ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4370/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 23 iulie

2010, reclamantul E.F. a chemat în judecată Guvernul României solicitând

anularea prevederilor art. 114 alin. (1) lit. a) O.U.G. nr. 195/2002 privind

circulația pe drumurile publice și obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000

RON despăgubiri reprezentând daune materiale și morale cauzate prin aplicarea

măsurii anulării permisului de conducere auto.

Prin aceeași cerere, reclamantul

a învederat că se impune și anularea prevederilor art. 203 H.G. nr. 1391/2006 pentru

aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

La data de 20 septembrie

2010, Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de intervenție în

interesul pârâtului, admisă în principiu prin încheierea din 8 octombrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Aceeași instanță a pronunțat

sentința nr. 130 din 29 octombrie 2010 prin care a admis cererea de intervenție

accesorie și excepția inadmisibilității invocată de Guvernul României, respingând

ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea art. 114 lit. a) O.U.G. nr. 195/2002.

De asemenea, instanța

a respins ca nefondate cererile privind anularea art. 203 H.G. nr. 1391/2006 și

acordarea despăgubirilor.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut ca fiind inadmisibilă cererea de anulare a dispozițiilor

art. 114 alin. (1) lit. a) O.U.G. nr. 195/2002, nelegalitatea actului normativ neputând

fi contestată decât pe calea controlului de constituționalitate, de care, de altfel,

a și uzat reclamantul.

Referitor la capătul din

acțiune privind anularea prevederilor art. 203 H.G. nr. 1391/2006, s-a constatat

că acestea sunt în concordanță cu dispozițiile art. 97 alin. (5) O.U.G. nr. 195/2002,

nejustificându-se nici solicitarea de acordare a unor daune materiale sau morale.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamantul E.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a

învederat că sunt nelegale dispozițiile normative a căror anulare a solicitat, prevederi

prin care se instituie măsura anulării permisului de conducere în cazul când titularul

a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracțiune

care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârșită

ca urmare a nerespectării regulilor de circulație.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivul invocat și de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Astfel, în speță, instanța

de fond a fost sesizată cu o acțiune împotriva unei ordonanțe a guvernului, care

nu putea fi soluționată decât în condițiile procedurii instituite prin art. 9 Legea

nr. 554/2004.

În sensul art. 126

alin. (6) din Constituție, instanța de contencios administrativ nu exercită un control

de legalitate asupra ordonanțelor de guvern – care nu sunt acte administrative,

ci acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative,

- fiind abilitată să soluționeze doar cererile persoanelor având ca obiect acordarea

de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe, anularea actelor administrative

emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la

emiterea unui act administrativ.

În speță, dispozițiile

art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt inaplicabile, conținutul art. 114 alin. (1)

lit. a) O.U.G. nr. 195/2002 fiind stabilit prin Legea de aprobare nr. 49/2006, instanța

de contencios administrativ neavând competența de a constata neconstituționalitatea

unei legi adoptate de parlament.

De altfel, Curtea Constituțională

s-a pronunțat deja asupra constituționalității prevederilor art. 114 alin. (1)

lit. a) din ordonanță cu ocazia soluționării unei excepții invocate de reclamant

în cadrul altui litigiu.

În raport de cele expuse,

Curtea constată că este neîntemeiată critica privind respingerea ca inadmisibil

a primului capăt de cerere.

Apare de asemenea, ca

fiind corectă și soluția referitoare la cererea de anulare a dispozițiilor art.

203 H.G. nr. 1391/2006, care sunt în deplină concordanță cu prevederile art. 97

alin. (5) O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora anularea permisului de conducere

se dispune de către poliția rutieră pe a cărei rază de competență s-a produs una

din faptele prevăzute la art. 114.

De menționat că reclamantul

nu a indicat care sunt dispozițiile legale prezumate a fi nerespectate la adoptarea

H.G. nr. 1391/2006 - art. 203.

Nefiind întrunite condițiile

art. 15 alin. (1) și (5) și respectiv art. 9 alin. (1) și (5) Legea nr. 554/2004,

s-a dispus în mod întemeiat respingerea și a cererii de obligare la plata despăgubirilor

constând în daune materiale și morale.

Având în vedere considerentele

arătate mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de E.F. împotriva sentinței

nr. 130 din 29 octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 septembrie

2011.