ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 224/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la nr. 376/299/2008, reclamantele

M.P. și D.R. au chemat în judecată pe pârâtele A.L.M. și J.D.R., solicitând

instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să constate că au dobândit prin

uzucapiunea de 10 ani, proprietatea asupra apartamentului situat în București,

str. Aviator V. Fuica.

În motivarea acțiunii, reclamantele

au arătat că au dobândit proprietatea asupra apartamentului menționat în baza

Legii nr. 4/1973 și Hotărârea C.M. nr. 880/1973, întrucât, anterior, din anul

1962 l-au deținut cu familia cu chirie de la stat, potrivit Ordinului de

repartiție din 1962 și al contractului de închiriere, plătind chiria la stat

până în anul 1973 când l-au cumpărat, devenind proprietari de bună credință de

35 de ani, socotind perioada cea mai scurtă de 10 - 20 ani, plătind impozit la

stat, efectuând îmbunătățiri și reparații.

Au susținut că prin certificatul nr.

2010/1994 s-a atestat dreptul de proprietate pe numele D.R., că au avut mai

multe litigii cu pârâtele, care au fost soluționate prin hotărârile

judecătorești expres menționate.

Prin sentința civilă nr. 13580 din 16

noiembrie 2009, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția de

necompetență materială a instanței, invocată din oficiu, și a declinat

competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, secția

civilă.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 1828/3/2010,

pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, care a stabilit o

obligație de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar

corespunzătoare valorii imobilului stabilită prin expertiză, și care a

determinat declinarea cauzei în favoarea acesteia, cuantumul fiind de 13.139,92

lei și, respectiv 5 lei.

Prin încheierea irevocabilă

pronunțată la data de 9 iunie 2010, de Tribunalul București, secția a III a civilă,

în baza art. 7 din O.U.G. nr. 51/2008, s-a dispus acordarea către reclamante a

ajutorului public judiciar sub forma reducerii taxei de timbru cu 7.200 lei,

pentru diferența de 21.160 lei taxă timbru, dispunându-se eșalonarea plății în

12 rate lunare, câte 1.763 lei lunar, cu termen de plată la data de 30 ale

fiecărei luni.

Încheierea nu a fost comunicată

Administrației Financiare a Sectorului 1 București, în vederea executării

silite a ratelor lunare, conform art. 21 din O.U.G. nr. 51/2000.

La termenul de judecată,

reclamantele personal și asistate de avocat, au învederat instanței că nu pot

achita taxa judiciară de timbru, nici în condițiile reducerii și eșalonării

acesteia, renunțând la beneficiul acordării ajutorului public judiciar.

Tribunalul, din oficiu, a invocat

excepția de insuficientă timbrare a cererii.

Prin sentința civilă nr. 1116 din 25

iunie 2010 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția de

insuficientă timbrare și a anulat acțiunea formulată de reclamante, ca

insuficient timbrată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru

se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în

cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în

cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va

pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de

judecată.

În cauză reclamantele au solicitat

constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 10

ani, pentru un imobil care inițial a fost evaluat la suma de 250.000 lei,

pentru care au achitat o taxă judiciară de timbru parțială, iar ulterior,

imobilul a fost evaluat prin expertiză la suma de 995.340 RON, valoare în

raport de care tribunalul a stabilit o taxă judiciară de timbru în cuantum 13.139,92

lei și timbru judiciar de 3 lei.

Tribunalul a arătat că prin

încheierea pronunțată la data de 9 iunie 2010, taxa judiciară de timbru a fost

redusă cu 7.200 lei, iar pentru diferența de 21.160 lei, s-a dispus eșalonarea

plății în 12 rate lunare, reținând că reclamantele nu au putut achita nici în

acest cuantum și modalitate taxa judiciară de timbru, renunțând la beneficiul

acordării ajutorului public judiciar, așa încât tribunalul a considerat că în

cauză sunt incidente disp. art. 20 din Legea 146/1997, potrivit cărora

neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu

anularea acțiunii sau a cererii.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat apel reclamanții D.R. și M.P.

