ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6386/2012

Înalta Curte, deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 441 A din 28 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primar General, împotriva sentinței civile nr. 682 din 05 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că natura termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 este fără relevanță, în condițiile în care reclamantul are deschisă calea acțiunii în justiție pentru valorificarea dreptului pretins în ipoteza dedusă judecății, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care a fost interpretat prin decizia in interesul legii nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul ca instanța de judecată este competentă să soluționeze în fond și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. În raport cu probele administrate în cauză, în mod corect a reținut prima instanță că intimatul-reclamant a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la masuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001.

De asemenea, în cadrul unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, fie că este vorba de o contestație, fie de o cerere având ca obiect soluționarea pe fond a notificării, instanța de judecată poate administra orice probe considerate pertinente, concludente și utile cauzei, conform art. 167 alin. (1) C. proc. civ. Art. 23 din Legea nr. 10/2001 limitează durata depunerii probelor necesare evaluării pretențiilor de restituire a imobilelor la care se referă legea numai la faza administrativă până la soluționarea notificării, fără a obstrucționa această posibilitate și în faza contencioasă care este supusă dispozițiilor C. proc. civ.. Cu atât mai mult în ipoteza soluționării pe fond a notificării este firească o asemenea interpretare, atâta vreme cât chiar art. 23 din Legea specială prevede că actele doveditoare se pot depune până la soluționarea notificării, care se realizează în această procedură în fața instanței de judecată.

2. Recursurile 2.1. Motive Pârâtul Municipiul București, prin Primar General, și intervenientul S.G. au declarat recurs. Pârâtul a criticat hotărârea instanței de apel arătând că, față de dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, notificarea trebuie să fie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor. Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. Reclamanții nu au completat dosarul administrativ astfel încât nu se poate vorbi despre o culpă în nesoluționarea notificării.

Termenul de 60 de zile este un termen de recomandare, cu caracter dispozitiv, iar nu imperativ. Mai mult, potrivit acordurilor internaționale încheiate de România, dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, acordarea de măsuri reparatorii este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea terenului sau a construcției demolate. Intervenientul S.G. nu a motivat recursul. 2.2. Analiza recursurilor Recursul pârâtului Municipiul București, prin Primar General, nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente: În condițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data declanșării litigiului, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Expresia folosită de legiuitor elimină orice îndoială în privința calificării termenului de 60 de zile. Intervalul de timp pus la dispoziția unității deținătoare pentru soluționarea notificării are natura unui termen de decădere, iar nu de recomandare. Pe de altă parte, din dovezile administrate în cauză nu a rezultat că pârâtul i-ar fi solicitat autorului reclamanților suplimentarea probatoriului cu înscrisurile menționate la dosar primă instanță, astfel încât neconformarea petentului să fi justificat neemiterea unei decizii asupra notificării. Solicitarea făcută cu adresa existentă la același dosar a vizat depunerea altor înscrisuri.

Art. 25.1 alin. (3) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 care prevede că în cazul în care persoana îndreptățită a depus, odată cu notificarea, toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile, nu poate justifica refuzul pârâtului de a soluționa notificarea deoarece prin H.G. nr. 250/2007 s-au adoptat norme metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel încât nu putea adăuga la aceasta. Or, Legea nr. 10/2001 nu face nicio distincție asupra momentului diferit de la care ar începe să curgă termenul de soluționare a notificării.

Susținerea recurentului privitoare la inexistența dovezilor în sensul că „reclamanta” ar fi primit despăgubiri pentru imobilul în litigiu nu constituie o reală critică în prezenta cauză - dovadă fiind și confuzia asupra persoanei care a declanșat procedura judiciară - și este făcută omisso medio. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut aplicarea și interpretarea corectă a legii materiale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtului va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate. Cât privește recursul intervenientului, având în vedere că nu a fost motivat în termenul impus de art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., se va constata nulitatea acestuia în condițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primar General, împotriva deciziei nr. 441 A din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Constată nul recursul declarat de intervenientul S.G. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012.