ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5708/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: 1. Instanța de fond Tribunalul Comercial Argeș prin Sentința nr. 547/c din 11 aprilie 2011 a respins excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei. S-a constatat în temeiul art. 246 C. proc. civ. că reclamanta a renunțat la judecata cererii, sub aspectul dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată (conform cererii depuse la dosar la 6 ianuarie 2011). A fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta SC A.C.T.I. SRL prin lichidator judiciar SCP P. IPURL - precizată la 11 noiembrie 2010 - privind obligarea în solidar a pârâților A.G., T.A.C., C.D. și T.C. la plata sumei de 211.870 RON, precum și obligarea pârâtelor M. SRL, SC P.U.

SRL și SC T.I. SRL la plata aceleiași sume în calitate de părți responsabile civilmente. În motivarea acestei soluții, tribunalul a reținut următoarele: Prin acțiunea formulată la 20 martie 2010 s-a solicitat obligarea pârâților persoane fizice la plata sumei de 211.870 RON, în temeiul art. 1055 C. civ., ca urmare a pronunțării Deciziei penale nr. 45/R/2010 a Curții de Apel Pitești prin care pârâții au fost obligați în solidar cu reclamanta la 40.000 euro cu dobânda aferentă către părțile civile Ministerul Integrării Europene și Ministerul de Finanțe. La termenul din data de 31 martie 2011 a fost invocată de pârâți excepția necompetenței materiale a Tribunalului Comercial Argeș față de caracterul civil al litigiului.

Pronunțându-se cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., asupra excepției invocate, instanța a constatat că aceasta este tardiv formulată, art. 159 alin. (1) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 202/2010, stabilind că necompetența poate fi invocată până la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor. S-a constatat că excepția este și neîntemeiată întrucât părți în cauză figurează și societăți comerciale. Daunele au fost produse în derularea unor raporturi comerciale, iar despăgubirile sunt legate de restituirea sumelor acordate pentru dezvoltarea unui fond de comerț. Pe fondul acțiunii, instanța, având în vedere că rolul activ al judecătorului este subordonat principiului disponibilității părților, iar conform art. 130 C. proc.

civ., acesta poate hotărî numai asupra cererilor ce formează obiectul pricinii deduse judecății, a constatat că se impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Prin Decizia penală nr. 45/R din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești s-a dispus condamnarea penală a inculpaților A.G., T.A.C., C.D. și T.C., fiind soluționată, totodată, acțiunea civilă, atașată procesului penal, în sensul obligării inculpaților, în solidar cu părțile responsabile civilmente - societăți în cadrul cărora au calitatea de administratori: SC A.C.T.I. SRL, SC T.I. SRL, SC P.U. SRL și SC M. SRL, la plata sumei de 40.000 euro, plus dobânda. Conform art. 24 C. pen., partea responsabilă civilmente este persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului.

Antrenarea răspunderii societăților pentru faptele inculpaților-administratori este reglementată prin art. 1000 alin. (3) C. civ. - răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. În speța dedusă judecății comitentul plătitor (reclamanta, prin lichidator judiciar) a solicitat, în contradictoriu cu propriul prepus A.G. cu alți trei comitenți, precum și cu prepușii acestora din urmă, obligarea în solidar la plata integrală a sumei pe care a achitat-o părții vătămate, constituită parte civilă în procesul penal. Reclamanta a invocat aplicabilitatea prevederilor art. 1055 C. civ. Din interpretarea acestui text de lege s-a reținut că se instituie pentru comitent un drept la recuperarea de la prepusul/prepușii săi integral a despăgubirilor efectiv plătite.

Împrejurarea că față de victimă comitentul a răspuns solidar cu prepusul său nu a fost apreciată că este de natură să ducă la o divizare a acțiunii de regres a comitentului - în raporturile cu acest prepus potrivit regulilor privind acțiunea contra codebitorilor solidari instituite de art. 1052 și 1053 C. civ. - întrucât, în această situație, solidaritatea comitentului apare numai în raporturile cu partea civilă și decurge nu dintr-o răspundere "împreună cu prepușii", ci dintr-o răspundere "pentru prepuși", fiind în fapt un garant al prepusului față de victimă. Pentru a fi însă aplicabile aceste dispoziții, instanța a apreciat că este necesar ca pârâții să aibă toți calitatea de prepuși ai aceluiași comitent-reclamant, condiție care în speță nu este îndeplinită.