În dezvoltarea motivelor de apel,

reclamantele au arătat că valoarea imobilului stabilită de expertul Acriș Valer

este exagerat de mare, iar părțile nu au avut posibilitatea reală de a formula

obiecțiuni.

Au arătat că pentru termenul din 07

septembrie 2009 s-a depus raportul de expertiză tehnică imobiliară, iar la 16

noiembrie 2009, au solicitat prin avocat, comunicarea raportului în vederea

formulării de obiecțiuni.

Instanța a respins cererea și ținând

cont de valoarea imobilului stabilită de expert, și-a declinat competența în

favoarea Tribunalului București.

În acest mod, li s-a încălcat

flagrant dreptul la apărare, deoarece nu au avut posibilitatea reală și

efectivă de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză.

Apelantele au contestat valoarea reținută

de expert, dat fiind faptul că apartamentul a fost construit în anul 1936;

garajul a fost dat în folosință în anul 1974, spațiul comercial a fost dat în

folosință în anul 1992, și respectiv 1998; imobilul a fost bombardat în cel

de-al doilea război mondial și afectat de cutremurul din 1977; valoare la care

a ajuns expertul depășește cu mult valoarea unui imobil similar, stabilită pe

baza grilelor Camerei Notarilor Publici București; criza imobiliară actuală a

dus la scăderea vertiginoasă a prețului tranzacției imobiliare.

Cu toate acestea, datorită refuzului

instanței de fond de a comunica raportul și de a acorda termen pentru

formularea de obiecțiuni, apelantele reclamante nu au avut posibilitatea să

invoce și să probeze aceste aspecte în fața instanței de fond, ceea ce a dus la

o încălcare a dreptului lor la apărare.

Cel de-al doilea motiv de apel a

vizat cuantumul taxei de timbru stabilită în fond care depășește posibilitățile

lor financiare.

Arată apelantele că, deși instanța

de fond a dispus reducerea taxei judiciare de timbru cu 7.200 lei, suma rămasă

de 21.160 lei, la care au fost obligați, depășește cu mult posibilitățile lor

materiale.

S-a susținut că, prin impunerea unei

taxe judiciare excesive, li s-a încălcat accesul liber la justiție, consacrat

de art. 21 din Constituție.

În susținerea apelului s-au depus

înscrisuri, respectiv certificat de atestare fiscală și copia cererii de recuzare

a expertului judiciar.

Prin decizia civilă nr. 95/ A din

0202.2011 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca

nefondat, apelul formulat de apelantele - reclamante D.R. și M.P., împotriva

sentinței civile nr. 1116 din 25 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București,

secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți A.L.M. și J.D.R.

În motivarea deciziei s-a reținut că

la termenul din 25 iunie 2010, reclamantele au învederat instanței că nu pot

achita taxa judiciară de timbru, nici în condițiile reducerii și eșalonării

acesteia, situație în care, acțiunea a fost anulată, ca insuficient timbrată.

Din succesiunea cererilor formulate

de părți și a dispozițiilor luate de instanța de fond, Curtea a constatat că

apelantele reclamante nu au formulat niciodată obiecțiuni la raportul de

expertiză, singura cerere formulată de acestea, fiind cea de recuzare a

expertului, cerere ce a fost analizată și soluționată prin încheierea

Judecătoriei sectorului 1 București și împotriva căreia nu se formulează nici o

critică în apel.

Contrar susținerilor apelantelor

reclamante, de la data depunerii raportului de expertiză și până la data

soluționării cauzei, au fost acordate mai multe termene, atât în fața

Judecătoriei sectorului 1 București, cât și în fața Tribunalului București,

reclamantele neînțelegând să formuleze vreodată obiecțiuni la raportul de

expertiză.

Mai mult decât atât, hotărârea de

dezinvestire a Judecătoriei Sectorului 1 București, prin care această instanță

și-a constatat necompetența, în raport de valoarea imobilului stabilită prin

raportul de expertiză, nu a fost atacată.

