ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3643/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Judecătoria Pitești la data de 25 iunie 2009 sub nr. 8832/280/2009,

reclamanta D.G.M. a chemat în judecată BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. prin sucursala

acesteia din județul Argeș, solicitând obligarea la deblocarea sumelor de bani

depuse de reclamantă la bancă și virarea în conturile curente ale acesteia a

sumelor în lei și Euro, corespunzătoare, cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 214

din 12 ianuarie 2010, Judecătoria Pitești

a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Comercial Argeș, reținând că litigiul are natură

comercială, potrivit art. 3 pct. 11 C. com., inclusiv reclamanta – care este

necomerciant – fiind supusă jurisdicției comerciale potrivit art. 56 C. com. Judecătoria

a mai reținut că valoarea obiectului litigiului este peste 100.000 lei, ceea ce

atrage competența de primă instanță a tribunalului, potrivit art. 3 pct. 1 C.

proc. civ.

Tribunalul Comercial

Argeș după ce a respins excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare reținând

că obiectul cererii în justiție îl constituie „obligația de a face” iar nu

„pretenții”, situație în care acțiunea nu se timbrează la valoare și reclamanta

nu este ținută să parcurgă procedura concilierii directe anterior sesizării

instanței cât și cererea de suspendare a judecății formulată de pârâtă în

temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., reținând că textul legal nu constituie

un imperativ, ci lasă la dispoziția instanței aprecierea măsurii respective, în

raport de paguba ce s-ar produce într-o asemenea situație părții defavorizate,

a pronunțat sentința nr. 445/C din 25 martie 2010 prin care a admis cererea

reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să deblocheze sumele de bani pe care

reclamanta le-a avut în conturile constituite la B.C.R. și să le vireze acesteia.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a avut în vedere contractul părților și

dispozițiile art. 1073 C. civ.

Împotriva sentinței a

formulat recurs BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. ce a fost recalificat ca apel,

invocându-se insuficienta timbrare a cererii reclamantei, precum și

prematuritatea acesteia pentru neparcurgerea procedurii concilierii directe

prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

Totodată, apelanta a

arătat că în mod greșit a dispus tribunalul respingerea cererii de suspendare a

judecății cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., deși cererea a fost

formulată în temeiul art. 244 pct. 2, tribunalul neanalizând probele depuse la

dosar de către pârâtă în susținerea acestei cereri.

Pe fondul cauzei,

apelanta a arătat că decizia comitetului executiv al băncii de eliberare către

reclamantă a sumelor de bani reconstituite în conturile acesteia doar la

finalizarea cercetărilor penale este justificată, având în vedere că doar în

urma acestora, care vor include și efectuarea unei expertize grafoscopice, se

va stabili cu certitudine dacă retragerile de bani din data de 19 martie 2009

au fost realizate de către reclamantă ori de către altă persoană și contextul

în care această „altă persoană” a realizat operațiunea.

Intimata – reclamantă

a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

În apel, s-a admis

proba cu expertiză grafoscopică.

Având în vedere

motivele de apel și probele administrate în cauză, la fond și în apel, Curtea

de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a

pronunțat decizia

nr. 23/A-C din 13 aprilie 2011 prin

care apelul a fost respins, ca nefondat.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere în ce privește parcurgerea

procedurii prealabile că reclamanta a solicitat pârâtei restituirea banilor pe

care știa că i-a constituit în conturile sale și chiar dacă o astfel de

solicitare nu a respectat întru-totul forma impusă de art. 720

1

C.

proc. civ. – în sensul stabilirii unui termen de în vederea concilierii –

pretențiile ei au fost cunoscute de către pârâtă întocmai cum au fost cerute în

instanță, pârâta refuzând să le dea curs sub pretextul finalizării cercetărilor

penale. Un indiciu suplimentar al faptului că pârâta cunoștea pretențiile

reclamantei privind restituirea sumelor de bani îl reprezintă și reconstituirea

respectivelor sume dispusă de comitetul executiv al B.C.R. în ședința din data

de 26 mai 2009, deci cu o lună anterior promovării acțiunii în justiție de

către reclamantă.