Astfel, instanța a fost învestită cu acțiunea în regres în ipoteza în care prepușii unor comitenți diferiți au cauzat prejudicii unui terț, iar reclamanta-comitent unuia dintre prepuși. A.G. a achitat integral prejudiciul. Comitentul-plătitor poate, într-o asemenea situație, să urmărească pe ceilalți comitenți pentru ceea ce a plătit peste partea aferentă prepusului său; în acest cadru, el poate pretinde să i se restituie de către ceilalți comitenți, partea corespunzătoare participării prepușilor care le sunt subordonați, dispozițiile art. 1052 - 1053 C. civ. fiind aplicabile. În ceea ce privește regresul pe care îl are comitentul-plătitor împotriva prepușilor celorlalți comitenți, s-a constatat că în practică și în literatura juridică s-a stabilit că acest regres va avea ca obiect numai suma care corespunde părții din paguba pe care aceștia au pricinuit-o.

Reținând că prevederile art. 1055 C. civ. cu privire la solidaritatea codebitorilor nu sunt aplicabile în speță, că prin acțiune nu s-a solicitat obligarea în mod individual a propriului prepus, precum și a fiecărui comitent-pârât, în solidar cu propriul prepus la plata sumei reprezentând cota de participare la producerea prejudiciului, ci obligarea în solidar a tuturor prepușilor și a tuturor comitenților, la plata sumei integrale achitate, instanța a apreciat că acțiunea este inadmisibilă. 2. Instanța de apel Curtea de Apel Pitești, secția a II-a, prin Decizia nr. 78/A - com din 4 noiembrie 2011 a admis apelul reclamantei și a schimbat sentința în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata sumei de 211.870 RON către reclamantă, persoanele fizice în solidar între ele pentru întreaga sumă, persoanele juridice, fiecare în solidar cu propriul prepus pentru câte o porțiune din suma totală.

În motivarea acestei soluții instanța de apel a reținut că reclamanta a formulat apel împotriva sentinței tribunalului invocând faptul că în temeiul art. 1055 și art. 1108 C. civ., a operat subrogarea în dreptul părții civile M.D.R.T. deoarece în calitate de codebitor a executat un titlu executoriu în interesul exclusiv al inculpaților și părților responsabile civilmente, solidaritatea menținându-se numai în raport cu partea civilă. S-a criticat soluționarea cauzei prin excepția inadmisibilității prin încălcarea dreptului la apărare al reclamantei și prin nesocotirea dispozițiilor art. 1108 C. civ., care reglementează pe fond instituția subrogării de drept, instanța nefiind ținută de temeiul de drept invocat.

Prin Decizia penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, au fost obligați în solidar inculpații A.G., T.A.C., C.D. și T.C. cu părțile responsabile civilmente: SC A.C.T.I. SRL, prin administrator SCP S. SRL, SC T.I. SRL Pitești, SC P.U. SRL Mărăcineni și SC M. SRL Constanța să plătească părții civile Ministerul Integrării Europene prin M.D.R.L. și Ministerul de Finanțe 40.000 euro calculat la cursul zilei, la data plății și dobânda aferentă calculată potrivit art. 18 alin. (3) din Contractul de garanție. S-a constatat că prin Ordinul de plată din 25 august 2010, SC A.C.T.I. SRL, reclamanta din prezenta cauză a achitat către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului suma de 211.869,45 RON, reprezentând suma rezultată din planul de distribuire în falimentul debitorului plătitor în Dosarul nr. 2680/1259/2004 al Tribunalului Comercial Argeș.

Creanța reținută în tabelul suplimentar completator al creanțelor împotriva debitorului SC A.C.T.I. SRL, respectiv suma totală de 211.869,45 RON reprezintă 58.046,45 euro, sumă rezultată din dispozitivul Deciziei nr. 45/R/2010 al Curții de Apel Pitești (40.000 euro cu dobânda aferentă calculată potrivit contractului de garanție). Prin precizarea formulată la data de 17 februarie 2011, reclamanta a arătat că față de plata realizată, se poate regresa împotriva prepușilor celorlalți comitenți, beneficiind de solidaritatea acestora. În consecință, s-a constatat că în cauză a fost formulată o cerere în regres din partea comitentului solvens împotriva celorlalți trei comitenți și a prepușilor acestora, respectiv împotriva propriului prepus.

