ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 224/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 224/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la nr. 376/299/2008, reclamantele
M.P. și D.R. au chemat în judecată pe pârâtele A.L.M. și J.D.R., solicitând
instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să constate că au dobândit prin
uzucapiunea de 10 ani, proprietatea asupra apartamentului situat în București,
str. Aviator V. Fuica.
În motivarea acțiunii, reclamantele
au arătat că au dobândit proprietatea asupra apartamentului menționat în baza
Legii nr. 4/1973 și Hotărârea C.M. nr. 880/1973, întrucât, anterior, din anul
1962 l-au deținut cu familia cu chirie de la stat, potrivit Ordinului de
repartiție din 1962 și al contractului de închiriere, plătind chiria la stat
până în anul 1973 când l-au cumpărat, devenind proprietari de bună credință de
35 de ani, socotind perioada cea mai scurtă de 10 - 20 ani, plătind impozit la
stat, efectuând îmbunătățiri și reparații.
Au susținut că prin certificatul nr.
2010/1994 s-a atestat dreptul de proprietate pe numele D.R., că au avut mai
multe litigii cu pârâtele, care au fost soluționate prin hotărârile
judecătorești expres menționate.
Prin sentința civilă nr. 13580 din 16
noiembrie 2009, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția de
necompetență materială a instanței, invocată din oficiu, și a declinat
competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, secția
civilă.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 1828/3/2010,
pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, care a stabilit o
obligație de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar
corespunzătoare valorii imobilului stabilită prin expertiză, și care a
determinat declinarea cauzei în favoarea acesteia, cuantumul fiind de 13.139,92
lei și, respectiv 5 lei.
Prin încheierea irevocabilă
pronunțată la data de 9 iunie 2010, de Tribunalul București, secția a III a civilă,
în baza art. 7 din O.U.G. nr. 51/2008, s-a dispus acordarea către reclamante a
ajutorului public judiciar sub forma reducerii taxei de timbru cu 7.200 lei,
pentru diferența de 21.160 lei taxă timbru, dispunându-se eșalonarea plății în
12 rate lunare, câte 1.763 lei lunar, cu termen de plată la data de 30 ale
fiecărei luni.
Încheierea nu a fost comunicată
Administrației Financiare a Sectorului 1 București, în vederea executării
silite a ratelor lunare, conform art. 21 din O.U.G. nr. 51/2000.
La termenul de judecată,
reclamantele personal și asistate de avocat, au învederat instanței că nu pot
achita taxa judiciară de timbru, nici în condițiile reducerii și eșalonării
acesteia, renunțând la beneficiul acordării ajutorului public judiciar.
Tribunalul, din oficiu, a invocat
excepția de insuficientă timbrare a cererii.
Prin sentința civilă nr. 1116 din 25
iunie 2010 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția de
insuficientă timbrare și a anulat acțiunea formulată de reclamante, ca
insuficient timbrată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut că potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru
se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în
cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în
cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va
pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de
judecată.
În cauză reclamantele au solicitat
constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 10
ani, pentru un imobil care inițial a fost evaluat la suma de 250.000 lei,
pentru care au achitat o taxă judiciară de timbru parțială, iar ulterior,
imobilul a fost evaluat prin expertiză la suma de 995.340 RON, valoare în
raport de care tribunalul a stabilit o taxă judiciară de timbru în cuantum 13.139,92
lei și timbru judiciar de 3 lei.
Tribunalul a arătat că prin
încheierea pronunțată la data de 9 iunie 2010, taxa judiciară de timbru a fost
redusă cu 7.200 lei, iar pentru diferența de 21.160 lei, s-a dispus eșalonarea
plății în 12 rate lunare, reținând că reclamantele nu au putut achita nici în
acest cuantum și modalitate taxa judiciară de timbru, renunțând la beneficiul
acordării ajutorului public judiciar, așa încât tribunalul a considerat că în
cauză sunt incidente disp. art. 20 din Legea 146/1997, potrivit cărora
neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu
anularea acțiunii sau a cererii.
