ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față în baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea formulată la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și

Criminalistică, petiționarii T.D., C.M., I.L., M.V.O., P.D. și M.C.F. au

solicitat efectuarea de cercetări față de S.A. - procuror în cadrul Direcției

de Investigare a Infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism,

Serviciul Teritorial Timișoara pretinsa săvârșire a infracțiunii prevăzute de

art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii, în esență,

s-au reținut următoarele :

În urma unei

sesizări adresate D.N.A. Serviciul Teritorial Timișoara, de

către SC A.T. SRL, SC A.G.C.C. SRL și

SC C.E.R.O. SRL, prin rezoluția nr. 220/D/P/2009 din 7 decembrie 2009 s-a

dispus începerea urmăririi penale față de T.D., C.M., I.L.

, M.V.O., P.D. și M.C.F., rezoluție care în

opinia

petiționarilor este nelegală, situație în care se găsește și sechestrul

asigurător aplicat asupra unor bunuri aparținând învinuiților prin ordonanța

din data de 15 decembrie 2009.

Aceste măsuri au fost considerate de

către petiționari ca fiind nelegale, motivându-se că în cuprinsul rezoluției nu

se prezintă în concret conținutul constitutive al fiecărei infracțiuni, iar,

privitor la sechestrul asigurător aplicat au arătat că D.I.I.C.O.T., Serviciul

Teritorial Timișoara a devenit un recuperator al SC A.T. SRL pentru presupuse

daune produse prin acte și fapte comerciale și nu pentru prejudicii certe

produse prin infracțiuni.

S-a reținut că nu există indicii cu

privire la săvârșirea de către procurorul S.A. a infracțiunii de abuz de

serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece această faptă nu există în

materialitatea ei, aspectele învederate neputând constitui indicii sau probe

temeinice pentru tragerea la răspundere penală pentru fapta de corupție

reclamată. S-a mai reținut că procurorul a dispus soluția raportat la

materialul probator pe care l-a invocat și avut în vedere la luarea măsurii,

conform normelor legale în vigoare, luarea unor măsuri fiind atributul exclusiv

al organului de urmărire penală, exercitat

independent

de cererile sau aprecierile părților cu privire la faptele ce formează

obiectul

cercetării, precum și la calitatea pe care ar trebui să o dobândească într-un

proces penal o persoană.

S-a reținut că a

susține vinovăția unei persoane doar pe baza plângerii

părții nemulțumite de o măsură dispusă

într-o cauză, ar acredita ideea că o simplă afirmație a unei persoane cu

privire la săvârșirea unei infracțiuni este

suficientă

pentru începerea urmăririi penale, susținere ce vine în contradicție cu

prevederile

art. 68

1

C. proc. pen.

S-a apreciat relevant faptul că toate

aspectele din cuprinsul sesizării sunt aspecte prin care aceștia își

construiesc apărări de natură să înlăture indiciile reținute în rezoluția prin

care față de aceștia s-a dispus începerea

urmăririi

penale.

Prin introducerea art. 278

1

C. proc. pen. nu s-a reglementat că soluția pronunțată de persoanele care

îndeplinesc o activitate de jurisdicție constituie o incriminare a acelor

persoane în situația în care instanța constată că acele acte sau măsuri ar fi

nelegale, actele cu caracter jurisdicțional ale magistraților neputând fi

considerate prin ele însele elemente constitutive ale unei infracțiuni pentru a

atrage răspunderea penală, deoarece acele dispoziții

cuprinse în acele acte sau măsuri, atât în ceea ce privește conținutul

cât și în ce

privește dispozitivul nu pot fi criticate decât prin căile

legale de atac, așa cum o

hotărâre

judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși o infracțiune fără

alte

probe de natură a stabili intenția magistratului care a emis acea dispoziție de

a încălca dispozițiile legale.

Simpla presupunere, lipsită de o

susținere bazată pe un indiciu concret, că un magistrat ce a dispus o anumită

măsură în cursul urmăririi penale ar fi comis fapte de corupție, prin simplul

fapt că o parte din proces este nemulțumită de măsura dispusă în acel dosar nu

poate constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistratului

ce a dispus măsura respectivă.

