ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1136/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București la data de 6 iunie 2007, reclamantul S.N.F.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P. a Județului Teleorman, A.N.A.F. și Ministerul Economiei și Finanțelor, obligarea pârâților în solidar la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001 – 2005, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii raportului de serviciu pentru fiecare din membrii de sindicat, funcționari publici, menționați în tabelul anexat cererii. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, funcționarii publici au dreptul, potrivit Legii nr. 188/1999 art. 33 alin. (2) –devenit art. 34 după republicarea legii, să primească pe lângă indemnizația de concediu, o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Aplicarea acestei prevederi a fost suspendată prin acte normative succesive, dar normele de suspendare ale acordării acestui drept, care derivă dintr-un raport juridic de muncă contravin, potrivit reclamantului prevederilor art. 8, 139, 166 C. muncii, precum și dispozițiilor art. 41 și 53 din Constituția României. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 2591 din 24 octombrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamantul S.N.F.P. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, A.N.A.F. și D.G.F.P. a Județului Teleorman. A obligat pârâții în solidar la plata către reclamant a drepturilor salariale reprezentând prima de concediu pentru anii 2001 – 2005 actualizată conform inflației la data plății, conform tabelului anexat.

A respins excepția prescripției. În motivarea soluției s-a reținut cu privire la respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune că nu se poate vorbi de o prescriere a acestui drept a cărui acordare a fost suspendată, fiind suspendată și curgerea termenului de prescripție. Cu privire la respingerea excepției lipsei calități procesuale pasive invocată de A.N.A.F. s-a reținut că reclamanții funcționari publici sunt angajați ai A.N.A.F. Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamanții – membri de sindicat au calitatea de funcționar public și beneficiază de prima de concediu, neputând fi contestată existența acestui drept pe perioada în care, aplicarea prevederilor a fost suspendată, întrucât ar fi încălcate dispozițiile art. 53 din Constituția României, ca și reglementările art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen, pârâții A.N.A.F., Ministerul Economiei și Finanțelor și D.G.F.P. a Județului Teleorman. Recurenta A.N.A.F. invocă lipsa calității procesuale pasive în raport cu împrejurarea că funcționarii publici în numele cărora a fost formulată acțiunea sunt angajații D.G.F.P. a Județului Teleorman, precum și prescripția dreptului la acțiune. Un alt motiv de recurs privește fondul cauzei, recurenta arătând că este netemeinică cererea de acordare a unor drepturi salariale ce au fost suspendate legal, dispozițiile privind plata acestora, neproducându-și efecte pe perioada suspendării. Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor invocă de asemenea lipsa calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, arată de asemenea că, acțiunea este netemeinică, întrucât drepturile salariale au fost suspendate legal, dispozițiile privind plata acestor drepturi neavând efecte pe perioada suspendării.

Recurenta D.G.F.P. a Județului Teleorman invocă prescripția dreptului la acțiune, pe fondul cauzei critica adusă soluției instanței de fond fiind similară celei formulate de ceilalți recurenți. Examinând cauza în raport cu criticile aduse sentinței instanței de fond, cu apărările formulate și probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele. Este nefondată invocarea prescripției dreptului material la acțiune întrucât potrivit art. 13 lit. a) cursul prescripției se suspendă cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere, actele normative succesive de suspendare a acordării dreptului fiind un caz de forță majoră care a împiedicat reclamanții să formuleze acțiunea.

Este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta A.N.A.F., față de împrejurarea că funcționarii publici în numele cărora a fost formulată acțiunea sunt angajați ai D.G.F.P. a Județului Teleorman, așa cum rezultă din tabelul anexat cererii de chemare în judecată, ca atare instanța a soluționat în mod greșit cererea de chemare în judecată a A.N.A.F., având ca obiect plata unor drepturi salariale, cererea fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, în raport cu inexistența oricăror raporturi legale sau contractuale cu reclamanții persoane fizice.

Se reține însă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor în recurs, la fond acest pârât deși legal citat pentru ambele termen, nu a formulat nici o apărare, calitatea procesuală pasivă în cauză decurgând din calitatea sa de ordonator principal de credite potrivit prevederilor Legii finanțelor publice nr. 500/2002 și O.U.G. nr. 146 din 19 decembrie 2007, art. 7. Cât privește critica pe fondul cauzei, motivată similar de cei trei recurenți, urmează a fi respinsă ca nefondată. Este necontestat că, prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea, este de necontestat că prin dispoziții succesive acordarea primei de concediu a fost suspendată în anii 2001 - 2006. Numai că, astfel cum corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia. Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251/22.03.2004) precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007).

Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2001 și 2002. Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie golit de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție reține în considerente că, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, manifestări de subiectivism, abuz sau arbitrariu, în conformitate cu dispozițiile art. 38 C. muncii. O.U.G. nr. 146/19 decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 – 2006, reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, actualizarea acestora cu indicele de inflație, precum și obligația ordonatorilor principali de credite să asigure aplicarea prevederilor acestui act normativ.

Prin urmare, se va admite recursul declarat de A.N.A.F. și se va modifica în parte hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii față de această pârâtă, pentru lipsa calității procesuale pasive. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței. Se vor respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva aceleiași sentințe de Ministerul Economiei și Finanțelor și de D.G.F.P. a Județului Teleorman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 2591 din 24 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de S.N.F.P. față de această pârâtă, pentru lipsa calității procesuale pasive. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva aceleiași sentințe de Ministerul Economiei și Finanțelor și de D.G.F.P. Teleorman. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2008.