ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1126/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1126/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 308/PI din 18 noiembrie
2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondată,
plângerea formulată de petentul O.C.M. împotriva Rezoluției nr. 463/P/2009 din
data de 12 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
A obligat petentul să
plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî
astfel a reținut, în esență, că în fapt, prin rezoluția din 12 august 2009,
Dosar nr. 463/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a
dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul M.G., executor
judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 C. pen.
În motivarea
rezoluției s-a reținut, în esență, faptul că executorul judecătoresc a fost
practic învestit cu o cerere de executare silită și nu a înregistrat dosarul
execuțional propriu-zis, ci pur și simplu nu a făcut altceva decât să comunice
o notificare celor doi debitori.
Această soluție a
fost menținută prin Rezoluția nr. 1003/11/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Timișoara.
Curtea de Apel
Timișoara a mai reținut că prin Sentința civilă nr. 5973 din 08 decembrie 2003
pronunțată în Dosarul nr. 981/2003 de către Judecătoria Reșița, imobilul în
litigiu a fost atribuit numitei O.M. care a fost obligată să plătească foștilor
proprietari indivizi, printre care și O.C.M. și O.D.G. o sultă în sumă de câte
32.756.250 lei precum și cheltuieli de judecată în sumă de câte 1.980.000 lei.
La data de 12 aprilie
2005, sumele respective au fost depuse la C.E.C., sucursala Reșița pe numele
creditorilor, iar recipisele au rămas la C.N.
Petentul a fost
nemulțumit deoarece executorul judecătoresc, intimat în acest dosar, nu a depus
diligențe necesare pentru ca el să primească recipisa cu care să încaseze sulta
ce-i revenea ca urmare a sistării stării de indiviziune cu privire la imobilul
situat în str. Z., potrivit Sentinței civile nr. 5973 din 08 decembrie 2003 a
Judecătoriei Reșița.
Executorul
judecătoresc M.G. a trimis o notificare celor doi creditori la data de 23
august 2005, ca urmare a solicitării numitei O.M., această notificare fiind
înregistrată sub nr. 40/2005 în registrul de Notificări pe anul 2005 și a avut
practic caracterul unei înștiințări a numiților O.C.M. și O.D.G., în sensul de
a se prezenta la sediul B.E.J. pentru a ridica recipisa C.E.C. în baza cărora
urmau să încaseze sumele datorate cu titlu de sultă și cheltuieli de judecată.
Astfel, executorul
judecătoresc nu a fost practic învestit cu o cerere de executare silită și prin
urmare nu a înregistrat un dosar execuțional propriu-zis doar a comunicat o
notificare celor doi debitori, astfel că în mod corect prin ordonanța atacată
nu s-a dispus începerea urmăririi penale față de intimat pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 249 C. pen.
Împotriva Sentinței
penale nr. 308/PI din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția
penală, a formulat recurs petentul O.C.M.
În motivele de recurs
formulate în scris și depuse la dosarul cauzei a reiterat, în esență, criticile
formulate anterior la instanța de fond, în sensul rejudecării cauzei, admiterii
plângerii sale, infirmarea rezoluțiilor pronunțate de către Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Timișoara și trimiterea cauzei la Parchet în vederea
începerii urmăririi penale față de făptuitorul M.G., și trimiterea acestuia în
judecată pentru faptele săvârșite.
Examinând cauza sub
toate aspectele conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta
Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi
arătate în continuare.
În mod corect
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a constatat că nu se poate
reține, în sarcina făptuitorului M.G., săvârșirea infracțiunii de neglijență în
serviciu prevăzută de art. 249 C. pen.
Din actele
premergătoare în cauză ce au format obiectul dosarului penal nr. 463/P/2009 al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nu s-au identificat fapte sau
împrejurări care să contureze existența elementelor constitutive ale
infracțiunii sesizate de către petiționarul O.C.M. pretins săvârșită de către
intimatul M.G., astfel că soluția de neîncepere a urmăriri penale dispusă în
temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., este temeinică și legală.
Înalta Curte constată
că, în considerentele rezoluției dispuse în cauză, cât și în cele ale instanței
de fond, au fost analizate în mod detaliat toate aspectele invocate de
recurentul petiționar, cu privire la fapta pentru care a solicitat cercetarea
penală a intimatului, reținându-se în mod corect că nu se constată încălcări
ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale
ale acestuia.
Pe de altă parte,
împrejurarea că intimatul M.G. a trimis notificări la data de 23 august 2005,
creditorilor O.C.M. și O.D.G., practic intimatul nefiind învestit cu o cerere
de executare silită și nefiind înregistrat un dosar de executare silită, nu
poate determina comiterea unei fapte penale, care să antreneze răspunderea
acestuia.
În consecință,
respingând plângerea petiționarului O.C.M. și menținând rezoluția atacată,
prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
În baza art. 385
15
alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de
recurentul petent O.C.M. împotriva Sentinței penale nr. 308/PI din 18 noiembrie
2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor
judiciare în recurs, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petentul O.C.M. împotriva Sentinței penale nr.
308/PI din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurentul
petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 23 martie 2010.