Față de Decizia nr. 45/2010 a Curții de Apel Pitești prin care s-a dispus antrenarea răspunderii prepușilor în solidar cu cei patru comitenți, rezultă că susținerile reclamantei, referitoare la aplicabilitatea art. 1055 C. civ., nu pot fi primite în raporturile cu ceilalți comitenți. Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că textul se raportează la dreptul codebitorului solidar de a recupera de la debitorul în interesul căruia s-a născut obligația, toată datoria, deoarece în raport cu el, codebitorii nu sunt priviți decât ca fideiusori. Or, reclamanta și pârâtele persoane juridice nu sunt codebitori decât în raport cu victima, ei fiind ținuți să răspundă pentru faptele prepușilor lor.

Ca atare, cum reclamanta a achitat întreaga datorie rezultată din decizia penală, potrivit dovezilor depuse la dosar, instanța de apel a apreciat că acesteia trebuie să i se recunoască regresul împotriva celorlalți coobligați, însă în mod diferit după cum este vorba despre prepuși, respectiv celelalte părți responsabile civilmente și prepușii acestora. Plătind mai mult decât cuantumul care i-ar fi revenit, urmare a săvârșirii faptei de către prepusul său, comitentul are dreptul de regres, cel puțin justificat pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, cu atât mai mult cu cât rolul său este acela de a garanta recuperarea prejudiciului, iar nu acela de a răspunde pentru faptele sale, ci pentru fapta altuia.

În ce privește solidaritatea pârâților în raport cu comitentul solvens, nu s-a putut reține faptul că aceasta operează integral, fără distincție, față de toți pârâții. S-a constatat că potrivit art. 1108 pct. 3 C. civ., subrogația se face de drept, în folosul aceluia care, fiind obligat cu alții sau pentru alții la plata datoriei, are interes de a o face. Obligația reclamantei de plată este angajată în scopul garantării părții civile în privința recuperării creanței, iar nu pentru fapta proprie a comitentului, ci, pentru fapta prepusului acestuia, respectiv pentru faptele celorlalți trei prepuși. S-a apreciat că solvens-ul nu se poate subroga în toate drepturile părții civile, în sensul urmăririi solidare și a celorlalți comitenți, garanția instituită de cod în sarcina acestora din urmă funcționând doar în raport cu victima prejudiciului.

Dimpotrivă, solidaritatea se menține față de prepuși, în temeiul art. 1108 alin. (3) raportat la art. 1003 C. civ. Ca atare, s-a decis că regresul împotriva celorlalți coobligați, comitenți, trebuie recunoscut împotriva fiecărui comitent, pentru partea din prejudiciu produsă de prepușii respectivului comitent, potrivit art. 1053 alin. (1) C. civ., iar împotriva propriului prepus, respectiv împotriva prepușilor celorlalți comitenți pentru tot prejudiciul pe care aceștia l-au pricinuit (art. 1108 alin. (3) raportat la art. 1003 C. civ.). Sub aspectul solidarității prepușilor aceluiași comitent, s-a constatat că solvens-ul se poate îndrepta împotriva prepușilor săi care sunt ținuți solidar, respectiv împotriva prepușilor altor comitenți, de asemenea ținuți solidar, pentru plata prejudiciului pe care au determinat-o, numai că asemenea ipoteză s-a constatat că nu se regăsește în speță, fiecare comitent răspunzând alături de câte un singur prepus.

Din cuprinsul Deciziei penale nr. 45/2010, rezultă condamnarea celor patru prepuși ai celor patru comitenți, pentru aceleași infracțiuni fără a se determina prejudiciul produs de fiecare dintre aceștia, rezultând că toți au contribuit în mod egal la producerea pagubei părții civile. A.G. ca administrator la SC A.U. SRL a utilizat creditul nerambursabil de 40.000 euro în alt scop decât cel pentru care a fost acordat, întocmind în fals ordine de plată către celelalte trei societăți comerciale. C.D. și T.A.C. au întocmit facturi și ordine de plată cu mențiuni neadevărate, iar T.C., în calitate de complice, l-a ajutat pe A.G. să utilizeze o parte din fondul obținut de la Comunitatea Europeană în alt scop decât cel pentru care a fost destinat.

