ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 224/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la nr. 376/299/2008, reclamantele M.P. și D.R. au chemat în judecată pe pârâtele A.L.M. și J.D.R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să constate că au dobândit prin uzucapiunea de 10 ani, proprietatea asupra apartamentului situat în București, str. Aviator V. Fuica. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că au dobândit proprietatea asupra apartamentului menționat în baza Legii nr. 4/1973 și Hotărârea C.M. nr. 880/1973, întrucât, anterior, din anul 1962 l-au deținut cu familia cu chirie de la stat, potrivit Ordinului de repartiție din 1962 și al contractului de închiriere, plătind chiria la stat până în anul 1973 când l-au cumpărat, devenind proprietari de bună credință de 35 de ani, socotind perioada cea mai scurtă de 10 - 20 ani, plătind impozit la stat, efectuând îmbunătățiri și reparații.

Au susținut că prin certificatul nr. 2010/1994 s-a atestat dreptul de proprietate pe numele D.R., că au avut mai multe litigii cu pârâtele, care au fost soluționate prin hotărârile judecătorești expres menționate. Prin sentința civilă nr. 13580 din 16 noiembrie 2009, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția de necompetență materială a instanței, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Cauza a fost înregistrată sub nr. 1828/3/2010, pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, care a stabilit o obligație de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar corespunzătoare valorii imobilului stabilită prin expertiză, și care a determinat declinarea cauzei în favoarea acesteia, cuantumul fiind de 13.139,92 lei și, respectiv 5 lei.

Prin încheierea irevocabilă pronunțată la data de 9 iunie 2010, de Tribunalul București, secția a III a civilă, în baza art. 7 din O.U.G. nr. 51/2008, s-a dispus acordarea către reclamante a ajutorului public judiciar sub forma reducerii taxei de timbru cu 7.200 lei, pentru diferența de 21.160 lei taxă timbru, dispunându-se eșalonarea plății în 12 rate lunare, câte 1.763 lei lunar, cu termen de plată la data de 30 ale fiecărei luni. Încheierea nu a fost comunicată Administrației Financiare a Sectorului 1 București, în vederea executării silite a ratelor lunare, conform art. 21 din O.U.G. nr. 51/2000. La termenul de judecată, reclamantele personal și asistate de avocat, au învederat instanței că nu pot achita taxa judiciară de timbru, nici în condițiile reducerii și eșalonării acesteia, renunțând la beneficiul acordării ajutorului public judiciar.

Tribunalul, din oficiu, a invocat excepția de insuficientă timbrare a cererii. Prin sentința civilă nr. 1116 din 25 iunie 2010 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția de insuficientă timbrare și a anulat acțiunea formulată de reclamante, ca insuficient timbrată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

În cauză reclamantele au solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 10 ani, pentru un imobil care inițial a fost evaluat la suma de 250.000 lei, pentru care au achitat o taxă judiciară de timbru parțială, iar ulterior, imobilul a fost evaluat prin expertiză la suma de 995.340 RON, valoare în raport de care tribunalul a stabilit o taxă judiciară de timbru în cuantum 13.139,92 lei și timbru judiciar de 3 lei. Tribunalul a arătat că prin încheierea pronunțată la data de 9 iunie 2010, taxa judiciară de timbru a fost redusă cu 7.200 lei, iar pentru diferența de 21.160 lei, s-a dispus eșalonarea plății în 12 rate lunare, reținând că reclamantele nu au putut achita nici în acest cuantum și modalitate taxa judiciară de timbru, renunțând la beneficiul acordării ajutorului public judiciar, așa încât tribunalul a considerat că în cauză sunt incidente disp.

art. 20 din Legea 146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții D.R. și M.P. În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantele au arătat că valoarea imobilului stabilită de expertul Acriș Valer este exagerat de mare, iar părțile nu au avut posibilitatea reală de a formula obiecțiuni. Au arătat că pentru termenul din 07 septembrie 2009 s-a depus raportul de expertiză tehnică imobiliară, iar la 16 noiembrie 2009, au solicitat prin avocat, comunicarea raportului în vederea formulării de obiecțiuni. Instanța a respins cererea și ținând cont de valoarea imobilului stabilită de expert, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București.

În acest mod, li s-a încălcat flagrant dreptul la apărare, deoarece nu au avut posibilitatea reală și efectivă de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză. Apelantele au contestat valoarea reținută de expert, dat fiind faptul că apartamentul a fost construit în anul 1936; garajul a fost dat în folosință în anul 1974, spațiul comercial a fost dat în folosință în anul 1992, și respectiv 1998; imobilul a fost bombardat în cel de-al doilea război mondial și afectat de cutremurul din 1977; valoare la care a ajuns expertul depășește cu mult valoarea unui imobil similar, stabilită pe baza grilelor Camerei Notarilor Publici București; criza imobiliară actuală a dus la scăderea vertiginoasă a prețului tranzacției imobiliare.

Cu toate acestea, datorită refuzului instanței de fond de a comunica raportul și de a acorda termen pentru formularea de obiecțiuni, apelantele reclamante nu au avut posibilitatea să invoce și să probeze aceste aspecte în fața instanței de fond, ceea ce a dus la o încălcare a dreptului lor la apărare. Cel de-al doilea motiv de apel a vizat cuantumul taxei de timbru stabilită în fond care depășește posibilitățile lor financiare. Arată apelantele că, deși instanța de fond a dispus reducerea taxei judiciare de timbru cu 7.200 lei, suma rămasă de 21.160 lei, la care au fost obligați, depășește cu mult posibilitățile lor materiale. S-a susținut că, prin impunerea unei taxe judiciare excesive, li s-a încălcat accesul liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție.

