ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4076/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1179 din 19 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, admițând acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul C.I., a constat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securității, în înțelesul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2000. Pentru a hotarî astfel, instanța a reținut, în esență, pe baza actelor dosarului, că pârâtul C.I., în calitate de barman la Cafe Bar U., a fost recrutat de Securitate ca informator de către I.J.S.

Sibiu serviciul pe linie de antiterorism, precum și pentru urmărirea persoanelor care aveau legături cu cetățenii străini, a celor care aveau în intenție de a părăsi ilegal țara, că acesta a colaborat cu securitatea în perioada 1977-1984, având numele conspirativ de „Ti." până în anul 1980 și cel de „Tu.", până în 1984. A mai constatat instanța că informațiile comunicate de pârât prezentau interes pentru organele de securitate și au fost considerate utile, întrucât priveau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar, în baza acestor informări Securitatea declanșând măsuri operative specifice. Instanța a apreciat astfel ca fiind îndeplinită condiția prevăzută în art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, întrucât informațiile furnizate au fost de natură să conducă la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi fundamentale ale persoanelor vizate de informațiile furnizate de pârât. Totodată, instanța a respins ca nefondate apărările pârâtului privind calitatea sa de urmărit iar nu de colaborator al Securității, reținând, în acest sens, că situația pârâtului nu se încadrează în situațiile de excepție prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Împotriva acestei sentințe, pârâtul a declarat recurs, în termenul legal, solicitând desființarea ei și pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciindu-se că în mod greșit instanța de fond a constatat calitatea de colaborator al fostei Securități referitor la persoana pârâtului-recurent, în realitate acesta având calitatea de urmărit.

Mai mult, susține recurentul, concluzia instanței în sensul că informațiile furnizate de recurent au făcut posibilă îngrădirea sau suprimarea unor drepturi constituționale (libertatea de exprimare și dreptul la viața privată) nu are suport probator. Dezvoltând aceste aspecte, recurentul a făcut referire la răspunsurile instituțiilor cărora s-a adresat C.N.S.A.S.

în sensul că nu dețin date referitoare la așa-zisa activitate de colaborare a acestuia, dosarele referitoare la persoana sa fiind distruse în timpul evenimentelor din 1989, precum și la actele „dosarului personal”, apărut în condiții inexplicabile, care în opinia sa atestă, în esență, faptul că a intrat în atenția organelor represive încă din anul 1975 întrucât intenționa să părăsească fraudulos țara, că nu a putut fi încadrat în aparatul informativ sau că a fost necooperant, propunându-se abandonarea sa și respectiv, că a furnizat doar câteva informații fără valoare, iar în momentul în care nu a obținut aprobarea pentru a pleca din țară a devenit un element protestatar.

S-a solicitat a se avea în vedere faptul că așa-zisele informații furnizate de recurent nu au fost decât răspunsuri la anumite întrebări puse de organele de represiune în vizorul cărora se afla din cauza pretinselor intenții de evaziune fiscală, iar actele dosarului personal atestă că a fost supravegheat, filat, urmărit întrucât intenționa să părăsească țara. Concluzionând, recurentul a susținut că o colaborare a sa cu fostul regim represiv era imposibilă, raportat la originea sa, la faptul că a avut prilejul de a trăi într-o lume civilizată care i-a insuflat idealurile dreptății și libertății, precum și la calitatea sa de luptător anticomunist, atestată de certificatul de revoluționar pe care îl posedă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 299 și urm. art. 304 1 C. proc. civ. Recursul este nefondat. Analizând actele dosarului, criticile recurentului circumscrise, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că hotărârea atacată a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, pentru considerentele în continuare arătate. Semnificația termenului colaborator al Securității, în înțelesul O.U.G. nr. 24/2008, este stabilită prin art. 2 lit. b) al respectivului act normativ.

Potrivit primei teze a acestui text de lege, colaborator al Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Sunt exceptate sferei acestei sintagme, conform tezei a II-a a textului, doar persoanele care au furnizat informații cuprinse în declarații, procese-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere, ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care au fost fie cercetate, fie judecate și condamnate, situație în care actele și documentele care consemnau astfel de informații sunt considerate parte a propriului dosar.

În speță, pe baza actelor dosarului, prima instanță a concluzionat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, pentru a se constata, în condițiile art. 11 coroborat cu art. 8 lit. a) același act normativ, calitatea de colaborator al securității a pârâtului C.I.

Aceste acte atestă fără dubii faptul că pârâtul a fost recrutat de Securitate, inclusiv pentru urmărirea persoanelor care aveau legături cu cetățenii străini, ori aveau intenția de a părăsi ilegal țara și respectiv, că acesta a colaborat cu Securitatea în perioada 1977-1984, având două nume conspirative de informator („Ti.” în perioada 1977-1978 și „Tu.” în perioada 1980-1984), furnizând informații de interes operativ privitor la emigrația română, pe baza cărora Securitatea declanșa măsuri operative specifice, informații care au făcut posibilă suprimarea sau îngrădirea unor drepturi prevăzute în Constituția României din 1965 și Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile, în concret a libertății de exprimare și a dreptului la viața privată, cum corect a reținut prima instanță.

Criticile aduse hotărârii prin cererea de recurs și interpretarea dată de recurent actelor dosarului nu sunt de natură să impună reținerea incidenței vreunui motiv de nelegalitate, neputând fi primite întrucât: 1. Calitatea de urmărit - nedovedită de altfel, în cauză și cea de colaborator puteau fi întrunite în sarcina aceleiași persoane, iar motivele invocate în justificarea furnizării informațiilor nu se încadrează în situațiile de excepție prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008; 2. Faptul că aceste informații au fost date oral, sub forma unor pretinse răspunsuri la întrebările puse de organele represive, consemnate de ofițerul de legătură nu infirmă concluzia furnizării lor și nu prezintă nici o relevanță în raport cu conținutul normei legale care definește noțiunea de colaborator al Securității, anterior redat; 3. Norma legală impune condiția ca informațiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fără a institui obligația demonstrării încălcării efective a acestora. Prin urmare, prezintă relevanță latura subiectivă a colaborării, fiind suficient ca delatorul să fi conștientizat urmările negative ale acesteia.

Actele dosarului atestă indubitabil atât această conștientizare, cât și caracterul voluntar și gravitatea activității de colaborare cu Securitatea a pârâtului-recurent. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinței civile nr. 1179 din 19 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.