Ca atare, contribuția celor patru prepuși a fost determinantă la săvârșirea faptelor reținute în sarcina acestora, determinând sancțiunile aplicate. S-a constatat o contribuție egală a acestora la producerea prejudiciului. Prin urmare, s-a apreciat că regresul poate purta asupra unei cote de câte 1/4 din suma achitată, împotriva SC T.I. SRL, SC P.U. SRL și SC M. SRL, fiecare dintre aceștia în solidar cu propriii prepuși și respectiv asupra sumei achitate, împotriva celor patru prepuși, solidar, numai în regresul între aceștia. S-a apreciat că ulterior acestui demers beneficiul solidarității se pierde. Faptul că cererea a vizat exclusiv antrenarea răspunderii solidare a tuturor pârâților, persoane fizice și juridice, ca formă gravă de răspundere, a fost apreciat ca neexcluzând posibilitatea instanței de a acorda mai puțin, dacă se constată neîndeplinite cerințele solidarității față de toți pârâții în acțiunea în regres.

În aplicarea argumentului de interpretare logică a maiori ad minus, s-a apreciat că de vreme ce instanța a fost sesizată cu o cerere de antrenare a răspunderii agravate a pârâților, putea admite acțiunea în parte cererea obligându-i pe aceștia la partea unor sume corespunzător părții din prejudiciul care le revenea, potrivit Deciziei penale nr. 45 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești. 3. Recursul Pârâtul T.A.C. a declarat în termen recurs împotriva deciziei. Recursul nu a fost motivat în drept. În fapt, criticile au vizat împrejurarea că a fost admis apelul reclamantei și admisă acțiunea fără a se motiva această hotărâre. Recurentul a invocat că instanța de apel a acordat ceva ce nu s-a cerut - și anume obligarea persoanelor fizice în solidar cu prepusul său, pentru câte o pătrime din suma cerută.

S-a mai susținut că reclamanta era îndreptățită să ceară celorlalți prepuși doar partea ce depășește suma datorată de propriul său prepus. S-a mai susținut că instanța de fond în mod corect a constatat că sunt aplicabile art. 1000 alin. (3) C. civ., răspunderea comitentului pentru prepușii săi (inculpați). S-a susținut că în situația în care un comitent (reclamanta) a achitat, în calitate de comitent al prepusului A.G. întreg prejudiciul, comitentul plătitor poate să urmărească pe ceilalți comitenți, pentru plățile făcute peste partea stabilită în sarcina prepusului său. În acest cadru, plătitorul poate cere să i se restituie de către ceilalți comitenți partea corespunzătoare participării prepușilor care îi sunt subordonați în temeiul art. 1052 - 1053 C. civ.

Cât privește acțiunea în regres a comitentului plătitor recurentul a susținut că în practică și în literatura de specialitate s-a stabilit că regresul va avea ca obiect numai suma care corespunde plății din paguba pe care aceștia au pricinuit-o. S-a criticat astfel greșita aplicare în cauză a art. 1055 C. civ. cu privire la solidaritatea creditorilor. Recurentul a susținut că în cauză nu se aplică art. 1055 C. proc. civ. întrucât prin acțiune nu s-a solicitat obligarea în mod individual a propriului prepus precum și a fiecărui comitent pârât în solidar cu propriul prepus la plata sumei, ci obligarea în solidar a tuturor prepușilor și a tuturor comitenților, la plata sumei integral achitate. S-a mai susținut că instanța de apel, dacă s-a declarat că nu este de acord cu soluția instanței de fond (pe calea excepției) trebuia să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a mai arătat necesitatea constatării că persoanele fizice nu au calitatea procesuală într-un litigiu comercial decât cel mult într-un litigiu civil judecat de instanța de drept comun astfel că excepția necompetenței funcționale invocată de acest pârât a fost în mod greșit respinsă ca tardivă și catalogată drept o excepție de necompetență materială, aspect neobservat de instanța de apel. 4. Analiza instanței de recurs Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

