ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6386/2012

Înalta Curte, deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut

următoarele:

Prin

decizia nr. 441 A din 28 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul București,

prin Primar General, împotriva sentinței civile nr. 682 din 05 mai 2009

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că natura termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 10/2001 este fără relevanță, în condițiile în care

reclamantul are deschisă calea acțiunii în justiție pentru valorificarea

dreptului pretins în ipoteza dedusă judecății, conform art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, care a fost interpretat prin decizia in interesul legii nr. 20

din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul ca

instanța de judecată este competentă să soluționeze în fond și acțiunea

persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare

de a răspunde la notificarea părții interesate.

În raport cu probele administrate în

cauză, în mod corect a reținut prima instanță că intimatul-reclamant a făcut

dovada calității de persoană îndreptățită la masuri reparatorii potrivit Legii nr.

10/2001.

De asemenea, în cadrul unei acțiuni

întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, fie că este

vorba de o contestație, fie de o cerere având ca obiect soluționarea pe fond a

notificării, instanța de judecată poate administra orice probe considerate

pertinente, concludente și utile cauzei, conform art. 167 alin. (1) C. proc.

civ.

Art. 23 din Legea nr. 10/2001

limitează durata depunerii probelor necesare evaluării pretențiilor de

restituire a imobilelor la care se referă legea numai la faza administrativă până

la soluționarea notificării, fără a obstrucționa această posibilitate și în

faza contencioasă care este supusă dispozițiilor C. proc. civ..

Cu atât mai mult în ipoteza

soluționării pe fond a notificării este firească o asemenea interpretare, atâta

vreme cât chiar art. 23 din Legea specială prevede că actele doveditoare se pot

depune până la soluționarea notificării, care se realizează în această

procedură în fața instanței de judecată.

2.1. Motive

Pârâtul Municipiul București, prin Primar

General, și intervenientul S.G. au declarat recurs.

Pârâtul a criticat hotărârea instanței

de apel arătând că, față de dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001,

notificarea trebuie să fie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de

proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte

doveditoare privind calitatea de moștenitor.

Termenul de 60 de zile pentru

îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de

restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării,

fie data depunerii actelor doveditoare.

Reclamanții nu au completat dosarul

administrativ astfel încât nu se poate vorbi despre o culpă în nesoluționarea

notificării.

Termenul de 60 de zile este un termen

de recomandare, cu caracter dispozitiv, iar nu imperativ.

Mai mult, potrivit acordurilor

internaționale încheiate de România, dacă persoana îndreptățită a primit o

despăgubire, acordarea de măsuri reparatorii este condiționată de rambursarea

diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea terenului sau a

construcției demolate.

Intervenientul S.G. nu a motivat

recursul.

2.2. Analiza recursurilor

Recursul pârâtului Municipiul

București, prin Primar General, nu este întemeiat și va fi respins pentru

următoarele considerente:

În condițiile art. 25 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data declanșării litigiului, în

termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data

depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este

obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată,

asupra cererii de restituire în natură.

Expresia folosită de legiuitor elimină

orice îndoială în privința calificării termenului de 60 de zile. Intervalul de

timp pus la dispoziția unității deținătoare pentru soluționarea notificării are

natura unui termen de decădere, iar nu de recomandare.

Pe de altă parte, din dovezile

administrate în cauză nu a rezultat că pârâtul i-ar fi solicitat autorului

reclamanților suplimentarea probatoriului cu înscrisurile menționate la dosar

primă instanță, astfel încât neconformarea petentului să fi justificat

neemiterea unei decizii asupra notificării. Solicitarea făcută cu adresa

existentă la același dosar a vizat depunerea altor înscrisuri.

Art. 25.1 alin. (3) din Normele de

aplicare a Legii nr. 10/2001 care prevede că în cazul în care persoana

îndreptățită a depus, odată cu notificarea, toate actele doveditoare pe care le

posedă și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea

deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de

60 de zile, nu poate justifica refuzul pârâtului de a soluționa notificarea

deoarece prin H.G. nr. 250/2007 s-au adoptat norme metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001, astfel încât nu putea adăuga la aceasta. Or, Legea nr.

10/2001 nu face nicio distincție asupra momentului diferit de la care ar începe

să curgă termenul de soluționare a notificării.

Susținerea recurentului privitoare la

inexistența dovezilor în sensul că „reclamanta” ar fi primit despăgubiri pentru

imobilul în litigiu nu constituie o reală critică în prezenta cauză - dovadă

fiind și confuzia asupra persoanei care a declanșat procedura judiciară - și

este făcută omisso medio.

Având în vedere cele mai sus arătate,

Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut aplicarea și

interpretarea corectă a legii materiale incidente în cauză, astfel încât

criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Drept urmare, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtului va fi respins ca nefondat, cu

consecința păstrării hotărârii atacate.

Cât privește recursul

intervenientului, având în vedere că nu a fost motivat în termenul impus de

art. 303 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nulitatea acestuia în

condițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Municipiul București, prin Primar General, împotriva deciziei nr.

441 A din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Constată nul recursul declarat de

intervenientul S.G. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012.