ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1811/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani, la data de 29 iunie 2009, sub nr. 7301/231/2009, reclamanta S.E. a chemat în judecată pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, SUCURSALA FOCȘANI, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la închiderea contului cardului emis de aceasta fără plata comisionului pe care îl solicită, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. Pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, SUCURSALA FOCȘANI, a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență materială absolută a instanței.

Prin sentința civilă nr. 987, pronunțată la data de 23 februarie 2010, Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Focșani, invocată de pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, SUCURSALA FOCȘANI, în favoarea Tribunalului Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ-fiscal, la data de 22 martie 2010, sub nr. 1025/91/2010.

Prin sentința civilă nr. 295, pronunțată la data de 8 iunie 2010, Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ-fiscală a admis acțiunea formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, SUCURSALA FOCȘANI, pentru obligație de a face- închidere cont card fără plata comisionului; a obligat pârâta să închidă contul reclamantei fără plata comisioanelor de administrare și a obligat pârâta la 20,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, că, potrivit art.1 din contractul-cadru încheiat între pârâtă și angajatorul SC I.T.A.

SA Focșani la 4 august 2003, s-a deschis contul prin care să se efectueze plata drepturilor salariale și s-a emis cardul, fără completarea cererii de emitere card despre care face vorbire pârâta, iar prin semnarea tabelului din anexa 1, reclamanta nu a luat cunoștință de anexele 3 și 4 care ar fi prevăzut comisioanele de administrare și alte cheltuieli. Clauza prevăzută la punctul 6 din condițiile de utilizare a cardului, potrivit căreia deținătorul cardului autorizează banca să debiteze automat contul de carduri cu sumele reprezentând taxe și comisioane, a apreciat instanța că nu poate fi decât abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, în contextul în care reclamanta nu a avut cunoștință de nivelul acestora și nu a fost informată despre consecințele menținerii deschise a contului, în condițiile în care aceasta nu și-a încasat drepturile salariale prin card și din 2005 nu a mai efectuat nicio operațiune.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen, pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, SUCURSALA FOCȘANI, la data de 1 iulie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată. Prin decizia comercială nr. 75, pronunțată la data de 4 octombrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a respins apelul declarat de pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA împotriva sentinței civile nr. 295 din 8 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 1025/91/2010, ca nefiind fondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, că, reclamanta a semnat tabelul la Anexa 1 (f.n.), dar pârâta nu a făcut dovada că reclamanta ar fi luat vreodată la cunoștință de condițiile astfel cum sunt prevăzute în Anexa 2. La data încheierii contractului, Banca nu percepea comision de administrare, acesta fiind introdus ulterior, în 2007, din actele depuse la dosar nereieșind că apelanta-pârâtă ar fi notificat-o pe reclamantă în vreo modalitate despre introducerea comisioanelor de administrare. Nu au fost reținute susținerile apelantei precum că plata unor comisioane a fost asumată de reclamantă prin afișarea Tabelului de Comisioane la sediul băncii și prin evidențierea comisioanelor datorate în extrasul de cont bancar.

A apreciat instanța de apel că în mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile art. 6 din Anexa 2 poate fi considerată abuzivă, față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000. Instanța nu este ținută de temeiul juridic al cererii, acesta fiind fundamentul juridic dedus judecății. Altfel spus, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată indicat de reclamantă nu leagă instanța, care este datoare să determine cadrul procesual exact. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA București, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. A susținut că instanța de apel a ignorat prevederea art. 9.2 din contract, unde este clar stipulat că prin semnarea tabelului din Anexa 1, intimata – reclamantă a luat cunoștință de condițiile de emitere a cadrului și de utilizare prevăzute în Anexa 1 și 2 sau 3 și 4, după caz, pe care are obligația să le respecte.

În discuție este și interpretarea care trebuie dată Anexei 2 care prevede la pct. 6 că deținătorii cardurilor autorizează banca să debiteze automat contul de card cu sumele reprezentând taxe și comisioane datorate băncii, iar la pct. 8 – taxe și comisioane din această anexă se prevede că acestea vor fi plătite de către deținătorii de card prin debitoarea directă de către bancă a contului de card, precizându-se că acestea pot fi modificate bancă, deci este lipsit de relevanță că cele din cauză erau sau nu reglementate la momentul încheierii convenției. Pe de altă parte, intimata – reclamantă a utilizat cardul și deci, nu se poate susține nici faptul că perceperea comisionului de administrare nu are suport.

Cât privește incidența Legii nr. 193/2000 instanța a ignorat pct. 1 lista anexă la lege, potrivit căruia nu sunt considerate abuzive, clauzele în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica valoarea unor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă a consumatorului, dacă există motive întemeiate, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre această cealaltă parte contractuală și aceasta are dreptul de a cere rezilierea. În cauză, plata unor comisioane a fost asumată de intimata – reclamantă prin semnarea contractului și anexelor, obligativitatea plății acestora devenind opozabile acesteia prin afișarea tarifului de comisioane la sediul băncii și evidențierea lor în extrasul de cont, fără a fi necesară o altă formalitate, ci doar aceea de a elibera extrase de cont la cerere.

În acest sens, trebuie avute în vedere și pct. 13 lit. c) alin. (2) din Anexa 2 la Contractul cadru potrivit, căruia încetarea contractului va deveni efectivă doar după ce cardurile emise în baza acestuia vor fi returnate și primite de bancă iar, pe de altă parte, toate obligațiile deținătorului față de bancă achitate. Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Analizând recursul se găsește fondat.

Potrivit conținutului contractului semnat și a anexelor care fac parte din acesta, intimata – reclamantă a luat cunoștință despre drepturile și obligațiile asumate, fiind greșită reținerea instanței de apel potrivit căreia prin semnarea tabelului din Anexa 1 acesta nu a luat cunoștință efectiv despre celelalte clauze incidente, de vreme ce aceasta face trimitere expresă la ele, iar prin pct. 6 din Anexa 2 s-a reglementat cu acordul părților modul de debitare al taxelor și comisioanele și posibilitatea băncii de a le modifica pe parcursul derulării contractului, astfel că există baza legală pentru perceperea acestora, în convenție care este legea părților, conform art. 969 C. civ.

Mai mult, s-a dovedit prin utilizarea cadrului că intimata – reclamantă a cunoscut despre debitare, de vreme ce prin utilizare, indiferent de perioadă, s-a consemnat și comisionul de administrare, iar partea nu a cerut rezilierea convenției, nefiind admisibilă reținerea clauzei ca fiind abuzivă în aceste condiții și prin raportare și la dispozițiile pct.1 din lista anexă la Legea nr. 193/2000. De altfel, intimata – reclamantă nici nu a solicitat constatarea nulității acestor clauze. Așa fiind, recursul este fondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi admis și decizia modificată în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței primei instanțe cu consecința respingerii acțiunii, ca nefondată, cererea formulată în instanță de obligare a băncii de a închide cardul fără plata tuturor obligațiilor asumate neputând fi primită în condițiile pct. 13 lit. c) alin. (2) din Anexa 2.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA București împotriva deciziei comerciale nr. 75 din 04 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, pe care o modifică, în sensul că admite apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 295 din 08 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ-fiscal. Schimbă sentința, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta S.E., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.