În aceste condiții, au apreciat neîntemeiate

susținerile apelantelor reclamante, în sensul că instanța de fond nu le-a dat

posibilitatea să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză și că le-ar fi

încălcat dreptul la apărare.

Asupra cuantumului taxei de timbru,

stabilită în condițiile art. 7 din O.U.G. nr. 51/2008, Curtea nu se mai poate

pronunța, dat fiind faptul că încheierea prin care s-a soluționat cererea de

reexaminare formulată de apelantele reclamante, este conform art. 15 alin. (3)

din O.U.G. nr. 51/2008 o încheiere irevocabilă.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recurs reclamantele

M.P. și D.R., invocând în drept disp. art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs

s-a invocat că reținerea instanței în sensul că nu au formulat niciodată

obiecțiuni la raportul de expertiză, deși au fost acordate mai multe termen de

la data raportului de expertiză, este în contradicție cu cele reținute în

celelalte considerente în ce privește derularea cauzei.

Au arătat recurentele că nu au avut

posibilitatea reală de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză și în

raport de concluziile căruia, privind valoarea litigiului, a fost determinată

și competența instanței.

S-au formulat critici în ce privește

valoarea imobilului determinată prin raportul de expertiză.

Au susținut recurentele că prin suma

fixată cu titlu de taxă judiciară de timbru, li s-a încălcat accesul liber la

justiție consacrat de art. 21 din Constituția României.

Recursul nu este fondat pentru

următoarele considerente:

Accesul liber la justiție nu

interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca

persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la

acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție.

Potrivit art. 56 alin. (1) din

Constituție, cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și taxe, la

cheltuielile publice. Echivalentul taxelor judiciare este integrat în valoarea

cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea care o pronunță

în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții.

Curtea europeană a stabilit că

principiul liberului acces la justiție nu este un drept absolut.

Acest drept, prin reglementări

instituite de către stat, poate fi supus unor limitări, atâta timp cât nu este

atinsă însăși substanța sa.

Taxele judiciare trebuie să respecte

un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul

urmărit.

Caracterul rezonabil al taxei

judiciare impune o analiză resurselor financiare, a valorii bunului în litigiu,

a scopului urmărit și a posibilităților oferite de stat în vederea respectării

accesului la justiție.

Se constată că în cauză, urmare a

cererii de reexaminare s-a redus taxa de timbru cu 7.200 lei iar pentru

diferența de 21.160 lei s-a dispus eșalonarea plății în 12 rate lunare, cu

termen de plată la data de 30 ale fiecărei luni, fiind respectat evident

principiul liberului acces la justiție.

Mijloacele financiare ale

reclamantelor, din perspectiva liberului acces la justiție, au fost avute în

vedere de către instanță în soluționarea cererii de reexaminare a cererii de

scutire, reducere și eșalonare a taxei de timbru.

Taxa judiciară de timbru a fost

determinată în mod legal, are un caracter rezonabil iar prin modalitatea de

stabilire a plății nu a fost adusă atingere dreptului la acces la justiție.

Argumentele aduse de către recurente

în susținerea motivului de nelegalitate, întemeiat pe disp. art. 21 din

Constituție, în sensul că prin raportul de expertiză s-a determinat o valoare

prea mare a imobilului și că nu au avut posibilitatea reală a de formula

obiecțiuni la raportul de expertiză sunt neîntemeiate.

Se constată că recurentele nu au

atacat hotărârea de dezinvestire a Judecătoriei Sectorului 1 București,

determinată de valoarea obiectului litigiului și nici nu au formulat obiecțiuni

cu privire la raportul de expertiză prin care s-a determinat valoarea

litigiului și pe cale de consecință și competența instanței.

Având în vedere aceste considerente,

urmează ca în baza disp. art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamantele D.R. și M.P. împotriva deciziei nr. 95/ A din 02

februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2012.