ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4868/2010

Prin Sentința civilă

nr. 1159 din 26 octombrie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

anulat, ca netimbrată, acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul S.I.

În pronunțarea

acestei sentințe, Tribunalul a reținut că reclamanta a fost citată cu mențiunea

de a depune taxa judiciară de timbru aferentă cererii formulate, pe care nu a

achitat-o.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

Decizia civilă nr. 4A din 6 ianuarie 2010 a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, reținând că, prin

citația emisă la data de 30 septembrie 2009, s-a pus în vedere reclamantei

apelante să timbreze acțiunea cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru (fila

11 dosar fond).

Împotriva acestui

cuantum s-a formulat cerere de reexaminare, respinsă de către instanță, prin

încheierea pronunțată în camera de consiliu din data de 15 octombrie 2009.

A reținut instanța

că, potrivit rezoluției judecătorului, timbrajul pentru această cerere a fost

stabilit la suma de 8 lei, conform art. 13 din Legea nr. 146/1997, chiar dacă,

prin citație a fost indicat un alt timbraj, ceea ce reprezintă o eroare

materială și nu o greșită stabilire a cuantumului taxei de timbru datorate.

Reclamanta-apelantă

nu s-a conformat, taxa de timbru în cuantum de 8 lei nefiind achitată nici până

la data soluționării apelului.

Astfel, Curtea a

constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.

20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul Ministerul Administrației și Internelor -

Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o pentru următoarele motive:

Decizia atacată este

nelegală întrucât, în mod, greșit prima instanță a pronunțat sentința de

anulare a acțiunii, ca netimbrată, deși reclamanta nu a fost atenționată că

cererea de reexaminare a fost respinsă, considerându-se că suma de 10 lei a

reprezentat o eroare materială și nu o greșită stabilire a cuantumului taxei de

timbru datorate.

Totodată, în

jurisprudență, s-a stabilit că „odată cu citarea părților, instanțele au

obligația de a le încunoștința și despre taxele de timbru ce trebuie achitate.

Ca atare, nu se poate dispune anularea, ca netimbrată, a acțiunii sau a căii de

atac, câtă vreme nu există dovezi despre anunțarea părții cu privire la

obligația de timbrare și la cuantumul acesteia" (Curtea de Apel Timișoara,

decizia civilă nr. 896/1998).

Recurentul a

solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate, cu trimiterea

cauzei, spre rejudecare, primei instanțe.

Intimatul pârât nu a

formulat întâmpinare în dosar.

Analizând decizia

atacată, în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

În mod corect, Curtea

de Apel a confirmat soluția primei instanțe, de anulare a acțiunii, ca

netimbrată, procedând la o corectă aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Potrivit art. 20

alin. (1) și (2) din actul normativ enunțat, taxele judiciare de timbru se

plătesc anticipat sau, cel mai târziu, până la primul termen de judecată

acordat în cauză, instanța punând în vedere petentului să achite suma datorată

cu acest titlu.

În caz de neachitare

a sumei de bani respective până la termenul stabilit intervine sancțiunea

anulării cererii ca netimbrată, conform art. 20 alin. (3) din aceeași lege.

Instanța și-a

îndeplinit obligația de a-l încunoștința pe reclamant asupra taxei judiciare de

timbru și a timbrului judiciar datorate de acesta, după cum rezultă din dovada

de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 11 dosar fond.

Cuantumul majorat

trecut în acest document, respectiv 10 lei, în loc de 8 lei, cum fusese menționat

în rezoluția de primire a cererii de chemare în judecată, reprezintă o simplă

eroare materială, după cum s-a stabilit, în mod irevocabil, prin încheierea din

data de 15 octombrie 2009, pronunțată în dosarul Tribunalului București, în

soluționarea cererii de reexaminare formulată de reclamant cu privire la

cuantumul taxei judiciare de timbru.

Reclamantul nu și-a

îndeplinit obligația de achitare a sumei datorate, și anume cea de 8 lei,

stabilită prin rezoluția de primire a cererii, cu motivarea că nu a avut

cunoștință de rezultatul cererii de reexaminare, nefiind citat cu suma ce

trebuia achitată, și anume cea din rezoluție, iar nu cea menționată în dovada

de citare.

Contrar susținerilor

recurentului, instanța nu avea obligația să-l citeze cu suma datorată, ulterior

soluționării cererii de reexaminare, întrucât această cerere se soluționează

fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă. Ca atare, încheierea dată

asupra cererii de reexaminare, având caracter irevocabil și fiind, astfel,

nesusceptibilă de cale de atac, nu se comunică părților, față de dispozițiile

art. 261 alin. (3) C. proc. civ.

Partea care a

formulat cerere de reexaminare era obligată ca, prin demersuri proprii, să se

intereseze de rezultatul cererii de reexaminare și să procedeze în consecință,

în speță, să achite taxa judiciară de 8 lei și timbrul judiciar de 0,3 lei, cum

se stabilise în sarcina sa, prin rezoluția de primire a acțiunii.

Nu se poate constata

nici încălcarea obligației de a cita pe reclamant cu cuantumul sumelor de bani

datorate cu acest titlu deoarece o asemenea obligație există în sarcina

instanței doar pentru primul termen de judecată, iar nu și după soluționarea

cererii de reexaminare formulate, sens în care Tribunalul a și procedat, după

cum reiese din dovada de citare de la fila 11 dosar fond.

Or, reclamanta nu a

achitat nici taxa stabilită prin dovada de citare și nici cea datorată în

realitate, conform rezoluției de primire a cererii de chemare în judecată,

nedepunând la dosar nicio dovadă în acest sens.

De asemenea, obiectul

cererii de reexaminare nu l-a format obligația de plată a taxei judiciare în

sine, ci cuantumul acesteia, astfel încât reclamanta cunoștea că, indiferent de

cuantum, datora o sumă de bani cu acest titlu, pe care, însă, nu a achitat-o.

În concluzie, în mod

corect, prima instanță a procedat la aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997, dispunând anularea cererii de chemare în judecată, iar Curtea a

procedat, la rândul său, la o interpretare și aplicare judicioase a textului de

lege arătat mai sus.

Ca atare, criticile recurentului sunt neîntemeiate,

nefiind întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., sens în care recursul declarat de acesta va fi respins ca

nefondat, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,  ca

nefondat,  recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și

Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte împotriva Deciziei civile nr. 4A

din 6 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG