ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3643/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Pitești la data de 25 iunie 2009 sub nr. 8832/280/2009, reclamanta D.G.M. a chemat în judecată BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. prin sucursala acesteia din județul Argeș, solicitând obligarea la deblocarea sumelor de bani depuse de reclamantă la bancă și virarea în conturile curente ale acesteia a sumelor în lei și Euro, corespunzătoare, cu plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 214 din 12 ianuarie 2010, Judecătoria Pitești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Argeș, reținând că litigiul are natură comercială, potrivit art. 3 pct. 11 C. com., inclusiv reclamanta – care este necomerciant – fiind supusă jurisdicției comerciale potrivit art. 56 C. com.

Judecătoria a mai reținut că valoarea obiectului litigiului este peste 100.000 lei, ceea ce atrage competența de primă instanță a tribunalului, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Tribunalul Comercial Argeș după ce a respins excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare reținând că obiectul cererii în justiție îl constituie „obligația de a face” iar nu „pretenții”, situație în care acțiunea nu se timbrează la valoare și reclamanta nu este ținută să parcurgă procedura concilierii directe anterior sesizării instanței cât și cererea de suspendare a judecății formulată de pârâtă în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., reținând că textul legal nu constituie un imperativ, ci lasă la dispoziția instanței aprecierea măsurii respective, în raport de paguba ce s-ar produce într-o asemenea situație părții defavorizate, a pronunțat sentința nr. 445/C din 25 martie 2010 prin care a admis cererea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să deblocheze sumele de bani pe care reclamanta le-a avut în conturile constituite la B.C.R. și să le vireze acesteia. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a avut în vedere contractul părților și dispozițiile art. 1073 C. civ. Împotriva sentinței a formulat recurs BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. ce a fost recalificat ca apel, invocându-se insuficienta timbrare a cererii reclamantei, precum și prematuritatea acesteia pentru neparcurgerea procedurii concilierii directe prevăzută de art. 720 1 C. proc.

civ. Totodată, apelanta a arătat că în mod greșit a dispus tribunalul respingerea cererii de suspendare a judecății cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., deși cererea a fost formulată în temeiul art. 244 pct. 2, tribunalul neanalizând probele depuse la dosar de către pârâtă în susținerea acestei cereri. Pe fondul cauzei, apelanta a arătat că decizia comitetului executiv al băncii de eliberare către reclamantă a sumelor de bani reconstituite în conturile acesteia doar la finalizarea cercetărilor penale este justificată, având în vedere că doar în urma acestora, care vor include și efectuarea unei expertize grafoscopice, se va stabili cu certitudine dacă retragerile de bani din data de 19 martie 2009 au fost realizate de către reclamantă ori de către altă persoană și contextul în care această „altă persoană” a realizat operațiunea.

Intimata – reclamantă a solicitat respingerea apelului, ca nefondat. În apel, s-a admis proba cu expertiză grafoscopică. Având în vedere motivele de apel și probele administrate în cauză, la fond și în apel, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat decizia nr. 23/A-C din 13 aprilie 2011 prin care apelul a fost respins, ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere în ce privește parcurgerea procedurii prealabile că reclamanta a solicitat pârâtei restituirea banilor pe care știa că i-a constituit în conturile sale și chiar dacă o astfel de solicitare nu a respectat întru-totul forma impusă de art. 720 1 C. proc.

civ. – în sensul stabilirii unui termen de în vederea concilierii – pretențiile ei au fost cunoscute de către pârâtă întocmai cum au fost cerute în instanță, pârâta refuzând să le dea curs sub pretextul finalizării cercetărilor penale. Un indiciu suplimentar al faptului că pârâta cunoștea pretențiile reclamantei privind restituirea sumelor de bani îl reprezintă și reconstituirea respectivelor sume dispusă de comitetul executiv al B.C.R. în ședința din data de 26 mai 2009, deci cu o lună anterior promovării acțiunii în justiție de către reclamantă. În ceea ce privește suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a constatat că, într-adevăr, suspendarea a fost cerută de pârâtă în temeiul pct. 2 al articolului respectiv, iar nu în temeiul pct.1, însă, cererea apelantei – pârâte nu este întemeiată nici prin raportare la această ipoteză.