În ceea ce privește

suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ.,

instanța de apel a constatat că, într-adevăr, suspendarea a fost cerută de

pârâtă în temeiul pct. 2 al articolului respectiv, iar nu în temeiul pct.1,

însă, cererea apelantei – pârâte nu este întemeiată nici prin raportare la

această ipoteză. Astfel, pe de o parte, așa cum corect a arătat tribunalul,

măsura suspendării este lăsată de lege la aprecierea instanței de judecată, iar

pe de altă parte, deși organele penale au început urmărirea penală la data de 3

iunie 2009 față de A.N., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215

alin. (1) și (2), art. 218, art. 291 și art. 293 C. pen., se constată că

infracțiunile respective nu-i sunt imputate intimatei – reclamante și, astfel,

nu au o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să dea în cauza de

față.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și a aplicat

corespunzător dispozițiile legale incidente fiind constatat că reclamanta a

constituit la pârâtă depozite de bani în sumă totală de 80.000 lei și respectiv

25.000 Euro, bani care nu i-au mai fost restituiți atunci când au fost

solicitați.

Faptul că pârâta a

fost deposedată de bani prin folosirea de către un terț a unor mijloace

frauduloase ce pot constitui elementele materiale ale unor infracțiuni, nu o

exonerează pe aceasta de obligația de a-și îndeplini îndatoririle contractuale

asumate față de reclamantă și, suportând riscul contractului în privința

banilor care sunt bunuri de gen, este obligată să restituie acesteia sumele pe

care le-a luat în depozit.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs pârâta, în termenul legal, invocând nelegalitatea

hotărârii pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a

arătat că instanța de apel deși a reținut că prima instanță a analizat cererea

de suspendare a judecății în mod greșit cu raportare la dispozițiile art. 244 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ., în loc de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a

apreciat, totodată, că și în această ipoteză măsura este lăsată tot la

aprecierea instanței, iar soluția ce se va da în penal nu este hotărâtoare

pentru soluția din această cauză față de persoana urmărită care nu este

intimata reclamantă, ci un terț, deși textul de lege nu face referiri la

persoane, ci la infracțiunea săvârșită.

De asemenea, s-a omis

a se observa că în cauză s-a început urmărirea penală, iar în penal se pot face

și alte probe specifice în afara probei cu expertiză grafoscopică, astfel că

decizia comitetului executiv al băncii este justificată, numai în urma

cercetării penale putându-se trage o concluzie corectă și legală asupra

răspunderii băncii, măsura suspendării fiind, deci, necesară.

Analizând recursul se

găsește nefondat.

Instanța de apel a analizat

legalitatea hotărârii în privința respingerii cererii privind suspendarea

judecății prin raportare la dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. și s-a pronunțat și a motivat soluția dată cu referire la acest temei

legal, iar potrivit acestui text de lege, corect s-a statuat că instanța de

fond era suverană în a aprecia dacă se justifică sau nu suspendarea judecății

față de situația expusă de partea care a solicitat luarea măsurii, având în

vedere că și în această ipoteză ca și în cea prevăzută de art. 244 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ., măsura este facultativă față de termenii permisivi ai

textelor de lege.

Sub acest aspect,

este necontestat că recurenta – pârâtă a solicitat să se efectueze cercetări

penale în legătură cu săvârșirea unor infracțiuni de către o terță persoană,

privind conturile bancare în litigiu, astfel că simplele ipoteze sau afirmații

imprecise referitoare la poziția intimatei – reclamante fără a se preciza

concret ce elemente conturează săvârșirea unei infracțiuni și de către aceasta

– în condițiile în care chiar recurenta – pârâtă și-a motivat cererea pe faptul

că s-a dispus începerea urmăririi penale doar față de terța persoană – nu sunt

suficiente și nu justifică pronunțarea suspendării pe acest temei. Aceasta a

fost condiția avută în vedere de instanța de apel în analiza acesteia,

neputându-se reține față de interpretarea care trebuie dată acestui text de

lege că a fost aplicat greșit în cauză la situația de fapt dată.

Totodată, nu se poate

justifica aplicarea măsurii suspendării pe acest temei legal nici pe faptul că

în cadrul cercetărilor penale se efectuează probe specifice de natură a conduce

la aflarea adevărului, de vreme ce o altă condiție neîndeplinită în strânsă

legătură cu cea dintâi este aceea că soluția ce se va pronunța în penal nu

determină pronunțarea soluției din această cauză, obligația față de intimata –

reclamantă aparținând recurentei – pârâte.

Prin urmare, în

limitelor motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. se constată că niciuna din criticile subsumate acestor texte de lege

nu sunt fondate, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei

nr. 23/A-C din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 noiembrie 2011.