ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1811/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Focșani, la data de 29 iunie 2009, sub nr. 7301/231/2009,

reclamanta S.E. a chemat în judecată pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, SUCURSALA

FOCȘANI, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să

oblige pârâta la închiderea contului cardului emis de aceasta fără plata

comisionului pe care îl solicită, precum și la plata cheltuielilor de judecată

ocazionate de proces.

Pârâta BANCA

COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, SUCURSALA FOCȘANI, a depus la dosar întâmpinare, prin

care a invocat excepția de necompetență materială absolută a instanței.

Prin sentința civilă

nr. 987, pronunțată la data de 23 februarie 2010, Judecătoria Focșani a admis

excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Focșani, invocată de pârâta

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, prin întâmpinare, și a declinat competența de

soluționare a cererii formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâta

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, SUCURSALA FOCȘANI, în favoarea Tribunalului Vrancea,

secția comercială și de contencios administrativ.

Cauza a fost

înregistrată la Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ-fiscal,

la data de 22 martie 2010, sub nr. 1025/91/2010.

Prin sentința civilă

nr. 295, pronunțată la data de 8 iunie 2010, Tribunalul Vrancea, secția comercială

și de contencios administrativ-fiscală a admis acțiunea formulată de reclamanta

S.E., în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, SUCURSALA

FOCȘANI, pentru obligație de a face- închidere cont card fără plata

comisionului; a obligat pârâta să închidă contul reclamantei fără plata

comisioanelor de administrare și a obligat pârâta la 20,3 lei cheltuieli de

judecată către reclamantă.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, că, potrivit art.1 din contractul-cadru

încheiat între pârâtă și angajatorul SC I.T.A. SA Focșani la 4 august 2003, s-a

deschis contul prin care să se efectueze plata drepturilor salariale și s-a

emis cardul, fără completarea cererii de emitere card despre care face vorbire

pârâta, iar prin semnarea tabelului din anexa 1, reclamanta nu a luat

cunoștință de anexele 3 și 4 care ar fi prevăzut comisioanele de administrare

și alte cheltuieli.

Clauza prevăzută la

punctul 6 din condițiile de utilizare a cardului, potrivit căreia deținătorul

cardului autorizează banca să debiteze automat contul de carduri cu sumele

reprezentând taxe și comisioane, a apreciat instanța că nu poate fi decât

abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, în contextul în care

reclamanta nu a avut cunoștință de nivelul acestora și nu a fost informată

despre consecințele menținerii deschise a contului, în condițiile în care

aceasta nu și-a încasat drepturile salariale prin card și din 2005 nu a mai

efectuat nicio operațiune.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel, în termen, pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, SUCURSALA

FOCȘANI, la data de 1 iulie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea,

în termen, la aceeași dată.

Prin decizia

comercială nr. 75, pronunțată la data de 4 octombrie 2010, Curtea de Apel

Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a respins apelul declarat de

pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA împotriva sentinței civile nr. 295 din 8

iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 1025/91/2010, ca

nefiind fondat.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut, că, reclamanta a semnat tabelul

la Anexa 1 (f.n.), dar pârâta nu a făcut dovada că reclamanta ar fi luat

vreodată la cunoștință de condițiile astfel cum sunt prevăzute în Anexa 2.

La data încheierii

contractului, Banca nu percepea comision de administrare, acesta fiind introdus

ulterior, în 2007, din actele depuse la dosar nereieșind că apelanta-pârâtă ar

fi notificat-o pe reclamantă în vreo modalitate despre introducerea

comisioanelor de administrare.

Nu au fost reținute

susținerile apelantei precum că plata unor comisioane a fost asumată de

reclamantă prin afișarea Tabelului de Comisioane la sediul băncii și prin

evidențierea comisioanelor datorate în extrasul de cont bancar.

A apreciat instanța de

apel că în mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile art. 6 din

Anexa 2 poate fi considerată abuzivă, față de dispozițiile art. 4 din Legea nr.