Astfel, pe de o parte, așa cum corect a arătat tribunalul, măsura suspendării este lăsată de lege la aprecierea instanței de judecată, iar pe de altă parte, deși organele penale au început urmărirea penală la data de 3 iunie 2009 față de A.N., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2), art. 218, art. 291 și art. 293 C. pen., se constată că infracțiunile respective nu-i sunt imputate intimatei – reclamante și, astfel, nu au o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să dea în cauza de față. Pe fondul cauzei, s-a reținut că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și a aplicat corespunzător dispozițiile legale incidente fiind constatat că reclamanta a constituit la pârâtă depozite de bani în sumă totală de 80.000 lei și respectiv 25.000 Euro, bani care nu i-au mai fost restituiți atunci când au fost solicitați.

Faptul că pârâta a fost deposedată de bani prin folosirea de către un terț a unor mijloace frauduloase ce pot constitui elementele materiale ale unor infracțiuni, nu o exonerează pe aceasta de obligația de a-și îndeplini îndatoririle contractuale asumate față de reclamantă și, suportând riscul contractului în privința banilor care sunt bunuri de gen, este obligată să restituie acesteia sumele pe care le-a luat în depozit. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta, în termenul legal, invocând nelegalitatea hotărârii pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a arătat că instanța de apel deși a reținut că prima instanță a analizat cererea de suspendare a judecății în mod greșit cu raportare la dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., în loc de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a apreciat, totodată, că și în această ipoteză măsura este lăsată tot la aprecierea instanței, iar soluția ce se va da în penal nu este hotărâtoare pentru soluția din această cauză față de persoana urmărită care nu este intimata reclamantă, ci un terț, deși textul de lege nu face referiri la persoane, ci la infracțiunea săvârșită. De asemenea, s-a omis a se observa că în cauză s-a început urmărirea penală, iar în penal se pot face și alte probe specifice în afara probei cu expertiză grafoscopică, astfel că decizia comitetului executiv al băncii este justificată, numai în urma cercetării penale putându-se trage o concluzie corectă și legală asupra răspunderii băncii, măsura suspendării fiind, deci, necesară.

Analizând recursul se găsește nefondat. Instanța de apel a analizat legalitatea hotărârii în privința respingerii cererii privind suspendarea judecății prin raportare la dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și s-a pronunțat și a motivat soluția dată cu referire la acest temei legal, iar potrivit acestui text de lege, corect s-a statuat că instanța de fond era suverană în a aprecia dacă se justifică sau nu suspendarea judecății față de situația expusă de partea care a solicitat luarea măsurii, având în vedere că și în această ipoteză ca și în cea prevăzută de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., măsura este facultativă față de termenii permisivi ai textelor de lege.

Sub acest aspect, este necontestat că recurenta – pârâtă a solicitat să se efectueze cercetări penale în legătură cu săvârșirea unor infracțiuni de către o terță persoană, privind conturile bancare în litigiu, astfel că simplele ipoteze sau afirmații imprecise referitoare la poziția intimatei – reclamante fără a se preciza concret ce elemente conturează săvârșirea unei infracțiuni și de către aceasta – în condițiile în care chiar recurenta – pârâtă și-a motivat cererea pe faptul că s-a dispus începerea urmăririi penale doar față de terța persoană – nu sunt suficiente și nu justifică pronunțarea suspendării pe acest temei. Aceasta a fost condiția avută în vedere de instanța de apel în analiza acesteia, neputându-se reține față de interpretarea care trebuie dată acestui text de lege că a fost aplicat greșit în cauză la situația de fapt dată.

Totodată, nu se poate justifica aplicarea măsurii suspendării pe acest temei legal nici pe faptul că în cadrul cercetărilor penale se efectuează probe specifice de natură a conduce la aflarea adevărului, de vreme ce o altă condiție neîndeplinită în strânsă legătură cu cea dintâi este aceea că soluția ce se va pronunța în penal nu determină pronunțarea soluției din această cauză, obligația față de intimata – reclamantă aparținând recurentei – pârâte. Prin urmare, în limitelor motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. se constată că niciuna din criticile subsumate acestor texte de lege nu sunt fondate, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 23/A-C din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2011.