ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, petiționarii T.D., C.M., I.L., M.V.O., P.D. și M.C.F. au solicitat efectuarea de cercetări față de S.A. - procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, Serviciul Teritorial Timișoara pretinsa săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. În motivarea plângerii, în esență, s-au reținut următoarele : În urma unei sesizări adresate D.N.A. Serviciul Teritorial Timișoara, de către SC A.T.

SRL, SC A.G.C.C. SRL și SC C.E.R.O. SRL, prin rezoluția nr. 220/D/P/2009 din 7 decembrie 2009 s-a dispus începerea urmăririi penale față de T.D., C.M., I.L. , M.V.O., P.D. și M.C.F., rezoluție care în opinia petiționarilor este nelegală, situație în care se găsește și sechestrul asigurător aplicat asupra unor bunuri aparținând învinuiților prin ordonanța din data de 15 decembrie 2009. Aceste măsuri au fost considerate de către petiționari ca fiind nelegale, motivându-se că în cuprinsul rezoluției nu se prezintă în concret conținutul constitutive al fiecărei infracțiuni, iar, privitor la sechestrul asigurător aplicat au arătat că D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara a devenit un recuperator al SC A.T.

SRL pentru presupuse daune produse prin acte și fapte comerciale și nu pentru prejudicii certe produse prin infracțiuni. S-a reținut că nu există indicii cu privire la săvârșirea de către procurorul S.A. a infracțiunii de abuz de serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece această faptă nu există în materialitatea ei, aspectele învederate neputând constitui indicii sau probe temeinice pentru tragerea la răspundere penală pentru fapta de corupție reclamată. S-a mai reținut că procurorul a dispus soluția raportat la materialul probator pe care l-a invocat și avut în vedere la luarea măsurii, conform normelor legale în vigoare, luarea unor măsuri fiind atributul exclusiv al organului de urmărire penală, exercitat independent de cererile sau aprecierile părților cu privire la faptele ce formează obiectul cercetării, precum și la calitatea pe care ar trebui să o dobândească într-un proces penal o persoană.

S-a reținut că a susține vinovăția unei persoane doar pe baza plângerii părții nemulțumite de o măsură dispusă într-o cauză, ar acredita ideea că o simplă afirmație a unei persoane cu privire la săvârșirea unei infracțiuni este suficientă pentru începerea urmăririi penale, susținere ce vine în contradicție cu prevederile art. 68 1 C. proc. pen. S-a apreciat relevant faptul că toate aspectele din cuprinsul sesizării sunt aspecte prin care aceștia își construiesc apărări de natură să înlăture indiciile reținute în rezoluția prin care față de aceștia s-a dispus începerea urmăririi penale. Prin introducerea art. 278 1 C. proc. pen.

nu s-a reglementat că soluția pronunțată de persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție constituie o incriminare a acelor persoane în situația în care instanța constată că acele acte sau măsuri ar fi nelegale, actele cu caracter jurisdicțional ale magistraților neputând fi considerate prin ele însele elemente constitutive ale unei infracțiuni pentru a atrage răspunderea penală, deoarece acele dispoziții cuprinse în acele acte sau măsuri, atât în ceea ce privește conținutul cât și în ce privește dispozitivul nu pot fi criticate decât prin căile legale de atac, așa cum o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși o infracțiune fără alte probe de natură a stabili intenția magistratului care a emis acea dispoziție de a încălca dispozițiile legale.

Simpla presupunere, lipsită de o susținere bazată pe un indiciu concret, că un magistrat ce a dispus o anumită măsură în cursul urmăririi penale ar fi comis fapte de corupție, prin simplul fapt că o parte din proces este nemulțumită de măsura dispusă în acel dosar nu poate constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistratului ce a dispus măsura respectivă. S-a mai arătat că a critica o măsură sau un act al procurorului și a susține netemeinicia sau nelegalitatea lor pe calea unei plângeri penale formulată împotriva magistratului ce a emis actul sau a dispus măsura echivalează cu suplimentarea sau înlocuirea căilor de atac și de control de legalitate reglementate de lege în materie, întrucât se admite faptul că împotriva persoanelor care au pronunțat soluții se pot face plângeri penale, ce echivalează cu instituirea unor noii căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

Prin rezoluția din 7 iulie 2011 dată în dosarul nr. 42/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror S.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. Împotriva rezoluției sus-menționate au formulat plângere petenții, aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția din 1 august 2011, dată în dosarul nr. 335/11/2/2011 a procurorului șef serviciu din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Serviciul Teritorial Timișoara.

Prin plângerea depusă la instanță, petiționarii au solicitat desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei pentru efectuarea actelor premergătoare sau a începerii urmăririi penale, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că în mod corect procurorul a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale. Într-adevăr, așa cum a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, nu sunt indicii cu privire la fapta reclamată de petiționari, magistratul procuror S.A. îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale. Criticile petiționarilor referitoare la greșita soluție de trimitere în judecată, dispusă de către intimatul procuror în dosarul penal în care petiționarii au calitatea de învinuiți, reprezintă în realitate critici care pot fi invocate în fața instanței de fond investită cu soluționarea cauzei.

Activitatea de cercetare penală a procurorului este supusă verificării procurorului ierarhic superior, care poate confirma sau infirma actele și măsurile dispuse de acesta, pe tot parcursul efectuării urmăririi penale. în ce privește temeinicia și legalitatea măsurilor procesuale dispuse de procuror în cursul urmăririi penale, învinuiții pot exercita căile de atac prevăzute de lege, în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen. Pe de altă parte, activitatea desfășurată de procurorul învestit cu soluționarea unei plângeri nu poate constitui prin ea însăși infracțiunea incriminată de legiuitor, prin textul art. 246 C. pen., atâta timp cât acesta a dispus măsuri legale și nu s-a făcut dovada că și-a exercitat abuziv funcția.

În acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare, dacă apreciază că se impune efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conținutul plângerii. în situația în care, raportat la datele și indiciile rezultate din actul de sesizare, procurorul, ca urmare a propriei percepții asupra situației de fapt, apreciază că sunt suficiente temeiuri și nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, poate dispune începerea urmăririi penale. Drept urmare, nu se poate reține că procurorul și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu, acesta instrumentând actele de urmărire penală în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală.

De altfel, în situația în care petiționarii considerau că modul de instrumentare a cauzei de către intimatul procuror denotă o aparență de lipsă de imparțialitate, puteau uza de remediile procesuale prevăzute de lege. în raport de considerentele expuse, se constată că rezoluția procurorului este temeinică și legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii T.D., C.M., I.L., M.V.O., P.D. și M.C.F. împotriva rezoluției din 7 iulie 2011 dată în dosarul nr. 42/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii T.D., C.M., I.L., M.V.O., P.D. și M.C.F. împotriva rezoluției din 7 iulie 2011 dată în dosarul nr. 42/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara, rezoluție pe care o menține. Obligă petiționarii la plata sumei de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2012.