ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1123/2014

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Procedura în fața primei instanțe

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22 august

2011, reclamantele R.M. și A.F., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul

României, au solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate

prin O.U.G. nr. 59/2011, suspendarea prevederilor O.U.G. nr. 59/2011 publicată

în M. Of. nr. 457/30.06.2011 și plata cheltuielilor de judecată.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin

Sentința civilă nr. 5015 din 17 septembrie 2012, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de

renunțare la judecată formulată de reclamantele R.M. și A.F. și a respins, ca

inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantele R.M. și A.F. în contradictoriu

cu pârâtul Guvernul României.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:

În

ceea ce privește cererea de renunțare la judecata, Curtea a respins această

cerere dat fiind faptul ca, din conținutul dispozițiilor art. 246 C. proc.

civ., rezulta faptul ca renunțarea la judecata trebuie sa fie un act

necondiționat. Or, analizând conținutul cererii de la filele 80 și următoarele

dosar, rezulta ca, în realitate, reclamantele stăruie în judecata, solicitând

instanței sa constatate ca le-au fost încălcate "toate drepturile

prevăzute de Constituție și de legile interne (...)".

Curtea

a admis excepția inadmisibilității invocată atât de Guvern, cât și de instanța

din oficiu.

Astfel,

în primul rând, capetele de cerere privind suspendarea și respectiv anularea

O.U.G. nr. 59/2011 sunt inadmisibile, întrucât conform art. 14, 15, respectiv

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ

poate fi investita cu cererea de anulare/suspendare a unui act administrativ.

Or,

ordonanța de urgenta a Guvernului nu este un act administrativ, ci aceasta are

caracter de lege, conform art. 115 din Constituția României. În ceea ce

privește incidența art. 9 din Legea nr. 554/2004, obiectul acesteia este clar

definit în alin. (5) al acestui art. 9, în sensul că litigiul poate avea ca

obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale

Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și

după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ

sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative. Din interpretarea

gramaticală și teleologică a acestui text legal rezultă cu claritate faptul că

obiectul acțiunii în contencios administrativ întemeiate pe dispozițiile art. 9

din Legea nr. 554/2004 nu poate, în niciun caz, să vizeze anularea sau

suspendarea înseși ordonanței de Guvern.

Așa

fiind, aceste capete de cerere sunt inadmisibile și au fost respinse ca atare.

În

ceea ce privește celelalte capete de cerere - recunoașterea dreptului la

pensie, precum și repararea pagubei cauzate, Curtea le-a respins, de asemenea,

ca inadmisibile, cu motivarea ca această soluție este expres consacrată de

legiuitor, potrivit art. 9 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 în

conformitate cu care în ipoteza în care Curtea Constituțională respinge

excepția de neconstituționalitate a înseși ordonanței de care depinde

soluționarea litigiului în contencios (cazul în speță), instanța de contencios

va respinge acțiunea ca inadmisibilă. Or, prin Decizia nr. 533 din 22 mai 2012

Curtea Constituțională a constatat faptul, precum și prevederile O.U.G. nr.

59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1

lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor, precum și, în special, dispozițiile art. 1 ale O.U.G. nr. 59/2011 nu

contravin Constituției, excepția de neconstituționalitate invocată fiind

respinsă ca neîntemeiată. Așa fiind, constatând că reclamantele nu au suferit

un prejudiciu ca urmare a adoptării actului normativ criticat, întrucât

constatându-se conformitatea acestuia cu dispozițiile constituționale, actul

normativ nu poate crea premisele existenței unei eventuale vătămări a

drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantelor, capetele de cerere

privind recunoașterea dreptului la pensie, precum și repararea pagubei cauzate

sunt inadmisibile.

2.

Calea de atac exercitată

Împotriva

acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantele

R.M. și A.F. au declarat recurs, reiterând precizarea că înțeleg să renunțe la

judecata acțiunii și criticând soluția instanței de fond, care nu a luat act de

cererea de renunțare formulată.

4.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de

recurente, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat,

însă în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta

Curte reține împrejurarea necontestată potrivit căreia, în fața instanței de

fond, înainte de închiderea dezbaterilor, reclamantele R.M. și A.F. au depus la

dosarul cauzei, la data de 6 septembrie 2012, o cerere de renunțare la judecata

acțiunii formulate în prezenta cauză.

Manifestarea

de voință, în sensul de a se renunța la judecata acțiunii, reprezintă o

desistare, un act de dispoziție al reclamantelor, care nu este supus cenzurii

nici instanței de fond, nici instanței de control judiciar, conform

principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Curtea

de Apel a constatat în mod greșit - în opinia Înaltei Curți - faptul că

reclamantele stăruie în judecată și, respingând cererea de renunțare la

judecată formulată în cauză, a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.

În

raport de dispozițiile art. 246 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora

"reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință,

fie prin cerere scrisă", având în vedere și dispozițiile art. 129 alin.

(6) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat în cauză și va

lua act de cererea de renunțare la judecata acțiunii formulate de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de R.M. și A.F. împotriva Sentinței civile nr. 5015 din 17

septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată în sensul că ia act de renunțarea reclamantelor la judecata

acțiunii.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 martie 2014.

Procesat

de GGC - GV