193/2000. Instanța nu este ținută de temeiul juridic al cererii, acesta fiind

fundamentul juridic dedus judecății. Altfel spus, temeiul juridic al cererii de

chemare în judecată indicat de reclamantă nu leagă instanța, care este datoare

să determine cadrul procesual exact.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA București,

invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

A susținut că

instanța de apel a ignorat prevederea art. 9.2 din contract, unde este clar

stipulat că prin semnarea tabelului din Anexa 1, intimata – reclamantă a luat

cunoștință de condițiile de emitere a cadrului și de utilizare prevăzute în

Anexa 1 și 2 sau 3 și 4, după caz, pe care are obligația să le respecte.

În discuție este și

interpretarea care trebuie dată Anexei 2 care prevede la pct. 6 că deținătorii

cardurilor autorizează banca să debiteze automat contul de card cu sumele

reprezentând taxe și comisioane datorate băncii, iar la pct. 8 – taxe și

comisioane din această anexă se prevede că acestea vor fi plătite de către

deținătorii de card prin debitoarea directă de către bancă a contului de card,

precizându-se că acestea pot fi modificate bancă, deci este lipsit de relevanță

că cele din cauză erau sau nu reglementate la momentul încheierii convenției.

Pe de altă parte,

intimata – reclamantă a utilizat cardul și deci, nu se poate susține nici

faptul că perceperea comisionului de administrare nu are suport.

Cât privește

incidența Legii nr. 193/2000 instanța a ignorat pct. 1 lista anexă la lege,

potrivit căruia nu sunt considerate abuzive, clauzele în temeiul cărora un

furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica valoarea unor

taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă a consumatorului,

dacă există motive întemeiate, în condițiile în care comerciantul este obligat

să informeze cât mai curând posibil despre această cealaltă parte contractuală

și aceasta are dreptul de a cere rezilierea.

În cauză, plata unor

comisioane a fost asumată de intimata – reclamantă prin semnarea contractului

și anexelor, obligativitatea plății acestora devenind opozabile acesteia prin

afișarea tarifului de comisioane la sediul băncii și evidențierea lor în

extrasul de cont, fără a fi necesară o altă formalitate, ci doar aceea de a

elibera extrase de cont la cerere.

În acest sens,

trebuie avute în vedere și pct. 13 lit. c) alin. (2) din Anexa 2 la Contractul

cadru potrivit, căruia încetarea contractului va deveni efectivă doar după ce

cardurile emise în baza acestuia vor fi returnate și primite de bancă iar, pe

de altă parte, toate obligațiile deținătorului față de bancă achitate.

Intimata – reclamantă

a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul se

găsește fondat.

Potrivit conținutului

contractului semnat și a anexelor care fac parte din acesta, intimata –

reclamantă a luat cunoștință despre drepturile și obligațiile asumate, fiind

greșită reținerea instanței de apel potrivit căreia prin semnarea tabelului din

Anexa 1 acesta nu a luat cunoștință efectiv despre celelalte clauze incidente,

de vreme ce aceasta face trimitere expresă la ele, iar prin pct. 6 din Anexa 2

s-a reglementat cu acordul părților modul de debitare al taxelor și

comisioanele și posibilitatea băncii de a le modifica pe parcursul derulării

contractului, astfel că există baza legală pentru perceperea acestora, în

convenție care este legea părților, conform art. 969 C. civ.

Mai mult, s-a dovedit

prin utilizarea cadrului că intimata – reclamantă a cunoscut despre debitare,

de vreme ce prin utilizare, indiferent de perioadă, s-a consemnat și comisionul

de administrare, iar partea nu a cerut rezilierea convenției, nefiind

admisibilă reținerea clauzei ca fiind abuzivă în aceste condiții și prin

raportare și la dispozițiile pct.1 din lista anexă la Legea nr. 193/2000.

De altfel, intimata –

reclamantă nici nu a solicitat constatarea nulității acestor clauze.

Așa fiind, recursul

este fondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi admis și decizia

modificată în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței primei instanțe

cu consecința respingerii acțiunii, ca nefondată, cererea formulată în instanță

de obligare a băncii de a închide cardul fără plata tuturor obligațiilor

asumate neputând fi primită în condițiile pct. 13 lit. c) alin. (2) din Anexa

2.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA București împotriva deciziei comerciale nr. 75

din 04 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă

și fluvială, pe care o modifică, în sensul că admite apelul formulat de pârâtă

împotriva sentinței civile nr. 295 din 08 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul

Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ-fiscal.

Schimbă

sentința, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta S.E., ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11

mai 2011.