ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 482/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 368 din 1 octombrie 2009 a Tribunalului Giurgiu, inculpatul B.G.B. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), 3 C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 5 ani. S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a), b C. pen. Starea de arest a inculpatului a fost menținută, iar durata reținerii și a arestării a fost dedusă din pedeapsa aplicată, de la 7 februarie 2009, la zi. S-a luat act că partea vătămată M.P., prin reprezentant legal, nu se constituie parte civilă.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 7.000 RON, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că în ziua de 6 februarie 2009, inculpatul, după ce l-a lovit pe minorul M.A. în vârstă de 8 ani, a întreținut raporturi sexuale orale și anale cu acesta. Din raportul medico-legal din 7 februarie 2009 întocmit de Serviciul de medicină legală Giurgiu rezultă că victima a prezentat leziuni traumatice care pot data din data de 6 februarie 2009 și care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure și de corpuri dure, iar la nivel anal prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin contact sexual anal (sodomie acută pasivă).

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de conducere în teren, acte medico-legale, declarațiile martorilor B.I., C.P. și S.G., declarațiile inculpatului, care a recunoscut fapta reținută în sarcina sa. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 229/A din 5 noiembrie 2009, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului. Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în apel și întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.

Recurentul-inculpat a solicitat reducerea pedepsei aplicate prin reținerea circumstanțelor atenuante, avându-se în vedere că nu are antecedente penale, a recunoscut și a regretat fapta comisă, a fost încadrat în muncă, iar mama sa este bolnavă și are nevoie de ajutorul său. Examinând recursul, atât prin prisma motivului de casare invocat, cât și din oficiu, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat. Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului B.G.B., dând încadrarea juridică corespunzătoare faptele comise de acesta.

Stabilirea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen., fiind puse în evidență în mod just toate criteriile generale referitoare la modul de săvârșire a faptei, consecințele ei, conduita procesuală a inculpatului, datele personale ale acestuia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen. S-a avut în vedere faptul că inculpatul a lovit și a violat un copil de 8 ani, ale cărei posibilități de a se apăra au fost inexistente și care a suferit traumele fizice și psihice ale unei atare agresiuni. Pe de altă parte, s-a avut în vedere împrejurarea că inculpatul a încercat să acrediteze ideea că minorul a consimțit la întreținerea raportului sexual și că din conținutul evaluării întocmite de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu a rezultat că el nu conștientizează gravitatea faptei comise, reintegrarea sa socială fiind incertă.

În aceste condiții, pedeapsa aplicată inculpatului - stabilită la limita minimă prevăzută de lege - este necesară și suficientă reeducării sale și asigurării scopului coercitiv-preventiv al sancțiunii penale. În cauză nu există temeiuri pentru ca pedeapsa să fie redusă sub limita minimă specială, toate circumstanțele favorabile inculpatului fiind deja avute în vedere și regăsindu-se în cuantumul astfel stabilit. Pentru aceste motive, constatând că recursul inculpatului este nefondat, Înalta Curte îl va respinge, ca atare, în conformitate cu disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., durata reținerii și arestării preventive a inculpatului va fi dedusă începând cu 7 februarie 2009, la zi, din cuantumul pedepsei aplicate.

În baza art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G.B. împotriva Deciziei penale nr. 229/A din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive, de la 7 februarie 2009 la 9 februarie 2010. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 9 februarie 2010.