Împotriva acestei sentințe, au
declarat apel reclamanții D.R. și M.P.
În dezvoltarea motivelor de apel,
reclamantele au arătat că valoarea imobilului stabilită de expertul Acriș Valer
este exagerat de mare, iar părțile nu au avut posibilitatea reală de a formula
obiecțiuni.
Au arătat că pentru termenul din 07
septembrie 2009 s-a depus raportul de expertiză tehnică imobiliară, iar la 16
noiembrie 2009, au solicitat prin avocat, comunicarea raportului în vederea
formulării de obiecțiuni.
Instanța a respins cererea și ținând
cont de valoarea imobilului stabilită de expert, și-a declinat competența în
favoarea Tribunalului București.
În acest mod, li s-a încălcat
flagrant dreptul la apărare, deoarece nu au avut posibilitatea reală și
efectivă de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză.
Apelantele au contestat valoarea reținută
de expert, dat fiind faptul că apartamentul a fost construit în anul 1936;
garajul a fost dat în folosință în anul 1974, spațiul comercial a fost dat în
folosință în anul 1992, și respectiv 1998; imobilul a fost bombardat în cel
de-al doilea război mondial și afectat de cutremurul din 1977; valoare la care
a ajuns expertul depășește cu mult valoarea unui imobil similar, stabilită pe
baza grilelor Camerei Notarilor Publici București; criza imobiliară actuală a
dus la scăderea vertiginoasă a prețului tranzacției imobiliare.
Cu toate acestea, datorită refuzului
instanței de fond de a comunica raportul și de a acorda termen pentru
formularea de obiecțiuni, apelantele reclamante nu au avut posibilitatea să
invoce și să probeze aceste aspecte în fața instanței de fond, ceea ce a dus la
o încălcare a dreptului lor la apărare.
Cel de-al doilea motiv de apel a
vizat cuantumul taxei de timbru stabilită în fond care depășește posibilitățile
lor financiare.
Arată apelantele că, deși instanța
de fond a dispus reducerea taxei judiciare de timbru cu 7.200 lei, suma rămasă
de 21.160 lei, la care au fost obligați, depășește cu mult posibilitățile lor
materiale.
S-a susținut că, prin impunerea unei
taxe judiciare excesive, li s-a încălcat accesul liber la justiție, consacrat
de art. 21 din Constituție.
În susținerea apelului s-au depus
înscrisuri, respectiv certificat de atestare fiscală și copia cererii de recuzare
a expertului judiciar.
Prin decizia civilă nr. 95/ A din
0202.2011 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca
nefondat, apelul formulat de apelantele - reclamante D.R. și M.P., împotriva
sentinței civile nr. 1116 din 25 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București,
secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți A.L.M. și J.D.R.
În motivarea deciziei s-a reținut că
la termenul din 25 iunie 2010, reclamantele au învederat instanței că nu pot
achita taxa judiciară de timbru, nici în condițiile reducerii și eșalonării
acesteia, situație în care, acțiunea a fost anulată, ca insuficient timbrată.
Din succesiunea cererilor formulate
de părți și a dispozițiilor luate de instanța de fond, Curtea a constatat că
apelantele reclamante nu au formulat niciodată obiecțiuni la raportul de
expertiză, singura cerere formulată de acestea, fiind cea de recuzare a
expertului, cerere ce a fost analizată și soluționată prin încheierea
Judecătoriei sectorului 1 București și împotriva căreia nu se formulează nici o
critică în apel.
Contrar susținerilor apelantelor
reclamante, de la data depunerii raportului de expertiză și până la data
soluționării cauzei, au fost acordate mai multe termene, atât în fața
Judecătoriei sectorului 1 București, cât și în fața Tribunalului București,
reclamantele neînțelegând să formuleze vreodată obiecțiuni la raportul de
expertiză.
Mai mult decât atât, hotărârea de
dezinvestire a Judecătoriei Sectorului 1 București, prin care această instanță
și-a constatat necompetența, în raport de valoarea imobilului stabilită prin
raportul de expertiză, nu a fost atacată.