în care se pot încadra criticile formulate de recurent se constată că aceasta este legală și temeinică pentru considerentele ce urmează: În primul rând este de observat cu privire la modul de soluționare a excepției de necompetență materială invocată la fond de pârâtul-recurent că această problemă a intrat în puterea lucrului judecat, partea care a invocat excepția neatacând soluția instanței de fond pe calea apelului și neinvocând în acea fază de judecată alte excepții. Nici criticile legate de necompetența funcțională a instanței nu sunt fondate și ca urmare criticile legate de calitatea procesuală a pârâților persoane fizice aflate în proces comercial sunt nefondate. Instanța de apel - în temeiul competențelor date de art. 295 alin. (2) C. proc.

civ., ca urmare a efectului devolutiv al apelului cu consecințe asupra probelor care pot fi administrate în apel - în mod corect și legal a reținut cauza spre soluționare pe fond și s-a pronunțat asupra fondului acesteia. Instanța de apel a verificat, în limitele cererii de apel, modul în care prima instanță a stabilit situația de fapt și a aplicat acesteia legea incidentă și, constatând că instanța de fond a soluționat cauza printr-o greșită interpretare și aplicare a legii a îndreptat soluția făcând o aplicare corectă a textelor aplicabile situației de fapt deduse judecății. Sub aspectul fondului cauzei criticile sunt nefondate. De altfel, recurentul reia motivarea instanței de fond fără să combată argumentele folosite de instanța de apel.

Împotriva argumentelor instanței de apel singura critică de fapt este aceea că aceasta a acordat ceea ce nu s-a cerut. Critica - care formează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - nu este fondată. Acțiunea este clară sub aspectul regresului pornit de debitorul plătitor împotriva celorlalți codebitori. Instanța de apel a analizat corect acțiunea în regres în raport cu soluțiile preconizate de C. civ. în această materie. Art. 1108 C. civ. stipulează fără echivoc că subrogația se face de drept în folosul aceluia care, fiind obligat cu alții sau pentru alții la plata datoriei, are interes de a o face.

În mod corect s-a constatat că este lipsită de temei legal argumentarea instanței de fond referitor la condiționarea regresului comitentului numai de raporturile de prepușenie existente între acesta și ceilalți debitori și care ar invalida o acțiune de recuperare a plății unui debit făcute în beneficiul altor persoane legate între ele prin raporturi de prepușenie, coparticipante procesuale într-un proces penal. O atare interpretare videază de conținut instituția regresului și dispozițiile legale exprese care guvernează obligațiile speciale și modalitățile de stingere a acestora, printre acestea din urmă, plata prin subrogație. Constatându-se că în cauză a operat o astfel de plată, instanța de apel în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1108 C. civ.

care în alin. (2) dispune expres că subrogația de drept (cele 4 cazuri limitativ enumerate în alin. (1) printre care și cel din cauză) operează atât în contra fidejusorului, cât și a debitorului, "ea nu poate desființa dreptul creditorului când plata i s-a făcut numai pentru parte din datorie; în acest caz el poate exercita pentru că are a mai lua, aceleași drepturi ce exercită și subrogatul pentru partea plătită, celui cui a făcut o plată parțială". În cazul dedus judecății reclamanta s-a subrogat de drept în totalitate în drepturile creditorului față de datornicii definiți prin sentința penală și, în consecință, are drept de regres împotriva acestora în condițiile art. 1000 alin. (3). Ca urmare, în mod corect instanța de apel - în individualizarea modalităților de răspundere deja stabilite prin procesul penal: personală pentru persoanele fizice și a comitentului pentru fapta persoanelor fizice - a stabilit întinderea și temeiul răspunderii pârâților și nu a acordat ce nu s-a cerut, cum greșit a interpretat pârâtul-recurent.

Instanța a acordat reclamantei exact ce aceasta a cerut, obligarea pârâților la plata sumei ce i se cuvine fiecăruia, în funcție de culpa și temeiul răspunderii pentru fiecare în parte. Sub acest din urmă aspect sunt nefondate, pentru considerentele mai sus expuse, și criticile referitoare la pretinsa argumentare contradictorie a instanței de apel la stabilirea sumelor cuvenite reclamantei, stabilite în sarcina pârâților. Pentru toate aceste considerente constatând că în cauză nu s-au dovedit motive care să impună modificarea sau casarea deciziei curții de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins recursul pârâtului T.A.C. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul T.A.C. împotriva Deciziei nr. 78/A - COM din data de 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