ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1921/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1921/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
În cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 1549/108/2004
aflat pe rolul Tribunalului Arad, secția comercială și de contencios administrativ
și fiscal, pârâta SC L.D.C. SRL Arad a uzat de prevederile art. 4 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a invocat excepția de nelegalitate
a H.G. nr. 976/2002 (privind atestarea domeniului public al județului Arad, precum
și al municipiului Arad, orașelor și comunelor din județul Arad), a contractului
de concesiune din 2 mai 1996 (încheiat între Consiliul Local Arad și SC T. SA) și
a hotărârii Consiliului Local ce a stat la baza acestui contract, dar și a altor
acte administrative emise de același Consiliu Local.
În raport de calitatea
emitentului H.G. nr. 976/2002 (autoritate de nivel central), prin încheierea din
3 octombrie 2007 a suspendat judecarea cauzei și a sesizat Curtea de Apel Timișoara,
secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea
excepției privitoare la actul administrativ în discuție.
Prin sentința civilă
nr. 326 din 5 decembrie 2007 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ
și fiscal, a constatat ca admisibilă invocarea excepției de nelegalitate a H.G.
nr. 976/2002, pe care însă a respins-o ca nefondată; totodată s-a admis cererea
de intervenție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative în
interesul Guvernului României – pârât în proces.
Pentru a se pronunța în
acest fel, judecătorii fondului au apreciat că în discuție este doar un singur act
administrativ, respectiv cel contestat, ceea ce nu este în conformitate cu prevederile
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la o procedură ce presupune
ca necesitate existența a două acte administrative și în care se analizează dacă
există corespondență între dispozițiile nelegale conținute de actul de bază și cel
atacat.
În termen legal, împotriva
acestei sentințe a declarat recurs SC L.D.C. SRL, invocând în drept dispozițiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de
recurs s-a arătat că în opinia recurentei hotărârea de guvern este în contradicție
cu prevederile art. 12 din Legea nr. 213/1998, art. 2 din Legea nr. 219/1998 modificată
(abrogată în prezent) precum și cele ale Legii nr. 215/2001.
Prin întâmpinările formulate,
intimații SC „T.O.P.” SA Arad și Ministerul Internelor și Reformei Administrative
(M.I.R.A.) au solicitat menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate,
reiterând apărările detailate și în fața instanței de fond.
Examinând cauza în temeiul
art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că
recursul este fondat și că își au aplicabilitate dispozițiile art. 312 alin. (3)
(„instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în
cercetarea fondului”) și cele ale art. 20 alin. (3) fraza a doua, astfel că urmare
a admiterii recursului se va dispune casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare
aceleiași instanțe.
Potrivit art. 4 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004 republicată: „legalitatea unui act administrativ unilateral
cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată
oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții
interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde
soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de
contencios administrativ și suspendă cauza. (…)”.
Rezultă de aici că excepția
de nelegalitate reprezintă o modalitate de apărare a unei părți dintr-un proces
judiciar față de efectele unui act administrativ ilegal.
Condițiile în care se
exercită acest mijloc de apărare sunt cuprinse în mod explicit în textul legal citat
mai înainte, excepția putând fi ridicată în procese – indiferent de natura acestora
– și sub cerința ca litigiul de fond să depindă de actul administrativ; or, acest
din urmă aspect a fost verificat de Tribunalul Arad în fața căruia s-a invocat excepția.
Modul de interpretare
a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pe care judecătorii fondului
și l-au asumat excede însă normei în discuție, așa încât s-a ajuns la concluzia
greșită că această procedură presupune necesitatea existenței a două acte administrative.
De altfel, așa cum se
poate observa din considerentele sentinței, deși excepția de nelegalitate este apreciată
ca nefondată motivarea privește inadmisibilitatea pentru neîndeplinirea cerințelor
prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
În acest context, cu ocazia
rejudecării, instanța fondului este datoare a examina excepția cu care a fost sesizată
prin raportare la actele normative indicate de recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de
SC L.D.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 326 din 5 decembrie 2007 a Curții de
Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată
și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 15 mai 2008.