

există o plată voluntară a creanței, moment în care măsura asiguratorie

instituită devine măsură executorie.

Văzând dispozițiilor

art. 125, 168 C. proc. fisc., cu completările aduse de art. 399 - 404 C. proc.

fisc. - dreptul comun în materie - Curtea de Apel a apreciat că în măsura în

care la dosar nu există dovezi din care să rezulte că măsura asiguratorie

dispusă a fost desființată în condițiile legii, ea se duce la îndeplinire în

conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, iar demersul

procedural al societății reclamante care urmărește înscrierea unor date asupra

stării bunurilor în nota de constatare ce se solicită a fi întocmită de

organele de executare fiscală cu consecințe asupra executării silite și a

valorii la care urmează a fi valorificate bunurile indisponibilizate, se

circumscrie etapei executării silite, iar orice act de executare silită sau

refuz poate face obiect al contestației la executare, ce cade în competența de

soluționare a Judecătoriei în a cărei rază teritorială își are sediul organul

de executare fiscală, în speță Judecătoria Rădăuți.

Prin recursul

declarat, în termen legal recurenta SC “C.V.” SRL a solicitat modificarea

sentinței recurate și stabilirea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Suceava, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal.

În susținerea

recursului formulat recurenta a invocat, în esență, faptul că a învestit

instanța cu o acțiune în contencios administrativ, întemeiată pe refuzul

nejustificat al intimatelor, autorități publice, în sensul art. 2 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 544/2004, de a-și îndeplini atribuțiile administrativ

fiscale în sensul de a se prezenta la sediul societății unde se află F.A.

pentru a constata starea materiilor prime, a produselor finite, a materialelor

și a utilajelor asupra cărora există sigilii aplicate de către cele trei

intimate și să se stabilească deprecierile și pagubele produse în urma

viiturilor de pe râul Suceava din data de 24 - 27 iulie 2008 și nu cu o

contestație la executare fiscală cum în mod eronat a reținut Curtea de Apel

Suceava.

Mai arată recurenta

că procesul-verbal de sigilare din data de 30 iulie 2007 nu a fost aplicat ca

un sechestru în cadrul executării silite, ci a fost aplicat de organele

competente în supravegherea antrepozitului fiscal.

Așadar aceste sigilii

nu au fost aplicate în cadrul executării silite, ca operațiuni de asigurare sau

de executare silită, ci au fost aplicate de organele fiscale în exercitarea

atribuțiilor administrativ-fiscale de control și supraveghere a antrepozitului

fiscal.

instanței de recurs

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor recurentului pârât, circumscrise motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la prevederile

legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este

fondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Instanța de fond a

fost învestită cu soluționarea unei cereri având ca obiect obligarea pârâtelor,

Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, Direcția Județeană pentru

Accize și Operațiuni Vamale Suceava și Administrația Finanțelor Publice Rădăuți

să constate starea materiilor prime, a produselor finite a materialelor și a

utilajelor fabricii de alcool asupra căreia există sigilii aplicate de către

cele trei pârâte și să se stabilească deprecierile și pagubele produse în urma

viiturii de pe Râul Suceava din 24 - 27 iulie 2007 precum și obligarea

pârâtelor la plata de daune cominatorii de 500 RON pentru fiecare zi

întârziere.

În susținerea

acțiunii formulate recurentul invocă faptul că intimatele nu i-au răspuns

solicitării formulate, în calitate de custode și administrator al bunurilor

indisponibilizate, prin adresele nr. 126, 127 și 128 din 06 octombrie 2010, în

sensul constatării stării burilor ce au făcut obiectul măsurii asiguratorii a

sechestrului asigurator instituit la data de 13 martie 2008, în condițiile în

care la data de 29 iulie 2008, prezente la fața locului, au constatat faptul că

“magazinul de produse finite are peretele și ușa dărmată neputându-se

identifica sigiliul fiscal”.

Așadar, acțiunea

formulată în cauză, are la bază refuzul celor trei intimate, autorități

publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului

administrativ nr. 544/2004, de a efectua o anumită operațiune administrativă

necesară pentru protejarea unui interes legitim al recurentei, în sensul art. 2

alin. (1) lit. p) din același act normativ.

Fiind vorba de o

acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ

nr. 544/2004, competența de soluționare a cauzei, în primă instanță aparține,

potrivit art. 10 alin. (1) din același act normativ coroborat cu art. 2 pct. 1

lit. d) C. proc. civ., secției de contencios administrativ și fiscal a

Tribunalului Suceava

Înalta Curte constată

că instanța învestită cu soluționarea conflictului de competență a făcut o

interpretare eronată a situației de fapt expuse de recurentă, ceea ce a condus

la o calificare greșită a obiectului cererii de chemare în judecată, atunci când

a considerat că demersul procedural al societății reclamante care urmărește

înscrierea unor date reale asupra stării bunurilor în nota de constatare ce se

solicită a fi întocmită de către organele de executare fiscală, se circumscrie

etapei executării silite, ceea ce ar atrage competența judecătoriei în a cărei

rază teritorială își are sediul organul de executare fiscală.

Faptul că împotriva

reclamantei s-a luat o măsură asiguratorie, într-o procedură fiscală, nu este

de natură a considera că orice cerere formulată în legătură cu bunurile

indisponibilizate sau în contradictoriu cu organele fiscale, se soluționează

exclusiv pe calea contestației la executare.

Instituirea unei

măsuri asiguratorii, în condițiile art. 129 C. proc. fisc. nu se confundă cu

declanșarea procedurii de executare silită, în sensul art. 142 și urm. din

același act normativ.

Față de

considerentele expuse Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5), art. 312

alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004 va admite recursul declarat în cauză, va casa hotărârea atacată și

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Suceava,

secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC „C.V.” SRL Dornești

împotriva Sentinței civile nr. 11 din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel

Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2010.