ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4076/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1179 din 19 martie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, admițând

acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul C.I.,

a constat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securității, în înțelesul

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2000.

Pentru a hotarî astfel,

instanța a reținut, în esență, pe baza actelor dosarului, că pârâtul C.I., în calitate

de barman la Cafe Bar U., a fost recrutat de Securitate ca informator de către I.J.S.

Sibiu serviciul pe linie de antiterorism, precum și pentru urmărirea persoanelor

care aveau legături cu cetățenii străini, a celor care aveau în intenție de a părăsi

ilegal țara, că acesta a colaborat cu securitatea în perioada 1977-1984, având numele

conspirativ de „Ti." până în anul 1980 și cel de „Tu.", până în 1984.

A mai constatat instanța

că informațiile comunicate de pârât prezentau interes pentru organele de securitate

și au fost considerate utile, întrucât priveau activități sau atitudini potrivnice

regimului totalitar, în baza acestor informări Securitatea declanșând măsuri operative

specifice. Instanța a apreciat astfel ca fiind îndeplinită condiția prevăzută în

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât informațiile furnizate au fost de

natură să conducă la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi fundamentale ale persoanelor

vizate de informațiile furnizate de pârât. Totodată, instanța a respins ca nefondate

apărările pârâtului privind calitatea sa de urmărit iar nu de colaborator al Securității,

reținând, în acest sens, că situația pârâtului nu se încadrează în situațiile de

excepție prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva acestei sentințe,

pârâtul a declarat recurs, în termenul legal, solicitând desființarea ei și pe fondul

cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Hotărârea a fost criticată

pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciindu-se că în mod greșit instanța de

fond a constatat calitatea de colaborator al fostei Securități referitor la persoana

pârâtului-recurent, în realitate acesta având calitatea de urmărit.

Mai mult, susține recurentul,

concluzia instanței în sensul că informațiile furnizate de recurent au făcut posibilă

îngrădirea sau suprimarea unor drepturi constituționale (libertatea de exprimare

și dreptul la viața privată) nu are suport probator.

Dezvoltând aceste aspecte,

recurentul a făcut referire la răspunsurile instituțiilor cărora s-a adresat C.N.S.A.S.

în sensul că nu dețin date referitoare la așa-zisa activitate de colaborare a acestuia,

dosarele referitoare la persoana sa fiind distruse în timpul evenimentelor din 1989,

precum și la actele „dosarului personal”, apărut în condiții inexplicabile, care

în opinia sa atestă, în esență, faptul că a intrat în atenția organelor represive

încă din anul 1975 întrucât intenționa să părăsească fraudulos țara, că nu a putut

fi încadrat în aparatul informativ sau că a fost necooperant, propunându-se abandonarea

sa și respectiv, că a furnizat doar câteva informații fără valoare, iar în momentul

în care nu a obținut aprobarea pentru a pleca din țară a devenit un element protestatar.

S-a solicitat a se avea

în vedere faptul că așa-zisele informații furnizate de recurent nu au fost decât

răspunsuri la anumite întrebări puse de organele de represiune în vizorul cărora

se afla din cauza pretinselor intenții de evaziune fiscală, iar actele dosarului

personal atestă că a fost supravegheat, filat, urmărit întrucât intenționa să părăsească

țara.

Concluzionând, recurentul

a susținut că o colaborare a sa cu fostul regim represiv era imposibilă, raportat

la originea sa, la faptul că a avut prilejul de a trăi într-o lume civilizată care

i-a insuflat idealurile dreptății și libertății, precum și la calitatea sa de luptător

anticomunist, atestată de certificatul de revoluționar pe care îl posedă.

În drept, au fost invocate

prevederile art. 299 și urm. art. 304

1

C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Analizând actele dosarului,

criticile recurentului circumscrise, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și examinând

cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

a constatat că hotărârea atacată a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale

incidente în materia supusă controlului judiciar, pentru considerentele în continuare

arătate.

Semnificația termenului

colaborator al Securității, în înțelesul O.U.G. nr. 24/2008, este stabilită prin

art. 2 lit. b) al respectivului act normativ.

Potrivit primei teze a

acestui text de lege, colaborator al Securității este persoana care a furnizat informații,

indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate

de lucrătorii Securității, prin care denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice

regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Sunt exceptate sferei

acestei sintagme, conform tezei a II-a a textului, doar persoanele care au furnizat

informații cuprinse în declarații, procese-verbale de interogatoriu sau de confruntare,

date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere, ori de

arest, pentru motive politice privind cauza pentru care au fost fie cercetate, fie

judecate și condamnate, situație în care actele și documentele care consemnau astfel

de informații sunt considerate parte a propriului dosar.

În speță, pe baza actelor

dosarului, prima instanță a concluzionat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008,

pentru a se constata, în condițiile art. 11 coroborat cu art. 8 lit. a) același

act normativ, calitatea de colaborator al securității a pârâtului C.I.

Aceste acte atestă fără

dubii faptul că pârâtul a fost recrutat de Securitate, inclusiv pentru urmărirea

persoanelor care aveau legături cu cetățenii străini, ori aveau intenția de a părăsi

ilegal țara și respectiv, că acesta a colaborat cu Securitatea în perioada 1977-1984,

având două nume conspirative de informator („Ti.” în perioada 1977-1978 și „Tu.”

în perioada 1980-1984), furnizând informații de interes operativ privitor la emigrația

română, pe baza cărora Securitatea declanșa măsuri operative specifice, informații

care au făcut posibilă suprimarea sau îngrădirea unor drepturi prevăzute în Constituția

României din 1965 și Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile, în concret

a libertății de exprimare și a dreptului la viața privată, cum corect a reținut

prima instanță.

Criticile aduse hotărârii

prin cererea de recurs și interpretarea dată de recurent actelor dosarului nu sunt

de natură să impună reținerea incidenței vreunui motiv de nelegalitate, neputând

fi primite întrucât:

- nedovedită de altfel, în cauză  și cea de colaborator puteau fi întrunite în sarcina

aceleiași persoane, iar motivele invocate în justificarea furnizării informațiilor

nu se încadrează în situațiile de excepție prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008;

au fost date oral, sub forma unor pretinse răspunsuri la întrebările puse de organele

represive, consemnate de ofițerul de legătură nu infirmă concluzia furnizării lor

și nu prezintă nici o relevanță în raport cu conținutul normei legale care definește

noțiunea de colaborator al Securității, anterior redat;

condiția ca informațiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, fără a institui obligația demonstrării încălcării efective

a acestora. Prin urmare, prezintă relevanță latura subiectivă a colaborării, fiind

suficient ca delatorul să fi conștientizat urmările negative ale acesteia.

Actele dosarului atestă

indubitabil atât această conștientizare, cât și caracterul voluntar și gravitatea

activității de colaborare cu Securitatea a pârâtului-recurent.

Față de cele expuse, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.I. împotriva sentinței civile nr. 1179 din 19 martie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2009.