În susținerea apelului s-au depus înscrisuri, respectiv certificat de atestare fiscală și copia cererii de recuzare a expertului judiciar. Prin decizia civilă nr. 95/ A din 0202.2011 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantele - reclamante D.R. și M.P., împotriva sentinței civile nr. 1116 din 25 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți A.L.M. și J.D.R. În motivarea deciziei s-a reținut că la termenul din 25 iunie 2010, reclamantele au învederat instanței că nu pot achita taxa judiciară de timbru, nici în condițiile reducerii și eșalonării acesteia, situație în care, acțiunea a fost anulată, ca insuficient timbrată.

Din succesiunea cererilor formulate de părți și a dispozițiilor luate de instanța de fond, Curtea a constatat că apelantele reclamante nu au formulat niciodată obiecțiuni la raportul de expertiză, singura cerere formulată de acestea, fiind cea de recuzare a expertului, cerere ce a fost analizată și soluționată prin încheierea Judecătoriei sectorului 1 București și împotriva căreia nu se formulează nici o critică în apel. Contrar susținerilor apelantelor reclamante, de la data depunerii raportului de expertiză și până la data soluționării cauzei, au fost acordate mai multe termene, atât în fața Judecătoriei sectorului 1 București, cât și în fața Tribunalului București, reclamantele neînțelegând să formuleze vreodată obiecțiuni la raportul de expertiză.

Mai mult decât atât, hotărârea de dezinvestire a Judecătoriei Sectorului 1 București, prin care această instanță și-a constatat necompetența, în raport de valoarea imobilului stabilită prin raportul de expertiză, nu a fost atacată. În aceste condiții, au apreciat neîntemeiate susținerile apelantelor reclamante, în sensul că instanța de fond nu le-a dat posibilitatea să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză și că le-ar fi încălcat dreptul la apărare. Asupra cuantumului taxei de timbru, stabilită în condițiile art. 7 din O.U.G. nr. 51/2008, Curtea nu se mai poate pronunța, dat fiind faptul că încheierea prin care s-a soluționat cererea de reexaminare formulată de apelantele reclamante, este conform art. 15 alin. (3) din O.U.G.

nr. 51/2008 o încheiere irevocabilă. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantele M.P. și D.R., invocând în drept disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat că reținerea instanței în sensul că nu au formulat niciodată obiecțiuni la raportul de expertiză, deși au fost acordate mai multe termen de la data raportului de expertiză, este în contradicție cu cele reținute în celelalte considerente în ce privește derularea cauzei. Au arătat recurentele că nu au avut posibilitatea reală de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză și în raport de concluziile căruia, privind valoarea litigiului, a fost determinată și competența instanței.

S-au formulat critici în ce privește valoarea imobilului determinată prin raportul de expertiză. Au susținut recurentele că prin suma fixată cu titlu de taxă judiciară de timbru, li s-a încălcat accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituția României. Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Accesul liber la justiție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Potrivit art. 56 alin. (1) din Constituție, cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice.

Echivalentul taxelor judiciare este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții. Curtea europeană a stabilit că principiul liberului acces la justiție nu este un drept absolut. Acest drept, prin reglementări instituite de către stat, poate fi supus unor limitări, atâta timp cât nu este atinsă însăși substanța sa. Taxele judiciare trebuie să respecte un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. Caracterul rezonabil al taxei judiciare impune o analiză resurselor financiare, a valorii bunului în litigiu, a scopului urmărit și a posibilităților oferite de stat în vederea respectării accesului la justiție.

Se constată că în cauză, urmare a cererii de reexaminare s-a redus taxa de timbru cu 7.200 lei iar pentru diferența de 21.160 lei s-a dispus eșalonarea plății în 12 rate lunare, cu termen de plată la data de 30 ale fiecărei luni, fiind respectat evident principiul liberului acces la justiție. Mijloacele financiare ale reclamantelor, din perspectiva liberului acces la justiție, au fost avute în vedere de către instanță în soluționarea cererii de reexaminare a cererii de scutire, reducere și eșalonare a taxei de timbru. Taxa judiciară de timbru a fost determinată în mod legal, are un caracter rezonabil iar prin modalitatea de stabilire a plății nu a fost adusă atingere dreptului la acces la justiție.

Argumentele aduse de către recurente în susținerea motivului de nelegalitate, întemeiat pe disp. art. 21 din Constituție, în sensul că prin raportul de expertiză s-a determinat o valoare prea mare a imobilului și că nu au avut posibilitatea reală a de formula obiecțiuni la raportul de expertiză sunt neîntemeiate. Se constată că recurentele nu au atacat hotărârea de dezinvestire a Judecătoriei Sectorului 1 București, determinată de valoarea obiectului litigiului și nici nu au formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză prin care s-a determinat valoarea litigiului și pe cale de consecință și competența instanței. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza disp. art. 312 C. proc.

civ., a se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantele D.R. și M.P. împotriva deciziei nr. 95/ A din 02 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2012.