În aceste condiții, au apreciat neîntemeiate
susținerile apelantelor reclamante, în sensul că instanța de fond nu le-a dat
posibilitatea să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză și că le-ar fi
încălcat dreptul la apărare.
Asupra cuantumului taxei de timbru,
stabilită în condițiile art. 7 din O.U.G. nr. 51/2008, Curtea nu se mai poate
pronunța, dat fiind faptul că încheierea prin care s-a soluționat cererea de
reexaminare formulată de apelantele reclamante, este conform art. 15 alin. (3)
din O.U.G. nr. 51/2008 o încheiere irevocabilă.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal, au declarat recurs reclamantele
M.P. și D.R., invocând în drept disp. art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs
s-a invocat că reținerea instanței în sensul că nu au formulat niciodată
obiecțiuni la raportul de expertiză, deși au fost acordate mai multe termen de
la data raportului de expertiză, este în contradicție cu cele reținute în
celelalte considerente în ce privește derularea cauzei.
Au arătat recurentele că nu au avut
posibilitatea reală de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză și în
raport de concluziile căruia, privind valoarea litigiului, a fost determinată
și competența instanței.
S-au formulat critici în ce privește
valoarea imobilului determinată prin raportul de expertiză.
Au susținut recurentele că prin suma
fixată cu titlu de taxă judiciară de timbru, li s-a încălcat accesul liber la
justiție consacrat de art. 21 din Constituția României.
Recursul nu este fondat pentru
următoarele considerente:
Accesul liber la justiție nu
interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca
persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la
acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție.
Potrivit art. 56 alin. (1) din
Constituție, cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și taxe, la
cheltuielile publice. Echivalentul taxelor judiciare este integrat în valoarea
cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea care o pronunță
în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții.
Curtea europeană a stabilit că
principiul liberului acces la justiție nu este un drept absolut.
Acest drept, prin reglementări
instituite de către stat, poate fi supus unor limitări, atâta timp cât nu este
atinsă însăși substanța sa.
Taxele judiciare trebuie să respecte
un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul
urmărit.
Caracterul rezonabil al taxei
judiciare impune o analiză resurselor financiare, a valorii bunului în litigiu,
a scopului urmărit și a posibilităților oferite de stat în vederea respectării
accesului la justiție.
Se constată că în cauză, urmare a
cererii de reexaminare s-a redus taxa de timbru cu 7.200 lei iar pentru
diferența de 21.160 lei s-a dispus eșalonarea plății în 12 rate lunare, cu
termen de plată la data de 30 ale fiecărei luni, fiind respectat evident
principiul liberului acces la justiție.
Mijloacele financiare ale
reclamantelor, din perspectiva liberului acces la justiție, au fost avute în
vedere de către instanță în soluționarea cererii de reexaminare a cererii de
scutire, reducere și eșalonare a taxei de timbru.
Taxa judiciară de timbru a fost
determinată în mod legal, are un caracter rezonabil iar prin modalitatea de
stabilire a plății nu a fost adusă atingere dreptului la acces la justiție.
Argumentele aduse de către recurente
în susținerea motivului de nelegalitate, întemeiat pe disp. art. 21 din
Constituție, în sensul că prin raportul de expertiză s-a determinat o valoare
prea mare a imobilului și că nu au avut posibilitatea reală a de formula
obiecțiuni la raportul de expertiză sunt neîntemeiate.
Se constată că recurentele nu au
atacat hotărârea de dezinvestire a Judecătoriei Sectorului 1 București,
determinată de valoarea obiectului litigiului și nici nu au formulat obiecțiuni
cu privire la raportul de expertiză prin care s-a determinat valoarea
litigiului și pe cale de consecință și competența instanței.
Având în vedere aceste considerente,
urmează ca în baza disp. art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile
declarate de reclamantele D.R. și M.P. împotriva deciziei nr. 95/ A din 02
februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 18 ianuarie 2012.