S-a mai arătat că a critica o măsură

sau un act al procurorului și a susține netemeinicia sau nelegalitatea lor pe

calea unei plângeri penale formulată împotriva magistratului ce a emis actul

sau a dispus măsura echivalează cu suplimentarea sau înlocuirea căilor de atac

și de control de

legalitate reglementate de

lege în materie, întrucât se admite faptul că împotriva

persoanelor care

au pronunțat soluții se pot face plângeri penale, ce echivalează cu instituirea

unor noii căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

Prin rezoluția din 7 iulie 2011 dată

în dosarul nr. 42/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A., Serviciul

Teritorial

Timișoara, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la

art.

10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

magistratul procuror S.A. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la

art. 246 C. pen.

Împotriva rezoluției sus-menționate au

formulat plângere petenții, aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin

rezoluția din 1 august 2011, dată în dosarul nr. 335/11/2/2011 a procurorului

șef serviciu din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Serviciul Teritorial

Timișoara.

Prin plângerea depusă la instanță,

petiționarii au solicitat desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei

pentru efectuarea actelor premergătoare

sau

a începerii urmăririi penale, pentru motivele expuse în partea introductivă a

hotărârii.

Din examinarea lucrărilor dosarului,

se constată că în mod corect procurorul a dispus soluția de neîncepere a

urmăririi penale.

Într-adevăr, așa cum a rezultat din

actele premergătoare efectuate în cauză, nu sunt indicii cu privire la fapta

reclamată de petiționari, magistratul procuror S.A. îndeplinindu-și atribuțiile

de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale.

Criticile petiționarilor referitoare

la greșita soluție de trimitere în

judecată,

dispusă de către intimatul procuror în dosarul penal în care petiționarii

au

calitatea de învinuiți, reprezintă în realitate critici care pot fi invocate în

fața instanței de fond investită cu soluționarea cauzei.

Activitatea de cercetare penală a

procurorului este supusă verificării

procurorului

ierarhic superior, care poate confirma sau infirma actele și măsurile

dispuse

de acesta, pe tot parcursul efectuării urmăririi penale. în ce privește

temeinicia și legalitatea măsurilor procesuale dispuse de procuror în cursul

urmăririi penale, învinuiții pot exercita căile de atac prevăzute de lege, în

conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc.

pen.

Pe de altă parte, activitatea

desfășurată de procurorul învestit cu soluționarea unei plângeri nu poate

constitui prin ea însăși infracțiunea incriminată de legiuitor, prin textul

art. 246 C. pen., atâta timp cât acesta a

dispus

măsuri legale și nu s-a făcut dovada că și-a exercitat abuziv funcția.

În acest sens, în conformitate cu

dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi

penale, poate efectua acte premergătoare, dacă apreciază că se impune efectuarea

unor verificări ale

temeiniciei pretinselor

fapte reclamate în conținutul plângerii. în situația în care,

raportat

la datele și indiciile rezultate din actul de sesizare, procurorul, ca

urmare a propriei percepții asupra situației de

fapt, apreciază că sunt suficiente

temeiuri și nu rezultă vreunul din

cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, poate dispune

începerea urmăririi penale.

Drept urmare, nu se poate reține că

procurorul și-ar fi exercitat în mod

abuziv

atribuțiile de serviciu, acesta instrumentând actele de urmărire penală în

conformitate

cu dispozițiile Codului de procedură penală.

De altfel, în situația în care

petiționarii considerau că modul de instrumentare a cauzei de către intimatul

procuror denotă o aparență de lipsă

de

imparțialitate, puteau uza de remediile procesuale prevăzute de lege.

în raport de considerentele expuse, se

constată că rezoluția procurorului este temeinică și legală, urmând a fi

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii T.D., C.M., I.L.,

M.V.O., P.D. și M.C.F. împotriva rezoluției din 7 iulie 2011 dată în dosarul

nr. 42/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara, cu obligarea acestora la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționarii T.D., C.M., I.L., M.V.O., P.D. și M.C.F. împotriva rezoluției din

7 iulie 2011 dată în dosarul nr. 42/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție -

D.N.A.,

Serviciul Teritorial Timișoara, rezoluție pe care o menține.

Obligă petiționarii la plata sumei de

câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 26 ianuarie 2012.